Fiicele lui Tzelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Gilead, fiul lui Mahir, fiul lui Manashe, din familiile lui Manashe fiul lui Iosef, s-au apropiat – si acestea sunt numele fiicelor lui: Mahla, Noa, Hogla, Milca si Tirtza – si au stat inaintea lui Moshe si inaintea Preotului Elazar si inaintea conducatorilor si intregii obsti la intrarea in Cortul Intalnirii, spunand: „Tatal nostru a murit in desert, insa nu a fost in grupul care s-a adunat impotriva lui Dumnezeu in grupul lui Korah, ci a murit pentru [propriul] lui pacat, si nu a avut fii. De ce sa fie numele tatalui nostru sters din familia lui pentru ca nu a avut fii? Dati-ne noua mostenire intre fratii tatalui nostru!” Moshe a adus cazul inaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a vorbit lui Moshe, spunandu-i: „Fiicele lui Tzelofhad vorbesc adevarat. Sa le dai mostenire intre fratii tatalui lor si sa faci ca mostenirea tatalui lor sa treaca in posesia lor.” – Numeri 27:1-7

Intaiul nascut pe care il va naste sa poarte numele fratelui mort, pentru ca numele sau sa nu fie sters din Israel. – Deuteronom 25:6

In iudaism, mostenirea este o problema complexa. Ea este stabilita, la fel ca si in legile civile, ale majoritatii tarilor lumii, prin determinarea ascendentei si prin clarificarea – daca este cazul – a paternitatii. In plus, conform prescriptiilor Torei pana la versetele pericopei din aceasta saptamana, mostenirea este transferata pe linie masculina. In cazul unei familii cu mai multi copii, pamantul familiei se imparte, odata cu moartea tatalui, intre fii, intaiul-nascut primind o parte de doua ori mai mare decat a fratilor sai. Fetele nu primesc nimic. In aceste conditii, baietii au responsabilitatea de a intretine surorile pana cand fetele se marita, cand aceasta responsabilitate trece in seama sotului. In plus, una dintre regulile care stau la baza mostenirii este aceea ca pamantul trebuie sa ramana in familie, sau mai exact, in cadrul tribului, lucru datorat faptului ca pamantul Israelului a fost impartit prin tragere la sorti la intrarea evreilor in tara in timpul lui Iehoshua ben Nun.

O lege cat se poate de simpla… Insa ce se intampla in cazul in care un tata moare fara a avea fii? Cui ii revine atunci pamantul familiei? Pericopa din aceasta saptamana trateaza si rezolva tocmai un astfel de caz… Fetele lui Tzelofhad ii pun lui Moshe o intrebare deosebit de simpla: „Lama igara?” De ce sa fie numele tatalui nostru sters din familia lui pentru ca nu a avut fii?  Iar Moshe, pentru prima data in istorie, trebuie sa aduca un caz in fata lui Dumnezeu, deoarece nu stie cum sa il solutioneze.

Ceea ce as dori insa sa aduc in prim-plan in randurile urmatoare este o parere personala, subliniez: personala, asupra unui comentariu al lui Rashi pe marginea acestui episod, un comentariu care, cred eu, va face o legatura intre versetele pericopei noastre si o alta lege a Torei, aceea a leviratului. Desigur, toate comentariile de pana acum sunt, in mare masura, pareri personale, insa doresc sa subliniez acest lucru legat de ideea pe care urmeaza sa o prezint, deoarece ea este o problema deosebit de delicata, de complicata si disputata. Cred ca fiecare are dreptul sa cunoasca ceea ce este „punctul de vedere oficial al Torei” in aceasta privinta, dar cred de asemenea ca ar fi foarte bine daca am putea, fiecare dintre noi, sa ne gandim cu cea mai mare seriozitate la aceasta chestiune si sa oferim o parere sau o incercare de raspuns.

Dar inainte de a cita comentariul pe care il face Rashi, cateva cuvinte despre levirat… Conform legii Torei, daca un barbat casatorit moare fara a avea copii, vaduva nu este libera sa se recasatoreasca cu oricine doreste. Ea trebuie fie sa se marite cu unul dintre fratii supravietuitori ai sotului ei (aceasta casatorie purtand numele de ibum – levirat), fie sa fie „eliberata” de aceasta obligatie printr-o ceremonie numita halitza – descaltarea. Ambele ceremonii sunt descrise in capitolul 25 din Deuteronom. (In zilele noastre, ibum nu se mai practica si halitza este obligatorie prin decret rabinic.)

Si acum, comentariul lui Rashi:

DE CE SA FIE NUMELE TATALUI NOSTRU STERS? – Daca noi (fetele) suntem in locul unui fiu, atunci da-ne mostenirea tatalui nostru. Iar daca fetele nu sunt luate in considerare atunci cand este vorba de mostenire, atunci mama noastra sa se casatoreasca prin ibum cu cumnatul ei.

