In Vayikra 16 si 17 Hashem prescrie prin Moshe trei cerinte pentru asigurarea ispasirii: marele preot ca mijlocitor, sangele ispasirii si transferarea pacatelor. Astazi, acestea trei lipsesc din celebrarea uzuala a sarbatorii Yom Kipur si de aceea multi iudei sunt nesiguri in ce priveste iertarea pacatelor lor.
In Vayikra 16:29,31,34 se spune ca aceasta lege a ispasirii este vesnica. „Aceasta sa fie pentru voi o lege vesnica: o data pe an sa se faca ispasire pentru copiii lui Israel, pentru pacatele lor”. Iar la Vayikra 17:11 se spune: „Caci viata trupului este in sange. Vi l-am dat ca sa-l puneti pe altar, ca sa slujeasca de ispasire pentru sufletele voastre, caci prin viata din el face sangele ispasire”. Din aceste versete rezulta clar ca cele trei cerinte sunt valide si astazi. Orice altceva ar fi sub standard. Nimic altceva nu ar putea conferi siguranta indepartarii pacatului promisa de Hashem.
Unde este astazi sangele ispasirii de care avem nevoie, asupra cui ne putem transfera pacatele si cine poate face pentru noi aceasta slujba de mijlocire?
In primul rand, va multumesc si va felicit pentru intrebarea pe care ati adresat-o.
Problema ridicata nu apare doar in cazul jertfei de Iom Kipur, ci si in cazul tuturor celorlalte jertfe care erau aduse in cadrul ritualului desfasurat in Mishkan (Tabernacol) si, mai apoi, in Beit Hamikdash (Templul din Ierusalim). Este vorba aici despre jertfele obligatori zilnice si de sarbatoare, despre jertfele pentru pacat, jertfele pentru dubiu, jertfele de pace, jertfele individuale si colective, cele ocazionate de evenimente din cadrul vietii unui om (spre exemplu, cel oferit de o femeie la o anumita perioada dupa nastere), cele oferite de catre nazir sau cel afectat de o boala de piele numita tzaraat
Raspunsul este ca toate ritualurile desfasurate in acea perioada au fost „inlocuite” de rugaciunile din sinagogi, fiecare cu rostul si semnificatia ei. Versetul din Hoshea 14:3 (sau 14:2, dupa cum apare el in unele traduceri), vorbeste despre ideea de „u’neshalma parim sefateinu” („in loc de tauri vom aduce jertfa buzelor noastre”) este cheia catre aceasta tranzitie. Cel putin pana la reconstruirea Templului (desi exista si pareri ca aceasta inlocuire de roluri va continua si dupa, in timpul Celui de-al Treilea Templu), rugaciunile din sinagogi reprezinta unul dintre modurile principale prin care evreii comunica cu Dumnezeu.
Cu tot respectul, pun întrebări numai acolo unde percep contradicții.
Poate că este iarăși o întrebare delicată, îmi cer scuze!
În subiect, cu privire la iertare, din versetul Deut.29.20 (și precedentele 29.18-19) așa cum bine ați precizat:
”Dumnezeu era Cel care oferea iertarea” (nu preotul, nu contravaloarea unui taur, etc.)
Totuși, înțeleg că Dumnezeu nu ar fi dispus să ierte orice.
Oare versetul (29.20) se referă doar la beția adăugată la sete?
Și dacă Dumnezeu nu este dispus să ierte (chiar orice) cum rămâne cu cei care cred (pe baza acestui verset) că nu ar exista iertare (pentru absolut orice păcat sau ”greșeală”)?
Mulțumesc!
Aparente „contradicții” există peste tot în textul biblic și e foarte ok să fie puse întrebări pe marginea lor. (Și personal, nu mă dau înapoi de la ”întrebări delicate”.) Problema este că întrebările dvs., în sine, sunt neclare și vagi. Ce înseamnă ”cum rămâne cu?” în acest context ?!? Și ce legătură are întrebarea cu versetele pe baza cărora o adresați?
