Deoarece săptămâna aceasta mă aflu pe drum și nu dispun de prea mult timp pentru redactare, comentariul pe care îl voi oferi în continuare este în fapt inspirat din scrierile unuia dintre marii rabini ai epocii moderne, Rav Abraham Isaac HaKohen Kook. Înainte de a vi-l prezenta însă, îmi voi permite totuși o divagație…

În urmă cu ani, într-o drașa pe care am oferit-o înainte de Izkor în a doua zi de Șavuot, mi-am permis să citez dintr-o deja celebră poveste pentru copii (și adulți deopotrivă), pentru a ilustra ce pot însemna oamenii care ne-au fost dragi și care nu mai sunt printre noi. Povestea era aceea a vrăjitorului Harry Potter și – oricât de straniu ar putea părea unora – îmi voi permite să citez din nou un foarte scurt fragment din spusele unuia dintre personajele acestei povești, profesorul Albus Dumbledore: ”After all, to the well organized mind, death is but the next great adventure.” – ”La urma urmelor, pentru un om cu o minte organizată, moartea este doar următoarea mare aventură.”

În pericopa acestei săptămâni – aproape ironic numită Vaiehi, însemnând ”a trăit” – Iaacov moare. Înconjurat de familie, după o viață îndelungată și plină, după ce a avut ocazia să ofere fiecăruia dintre copii câte o binecuvântare, profeție și sfat, viața lui Iaacov în această lume se încheie. În paginile Talmudului însă (tratatul Taanit 5b), unul din marii învățați ai secolului al 3-lea, Rabi Yohanan, oferă o perspectivă cu totul și cu totul bizară asupra evenimentului:

Rabi Yohanan a spus: ”Părintele nostru Iaacov nu a murit.” Rabi Nahman a întrebat: ”Oare degeaba l-au jelit pe Iaacov și l-au îmbălsămat și înmormântat?!?” I-a răspuns Rabi Yohanan: ”Eu mi-am extras ideea din următorul verset: «Nu te teme, slujitorul meu Iaacov, zice Domnul, și nu te speria, Israel! Căci Eu te voi salva din depărtări și îți voi salva urmașii din țara unde sunt robi; Iaacov se va întoarce iarăși, va avea odihnă și liniște, și nu-l va mai tulbura nimeni.» (Ieremia 30:10) Versetul îl compară pe Iaacov cu urmașii lui: la fel cum urmașii lui trăiesc, tot așa și Iaacov trăiește.”

Pe marginea acestei explicații și a pericopei noastre, Rav Kook, își pune următoarea întrebare: ”Oare ce a vrut Rabi Yohanan să spună prin sintagma «Iaacov nu a murit»? Dacă a vrut să spună că sufletul lui Iaacov nu a murit, atunci pentru această idee nu e necesar niciun verset – pentru că toate sufletele sunt nemuritoare. Iar dacă a vrut să spună că trupul lui Iaacov nu a murit, există mai multe versete care menționează explicit că el a murit, spre exemplu versetul din Geneza 50:15, care spune: «Frații lui Iosef și-au dat seama că tatăl lor a murit.»”

Tosafot – o serie de comentarii medievale pe marginea Talmudului – oferă un oarecare sprijin pentru afirmația lui Rabi Yohanan, punctând faptul că însăși Tora folosește un verb relativ straniu când descrie moartea lui Iaacov. În versetul 49:33 din Geneza, Tora spune: ויכל יעקב לצות את בניו ויאסף רגליו אל המטה ויגוע ויאסף אל עמיו – ”Când Iaacov a terminat de poruncit fiilor săi, și-a strâns picioarele pe pat și a expirat și a fost adăugat la poporul său.” În loc de verbul ”a muri”, Tora ne spune că Iaacov ”a expirat”.

La ce ”expirare” face aluzie acest verset? Să fie oare vorba aici de aceeași idee ca aceea enunțată de Albus Dumbledore: ”pentru o minte organizată (sau poate, aici, pentru un suflet organizat?), moartea este doar următoarea mare aventură”?

