INTREBARE:
Cum s-a obtinut teritoriul Israelului la infiintare? Au plecat arabii proprietari de buna voie si la buna intelegere sau au fost expropriati, alungati in conditii de ocupatie? ONU a avut dreptul sa faca acest lucru si cu ce justificare, deoarece locuitorii neevrei nu erau vinovati de ce au facut europenii cu evreii in timpul razboiului ultim?

RASPUNS:
Raspunsul la intrebarea dvs. de acum nu este si nu poate fi unul scurt. El este insa deosebit de simplu: nimeni nu i-a fortat pe arabi sa plece, majoritatea pamanturilor nici nu le apartineau, majoritatea pamanturilor care le apartineau erau neutilizate (practic, desert), iar pamanturile cultivate au fost cumparate de catre evrei cu bani multi.

Acestea fiind zise, desi imi este imposibil sa fac o trecere in revista in randurile urmatoare a acelei perioade istorice, voi oferi totusi un raspuns pentru a putea intelege cat de cat procesul de revenire a evreilor in Israel dupa aproape doua mii de ani de exil. Multe evenimente din acea perioada au legatura cu subiectul, pornind de la Congresele Sioniste, de la Cel de-al Doilea Razboi Mondial si Holocaustul si incheind cu valurile de alyia si razboaiele de aparare ale Israelului. Voi incerca in cele ce urmeaza sa ofer cateva elemente istorice (verificabile si atestate!)…

In perioada de dupa Primul Razboi Mondial, mare parte din pamantul Palestina de atunci era in posesia administratiei britanice, care controla intregul teritoriu, sau a lorzilor latifundiari britanici. Aproximativ 80% din populatia araba a Palestinei in acele vremuri era populatie rurala cu numeroase datorii financiare sau facea parte dintr-un segment vast de populatie semi-nomada (in principal beduini). In decursul istoriei acelor vremuri, pentru a nu crea tensiuni in zona, multe legi ale administratiei britanice au restrictionat drastic imigrarea evreilor in regiune si dreptul acestora de a cumpara pamant.

Cu toate acestea, imigrarea evreiasca in Palestina a continuat. Multe vapoare au debarcat imigranti “ilegali” in Palestina, aproximativ saptezeci de mii de evrei sosind in tara intre 1945 si 1948, chiar inainte de crearea Statului Israel Modern. In August 1946, britanicii au inceput sa ii incarcereze pe imigrantii ilegali prinsi (aproximativ 50.000 de evrei) in lagare in Cipru. Si cu toate acestea, chiar inainte de declararea independentei Israelului, imigrarea a continuat.

In ceea ce priveste achizitionarea de pamant, britanicii au restrictionat drepturile evreilor si in acest domeniu. In plus, liderii sionisti ai vremii (printre care se numara David ben Gurion) au avansat si sustinut ideea de a incerca achizitionarea pamantului Israelului fara a ii deranja pe fellahin (sg. fellah). Ben Gurion a afirmat in acest sens ca “pamantul este cea mai de seama proprietate a localnicilor” si in consecinta evreii “nu se vor atinge de pamanturile fallahin-ilor sau cele pe care acestia lucrau, decat in situatia in care fallahin-ii renunta de buna voie la pamant si il paraseste, caz in care [evreii] vor face o oferta de pret rezonabila”. Astfel, o indelungata perioada de timp, numai pamanturi necultivate si fara proprietar au fost preluate de catre evrei. Abia dupa ce uriasa majoritate a pamanturilor necultivate a fost preluata de catre evrei, acestia au inceput sa cumpere pamant detinut de arabi. Multi arabi au fost deosebit de interesati sa isi vanda pamantul si sa migreze catre zona de coasta, unde se dezvolta puternic industria citricelor.

Numeroase marturii sau rapoarte oficiale din anii ’30 si ulterioare atesta faptul ca “evreii au platit sume mari pentru pamant si in plus au platit ocupantilor acestor pamanturi anumite sume de bani pe care nu ar fi fost obligati legal sa le plateasca” (Raportul lui John Hope Simpson, 1930). Raportul Comisiei Peel subliniaza faptul ca numeroase plangeri ale arabilor referitoare la “deposedarea de pamanturi” sunt nefondate. De asemenea, acelasi raport afirma faptul ca “uriasa majoritate a terenurilor fusesera pamant arid in perioada de dinainte de imigrarea evreiasca, iar dupa aceasta si preluarea lor de catre evrei, ele fusesera cultivate intensiv si transformate in pamant productiv” (Raportul Comisiei Regale Palestiniene, 1937).

In fine, numeroasele razboaie de aparare ale Israelului (debutate, practic toate, de catre atacuri surpriza ale fortelor arabe din Siria, Iordania sau alte tari arabe ale regiunii) s-au incheiat cu victoria fortelor de aparare israeliene. In nici unul din aceste razboaie si nici la declararea independentei Statului Israel, neevreii din Palestina nu au fost fortati sa isi paraseasca casele si pamanturile. Lor li s-a oferit cetatenia Statului Israel nou fondat, desi multi au refuzat-o si au fugit (repet, fara a fi constransi in vreun fel), de teama represaliilor israeliene (care nu au fost niciodata planuite sau puse in aplicare) si crezand in promisiunile liderilor arabi care sustineau ca vor sterge noul stat Israel de pe harta.

O lucrare care mi-a fost recomandata referitor la acest subiect este si cartea “Asa s-a nascut Israelul”, aparuta in Editura Hasefer. Desigur, asa cum am afirmat si mai sus, subiectul este departe de a fi epuizat…

Nu există etichete pentru acest articol.
Share This