Dacă într-adevăr versetul din Deut. 29:20 s-ar referi, cum pretindeți dvs., la ”cei care nu cred că ar exista iertare pentru orice” (dar nu e așa – a se vedea mai jos), atunci întrebarea dvs. ar fi similară cu a întreba: ”Cum rămâne cu vegetarienii care nu vor să mănânce carne?” Păi chiar, cum rămâne cu ei?!? Nu o mănâncă și gata, așa rămâne. Ce exact s-ar putea răspunde legat de iertarea cuiva care nu crede în însăși noțiunea de iertare?
Dar oricum, ați interpretat greșit versetele din Deuteronom. Versetul 29:18 spune așa: ”Atunci când va auzi cuvintele acestei imprecații, se va binecuvânta în inima sa, spunând: „Voi avea pace, chiar dacă voi merge după pornirile inimii mele!”, adăugând beția la sete.” Altfel spus, respectivul își spune în sinea lui: ”Dumnezeu mă va ierta chiar dacă voi păcătui, mergând doar după pornirile inimii mele și nu după voința Lui.” Un astfel de om nu că nu crede că Dumnezeu ar ierta anumite păcate, ci dimpotrivă, se consideră deasupra judecății divine. El crede că va fi automat iertat de către Dumnezeu sau nu va avea nevoie de iertarea divină, indiferent ce face și cum se comportă, se consideră imun la pedeapsă. Pe acela – spune Tora în Deut. 29:20 – Dumnezeu nu-l iartă, pentru că Dumnezeu iartă de fapt atunci când omul se căiește sincer, nu atunci când consideră că pedeapsa nu i se aplică.
Sper că am lămurit acum chestiunea…
Mulțumesc!
Chestiunea este doar parțial lămurită (pentru mine).
Ideea că Dumnezeu nu ar fi dispus să ierte (absolut) orice, fie pe cel care se crede ”imun” la pedeapsă, fie pe cel care adaugă (Deut.29.19) ”beția la sete” (de cunoaștere?), fie pe cel care se crede mai presus de Dumnezeu, apare și în alte religii sub o altă formă (minciuna, păcatul împotriva duhului adevărului, etc.), păcat pentru care orice rugăciune devine inutilă, însă nu fac religie comparată.
Problema, aș zice, apare atunci când omul se căiește (sincer sau nesincer în convingerea lui proprie) și se roagă pentru un păcat care nu intră în categoria celor iertabile (conform textelor), fie că slujește unui alt dumnezeu plăsmuit de imaginația sa (sau face altceva din aceeași categorie de ”beție” /nebunie /neadevăr).
Și atunci mă întreb dacă (1 Reg., 18.40) cei 450 de proroci (ai lui Baal) au fost, fără iertare sau drept la posibilitate de căință … ”prelucrați” la pârâul Chison, de către Eliahu sau de către Dumnezeu?
A fost Eliahu (aici) mai presus de Dumnezeu care doar a aprins focul jertfei însă nu a tăiat pe nimeni?
Este o întrebare delicată, știu, scuze!
Nu este deloc o întrebare delicată, scuze! Este doar o altă întrebare vagă și neclară (pentru mine) și aparent fără vreo legătură cu subiectul.
Legat de Deut. 29:20: „Beția” reprezintă păcatele comise involuntar, din neatenție. „Setea” reprezintă păcatele comise cu bună știință, din dorința de a obține rezultatele respectivelor acțiuni. Premeditarea exprimată în fraza „Voi avea pace, chiar dacă voi merge după pornirile inimii mele!” transformă păcatele comise involuntar într-unele comise cu bună știință, pentru care consecințele sunt mult mai grave în ochii lui Dumnezeu (Rași).
p.s. Nu vă puteți abține să amintiți, măcar în treacăt, ”alte religii”, huh? După toate avertismentele pe care le-ați primit deja, mă întreb și eu: oare le amintiți din ”sete” sau ”beție”? 😉
Mulțumesc mult!