Pentru a răspunde la această întrebare, va trebui să aruncăm o privire mai atentă asupra morții ca și concept. În lucrarea sa ”Aur din Țara Israelului”, tot Rav Kook oferă o explicație… Moartea unui individ presupune de fapt două etape: gvia (expirarea) care reprezintă moartea biologică, adică încetarea funcțiilor normale ale trupului și mita (purificarea sufletului de orice dorință și reîntoarcerea sa la Creator). Un verset în sprijinul acestei ultime idei este și cel din Cântarea Cântărilor 8:6: ”Dragostea este puternică precum moartea.” La fel cum moartea purifică sufletul de orice dorință fizică, la fel și o dragoste puternică pentru Dumnezeu purifică sufletul și îl călăuzește departe de sfera fizică și, lin, în cea pur spirituală a existenței eterne.

Ceea ce este și mai interesant este că, dintre toți patriarhii, Iaacov este singurul la care Tora nu utilizează verbul ”a muri”. Conform versetelor din Cartea Genezei, și în cazul lui Avraham, și în cel al lui Ițhak, finalul vieții este însoțit de de verbul וימות – ”și a murit”. Explicația lui Rav Kook este uimitoare: Avraham și Ițhak, au fost patriarhi ai poporului evreu pentru că scopul final al vieții lor a fost acela de a aduce pe lume, a crește și instrui pe cei care vor deveni poporul evreu. Însă în atingerea acestui scop, atât Avraham cât și Ițhak au adus pe lume și copii care s-au abătut de la scop și misiune, respectiv pe Ișmael și pe Esav.

Atunci când au murit, Avraham și Ițhak au avut așadar nevoie de mita, acea ”purificare” a sufletului, de o detașare a acestuia de acele aspecte care – deși utile în misiunea de părinte a acestor alți doi fii – în esență erau în contracție sau, cel puțin, s-au abătut de la misiunea principală, aceea de a fi precursori ai religiei și tradițiilor mozaice.

Prin contrast, în familia lui Iaacov, toți copiii sunt aleși ca fii ai legământului. Sufletul lui Iaacov, eliberat de misiunea secundară de a crește și instrui copii care mai apoi să se abată de la legământ, nu a avut așadar nevoie de mita. Viața sa a fost perfectă, perfect focalizată pe scopul pentru care ea a început.

Desigur, din punct de vedere strict biologic, Iaacov a murit cu siguranță. Spiritual însă, călătoria sa prin această lume a fost atât de bine organizată, atât de lină și precisă, încât moartea nu a venit decât ca un simplu prag către o nouă existență, aceea a eternității. Când Tora ne descrie moartea lui Iaacov, versetele sunt vagi și foarte sumare, iar cuvântul ”moarte” nu este deloc folosit. Singurii care îl jelesc pe Iaacov, de altfel, sunt egiptenii, nu și evreii: moartea sa a însemnat ”o mare jale pentru Egipt.” (Geneza 50:11) Pentru egipteni, Iaacov – în meritul căruia anii de foamete au fost scurtați – a murit într-adevăr, așa cum moare orice om. Pentru fiii săi însă – mult mai conectați la latura spirituală a lucrurilor – Iaacov nu a murit niciodată. El a continuat și continuă și astăzi să trăiască, la fel de puternic și prezent, în toți copiii lui.

În fapt, pentru ei și pentru noi, moartea lui Iaacov nu a fost decât o simplă ”următoare mare aventură” în epopeea milenară a poporului lui Iaacov-Israel.

Șabat Șalom!

Abonează-te acum!

Dacă site-ul DvarTora ți se pare interesant și util, completează numele și adresa ta de email în formularul alăturat și vei primi prin email -- automat și gratuit -- fiecare comentariu nou publicat pe site.

ABONEAZĂ-TE!

Îți mulțumim! Am adăugat adresa ta în baza de date.