Dati-mi voie sa va citesc o propozitie scrisa in urma cu aproape 830 de ani:
„Me’olam lo rainu ve’lo shamanu be’kahal me’Israel she’ein lahen kupa shel tzedaka.” („Niciodata nu am vazut sau auzit de o comunitate evreiasca in care sa nu existe un fond de caritate.”) – Maimonide, Mishne Tora, Legi referitoare la cadouri pentru saraci 9:3
Maimonide nu a auzit sau vazut vreodata asa ceva. Fiecare comunitate de pe vremea lui avea, se pare, un fond de caritate. Ma intreb cat de adevarat este acest lucru astazi… Si ma mai intreb ce inseamna mai exact fond de caritate?
De obicei ne gandim la caritate prin prisma banilor. Fie ca este vorba de un cont in banca (pentru comunitatile mai bogate) sau poate doar o pusculita (pentru comunitatile mai mici), fondul de caritate este pus deoparte, dat de catre membri si distribuit celor care au nevoie. Cu cat este mai bogata comunitatea, cu atat este mai mare fondul de caritate. Cu cat sunt mai multi saraci, cu atat banii sunt distribuiti mai repede.
Dar din toate acestea scapam din vedere un lucru pe care, sunt sigur, Rambam (Maimonide) nu l-a scapat: cuvantul ebraic „tzedaka” nu inseamna de fapt caritate. Daca ne uitam in dictionar, „caritate” inseamna a da celor saraci sau celor care au nevoie. Cu toate acestea, in ebraica „tzedaka” vine de la cuvantul „tzedek”, care inseamna dreptate. „Tzedaka” este o actiune prin care se face dreptate. Lumea nu este a noastra, ci a lui Dumnezeu, si de aceea ceea ce facem cand dam tzedaka este sa redistribuim bunurile intr-un mod echitabil, astfel aducand dreptate in lume.
Putem oare spune atunci ca „kupa shel tzedaka” pe care Rambam o vede in fiecare comunitate evreiasca inseamna cu adevarat „Fond de Dreptate”? Au toate comunitatile evreiesti din zilele noastre un Fond de Dreptate? Fac toate comunitatile evreiesti din lume dreptate? Dar toti membrii acestor comunitati?
Inainte sa incercam sa raspundem la aceste intrebari, haideti sa ne aruncam o privire scurta asupra pericopei noastre si asupra progresiei care apare cand vine vorba de tzedaka. In capitolul 15 din Deuteronomul, la distanta de doar cateva versete, Tora vorbeste despre oameni saraci si despre actiunea de a da: „Efes ki lo ihie becha evion” („Nu va exista printre voi nici un sarac.”) – ni se spune in versetul 4. „Ki ihie becha evion meachad achicha” („Daca va fi vreun sarac printre voi, unul din fratii vostri dintr-unul din orasele voastre, in orasul pe care Hashem, Dumnezeul tau iti da, sa nu-ti intaresti inima si sa nu-ti inchizi mana impotriva fratelui tau”) – ni se spune in versetul 7.
Si doar patru versete mai incolo, in versetul 11, Tora spune: „Ki lo iechdal evion mikerev ha’aretz” („Caci saraci vor exista mereu in tara. Din cauza aceasta va poruncesc, spunandu-va: ‘Patoach tiftach – Cu siguranta va veti deschide mana catre fratele vostru, catre fratele vostru sarac, catre saracul din tare.'”)
O progresie despre care am mai vorbit si in urma cu ani, in comentariile de pe DvarTora…
Multi comentatori se mira de aceasta progresie: „nu vor exista evionim„, in versetul 4. „Daca va exista vreun evion„, in versetul 7. Si „vor exista intotdeauna evionim„, in versetul 11. Care este varianta corecta?!? Este ca si cum am spune ca „nimic” inseamna „ceva” si insemna „totul”.
Unii comentatori, precum Rashi, explica faptul ca totul se bazeaza pe ascultarea poruncilor divine. Pentru el, lucrurile sunt aparent foarte simple: daca suntem buni, nu vom avea evionim printre noi. Daca ne abatem de la calea cea buna, incep necazurile si va trebui sa cheltuim bani, banii nostri, pentru a repara lucrurile. Si pentru ca este foarte probabil sa ne indepartam de la calea buna, trebuie sa ne asiguram ca banii sunt disponibili si de aceea cream fonduri de caritae…
Insa daca vom pastra numai bani in fondurile noastre de caritate (cum facem de obicei), mi-e teama ca nu vom putea repara chiar totul. Dati-mi voie sa explic ce vreau sa spun…
La fel cum cuvantul tzedaka provine de la radacina tzedek si inseamna dreptate, cuvantul ebraic evion pe care Tora il foloseste in pericopa noastra provine de la radacina taav, care inseamna „a dori”, „a pofti” ceva. Din nou Rashi, in comentariul sau asupra versetului 23:6 din Exod, acolo unde Tora foloseste de asemenea acest cuvant, spune urmatoarele: „evion – she’hu meduldal ve’taav le’hol tova”.
