Deoarece săptămâna aceasta mă aflu pe drum și nu dispun de prea mult timp pentru redactare, comentariul pe care îl voi oferi în continuare este în fapt inspirat din scrierile unuia dintre marii rabini ai epocii moderne, Rav Abraham Isaac HaKohen Kook. Înainte de a vi-l prezenta însă, îmi voi permite totuși o divagație…
În urmă cu ani, într-o drașa pe care am oferit-o înainte de Izkor în a doua zi de Șavuot, mi-am permis să citez dintr-o deja celebră poveste pentru copii (și adulți deopotrivă), pentru a ilustra ce pot însemna oamenii care ne-au fost dragi și care nu mai sunt printre noi. Povestea era aceea a vrăjitorului Harry Potter și – oricât de straniu ar putea părea unora – îmi voi permite să citez din nou un foarte scurt fragment din spusele unuia dintre personajele acestei povești, profesorul Albus Dumbledore: ”After all, to the well organized mind, death is but the next great adventure.” – ”La urma urmelor, pentru un om cu o minte organizată, moartea este doar următoarea mare aventură.”
În pericopa acestei săptămâni – aproape ironic numită Vaiehi, însemnând ”a trăit” – Iaacov moare. Înconjurat de familie, după o viață îndelungată și plină, după ce a avut ocazia să ofere fiecăruia dintre copii câte o binecuvântare, profeție și sfat, viața lui Iaacov în această lume se încheie. În paginile Talmudului însă (tratatul Taanit 5b), unul din marii învățați ai secolului al 3-lea, Rabi Yohanan, oferă o perspectivă cu totul și cu totul bizară asupra evenimentului:
Rabi Yohanan a spus: ”Părintele nostru Iaacov nu a murit.” Rabi Nahman a întrebat: ”Oare degeaba l-au jelit pe Iaacov și l-au îmbălsămat și înmormântat?!?” I-a răspuns Rabi Yohanan: ”Eu mi-am extras ideea din următorul verset: «Nu te teme, slujitorul meu Iaacov, zice Domnul, și nu te speria, Israel! Căci Eu te voi salva din depărtări și îți voi salva urmașii din țara unde sunt robi; Iaacov se va întoarce iarăși, va avea odihnă și liniște, și nu-l va mai tulbura nimeni.» (Ieremia 30:10) Versetul îl compară pe Iaacov cu urmașii lui: la fel cum urmașii lui trăiesc, tot așa și Iaacov trăiește.”
Pe marginea acestei explicații și a pericopei noastre, Rav Kook, își pune următoarea întrebare: ”Oare ce a vrut Rabi Yohanan să spună prin sintagma «Iaacov nu a murit»? Dacă a vrut să spună că sufletul lui Iaacov nu a murit, atunci pentru această idee nu e necesar niciun verset – pentru că toate sufletele sunt nemuritoare. Iar dacă a vrut să spună că trupul lui Iaacov nu a murit, există mai multe versete care menționează explicit că el a murit, spre exemplu versetul din Geneza 50:15, care spune: «Frații lui Iosef și-au dat seama că tatăl lor a murit.»”
Tosafot – o serie de comentarii medievale pe marginea Talmudului – oferă un oarecare sprijin pentru afirmația lui Rabi Yohanan, punctând faptul că însăși Tora folosește un verb relativ straniu când descrie moartea lui Iaacov. În versetul 49:33 din Geneza, Tora spune: ויכל יעקב לצות את בניו ויאסף רגליו אל המטה ויגוע ויאסף אל עמיו – ”Când Iaacov a terminat de poruncit fiilor săi, și-a strâns picioarele pe pat și a expirat și a fost adăugat la poporul său.” În loc de verbul ”a muri”, Tora ne spune că Iaacov ”a expirat”.
La ce ”expirare” face aluzie acest verset? Să fie oare vorba aici de aceeași idee ca aceea enunțată de Albus Dumbledore: ”pentru o minte organizată (sau poate, aici, pentru un suflet organizat?), moartea este doar următoarea mare aventură”?
