“Dumnezeu a vorbit lui Moshe in pustia Sinai, in Cortul Intalnirii, in cea dintai zi a lunii a doua, in al doilea an dupa iesirea lor din tara Egiptului. El a zis: «Faceti numaratoarea intregii adunari a copiilor lui Israel, dupa familiile lor, dupa casele parintilor lor, numarand numele tuturor barbatilor, de la varsta de douazeci de ani in sus, pe toti cei din Israel care sunt in stare sa poarte armele; sa le faceti numaratoarea dupa triburile lor, tu si Aaron.»” [Numeri 1:1-3]

“Levitii, dupa semintia parintilor lor, n-au intrat in numaratoarea aceasta. Domnul a vorbit lui Moshe si a zis: «Sa nu faci numaratoarea semintiei lui Levi, si sa nu-i numeri capetele in mijlocul celorlalti copii ai lui Israel.»” [Numeri 1:47-49]

Saptamana aceasta Tora ne invata aritmetica. Cartea pe care o incepem, desi avand in ebraica denumirea “Bamidbar” (In desert), este cunoscuta si sub numele de Numeri, deoarece pericopa din aceasta saptamana, prima a cartii, incepe cu o numaratoare a evreilor.

Triburile lui Israel sunt numarate, fiecare barbat de la varsta de douazeci de ani in sus fiind inregistrat cu atentie si inclus in recensamant. Membrii unui singur trib, cel al descendentilor lui Levi, sunt numarati separat si in mod diferit. Fiecare levit care a implinit varsta de 30 de zile, de la sugar la varstnic, este numarat separat. Toti ceilalti evrei sunt numarati in relatie cu varsta de armata (douazeci de ani), fiecare levit conteaza la numaratoare practic fara nici o alta conditie, in afara de aceea de a se fi nascut. De ce? Ce ii face pe leviti speciali? De ce ii numara Tora separat?

Cu un numar de ani in urma, la usa unui evreu din Pittsburgh, Pennsylvania, sa il numim in continuare Dovy, a batut cineva. Un barbat distins, bine imbracat si aratand cu cel putin zece ani mai in varsta decat Dovy, statea in prag. Parea ca este un rabin la o yesiva sau un lider de comunitate.

“Am venit doar sa iti multumesc!”, ii spuse barbatul lui Dovy. “Sa imi multumiti?”, raspunse Dovy cu uimire. “Dar nici nu va cunosc, domnule. Nu cred ca ne-am mai intalnit…”

“Ba ne-am mai intalnit. Voi explica…”, spuse strainul. “In urma cu vreo cincisprezece sau douazeci de ani, pe vremea cand tu nu aveai mai mult de zece ani, am vizitat orasul Pittsburgh. La vremea aceea eram un evreu complet laic, neafiliat la comunitate, fara sa stiu exact pe ce drum sa o apuc in viata. Doream parca sa ma apropii de radacini, de traditiile poporului meu, insa nu eram suficient motivat. Apoi te-am intalnit pe tine!”

Dovy se uita la rabin cu mirare. “Pe mine?”, gandi el. “Oare ce ar fi putut acest rabin sa gaseasca atat de interesant la mine? Mai ales ca eu trebuie sa fi avut vreo zece ani pe atunci…”

Rabinul continua ca si cum i-ar fi citit lui Dovy gandurile: “Aveai vreo zece ani si te intorceai acasa de la un meci de baschet. Erai transpirat si alergai catre casa, cu tzitzit-ul fluturand in toate directiile. Te-am oprit si te-am intrebat incotro te grabesti. Mi-ai vorbit atunci despre Minha (rugaciunea de dupa-amiaza), despre lucrurile pe care le invatai la scoala, despre Tora. Pentru tine toate acestea erau rutina, erau parte din viata ta normala, zilnica, insa pentru mine insemnau altceva. Am vazut atunci cat de entuziasmat erai de tot ce inseamna iudaism, de la rugaciune la Talmud. Si toate acestea venind de la un copil de zece ani! Te-am intrebat cum te cheama, mi-ai raspuns, iar eu ti-am retinut numele.”

