[Comentariu inspirat de un discurs al colegului meu de yeshiva Max Davis]
In urma cu doar noua zile, pe 2 ianuarie 2007, Wesley Autrey, un barbat de 50 de ani din New York, lucrator in constructii si veteran al marinei americane, era plecat de acasa impreuna cu cele doua fiice ale sale si astepta linistit metroul in Manhattan, in statia de la strada 137. Langa el, la doar cativa metri, Cameron Hollopeter de 20 de ani a inceput deodata sa se zbata si sa isi agite mainile si picioarele. Avea o criza, iar cei din jur au sarit repede in ajutor. Au sarit si doua femei ce se aflau in statie, a sarit si Wesley Autrey, incercand sa il domoleasca pe barbat si sa il ajute sa isi revina. Strigand catre angajatul MTA (compania de transport new-york-eza) sa cheme ajutoare, Autrey s-a repezit la barbat si, cu un pix, a reusit sa ii deschida gura si sa ii scoata afara limba pe care acesta era pe cale sa si-o inghita. Cateva momente mai tarziu, Hollopeter s-a oprit din zbatere si a ramas in picioare. „E totul in regula?”, l-a intrebat Autrey. Insa inainte de a putea raspunde, Hollopeter a inceput din nou sa se zbata, a alunecat si a cazut pe sina de metrou.
„A aterizat intre sine”, a povestit Autrey. „Sa-l fi lasat acolo, sa il calce trenul?!? Am vazut ca cele doua femei au grija de fetele mele si am sarit pe sine. Am vazut luminile trenului care se apropia si am incercat sa il ridic, insa se zbatea si nu am reusit.” Hollopeter isi agita mainile si picioarele. „Nu am vrut ca trenul sa ii taie mainile sau picioarele. Am stiut ca trenul va trece peste noi, asa ca l-am apucat si l-am pus la pamant, tintuindu-l jos. Mi-am infasurat mainile si picioarele in jurul lui si m-am incordat.” Autrey l-a adus pe Hollopeter in spatiul dintre sine, un spatiu de numai 55 de centimetri inaltime si s-a culcat deasupra lui. Impreuna, culcati unul peste celalalt, aveau 52 de centimetri…
Iar trenul, cu franele scrasnind, a trecut exact pe deasupra lor, atingandu-i lui Autrey caciula si murdarind-o de unsoare. „Sunt OK”, a strigat el cand trenul a oprit intr-un final deasupra lor, „insa am doua fete acolo sus. Spuneti-le ca tatal lor este in regula.” Cei doi au asteptat douazeci de minute pana cand echipa de interventie a putut intrerupe curentul electric si a venit sa ii extraga de sub vagoane.
„Nu sunt un erou”, a declarat Autrey posturilor CBS si ABC. „Oricine ar fi facut acelasi lucru.”
INSA WESLEY AUTREY ESTE UN EROU! Si, probabil, nu oricine ar fi facut acelasi lucru intr-o situatie similara. Asa dupa cum anunta si canalul american CBS, in metroul new-yorkez cateodata este foarte greu sa gasesti pe cineva dispus sa isi ofere locul unui necunoscut. Cu mult mai greu este sa gasesti pe cineva dispus sa isi ofere viata unui necunoscut…
In pericopa pe care o citim in aceasta saptamana, in prima pericopa a Cartii Exodului, Shemot, exista multi eroi. Oameni, barbati si femei, care si-au riscat viata pentru altii, in fata primejdiei. Insa ceea ce este fascinant este ca, la fel ca si Wesley Autrey, cinci dintre acesti eroi trec practic aproape neobservati in contextul unor evenimente „mult mai importante”…
Shifra, Pua, Miriam, Iohevet si Batia sunt numele acestor eroi, mai exact eroine. Iar circumstanta in care au devenit eroine este aceea a unui Egipt crud si nemilos, practic criminal. In versetele 1:15-16, faraonul Egiptului, temandu-se ca va fi detronat de catre evrei, le spune moaselor Shifra si Pua: „Cand veti asista la nastere pe femeile evreice si le vedeti in durerile facerii, daca este un baiat sa il omorati, iar daca este o fata sa traiasca.” Cat de crud si nemilos! Si oare ce pot face doua biete moase egiptene in fata vointei faraonului ?! „Insa moasele s-au temut de Dumnezeu”, ne spune Tora un verset mai tarziu, „si nu a facut ceea ce le spusese regele Egiptului si au facut ca baietii sa traiasca.” Iar apoi i-au raspuns faraonului simplu (Exodul 1:19): „[Nu am putut face acest lucru] pentru ca femeile evreice nu sunt ca femeile egiptene, ele sunt moase. Inainte ca moasa sa vina la ele, ele au nascut deja.”
