In Vayikra 16 si 17 Hashem prescrie prin Moshe trei cerinte pentru asigurarea ispasirii: marele preot ca mijlocitor, sangele ispasirii si transferarea pacatelor. Astazi, acestea trei lipsesc din celebrarea uzuala a sarbatorii Yom Kipur si de aceea multi iudei sunt nesiguri in ce priveste iertarea pacatelor lor.

In Vayikra 16:29,31,34 se spune ca aceasta lege a ispasirii este vesnica. “Aceasta sa fie pentru voi o lege vesnica: o data pe an sa se faca ispasire pentru copiii lui Israel, pentru pacatele lor”. Iar la Vayikra 17:11 se spune: “Caci viata trupului este in sange. Vi l-am dat ca sa-l puneti pe altar, ca sa slujeasca de ispasire pentru sufletele voastre, caci prin viata din el face sangele ispasire”. Din aceste versete rezulta clar ca cele trei cerinte sunt valide si astazi. Orice altceva ar fi sub standard. Nimic altceva nu ar putea conferi siguranta indepartarii pacatului promisa de Hashem.

Unde este astazi sangele ispasirii de care avem nevoie, asupra cui ne putem transfera pacatele si cine poate face pentru noi aceasta slujba de mijlocire?

In primul rand, va multumesc si va felicit pentru intrebarea pe care ati adresat-o.

Problema ridicata nu apare doar in cazul jertfei de Iom Kipur, ci si in cazul tuturor celorlalte jertfe care erau aduse in cadrul ritualului desfasurat in Mishkan (Tabernacol) si, mai apoi, in Beit Hamikdash (Templul din Ierusalim). Este vorba aici despre jertfele obligatori zilnice si de sarbatoare, despre jertfele pentru pacat, jertfele pentru dubiu, jertfele de pace, jertfele individuale si colective, cele ocazionate de evenimente din cadrul vietii unui om (spre exemplu, cel oferit de o femeie la o anumita perioada dupa nastere), cele oferite de catre nazir sau cel afectat de o boala de piele numita tzaraat etc.

Raspunsul este ca toate ritualurile desfasurate in acea perioada au fost “inlocuite” de rugaciunile din sinagogi, fiecare cu rostul si semnificatia ei. Versetul din Hoshea 14:3 (sau 14:2, dupa cum apare el in unele traduceri), vorbeste despre ideea de “u’neshalma parim sefateinu” (“in loc de tauri vom aduce jertfa buzelor noastre”) este cheia catre aceasta tranzitie. Cel putin pana la reconstruirea Templului (desi exista si pareri ca aceasta inlocuire de roluri va continua si dupa, in timpul Celui de-al Treilea Templu), rugaciunile din sinagogi reprezinta unul dintre modurile principale prin care evreii comunica cu Dumnezeu.

Share This