Semne de intrebare

[A CUI ESTE VINA?]
Intrebarea completa ar fi “A cui este vina pentru tot ce i se intampla lui Iosef?” La prima vedere, fratii lui sunt oameni rai, fara suflet, invidiosi si cu o multime de defecte. Pentru orice om a-ti vinde fratele in sclavie este un lucru de neiertat. Circumstantele agravante sunt covarsitoare. Iosef nu le facuse nimic, nu venise sa-i ameninte. Ba chiar, fapta poate fi trecuta cu foarte multa usurinta la categoria “cu premeditare”, la categoria CRIMA ORGANIZATA.

Pentru conformitate, textul biblic spune asa:

Iosef s-a dus dupa fratii lui si i-a gasit la Dotan. Ei l-au zarit de departe si pana sa se apropie el s-au sfatuit sa-l omoare. Ei au zis unul catre altul: «Iata ca vine fauritorul de visuri! Veniti acum, sa-l omoram si sa-l aruncam intr-una din aceste gropi; vom spune ca l-a mancat vreo fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui.» — Geneza 37.17-20

La prima vedere, lucrurile par clare: vina este a fratilor lui Iosef! Privind un pic mai de aproape pericopa in ansamblul ei, problemele se complica…
  1. In versetul 37.2, Iosef ii paraste pe fratii lui in fata tatalui lor.
  2. Un singur verset mai tarziu, in 37.3, Iaacob ii daruieste lui Iosef o haina pestrita, aratandu-si astfel dragostea fata de acesta. Si parca recompensandu-l pentru vorbele pe care le spunea despre fratii lui…
  3. In versetul 37:5, Iaacov viseaza ca el va domina peste fratii lui, apoi ii incita inca si mai mult povestindu-le acest vis cu o nonsalanta uimitoare.
  4. Un al doilea vis in care fratii ieseau – cum se spune – pe locul doi, Iosef li-l povesteste [37.9], apoi reuseste sa umple paharul repovestindu-l si in fata tatalui lor, Iaacov [37.10]
  5. Si parca toate acestea nu ar fi de ajuns, desi stiind ca fratii lui nu il au pe Iosef tocmai la suflet, Iaacov il trimite sa ii “controleze”, sfidand parca pericolul si invitandu-i pe acestia sa ia o atitudine. [37.13]

Ce este cu toate aceste lucruri care aparent nu au sens? Pentru a gasi un raspuns, trebuie sa ne intoarcem cu circa 100 de ani in urma, la episodul in care Dumnezeu ii promite lui Avraham Tara Canaanului, Israelul de astazi. Atunci, in 15.7-8, Avraham il intreaba pe Dumnezeu: “Si cum am sa stiu eu ca ceea ce imi spui este adevarat?” Oare Avraham se indoia? Oare Dumnezeu putea sa spuna altceva decat adevarul?!? Cu siguranta NU! Insa Dumnezeu a reactionat la aceasta intrebare intr-o maniera oarecum stranie, spunand: copiii tai vor fi robi timp de 400 de ani intr-o tara straina. [15.14]

Dumnezeu i-a spus lui Avraham: asa vei sti! Acesta va fi semnul! Si iata ca dupa o suta si ceva de ani, evreii, prin contributia lui Iosef si a faptului ca el a ajuns in Egipt, prin multitudinea de evenimente care au avut loc acolo si prin VOINTA DIVINA au fost salvati de la foamete, adusi in Egipt (intr-o tara straina), pentru ca mai apoi sa fie oprimati si transformati in sclavi. Abia atunci au gasit ei puterea sa strige catre Dumnezeu, sa se reintoarca la credinta, abia atunci au strigat suficient de tare si cu destul de multa convingere incat Dumnezeu i-a auzit si i-a salvat.

Sclavia egipteana a avut un scop. Iosef a avut o misiune, de care probabil nu si-a dat seama de la inceput, insa a avut-o. Si aceasta misiune era sa ii convinga – direct sau indirect – pe altii, pe cei asemenea lui si facand parte din acelasi popor, ca Dumnezeu este Cel care stapaneste. Ca planul este al Lui. Ca El are “painea si cutitul” si ca oamenii ar trebui sa isi puna nadejdea si credinta in El.