“Am terminat liceul si am plecat in Israel pentru a invata. Am depus tot efortul si am reusit. Acum sunt profesor si predau intr-o yesiva in Israel. Si in toti acesti ani am avut grija sa imi aduc aminte sa multumesc acelui copil ale carui fapte au avut un asemenea impact asupra vietii mele. M-ai invatat ceea ce nici un profesor nu m-a invatat de atunci…” (poveste relatata de rabinul american Mordechai Kamenetzky)

Fiecare trib avea un rol in poporul evreu. Insa rolul tribului lui Levi era unic si de accea au fost numarati separat. Pentru ca rolul lor era atat de diferit, levitii au fost numarati intr-o maniera diferita si incepand de la o varsta mult mai frageda. Rolul levitilor era acela de a EDUCA, un rol pe care un om si-l asuma de la varste mult mai fragede decat douazeci de ani.

Tora ne invata ca atunci cand ne numaram educatorii, cand ii numaram pe cei care ne invata, nu trebuie sa ne limitam doar la cei care au o anumita varsta sau care au deja o calificare rabinica. Cand ii numaram pe cei care ne educa, nu trebuie sa ne gandim la varsta de douazeci de ani si nici macar la varsta de Bar sau Bat Mitzva (13 si respectiv 12 ani)…

In Talmud, tratatul Pirkei Avot (Invataturile Parintilor) ne spune in versetul 4:1 prin cuvintele inteleptului Ben Zoma: “Cine este intelept? Acela care invata de la orice om.” Oamenii intelepti pot invata chiar si de la un copil de 30 de zile, chiar si de la un “pusti” de 10 ani, cu tzitzit-ul fluturand, alergand catre casa de la un meci de baschet. Oricine este “cufundat” in lumea levitilor, in invatatura Torei, devine parte integranta din tribul invatatorilor si se numara printre cei care ofera cu adevarat ceva acestei lumi. Iar daca se numara printre acestia, poate fi si el numarat…

* * *

Ne intrebam astazi, din ce in ce mai insistent si mai cu ingrijorare, cati evrei au mai ramas in Romania. Ne intrebam ce mai pot face cei cativa mii de supravietuitori, de “ramasite” ale lui Israel intr-o tara odata beneficiind de o viata iudaica mult mai vasta. Si de multe ori cand punem aceste intrebari ne gandim ca noi suntem ultimii care le vom mai pune…

Insa “recensamantul” pe care dorim sa il facem, raspunsurile pe care le cerem legat de comunitatea evreiasca din Romania trebuie privite prin perspectiva levitilor, prin perspectiva educatiei. Daca vom avea educatie, chiar si un numar de cateva sute de evrei va fi o comunitate puternica. Iar daca nu (has veshalom – Doamne fereste!) chiar zeci sau sute de mii de evrei nu vor fi o comunitate!

Trebuie insa sa vedem, fiecare dintre noi, la orice varsta, cine ne sunt astazi “levitii”! Exista oameni carora le vine greu sa invete de la copii, le vine greu sa invete de la persoane mai tinere decat ei sau care nu au o calificare atestata. In lumea educatiei de astazi insa, principiul de a invata de la orice om pe care ni-l infatiseaza versetul lui Pirkei Avot este deosebit de actual.

Putem sa invatam de la copii, pentru ca ei stiu sa se bucure de viata, iar noi, adultii, suntem uneori mult prea ocupati cu problemele cotidiene… Putem sa invatam de la tineri, pentru ca ei sunt entuziasti si lupta pentru lucrurile in care cred… Putem sa invatam de la oameni maturi, care au la randul lor copii, pentru ca au gasit echilibrul dintre ore de munca si timp petrecut cu familia, intre a castiga un ban si a-l cheltui… Si putem invata de la cei in varsta, pentru ca experienta lor de viata inseamna foarte mult, pentru ca – asa cum imi spune tatal meu uneori – cei mai tineri sunt adesea in situatia “de a fi invatat deja ce trebuie sa faca, dar de a nu fi invatat inca ce nu trebuie sa faca”

Ganditi la cuvintele Torei din pericopa Bamidbar si invatati din ceea ce va inconjoara! Sunt lectii de viata, sunt lectii importante, adesea ascunse in spatele unor lucruri, atitudini sau infatisari peste care trecem atat de usor… Educatia vine din inima si nu din varsta! Si, asa cum spune o veche vorba evreiasca, “lucruri care vin din inima, ajung in inima…”

Shabat Shalom!

Share This