Și îmi cer scuze dacă v-am supărat cu întrebarea delicată, în directă legătură cu subiectul (iertare), despre alegerea lui Eliahu … întrebare rămasă fără răspuns.
Poate că unii dintre proroci (450) s-au și căit sincer după ”demonstrație” însă … era degeaba.
Greșesc?
Păi, dvs. ce credeți? Greșiți?
Corelat și cu versetul (Exod 23.21, DC)
”… nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.”
sper că nu greșesc.
Era o altă întrebare? Sau doar o speranță?
Speranță!
Sper că înțelegem la fel versetul (esențial) citat mai sus.
Prin ”… ideea de „u’neshalma parim sefateinu”, ar putea oare versetele de mai sus (14.2-3) din Osea (Hoshea) să conducă și la substituirea preotului (rabinului) și nu doar a taurilor?
”Preotul să facă ispăşire pentru cel ce a păcătuit fără voie înaintea Domnului; când va face ispăşire pentru el, i se va ierta.” (Num.15.28, DC)
”Si se va ruga preotul pentru sufletul care a facut pacat din nestiinta inaintea Domnului si va afla mila si i se va ierta.” (idem. BOR).
Și cum rămâne cu posibilitatea (și ”tehnologia”) de iertare a celui (celor) care a (au) păcătuit (altora) de voie însă ”o fac pe proștii” (Num. 15.30-31)?
N-am înțeles întrebările.
Mulțumesc!
Cu respect, nici eu nu am înțeles traducerea (traducerile), sensul și efectul versetului din Hoshea 14.3 (14.2 la alte numerotări):
קְחוּ עִמָּכֶם דְּבָרִים, וְשׁוּבוּ אֶל-יְהוָה; אִמְרוּ אֵלָיו, כָּל-תִּשָּׂא עָוֺן וְקַח-טוֹב, וּנְשַׁלְּמָה פָרִים, שְׂפָתֵינוּ.
=
”Take with you words, and return unto the LORD; say unto Him: ‘Forgive all iniquity, and accept that which is good; so will we render for bullocks the offering of our lips.” ?
=
”Luați cu voi cuvintele și întoarceți-vă la DOMNUL; spune-I: „Iartă toată nelegiuirea și primește ceea ce este bun; așa vom aduce pentru tauri jertfa buzelor noastre.” ?
Dacă, cu sau fără tauri (jertfiți), ispășirea era atribuția preotului (rabin), cel puțin pentru păcatele fără voie sau fără știință, înaintea Domnului (cf. Num. 15.28), acum se poate obține iertarea și fără preot și fără buzele (intermedierea) lui și doar cu ”jertfa buzelor noastre”?
Adică Hoshea (Osea) poate ”răsturna” Tora?
Știu că este delicată întrebarea … și rog să mi se ierte îndrăzneala.
Nici vorbă ca Hoșea să ”răstoarne” Tora. Ideea este simplă: Dumnezeu era Cel care oferea iertarea. Ceea ce făcea preotul era doar un ritual de ispășire înaintea lui Dumnezeu. La fel, și animalul adus ca jertfă era doar o parte din acest ritual. În niciun caz nu se poate vorbi despre ideea că ”animalul aducea iertarea” sau ”preotul aducea iertarea”. Ei doar erau parte din ritual, nimic mai mult.
În aceste condiții, din momentul în care Templul a fost distrus și ritualul respectiv a încetat (deoarece nu putea fi realizat niciunde altundeva decât pe altarul Templului), iertarea este oferită, tot de către Dumnezeu, printr-un alt ”ritual”, respectiv acela de teșuva (”căință”), pe care omul îl face direct, fără intermediari, înaintea Lui. De altfel, această teșuva era necesară și în timpul funcționării Templului, simpla jertife a unui animal pe altar fără intenția necesară din partea proprietarului animalul de a se căi înaintea lui Dumnezeu pentru păcat nefiind suficicientă pentru a obține iertarea. Ceea ce s-a schimbat este ce menționează și Hoșea: jerfa animală înlocuită de rugăciune.
