INTREBARE:
Cum este privit avortul in iudaism?

RASPUNS:
O precizare importanta este necesara inca de la debut: in iudaism, viata este sacra. Cu exceptia a trei dintre poruncile Torei (legate de idolatrie, crima si relatii sexuale interzise), absolut toate poruncile divine pot fi incalcate pentru a salva viata unui om.

Mai multe porunci ale Torei creeaza tabloul legii iudaice legate de avort. Prima, in Geneza 1:28, legifereaza obligativitatea de a avea copii (“pru urevu u’milu et ha’aretz” – inmultiti-va si umpleti pamantul). A doua, continuta de versetele din Geneza 38:4-9, interzice shehatat zera (distrugerea samantei – sperma sau ovule). Cazul fertilizarii in vitro este unul deosebit de complex, deoarece prezinta numeroase probleme, cum ar fi: extragerea spermei din corpul barbatului, posibila (si adesea, probabila) distrugere a unor ovule sau embrioni sau problema paternitatii.

In toate cazurile (la inseminarea pe cale naturala sau la cea in vitro), statutul embrionului si al fatului se schimba in cursul perioadei de gestatie. In primele 40 de zile de sarcina, embrionul este considerat maim be’alma (in traducere aproximativa, “lichid pur si simplu”), fiind tratat ca parte integranta a corpului mamei. Un avort provocat in aceste 40 de zile nu este cu nimic diferit, din punct de vedere halahic (de lege iudaica), de o operatie oarecare asupra mamei.

Dupa 40 de zile, embrionul si fatul isi schimba statutul si sunt considerati o viata potentiala, acest statut mentinandu-se pana la nastere. In cazul unei nasteri vaginale, fatul este considerat nascut de catre legea iudaica abia in momentul in care capul a iesit complet din canalul de nastere. In cazul prezentarii posterioare a fatului (cu picioarele inainte) sau in cazul operatiei de tip cezariana, nasterea este considerata completa in momentul in care majoritatea corpului copilului a parasit canalul de nastere. Odata cu acest moment, al nasterii, statutul fatului se schimba din nou, el fiind considerat un individ complet separat de mama, o fiinta vie.

Permisibilitatea unui avort este dependenta in special de necesitatea acestei proceduri pentru a salva viata mamei. Deoarece pana la nastere, copilul este numai o “viata potentiala”, viata mamei primeaza in cazul in care trebuie luata o decizie in acest sens. Daca medicul determina ca sarcina pune in pericol viata mamei, fatul este considerat rodef (in traducere aproximativa, “atentator” la viata mamei) si se poate recurge la avort, chiar daca sarcina este foarte avansata. Singurul moment in care nu este permisa intreruperea sarcinii este dupa nasterea halahica a copilului (atunci cand capul sau majoritatea corpului au iesit din canalul de nastere). In acest ultim caz, nu se poate determina daca fatul (o fiinta vie in acest moment) pune in pericol viata mamei (o alta fiinta vie) sau mama pune in pericol viata fatului.

Este important de precizat ca unele autoritati rabinice mentin faptul ca daca o sarcina (sau perspectiva viitoarei nasteri) cauzeaza probleme emotionale deosebit de grave unei femei, acest fapt este suficient pentru a considera fatul rodef si a permite avortul.

Evident, fiecare caz este tratat individual, problemele trebuind aduse la cunostinta unui rabin care sa ia o decizie halahica dupa un prealabil dialog cu parintii. In nici un caz, legea iudaica nu permite avortul ca masura contraceptiva si nici nu incurajeaza astfel de practici. Chiar si masurile contraceptive sunt problematice din perspectiva iudaica, cu toate ca in anumite conditii, unele dintre ele sunt permise.

Desigur, subiectul este departe de a fi epuizat…

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This