Se spune: “incurcate sunt caile Domnului”. Uneori asa este. Prin tot ce a facut Iosef (desi surprinzator), el i-a adus insa pe evrei pe o treapta mai inalta a legaturii lor cu Dumnezeu.

[CE INSEAMNA “VALEA HEBRONULUI”?]
In versetul 37.14, Iaacov il indeamna pe Iosef sa plece si sa isi caute fratii in Valea Hebronului. Si Iosef merge acolo unde ii porunceste tatal sau. In tot acest verset exista o singura problema, care insa schimba complet perspectiva. In Ioshua 14.12-13, Caleb se roaga de acesta:

“Da-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Dumnezeu pe vremea aceea; caci ai auzit ca acolo sunt Ahachim, si ca sunt cetati mari si intarite. […] Ioshua a binecuvantat pe Caleb, fiul lui Iefune si i-a dat ca mostenire Hebronul”

Pentru toti cunoscatorii de geografie (si bineinteles nu numai pentru ei) HEBRONUL ESTE UN DEAL! VALEA HEBRONULUI NU EXISTA! Talmudul raspunde la aceasta problema printr o analogie intre adancimile Hebronului si profunzimea, complexitatea planului lui Avraham (care este inmormantat in Hebron). Vinderea lui Iosef in sclavie de catre fratii lui se pare ca a fost o continuare a intrebarii lui Avraham catre Dumnezeu si a raspunsului Acestuia.

Exilul egiptean, robia si opresiunea, urmau sa se intample urmasilor lui Avraham asa cum promisese Dumnezeu. Era ca un fel de soarta, implacabila si de neschimbat. Asa cum Moshe a fost, pe langa pozitia lui de lider al evreilor, o unealta in mana lui Dumnezeu (lucru care – cred eu – nu ii diminueaza deloc meritele, ba dimpotriva, i le extinde), la fel si Iosef a servit unui scop. Fara sa-si dea seama (asa cum am mai spus-o) de la inceput. Insa a avut rolul sau si si l-a dus la bun sfarsit…

Ce putem invata pentru astazi?

[DOAR NISTE IDEI…]
Uitandu-se la un pahar care contine apa pana la jumatatea inaltimii sale, se spune ca un optimist vede ca “paharul este pe jumatate plin” iar un pesimist ca este “pe jumatate gol”.

Asa dupa cum am incercat sa va arat, este usor, foarte usor, sa il vedem pe Iosef martir si pe fratii lui niste calai. Este evident, orice ar fi facut, nu merita sa i se intample ceea ce i s-a intamplat. Insa nu uitati ca pentru asta Iosef isi are locul sau in Tora si in istorie. Pentru povestea in care aparent a fost un martir si in care – la o analiza mai atenta – se dovedeste ca a gresit (voit sau involuntar) vis-a-vis de fratii lui. Cu greu, poate nu din primul moment, cu suferinte, Iosef si a inteles rolul si l-a jucat. S-a uitat in oglinda si a vazut dincolo de pahar, a vazut apa. A vazut dincolo de aparente, de faptul ca ceea ce i se intampla parea nedrept si dur. Si-a dat seama in cele din urma ca el si ceea ce se petrecea cu el erau parte din marele plan al lui Dumnezeu, la fel ca si orice altceva pe lume…

Si cred ca lectia pe care Tora vrea sa ne-o predea in pericopa asta este aceea ca fiecare lucru care ni se intampla are un sens si ca procesul de crestere, procesul de maturizare, procesul de indeplinire a misiunii pe care am primit-o urmeaza cateodata o cale sinuoasa, cu multe ocolisuri. Sunt multe intrebari si multe piste false, multe situatii in care in loc sa ne intrebam “a cui e vina?” sau “Ce trebuie sa fac sa schimb lucrurile?” ar trebui sa incercam sa intelegem DE CE NI S-A INTAMPLAT? Si poate sa tragem invataminte…