Pe scurt așadar: ceea ce obține iertarea este căința adevărată înaintea lui Dumnezeu. Pe vremuri, ea era însoțită de ritualul de jertfă, astăzi de ritualul de rugăciune sinceră.
Mulțumesc mult!
Poate greșesc, ca si de alte dăți
Jertfa este legata de ceva apropiat celui ce aduce jertfa
Ceva legat sentimental de cel care aduce jertfa –
Întâiul născut al vacii, al oii, al caprei – iar acestea sunt jertfe de buna voie
Separat de acestea sunt jertfele pt pacat si calcarea de Lege – un bou, un berbec, un tap sau puii acestor animale, animale curate de care omul se folosea in viata de zi cu zi
Înainte vreme,
creșterea si inmultirea animalelor nu era ca si azi
Dupa cum este cunoscut, cazurile de decese la nasterea oamenilor erau foarte dese pana in sec XIX – datorita igienei precare si altor cauze medicale
Este evident ca si cazurile in care puii de animale decedau la fătare sau nu ajungeau la maturitate erau foarte dese
Ceea ce rămânea din pui animalelor curate si era ajuns la maturitate era crescut in conditii grele
Omul ajungea sa fie legat sentimental de fiecare animal crescut cu greu
Astfel încât atat sangele animalului, căința pt păcat, cât și legătura sentimentală cu jertfa erau necesare pt a preîntâmpina încălcarea legilor, poruncilor si oranduirilor lui Dumnezeu.
Nu intamplator, initial jertfa era injunghiata de cel care o aducea, mai tarziu aceasta sarcina a revenit preotilor
Inclusiv injunghierea unui animal, fata de care cel care aducea jertfa era legat sentimental, avea rolul sa preîntâmpina calcarea de Lege
De aceea sangele animalului appropiat de cel care aduce jertfa făcea ispășire pt păcat, pt că omul era legat sentimental de jertfă
Iar in sangele jertfei sta viata acelei jertfe
Tocmai de aceea David nu a dorit sa cumpere locul templului cu un pret care sa nu il coste nimic
O jertfa care nu te costa nimic sau e nesemnificativa nu este jertfa – poate fi o fapta buna, dar nu este o jertfa
Jertfa nu putea fi pretul unui caine sau ceva cu valoare redusa sau nesemnificativa
Poate am gresit din nou
Cred ca jertfa este legata de locul in care este depozitat chivotul legamantului si implicit de spatiul in care acesta este depozitat. cortul intalnirii, primul, al doilea sau al treilea templu
Pt ca jertfa are legatura cu legamantul dintre Dumnezeu si poporul evreu
Poate gresesc din nou
Simbolul legamantului este chivotul legamantului care contine legea scrisa personal de Dumnezeu ( cele 10 porunci, potirul care trebuia sa contina mana, etc)
o cladire sau un cort construit de om pot fi locul in fata caruia se aduce jertfa daca sunt sfintite in acest scop
Pt ca sfintirea cortului si a templului trebuia sa ridice orice eventuala greseala/pacat legata de constructia acestora si sa il sfinteasca pt a se putea stabilii o legatura cu sfințenia lui Dumnezeu si a celui care aduce jertfa
Bine, și cum rămâne cu cei care nu cred în iertare?
(Deut.29.20):
– ”Pe acela Domnul nu-l va ierta. …” (trad. DC)
– ”Pe unul ca acesta nu-l va ierta Domnul …” (trad.BOR)
Cu tot respectul (dar și părerea de rău) vă spun: am impresia câteodată că puneți întrebări doar ca să puneți întrebări… Care este exact întrebarea și ce vă este neclar în Deut. 29:20?
eu unul nu cred ca dupa reconstruirea celui de-al 3 templu o sa functioneze si sinagogile …..cine nu asteapta reconstrirea templului?? va fi o f.f.f.mare bucurie sa se reia serviciile din templu…este foarte adevarat ce spuneti din OSEA 14:2,3…..oare se potriveste cu ieremia 31:31-34….