Pentru a răspunde la această întrebare, va trebui să aruncăm o privire mai atentă asupra morții ca și concept. În lucrarea sa ”Aur din Țara Israelului”, tot Rav Kook oferă o explicație… Moartea unui individ presupune de fapt două etape: gvia (expirarea) care reprezintă moartea biologică, adică încetarea funcțiilor normale ale trupului și mita (purificarea sufletului de orice dorință și reîntoarcerea sa la Creator). Un verset în sprijinul acestei ultime idei este și cel din Cântarea Cântărilor 8:6: ”Dragostea este puternică precum moartea.” La fel cum moartea purifică sufletul de orice dorință fizică, la fel și o dragoste puternică pentru Dumnezeu purifică sufletul și îl călăuzește departe de sfera fizică și, lin, în cea pur spirituală a existenței eterne.
Ceea ce este și mai interesant este că, dintre toți patriarhii, Iaacov este singurul la care Tora nu utilizează verbul ”a muri”. Conform versetelor din Cartea Genezei, și în cazul lui Avraham, și în cel al lui Ițhak, finalul vieții este însoțit de de verbul וימות – ”și a murit”. Explicația lui Rav Kook este uimitoare: Avraham și Ițhak, au fost patriarhi ai poporului evreu pentru că scopul final al vieții lor a fost acela de a aduce pe lume, a crește și instrui pe cei care vor deveni poporul evreu. Însă în atingerea acestui scop, atât Avraham cât și Ițhak au adus pe lume și copii care s-au abătut de la scop și misiune, respectiv pe Ișmael și pe Esav.
Atunci când au murit, Avraham și Ițhak au avut așadar nevoie de mita, acea ”purificare” a sufletului, de o detașare a acestuia de acele aspecte care – deși utile în misiunea de părinte a acestor alți doi fii – în esență erau în contracție sau, cel puțin, s-au abătut de la misiunea principală, aceea de a fi precursori ai religiei și tradițiilor mozaice.
Prin contrast, în familia lui Iaacov, toți copiii sunt aleși ca fii ai legământului. Sufletul lui Iaacov, eliberat de misiunea secundară de a crește și instrui copii care mai apoi să se abată de la legământ, nu a avut așadar nevoie de mita. Viața sa a fost perfectă, perfect focalizată pe scopul pentru care ea a început.
Desigur, din punct de vedere strict biologic, Iaacov a murit cu siguranță. Spiritual însă, călătoria sa prin această lume a fost atât de bine organizată, atât de lină și precisă, încât moartea nu a venit decât ca un simplu prag către o nouă existență, aceea a eternității. Când Tora ne descrie moartea lui Iaacov, versetele sunt vagi și foarte sumare, iar cuvântul ”moarte” nu este deloc folosit. Singurii care îl jelesc pe Iaacov, de altfel, sunt egiptenii, nu și evreii: moartea sa a însemnat ”o mare jale pentru Egipt.” (Geneza 50:11) Pentru egipteni, Iaacov – în meritul căruia anii de foamete au fost scurtați – a murit într-adevăr, așa cum moare orice om. Pentru fiii săi însă – mult mai conectați la latura spirituală a lucrurilor – Iaacov nu a murit niciodată. El a continuat și continuă și astăzi să trăiască, la fel de puternic și prezent, în toți copiii lui.
În fapt, pentru ei și pentru noi, moartea lui Iaacov nu a fost decât o simplă ”următoare mare aventură” în epopeea milenară a poporului lui Iaacov-Israel.
Șabat Șalom!
”noua aventura” pentru mine este o foarte mare pacaleala menita sa mentina promiscuitatea, imoralitatea si violenta sociala din care unii beneficiaza. logica mea este fffffff simpla. daca nu exista viata de apoi si nici o ”alta noua aventura” presinile care s-ar exercita pentruu corectitudine si etica sociala ar fi infinit mai mari si chiar de necontrolat deoarece asa cum dumneavoastra bine ati mentionat ” dragostea este mai puternica decat moartea”. dumnezeu este dragoste materializata in poruncile lui care suunt frecvent si constant calcate si incalcate dar ce conteaza, important este sa rabzi, sa strangi din dinti, evental sa-ti bagi calus in gura daca iti vine sa urli, sau sa te resemnezi prin refugiu in alcool sau drog ilicit, sau de ce nu, VIATA DE APOI, ”NOUA AVENTURA”.
concluzionand; parerea mea este ca noua aventura=opiu,cocaina, lsd, alcool suficient de mult incat sa te bage in coma.
