Hazak, hazak, venithazek! Puternici, puternici, să fim întăriți! — traditia iudaica

Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Moshe intregului Israel, de cealalta parte a Iordanului, in desert, in Arava, fata in fata cu Suf, intre Paran, Tofel, Lavan, Hatzerot si Di Zahav… — Deuteronom 1:1

Saptamana aceasta incepem ultima carte a Torei. Am terminat saptamana trecuta Cartea Numeri (Bamidbar) si suntem in aceasta saptamana in fata unui alt capitol de istorie, invataminte si povestiri cu talc, pe care il vom parcurge in saptamanile urmatoare, pana la Simhat Tora.

De obicei, atunci cand oamenii termina un lucru si sunt pe cale sa inceapa unul nou, ei se opresc pentru cateva momente, rememorand etapele si incercand sa pastreze prin tacere ceva din spiritul lucrului pe care tocmai l-au incheiat. Modul iudaic de a incheia lucrurile insa este diferit…

Atunci cand terminam de citit in sinagogi una din cartile Torei, in loc sa pastreze momentul de tacere care sa ne marcheze acest sfarsit, evreii vorbesc. Cuvintele pe care le rostesc, intai obstea si mai apoi Baal Kore (cel care a citit din Tora), sunt pe cat de simple, pe atat de pline de semnificatii: “Hazak, hazak, venithazek!” (“Puternici, puternici, sa fim intariti!”). Inainte de a se preocupa de importanta momentului, evreii se preocupa de viitor… Ne incurajam unul pe celalalt si ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea puterea ca in saptamana urmatoare (sau peste doua minute, daca este Simhat Tora) sa incepem o noua carte a Torei cu puteri reinnoite…

Cuvintele rostite la terminarea unei carti a Torei nu sunt alese intamplator. De-a lungul istoriei, puterea, taria (in ebraica “hozek”) poporului evreu a derivat intotdeauna din aceasta preocupare pentru viitor. Supravietuirea evreilor, miracol al istoriei, a fost datorata lui Dumnezeu, credintei in El, unitatii si solidaritatii intre evrei si preocuparii pentru momentul urmator (in limba ebraica verbul “nithazek” implica o actiune viitoare si totodata un indemn reflexiv).

Insa semnificatia frazei “Hazak, hazak venithazek!” nu se opreste aici… Un alt concept iudaic deosebit de important, baza a multe discutii talmudice si a multe legi iudaice, este acela de hazaka. Intr-o traducere foarte aproximativa, acest concept ar insemna “inertie”. Este, in fapt, vorba despre faptul ca din punct de vedere iudaic, un obiect, sentiment sau persoana se considera a fi inca in ultima stare cunoscuta, pana in momentul in care avem dovezi certe ca acea stare s-a modificat. Spre exemplu, daca despre un om se stie ca este kohen, el nu trebuie sa dovedeasca in fiecare zi acest lucru. O femeie despre care se stie ca este casatorita trebuie sa ofere o dovada certa de divort sau deces al sotului, daca doreste sa se recasatoreasca. Si exemplele pot continua in orice domeniu…

Ei bine, in contextul frazei noastre, hazaka-ua este acea stare de implinire pe care terminarea citirii unei carti a Torei o aduce. Acea stare dorim sa o conservam pentru saptamanile urmatoare, pentru lecturile urmatoare, pentru viata pe care urmeaza sa o ducem…

“Hazak, hazak venithazek!” nu este numai o fraza din ritualul sinagogal. “Hazak, hazak venithazek!” nu este o speranta, pentru simplul fapt ca, asa cum am auzit odata de la rabinul Naftali Deutsch, in traditia iudaica nu exista speranta (tikva). [“Hatikva”, imnul Israelului, este singura exceptie de la aceasta regula.] In iudaism exista insa emuna (credinta)! “Hazak” este o declaratie de credinta, este o incurajare pe care ne-o adresam unii altora pentru a continua.

Si, cu acest indemn formulat saptamana trecuta, ne intoarcem la pericopa din aceasta saptamana, Devarim

Devarim incepe cu vorbele lui Moshe. Problema cea mai mare pe care o avem insa cu intelegerea textului provine din chiar primul verset al pericopei. Nu ceea ce spune Moshe poporului este dificil de inteles, ci mai curand faptul ca Tora prezinta cu lux de amanunte imprejurarile in care Mose vorbeste: “in desert, in Arava, fata in fata cu Suf, intre Paran, Tofel, Lavan, Haterot si Di Zahav.” (Deuteronomul 1:1) De ce este atat de important locul in care le-a vorbit Mose evreilor? De ce trebuia el stabilit cu atata precizie?