La prima vedere, un comentariu destul de criptic. Insa in cele ce urmeaza voi incerca sa ofer o explicatie… Rashi isi bazeaza acest comentariu pe similaritatea celor doua versete in ceea ce priveste limbajul: in ambele apare ideea ca numele decedatului sa nu fie sters din Israel. In ambele, ceea ce se incearca este mentinerea „in viata” a acestui nume, in cazul pericopei noastre prin mostenire, iar in cazul leviratului prin faptul ca numele primului nascut din aceasta casatorie trebuie sa fie cel al decedatului. (Deuteronom 25:6) Insa, cred eu, intre cele doua episoade exista o diferenta majora: mostenirea este o problema civila si laica; leviratul este o chestiune religioasa.

Ceea ce cred eu ca aduc in discutie fetele lui Tzelofhad este de fapt o problema deosebit de actuala, o problema care face, chiar si in zilele noastre, obiectul multor dezbateri: este iudaismul o relatie etnica intre membrii unei comunitati, este o religie sau o combinatie a acestor doua notiuni? Exista oare mozaici ne-evrei si evrei ne-mozaici, sau cele doua notiuni sunt atat de legate intre ele, atat de „sinonime”, incat nimeni si nimic nu le poate desparti?

Dupa parerea mea, Rashi „traduce” problema fiicelor lui Tzelofhad in urmatoarea maniera: „Daca noi suntem considerate urmase ale tatalui nostru de catre legea laica, atunci trebuie sa fim considerate urmase ale tatalui nostru si de catre legea religioasa. Iar daca legea laica nu ne considera urmase, atunci inseamna ca tatal nostru nu a avut urmasi nici conform legii religioase si in consecinta sotia lui, mama noastra, trebuie sa se supuna leviratului.” In opinia mea, conform acestor prescriptii ale Torei, cale de mijloc nu exista, iar accentul este pus pe etnie si religie deopotriva. Iudaismul este practic o exceptie de la regula generala in care etnia si religia sunt distincte. Exista spre exemplu etnici chinezi de religie budista, de religie crestina, de religie musulmana… Insa din punct de vedere iudaic, apartenenta la iudaism presupune etnia evreiasca si religia mozaica.

In limbajul Torei acest lucru este deosebit de simplu, asa cum o indica ceea ce cred eu ca vor de fapt sa spuna fetele lui Tzelofhad. Desigur, putem interpreta povestea biblica si prin intermediul dilemei legate de natura Torei, sau, cu alte cuvinte, a intrebarii: este Tora o colectie de valori si traditii, laice si religioase, sau ea contine numai valori universal umane sau numai valori legate de religia mozaica? Ce facem in acest caz cu legi de tipul „Sa nu ucizi!”, care apar in Tora alaturi de legi referitoare la ritualul Templului sau kashrut? Putem sa spunem ca astfel de legi sunt religioase si ca nu au o componenta etica?!? Parerea mea este ca ele au si o profunda componenta etica, in timp ce legile referitoare la puritatea si impuritatea rituala nu au, cred eu, o componenta etica, ele fiind eminamente legi religioase. In acest caz, Tora ar fi o colectie de legi religioase si laico-etice, ceea ce face perfect posibila interpretarea in maniera de mai sus a episodului cu fiicele lui Tzelofhad.

In Tora, religia si etnia iudaice sunt indisolubile. La nivel strict personal insa, lucrurile pot fi mult mai complicate… Au existat si exista evrei care se identifica cu iudaismul din punct de vedere cultural, considerandu-se totodata nereligiosi sau mentinand o asa-numita „relatie personala cu Dumnezeu”. Exista, la polul opus, evrei ultra-religiosi care desi se identifica poate cu etnia evreiasca nu se identifica deloc cu anumite valori pe care poporul evreu le-a consacrat ca deosebit de importante, cum ar fi spre exemplu recunoasterea Statului Israel. Si, evident, exista multe alte combinatii posibile, fiecare cu specificitatile ei, fiecare cu semnele de intrebare pe care le naste, fiecare cu problemele pe care le declanseaza sau le rezolva, la nivel individual sau colectiv.

Ceea ce am dorit eu prin randurile de mai sus a fost sa pornesc de la un fragment din pericopa acestei saptamani si sa va indemn, asa cum am mai spus-o, sa va ganditi la acest subiect cu toata atentia si seriozitatea. Este, in opinia mea, un subiect complex si deosebit de important, care ne afecteaza prezentul si viitorul ca evrei si care poate fi foarte interesant si pentru toti cei care, fara a fi evrei, primesc si citesc aceste randuri. Mentin subiectul deschis si astept opiniile tuturor prin email sau pe site.

Shabat Shalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.