Apreciez răspunsurile dumneavoastră și în același timp doresc să primesc și eu un răspuns la o întrebare care mă frământă. Dacă ziua de 14 Nisan cade într-o zi de Shabat când este ziua pregătirii pentru Pesah? Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc pentru interesul manifestat și mă bucur că site-ul DvarTora vă este util. 🙂
Legat de întrebarea dvs: când ziua de 14 Nisan cade de Șabat (adică prima seară de Seder este la finalul Șabatului și prima zi de Pesah duminica), ritualul de Bedikat Hameț (căutarea hamețului) se face joi seara. Desigur, curățenia generală trebuie făcută anterior acestui ritual.
Complicația apare însă datorită faptului că de Șabat trebuie mâncate 3 mese, dintre care primele două (vineri seara și sâmbătă dimineață) cu pâine sau hala. Deoarece respectivul Șabat este Erev Pesah, masa de Șabat trebuie mâncată devreme, înainte de ora limită până la care mai este permis consumul de hameț (produse dospite). Și imediat după terminarea acelei mese, firimiturile de pâine trebuie distruse, de obicei prin aruncare în toaletă, deoarece arderea lor este interzisă de Șabat. Trebuie precizat totodată că pentru mesele din respectivul Șabat nu se poate folosi mața (azimă) în loc de pâine, acest lucru datorită unei alte interdicții, și anume aceea de a mânca mața în ajunul sărbătorii de Pesah.
Ca sumar:
- curățenia de Pesah trebuie terminată până joi seara
- joi seara, la lumina lumânării, se face căutarea hamețului
- arderea hamețului se face vineri dimineața, păstrându-se însă două seturi de 2 halot (pâini) pentru mesele de Șabat
- vineri seara se mănâncă prima masă de Șabat, cu pâine, iar firimiturile și resturile de hameț sunt aruncate în toaletă
- sâmbătă dimineața se mănâncă a doua masă de Șabat, tot cu pâine, iar firimiturile și resturile de hameț sunt aruncate în toaletă
- sâmbătă seara, după ieșirea Șabatului, se aprind lumânările de sărbătoare (de la o flacără preexistentă) și apoi se începe Sederul. Havdala se include în Kiduș (Kadeș).
Pentru mai multe detalii legate de sărbătoarea de Pesah, precum și un ghid pentru Bedikat Hameț, puteți consulta această pagină.





Îmi cer scuze pt întrebarea din ziua de Shabat
Dacă am înțeles bine, pt cine nu a putut tine sărbătoarea de Pesah la vremea hotărâtă, sau nu a ținut-o complet, acesta poate sarbatori in luna următoare
Cand este acest moment al zilelor de Pesah din luna următoare in anul 2024 ?
Ați înțeles greșit. Pesah Șeini (al doilea Pesah) se celebra într-adevăr în vechime de către cei care nu putuseră, din motive de impuritate rituală, să celebreze Pesah-ul la vremea stabilită. Însă ziua de Pesah Șeini este intrinsec legată de posibilitatea de a oferi jertfa de Pesah, în sensul că acesta era motivul pentru care Tora permite celebrarea după o lună: pentru că la vremea stabilită, în luna Nisan, acei oameni erau impuri ritual și nu puteau astfel veni la Templu în pelerinaj. În zilele noastre însă (și așa a fost în iudaism deja de aproape 2000 de ani), jertfa de Pesah nu mai este adusă deloc, în absența Templului, motiv pentru care nici ziua de Pesah Șeini nu mai are vreo semnificație specială. Sederele de Pesah (masa tradițională din prima seară sau din primele două seri în Diaspora) sunt celebrate 15 și 16 Nisan și nu pot fi celebrate o lună mai târziu. Ritualul sinagogal de Pesah (ex: Halel, Musaf etc) nu este amânat și nu poate fi îndeplinit o lună mai târziu. Cei care, din orice motiv, nu celebrează Pesah-ul la vremea stabilită (respectiv în noaptea de 14-15 Nisan și, în diaspora, și în următoarea noapte, 15-16 Nisan, nu au ocazia de de recupera, de a îndeplini aceste porunci o lună mai târziu. În unele comunități există într-adevăr obiceiul de a nu rosti anumite rugăciuni de penitență (Tahanun) pe 15 Yiar, adică de Pesah Șeini și de a mânca simbolic mața (azimă) în această zi, dar la atât se rezumă ritualul zilei de Pesah Șeini astăzi, cu atât este ea deosebită de o zi oarecare din calendar. În mod cert, ziua de 15 Yiar nu are în zilele noastre același statut cu Pesah-ul, nu are aceleași interdicții (de exemplu, de a nu mânca sau poseda hameț), nu are același ritual sau semnificație etc.
Ca regulă generală, important de notat: iudaismul și religia mozaică nu sunt bazate doar pe textul scris în Tora. Legea Orală, comentariile rabinice, diferențele care au apărut în ritualul iudaic în cursul mileniilor, în special cele apărute în urma distrugerii Templelor din Ierusalim, sunt și ele foarte importante.
Poate greșesc
Intr-adevăr, textul din Numeri 9:10-11 vorbește de persoana care era imputa ritual (se atinsese de un mort si implicit de orice lucru necurat) si de persoana aflată in călătorie
Cred ca in aceiași situație asemanatoare este si persoana care din diverse motive nu a putut tine sărbătoarea pana sfârșit : nu a reușit sa nu mănânce numai azime 7 zile, sau alt motiv care face ca obligațiile sale religioase sa nu fie realizate complet
Revin cu rugămintea de a-mi spune când este ziua din luna a doua când începe sapatamana de Pesah; Dvs ați spus ca in 15 Yiar
Când pică 15 Yiar in 2024 ?
Dar in 2025 ?
În mod cert greșiți. După cum v-am explicat deja, sărbătoarea de Pesah nu se celebrează în luna Yiar, ci doar în luna Nisan.
Shalom
As vrea sa stiu cine poate tine Pesah? numai evreii sau si neamurile? Si daca nu au voie sa l tina neamurile, atunci de ce il tin si mananca mielul care nu au voie decat evreii sa-l manance, cu azimi si ierburi amare?
Aveți un răspuns detaliat aici. Porunca de a respecta Pesah-ul, ritualurile și interdicțiile sale a fost dată de către Dumnezeu evreilor și se referă la evrei. Neevreii pot fi invitați la masa de Seder, dar nu au vreo obligație de a participa sau de a îndeplini vreun ritual.
Nu vă pot răspunde de ce unii neevrei aleg să respecte Pesahul sau orice altă sărbătoare sau ritual evreiesc, aceasta fiind o întrebare pe care ar trebui să o adresați direct celor care aleg să facă acest lucru.