Ei bine, conform explicatiilor comentatorilor, numeroasele locuri enumerate in acest verset nici macar nu sunt reale! Sifri si Rashi explica faptul ca aceste “locuri” nu sunt de fapt locatii geografice, ele nefiind mentionate de altfel in nici una din celelaltele enumerari ale popasurilor evreilor in pustiu. Conform comentatorilor, aceste “locuri” sunt de fapt aluzii la evenimente negative din istorie, pe care Moshe a dorit sa le aduca in prim-plan pe o cale ocolita, evitand sa ii certe direct pe evrei.

Explicatia oferita pentru fiecare din locatiile indicate este urmatoarea: “in desert” face aluzie la atitudinea nedreapta a evreilor care s au plans ca “mai bine am fi murit in desert” (Exodul 17:3). “In (Campia) Arava” se refera la venerarea idolului Baal in Campia Moabului (Numeri, cap. 25). “Fata in fata cu Suf” aminteste de revolta evreilor de dupa trecerea Marii Rosii (in ebraica: Iam Suf), prezentata in Exodul 14:11. Tofel si Lavan, insemnand “calomnie” si “alb”, fac aluzie la calomniile evreilor cu privire la gustul manei (care era de culoare alba) – Numeri 21:5. Hatzerot este localitatea in care a avut loc revolta lui Korah, iar Di-Zahav (“prea mult aur”) se refera la fabricarea si venerarea Vitelului de Aur.

Exista insa si o problema in acest paragraf. Yalkut Shimoni explica faptul ca ar fi fost mai potrivit ca binecuvantarile din Tora sa fie rostite de catre Moshe (in pericopa Devarim, in aceasta saptamana), iar criticile sa fie rostite de catre Bilaam (care, dimpotriva, in pericopa Balak, a binecuvantat poporul evreu, spunand “Cat de frumoase sunt corturile tale, Iaacov, locuintele tale, Israel!”). De ce a fost atunci schimbata ordinea fireasca? De ce a rostit Bilaam binecuvantari, iar Mose critici? Nu ar fi fost mai normal sa fie invers?

Raspunsul pe care ni-l ofera tot Yalkut Simoni contine invataminte actuale chiar si astazi, la peste 3000 de ani de la evenimentele prezentate in Tora: “Dumnezeu a spus: «Moshe, cel care ii iubeste pe evrei, sa fie cel care ii va critica, iar Bilaam, care ii uraste, sa ii binecuvanteze!»”

In toate situatiile in care suntem pusi astazi sa ne exprimam o parere, avem in general doua optiuni: sa oferim o critica sau cuvinte de felicitare. Trebuie insa sa fim constienti ca oricare varianta am alege, de cuvintele noastre pot depinde viitoare sentimente de simpatie sau antipatie, de dragoste sau ura. Este foarte important ca atunci cand criticam pe cineva sa o facem constructiv, cu scopul de a imbunatati si nu cu acela de a distruge.

In pericopa Balak, profetul Bilaam a fost angajat sa critice poporul evreu, sa il blesteme si sa il discrediteze. Daca planul ar fi functionat, cuvintele lui Bilaam ar fi constituit o piedica in calea dezvoltarii spirituale a poporului evreu. Dumnezeu a decis insa sa schimbe blestemul in binecuvantare.

Deosebit de important este insa faptul ca, dupa tot ce facusera in anii petrecuti in desert, evreii meritau criticile, discreditarea, poate chiar si blestemul. Dumnezeu a hotarat insa sa rezerve pentru Moshe acest prerogativ de a le aminti evreilor toate faptele rele pe care le-au facut, omul care ii iubea si care intervenise in favoarea lor in repetate randuri. Numai de la o persoana care critica in mod constructiv, cu dragoste si cu scopul de a repara si imbunatati, numai de la o astfel de persoana criticile vor genera lucruri bune si vor determina progres. In toate celelalte cazuri, critica provoaca antipatie, resentimente, si incapatanarea de a persista in greseala…

Si mai exista un aspect legat de primele versete ale pericopei Devarim… Tora ne spune ca “acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Moshe intregului Israel”. O veche invatatura hasidica spune ca doar poporului evreu (“intregul Israel”) a spus Moshe aceste cuvinte de dojana. Lui Dumnezeu, Moshe I-a vorbit de fiecare data numai despre calitatile evreilor, despre lucrurile bune pe care le-au facut.

Este o alta lectie foarte importanta. Parintii isi dojenesc adesea copiii, insa este important ca acest lucru sa fie facut atunci cand numai copiii sunt de fata. Multi parinti fac astazi greseala de a isi certa copiii in public, de a nu ii sustine atunci cand au mai mare nevoie de aceasta, in relatiile cu altii.

Tora ne spune in aceasta pericopa ca a dojeni presupune a iubi si ca o critica trebuie adusa la momentul potrivit si in imprejurarile potrivite.

Sa ascultam si sa invatam!…

Shabat Shalom!

Share This