Un simplu si foarte scurt gand (in numele rabinului Avi Weiss din New York) despre pericopa din aceasta saptamana, despre pericopa in care Iaacov trebuie sa plece de acasa… Fugind din calea lui Esau care cauta sa il ucida, Iaacov ajunge la Lavan, fratele mamei sale, si acolo o intalneste pe Rahel. Iar in versetul 29:11 din Geneza, Tora ne spune urmatoarele: “Si Iaacov a sarutat-o pe Rahel si a plans.”

PENTRU CE SUNT VARSATE ACESTE LACRIMI? DE CE PLANGE IAACOV?

Fara indoiala, Iaacov este singur. Fugind din calea lui Esau, el este obligat sa fuga de acasa, sa lase in urma parintii si tot ceea ce ii era familiar. Este posibil asadar ca lacrimile sale sa fie lacrimi de bucurie atunci cand isi da seama ca are din nou o familie. Atunci cand intelege ca va gasi mangaiere si intelegere impreuna cu Rahel, Iaacov plange. Lacrimi de bucurie ii curg pe obraji…

Rashi, citand Midrash-ul, are insa o alta opinie. Conform explicatiei pe care o ofera el, lacrimile lui Iaacov sunt lacrimi de tristete. In cadrul acestui moment al intalnirii cu Rahel, ne spune Midrash-ul, Iaacov are o viziune profetica din care afla ca atunci cand va muri nu va fi inmormantat impreuna cu Rahel.

Rahel este inmormantata in Betleem. Conform Midrash-ului, la multe mii de ani dupa acest eveniment, atunci cand Templul din Ierusalim a fost distrus pentru prima data de catre babilonieni, evreii sunt condusi pe langa Betleem in drumul lor catre exil, si se roaga la mormantul lui Rahel pentru ca sufletul acesteia sa intervina pe langa Dumnezeu si sa fie salvati (a se vedea si comentariul din 5762). Pare ca lacrimile lui Iaacov sunt un fel de ecou peste timp al lacrimilor pe care poporul evreu urma sa le verse din cauza exilului, la mormantul lui Rahel.

Este posibila si o alta explicatie… Se poate ca dragostea lui Iaacov pentru Rahel sa fi fost deja atat de puternica incat Iaacov sa fie pur si simplu speriat sa o intalneasca. Uneori, dragostea pe care o avem pentru altii este atat de profunda incat teama ni se cuibareste in suflet, teama ca am putea pierde candva aceasta dragoste. Orice dragoste se incheie intr-un final, daca nu altfel, prin moarte cu siguranta. Si, cu cat dragostea este mai mare, cu atat este mai mare si durerea atunci cand dragostea se incheie. De aceea, poate, Iaacov plange. Dragostea sa pentru Rahel este atat de mare incat gandul ca ea se va termina candva ii provoaca durere si il sperie pana la lacrimi…

La nuntile evreiesti, obiceiul este ca un pahar sa fie spart sub hupa (baldachinul nuptial), in amintirea distrugerii Templului din Ierusalim. Afirmam, prin acest act, ca nici o bucurie, nici chiar aceea a unei nunti, nu este completa cat timp suntem in diaspora si cat timp nu avem Templu. Insa poate ca afirmam si faptul ca nici o dragoste, nici chiar aceea dintre mire si mireasa in ziua nuntii lor, nu este menita sa fie eterna. Chiar si cele mai minunate casatorii se incheie la un moment dat si poate acesta este motivul pentru care orice bucurie este un pic “intunecata”…

Cu toate ca pare straniu, moartea are ecouri in ceremonia nuntii evreiesti. Intr-o discutie talmudica din tratatul Ketubot (8a-8b), binecuvantarile rostite la nunta, sub hupa, sunt alaturate binecuvantarilor rostite in cadrul ritualului de inmormantare. Mai mult decat atat, cele sapte zile care urmeaza unei nunti sunt numite in ebraica Sheva Brahot (“Cele sapte [zile de] binecuvantare”). Dupa un deces, in iudaism exista de asemenea o perioada de sapte zile in care familia se aduna si cei in doliu au ocazia sa isi exprime public durerea. Iar aceasta saptamana de dupa inmormantare poarta numele de Shiva (“sapte”). Legatura dintre aceste evenimente nu este intamplatoare! Ambele sunt momemnte in care se produce o tranzitie si in care ni se da ocazia sa reflectam. Ambele momente ne invata ca in aceasta lume nimic nu este etern. In momentul de maxima bucurie si in cel de maxima tristete ni se spune ca trebuie sa traim fiecare moment cu dragoste in suflet, pentru ca viata este scurta si trecatoare…

Si poate ca Iaacov plange si din acest motiv. El devine astfel constient ca trebuie cu totii sa pretuim la maxim timpul care ne este dat in aceasta lume si sa il folosim pentru a iubi, pentru a construi, pentru a spera…

Shabat Shalom!

Share This