Midrash-ul povesteste ca in fata acestui decret regal, Iohevet si Amram, parintii lui Moshe s-au despartit. „De ce sa fiu impreuna cu sotul meu”, s-a intrebat Iohevet, „si sa facem copii pe care sa ii omoare faraonul?!” A fost randul lui Miriam, sora lui Moshe, sa devina eroina… Ea si-a convins parintii sa fie din nou impreuna si astfel s-a nascut Moshe. Iar mama lui, care ezitase sa il conceapa si sa il nasca, l-a ascuns si aparat cu pretul propriei sale vieti, devenind si ea, prin fapta pe care a infaptuit-o, eroina. (Exodul 2:2)
Miriam a continuat sa fie eroina si dupa nasterea micutului Moshe. Ea a urmarit cosuletul cu Moshe pe Nil si nu a vrut sa isi abandoneze fratele nici chiar atunci cand fiica faraonului, numita in Midrash Batia, l-a gasit si scos din ape (Exodul 2:4). Ea s-a oferit sa aduca o doica care sa il alapteze pe Moshe si astfel micutul a fost salvat… De cat curaj este oare nevoie sa infrunti vointa regelui Egiptului, sa ai copii si sa ii ascunzi si sa vii in fata fiicei faraonului si sa ii oferi serviciile unei doici?! Oricand, in orice moment, faraonul sau fiica lui pot decide sa te omoare pentru „cutezanta” de a le fi vorbit…
Insa faraonul nu afla decat mult mai tarziu despre Moshe, iar Batia, ultima eroina din pericopa acestei saptamani, aduce si creste la curtea regala pe cel care ii va infrunta tatal si care ii va elibera pe evrei din robie… Batia sfideaza si ea vointa faraonului, realizand ca prin ceea ce face isi pune potential viata in pericol. In versetul 2:6, ea spune simplu: „Acesta este unul din baietii evrei”, din copiii pe care apa Nilului trebuia sa ii nimiceasca…
Nici una din aceste femei nu au fost recunoscute public pentru fapta lor! Dumnezeu este singurul care stie, El le face bine si le „face case” moaselor Shifra si Pua (Exodul 1:20-21), El este singurul care, poate, in soapta, le spune acestor cinci femei ca sunt de fapt eroine…
Cate alte exemple se pot oferi oare?! Exemple de oameni banali, normali, simpli, care insa stau in fata urgiei atunci cand este nevoie… Exemple de oameni ca si noi, sau poate cum ar trebui sa fim si noi, care sunt dispusi sa se sacrifice pentru altii… Cati dintre voi ati fi sarit pe sinele de metrou pentru a-l salva pe Hollopeter? Eu marturisesc sincer nu stiu daca as fi facut-o. Din punct de vedere strict halahic, din punctul de vedere al legii iudaice, haieha kodmin, viata ta are intaietate. Un evreu nu are voie sa isi puna viata in pericol pentru a salva viata altuia…
Insa nu pot sa nu ma gandesc la zecile si sutele de evrei salvati in timpul Holocaustului de oameni simpli care au incalcat acest principiu iudaic. Nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca daca acei oameni, ne-evrei, nu ar fi devenit eroi pentru noi, poate nici n-am mai fi fost aici… Si nu pot sa nu ma gandesc la parinti care s-au sacrificat pentru copii sau la copii care s-au sacrificat pentru parinti… La altii care au donat organe salvand astfel vieti omenesti, la oameni care si-au dedicat viata unui ideal menit sa aduca un zambet in plus pe fata cuiva…
Unii, precum Dreptii Popoarelor, sunt recunoscuti in mod public de catre Statul Israel. Altii trec neobservati si poate ca sunt eroi zilnic, dimineata, la pranz si seara. Exista o traditie iudaica in care ni se spune despre Lamed-Vav Tzadikim, despre cei 36 de drepti pe care se sprijina lumea. Oameni simpli, care nici macar nu stiu ca sunt atat de importanti pentru omenire, oameni care nu stiu ca sunt lamed-vav-nikim, ca sunt in acest grup si care nici nu stiu cine altcineva mai este in acelasi grup. Eroi in tacere, asemenea moaselor Egiptului, asemenea lui Miriam si Iohevet si Batia din pericopa Shemot.
A ne onora eroii, eroii pe care ii intalnim in viata noastra zilnica si poate, de ce nu, a fi si noi, din cand in cand, eroi (macar pana la un punct) este ceea ce cred ca am putea invata din toate acestea… „Nu am vrut ca fiicele mele sa il vada pe omul asta sfartecat de tren si sa ramana toata viata lor cu aceasta imagine”, a spus Wesley Autrey reporterilor.
Poate ca avem si noi lucruri pe care nu am vrea sa le vada copiii si nepotii nostri pentru ca ne e teama ca le vor marca intreaga viata. Si aceste lucruri, fie ca este vorba de salvat de vieti omenesti, fie ca este vorba despre lupta impotriva saraciei, foametei, poluarii, violentei sau nedreptatii, ar trebui sa cada si in sarcina noastra. Daca nu vom fi niciodata in fata unui tren sau in fata unui conducator despotic pentru a salva viata cuiva, macar sa fim in fata constiintei noastre ca am contribuit cu ceea ce putem si poate un pic mai mult decat atat la lumea in care traim si pe care ar trebui sa o facem mai buna… Parafrazandu-l pe Wesley Autrey, daca facem asta „nu vom fi eroi”, in fapt „oricine ar trebui sa faca acelasi lucru”…
In alt comentariu spune-ti ca cele doua moase sunt evreice identificate ca mama si sora lui Moise.