În fiecare an, vorbim despre Sărbătoarea Luminilor şi despre semnificaţia acesteia. Vorbim de obicei despre miracolul uleiului care a ars timp de opt zile şi despre faptul că o singură căniţă de ulei a rezistat până la fabricarea unui ulei nou şi pur care să ducă mai departe lumina Menorei…

Însă mai există o parte a poveştii de Hanuca, aceea pe care o regăsim mult mai pregnant în sidur, Cartea de rugăciune, în paragraful “Al hanisim”. Ideea principală a sărbătorii este aici aceea că îl binecuvântăm pe Dumnezeu “pentru minunile şi pentru salvarea şi pentru faptele măreţe şi pentru izbăvirile şi pentru miracolele şi pentru faptele milostive şi pentru războaiele pe care le-a făcut pentru părinţii noştri în acele zile, în vremea aceasta”.

Însă oare ce este cu adevărat Hanuca? Aprindem lumânărele în fiecare seară, la fereastră sau la uşă, vorbim despre ulei şi mâncăm sufganiot (gogoşi), vorbim despre victoria militară a evreilor contra grecilor, şi cu toate acestea, Talmudul (in tratatul Shabat 21b) se întreabă: Mai Hanuca? (“Ce este Hanuca?”) Dacă ar fi să încercăm un răspuns istoric, Hanuca a început de fapt cu o dispută internă a evreilor, cu un război civil. În Cartea Macabeilor, precum şi în scrierile lui Iosefus Flavius debutul poveştii de Hanuca a fost unul în care evreii luptau unul cu celalalt. Conducerea religioasă a Templului, atrasă de cultura elenă, materialistă şi focalizata pe estetic şi pe homocentrism, începea să “alunece” pe panta asimilării. Unul dintre Marii Preoţi dorea să transforme Iudeea într-un oraş-stat al Greciei şi sa “importe” Jocurile Olimpice greceşti la Ierusalim. Chiar şi în povestea clasică de Hanuca, motivul revoltei lui Matitiahu a fost faptul că unul din Marii Preoţi era pe cale să sacrifice un porc pe altarul Templului, ca ofrandă pentru Zeus.

Sursa reală al sărbătorii de a fost una complet internă, privată şi cu toate acestea Hanuca este prin excelenţă o sărbătoare publică, poate singura de acest gen din calendarul nostru. Unul din rabinii Talmudului, Rabi Iohanan, ne spune că aprinderea lumânărilor de Hanuca poate fi facută de la căderea întunericului “ad she’tehale regel min ha’shuk”, până cand toţi trecătorii de pe stradă au plecat acasă. Afirmaţia lui Rabi Iohanan este una deosebit de profundă: Lumina Menorei trebuie aratată întregii lumi! De Hanuca, minunea existenţei poporului evreu trebuie făcută publică tuturor, evrei şi neevrei deopotrivă… Hanuca este de fapt momentul când oferim lumii lumina Menorei, lumina monoteismului şi ataşamentului nostru faţă de Dumnezeu şi faţă de iudaism, este sărbătoarea la care suntem la propriu, aşa cum avem de fapt misiunea, or la’goim, o lumină pentru toate popoarele.

Hanuca este simbolul păstrării culturii iudaice în momente de restrişte… Iar în zilele noastre, acum când citim aceste rânduri, trecem, ca indivizi şi comunitate, prin momente similare, prin momente de restrişte… Iudaismul şi viitorul acestuia în România, viitorul evreiesc al nostru şi al copiilor noştri, precum şi identitatea pe care ne-o şi le-o oferim depinde exclusiv de noi. Iar direcţia pe care ar trebui să o urmăm, aşa cum ne indică şi înţelepţii noştri este aceea a lui “maalin be’kodeş”, o direcţie ascendentă către sfinţenie, către spiritualitate. Astăzi, când avem această ocazie într-o lume liberă şi democratică, să ne gândim la mesajul Hanucăi şi să înţelegem onoarea şi datoria pe care le avem de a face pirsumei nisa, de a face public miracolul identităţii noastre iudaice! Acum este momentul când avem ocazia să fim Oameni cu “O” mare şi Evrei cu “E” mare, atât in cadrul “familiei”, cât şi “la uşă sau fereastră”, în public, printre alţi oameni şi alţi evrei.

Vă doresc tuturor o Hanuca plină de lumină!

Hanuca Sameah!

Share This