Evion, explica Rashi, vorbeste de fapt despre „o persoana care este saraca si care doreste orice lucru bun”. Este adevarat, banii din fondurile noastre de caritate ne pot sau pot cumpara altor multe lucruri bune. Insa – si aici vine intrebarea mea – cata spiritualitate, prietenie, dragoste, identitate iudaica sau sentiment de apartenenta, toate „lucruri bune”, pot cumpara banii pe care ii avem? Cat de mult din aceste lucruri se traduc in bani si cat de mult se traduc in modul in care ne comportam, in care avem relatii unii cu altii, in care suntem?
„Hmm, interesant”, veti spune poate… Deci ar trebui ca fondurile noastre de caritate sa contina dragoste si prietenie, nu? De ce sa mai platim taxe, de ce sa mai dam de pomana pe strada? Sa fim prietenosi si gata, nu?
Evident, nu asta incerc sa spun. Ceea ce incerc sa spun este ca a da bani nu este totul. Socrul meu (Dumnezeu sa-l odihneasca) spunea ca „cel mai bine este cand scapi cu [dat] bani”. Este mult mai greu sa dai timp sau dragoste, este mult mai greu sa dai tzedaka, sa faci dreptate in lume, decat sa dai de pomana.
Tora vorbeste in pericopa acestei saptamani despre evionim si ne spune ca nu vom avea nici unul. Apoi, ne spune care sunt indatoririle noastre in cazul in care gasim vreunul printre noi. Si, in final, ne invata ca nu putem nicicand scapa de aceste indatoriri, pentru ca evionim sunt peste tot.
Cred ca aceasta este de fapt progresia pe care o intalnim in fiecare zi. Ne uitam in jur si ne gandim ca totul este perfect: nu exista evionim, lumea (sau cel putin lumea pe care o cunosc eu) este minunata! Tocmai am dat bani de pomana, tocmai mi-am platit intretinerea, tocmai am achitat o datorie. Totul e minunat, nu? Am trecut de Rosh Hashana si Iom Kipur si acum toate pacatele mi-au fost iertate si sunt un inger, nu? M-am rugat astazi si am invatat chiar si Tora, deci totul este minunat, nu?
Insa ce se intampla oare daca in cea mai buna zi a vietii mele, atunci cand am nevoie de un calculator pentru a numara toate faptele bune pe care le-am facut, ce se intampla daca apare o alta oportunitate de tzedaka? Ce se intampla da ca intalnesc un alt fel de evion, care vrea cateva minute din timpul meu sau un sfat bun sau un umar pe care sa planga? Ce se intampla daca sotul, sotia sau copiii au nevoie de mine, de mine si nu de banii mei? Ar trebui oare sa spun: „Eu mi-am indeplinit misiunea azi”, lasa-i pe altii sa dea tzedaka? Ar trebui oare sa gandesc: „Am fost extraordinar astazi, asa ca nu ar trebui sa existe evionim. Daca exista, inseamna ca Dumnezeu a facut o greseala si El s-o indepte!”
Putem avea intotdeauna vise despre o lume in care nu sunt probleme, o lume perfecta… „Ki lo iehdal evion mikerev ha’aretz”, ne spune Tora cand alunecam pe calea aceasta. „Saracii nu vor inceta nicicand sa existe”…
In vremea lui Rambam, toate comunitatile evreiesti aveau un fond de tzedaka. Astazi, atat de multi sfideaza conceptul de tzedaka, sfideaza dreptatea. Atatea lucruri se traduc in bani, atat de multi oameni traduc tzedaka prin „caritate”, prin „datul de pomana”.
Insa cred ca Dumnezeu vorbeste omenirii in aceasta pericopa intr-un cu totul alt fel: exista intotdeauna ceva de facut, lumea, chiar si in comunitatile cele mai bogate, are intotdeauna nevoie de a fi facuta mai buna. Si astfel, mesajul meu de azi este simplu: „Haideti sa punem si dragostea, prietenia, bunatatea si deschiderea catre altii in Fondurile noastre de Dreptate!” Alaturi de bani, pe care ii dam sub o forma sau alta in mod constant, haideti sa ne deschidem inimile si mainile, asa cum ne indeamna Tora, catre toti evionim din mijlocul nostru.
Shabat Shalom!
Opinii recente