După o pauză de câteva săptămâni, revin cu un scurt eseu legat de ultima pericopă pe care o citim din Cartea Genezei. Deși nici această pericopă nu conține o poruncă propriu-zisă, explicită, din cele 613 ale Torei, regăsim aici un obicei deosebit de frumos și încetățenit: obiceiul ca părinții să-și binecuvânteze copiii (Birkat Habanim).
În Geneza 48:20, citim următoarele: ”Și [Iacov] i-a binecuvântat în ziua aceea, spunând: ”Prin tine va binecuvânta Israel, spunând: «Să te facă Dumnezeu ca Efraim și ca Menașe!»”
Din acest verset, tradiția iudaică a derivat obiceiul ca părinții să-și binecuvânteze copiii, iar acest obicei este practicat săptămânal, în seara de vineri, la prima masă de Șabat, atunci când atmosfera din sânul familiei este propice pentru un astfel de moment intim, emoțional și plin de încărcătură afectivă. (Ca fapt divers, Șulhan Aruh consemnează și obiceiul ca mirele și mireasa să fie binecuvântați într-un mod similar de către părinții lor înainte de a păși sub hupa, baldachinul nupțial, pentru a se căsători.)
Comentând asupra versetului din pericopa noastră, Rași ne spune că nu doar obiceiul a fost instituit pornind de la acest verset, ci și modalitatea prin care se oferă binecuvântarea, adică textul exact al binecuvântării. Pentru fiii, binecuvântarea conține într-adevăr formula: ”Să te facă Dumnezeu ca Efraim și ca Menașe!” Pentru fiice, care nu apar în pericopa noastră, tradiția a consacrat o binecuvântare similară: ”Să te facă Dumnezeu ca Sara, Rivka, Rahel și Leea!”, menționând pe cele patru matriarhe ale poporului lui Israel. Odată cu dorința exprimată în această formulă, părinții rostesc și cele cincisprezece cuvinte din Birkat Kohanim, binecuvântarea cu care kohenii (preoții) sunt îndemnați să binecuvânteze poporul evreu – a se vedea Numeri 6:24-26.
Modalitatea exactă de binecuvântare variază uneori în funcție de obiceiul local și de tradiție, însă de cele mai multe ori ea implică gestul părinților de a-și pune mâna cu dragoste pe capul fiecărui copil, în timp ce rostesc binecuvântarea. Comentatorii explică faptul că există cincisprezece părți ale mâinii (inclusiv degetele), corespunzătoare celor cincisprezece cuvinte din Birkat Kohanim.
În Tora Temima, un alt motiv este oferit pentru acest gest, mai precis pentru obiceiul de a folosi doar o singură mână pentru a binecuvânta, și nu ambele mâini. Explicația este că binecuvântarea oferită cu două mâini este rezervată kohenilor (preoților) care binecuvântează poporul în ritualul sinagogal. Părinții care nu sunt kohahim sunt îndemnați așadar să ofere binecuvântarea doar cu o singură mână. În plus, dacă ne uităm atenți la versetele pericopei noastre, Tora spune că Iacov însuși – de unde își are originea acest obicei – a binecuvântat într-adevăr pe fiecare copil cu o singură mână: ”Israel și-a întins dreapta și a pus-o pe capul lui Efraim, el fiind cel tânăr, iar stânga pe capul lui Menașe.” (Geneza 48:14)
Cu toate acestea, există și poskim (rabini care decid legea mozaică) – spre exemplu, rabinul Yaakov Emden – care consideră ca binecuvântarea trebuie să fie oferită cu două mâini. (Personal, am văzut obiceiul practicat în ambele feluri, dar cu precădere cu două mâini.) Motivul pentru această tradiție este legat de Cabala și de cele zece sefirot, la care fac aluzie cele zece degete de la două mâini. Comentatorii explică faptul că o binecuvântare oferită cu două mâini pare mai ”plină” și mai ”din inimă” decât una oferită cu doar o singură mână.
Adesea, după rostirea versetului din pericopa noastră (pentru băieți) și a formulei similare pentru fete, precum și a Binecuvântării Preoților (Birkat Kohanim), părinții adaugă și alte rugăciuni și urări la adresa copiilor, invocând ajutorul lui Dumnezeu pentru ca aceștia să fie protejați, să crească în înțelepciune și spiritualitate și să meargă întotdeauna pe calea cea bună a dreptății și a apropierii de Tora și de voința divină.
Și o ultimă idee din acest scurt eseu, legată de chiar cuvintele extrase din pericopa noastră… Binecuvântarea ”Să te facă Dumnezeu ca Efraim și ca Menașe!” este semnificativă deoarece Efraim și Menașe au fost practic primii frați din Tora care nu au manifestat rivalitate unul față de celălalt, ci au trăit în armonie și respect reciproc. Începând cu Cain și Abel, continuând cu relațiile disfuncționale din familia lui Noah care a ajuns să aducă blestemul asupra lui Ham, continuând cu rivalitatea dintre Ițhak și Ișmael, dintre Iacov și Esav, și culminând cu rivalitatea dintre Iosef și frații lui – toate relațiile de familie, fraterne, ale personajelor din Geneza au fost problematice și tumultoase. Pentru prima dată în istorie, Tora nu consemnează luptă și rivalitate, ci înțelegere și pace, creând astfel un model pentru fraternitatea ideală, pentru modul în care toți oamenii ar trebui să se comporte unul față de celălalt. Oare ce model de relație poate fi mai potrivit pentru a institui această binecuvântare atât de specială și de plină de semnificații în tradiția iudaică?
Fie voia lui Dumnezeu ca toate dorințele bune – de dragoste, liniște, pace, înțelepciune și prosperitate – pe care le avem pentru copiii noștri și pentru toți copiii din lume să-și găsească împlinirea!
Șabat Șalom
Opinii recente