In tot ceea ce facem, dificultatile si problemele nu trebuie ocolite. Confruntarea cu realitatea grea, dar este solutia! Amanari exista destule. De multe ori este usor sa vedem ce ne convine, una sau alta dintre jumatatile paharului. Si este normal, pentru ca suntem oameni… Insa atunci cand stam singuri cu noi insine, BEETZEM HAIOM HAZE (in mijlocul zilei, in plina lumina) asa cum afirma Tora in alte randuri – atunci cand stam deci cu noi insine, este important sa uitam si de “jumatatea plina”, si de “jumatatea goala”, sa vedem doar paharul care contine apa pana la jumatatea inaltimii sale si sa incercam sa intelegem de ce ne-a fost dat acest pahar si – mai ales – ce trebuie sa facem cu el. Sper sa o reusim cu totii…

[HANUCA]
Saptamana aceasta, duminca seara, incepe Hanuca. Aprindem din nou lumanari, cantam cantece vesele, mancam gogosi si latkes. Este unul din momentele care ne bucura, care ne fac sa ne simtim din nou copii…

Spre deosebire de orice alta sarbatoare evreiasca, de Hanuca nu exista decat o singura mitzva, o singura porunca pe care o avem de indeplinit: sa aprindem lumanarile. Da, exista paragrafe care se adauga in serviciul sinagogal si in rugaciunea de dupa masa, se citeste din Tora, se spune Halel, insa lucrul cel mai important, lucrul pentru care ne amintim de Hanuca in fiecare an sunt lumanarile. Asta si poate Hanukiada. O alta mare lumanare…

In toate interpretarile pe care le-am auzit pana acum, lumanarile inseamna lumina. Care biruie intunericul, care triumfa. Sunt lumanari pe care le aprindem nu pentru a ne aduce aminte de cineva, nu pentru a comemora vreun eveniment (desi povestea de Hanuca are si multe evenimente care sunt reamintite si aniversate), ci pentru a face lumina.

In primele momente ale Creatiei, Dumnezeu a creat lumina. Pentru ca a vrut sa fie lumina… Si sper din tot sufletul ca anul acesta lumanarile de Hanuca se vor aprinde in fiecare casa de evrei. O sper pentru ca ar fi frumos. Pentru ca poate ar face niste oameni (pe noi toti) sa zambeasca si sa se gandeasca daca nu vor sa aprinda lumini mai mari in viata lor. Sper sa simtim cu totii dorinta de a aprinde aceste lumanarele timp de 8 seri pe an si de a aprinde altele, mai mari si mai importante poate, in restul timpului, in restul anului, pentru noi si cei de langa noi.

AVEM NEVOIE DE LUMINA SI O MERITAM.
FIE SA AVEM CU TOTII O HANUCA FRUMOASA!

Stiati ca?

… Hanuca este mentionata in Tora, chiar daca este o sarbatoare post-biblica?
* Al 25-lea cuvant din Tora, aflat in Geneza 1:3, este OR (lumina). Sarbatoarea de Hanuca incepe pe data de 25 Kislev
* Pe drumul dinspre Sinai spre Cades, in cei 40 de ani petrecuti prin pustiu, a 25-a oprire a evreilor a fost localitatea Hashmona, aluzie la dinastia hashmoneilor, din care se trageau macabeii.

… numele de macabei provine de la initialele a patru cuvinte ebraice care constituiau strigatul de lupta al acestora: Mi Camoha Baelim A-donai (Cine este ca Tine, Doamne!)

… numele sarbatorii de Hanuca provine in limba ebraica de la doua cuvinte care inseamna “[evreii] s-au odihnit in ziua a 25-a [a lunii Kislev, dupa ce si-au infrant dusmanii]”

… numele de Hanuca provine de asemenea de la Hanucat HaBait (inaugurarea Templului Sfant, devastat si profanat de catre greci)

Shabat Shalom !
Hanuca Sameah !

Share This