N-am înțeles exact ideea… E rău să crezi într-o Forță Superioară care are puterea să îți ofere totul, inclusiv o viață după moarte? Credeți că valorile morale moderne au apărut din senin? N-a avut și credința/religia oare un rol în apariția și sintetizarea acestor valori? Este rău ca un om să spere că există și o lume mai bună decât cea în care trăiește în prezent? În condițiile în care există lucruri pe care nu le putem schimba (din orice motive), nu este oare mai bine să ne trăim viața cu speranță decât cu cinism?
nu sunt cinica dar intradevar in ” noua aventura” nu cred cei necredinciosi. tot cei credinciosi cred. numai ca deseori singura lege care guverneaza viata in aceasta societate este cea a junglei in care intotdena pierd nu cei slabi in credinta ci cei slabi in necredinta si tari in minciuna, vandalisme, talharii etc. conceptul de viata de apoi nu este livrat celor necredinciosi deoarece acestia nu-l cumpara. daca toti oamenii credinciosi nu ar mai crede in viata vesnica atunci nu ar mai domni in societate legea junglei. dar pentru ca credinciosii cred in asta se lasa judecata si dreptatea lui dumnezeu pentru viata de apoi. intotdena raul sub toate formele sale in astfel de situatie este triumfator facand o gramada de victime deoarece este mai tare nu prin sine insusi ci in comparatie cu binele care este mereu drogat cu pastiluta vietii de apoi.
dumnezeu promite bunastare aici si acum celor care respecta poruncile lui dmnezeu nu in viata de apoi. nicaieri nu am gasit scris asta.
După mine, a crede în Dumnezeu și în judecata sau promisiunile Lui nu este deloc o slăbiciune. În plus, nu cred deloc că minciuna sau tâlhăria unora s-ar opri dacă toți credincioșii ar înceta să mai creadă. Iar lumea cu siguranță nu ar deveni mai bună. Dimpotrivă, dacă nimeni nu ar crede în nimic și dacă toți ar reacționa la violență doar cu violență, la minciună doar cu altă minciună, la forță cu o și mai mare forță etc., abia atunci lumea ar fi o junglă. Mă îndoiesc că o astfel de lume ar fi mai bună decât cea în care trăim acum…
Desigur, este absolut normal să fim deranjați, ba chiar revoltați de faptul că răul există și că uneori lucruri rele se întâmplă oamenilor nevinovați/buni. Și este și mai normal (și de dorit chiar!) să facem ceva, activ, pentru a corecta relele și nedreptățile pe cât putem. Apropo, vă recomand și un articol interesant în engleză pe această temă.
Mai departe, putem desigur rămâne fiecare la părerea lui. Rețineți totodată că polemicile inutile nu vor fi tolerate pe acest site, așa că propun să încheiem această conversație aici.
Dar cum comentati ;Enoh a umblat cu Dumnezeu ,apoi nu s-a mai vazut,pentru ca l-a luat Dumnezeu .Gen 5-24 Si mai este Prorocul Ilie care a fost ridicat la cer . Deci sunt 2 oameni in toata istoria pamantenilor ce nu au gustat moartea .Cu mult respect va multumesc
Sunt de fapt TREI oameni: Iaacov, Hanoh (Enoh) și Eliahu (Ilie). Am oferit câteva idei pe subiect chiar în comentariul curent…
Am citit articolul si este interesant pentru ca ati vorbit de cateva personaje cunoscute din Tanah.Moartea nu a fost o surpriza si nici nu este,problema este unde merg toti acei care mor???sunt doar doua posibilitati…iad si cer;si nu cred ca Iacov ar fi fost mai sfant de cat Avraam sau Isac.stiti foarte bine ce inseamna cuvantul ..,,IACOV;…..
Pentru ca se potriveste cu subiectul,tocmai am terminat o carte care se numeste ‘Lumea ce va sa vina’ (The World to Come) de Dara Horn. Este istoria familiei Ziskind. Punct de plecare: colonia de baieti evrei Malahovka, Moscova. L-am intalnit pe tovarasul Chagall, i-am intalnit pe scriitorii de limba idis, Der Nister si Peretz. Am gasit povesti extraordinare despre sensul vietii, artisti, moarte, tradare, punti.
Lumea de dincolo nu e neaparat lumea de apoi…
„Cred ca, atunci cand mor, oamenii se duc in acelasi loc unde sunt toti cei care nu s-au nascut inca.”
Nu va spun mai mult…cititi cartea, mie mi-a placut mult.