Am fost intotdeauna fascinat de nume. In special in limba ebraica, fiecare dintre ele, fie ca sunt nume de persoane, locuri sau obiecte, are o semnificatie aparte si ofera posibilitati de interpretare multiple. Iar pericopa din aceasta saptamana, Toldot, nu face exceptie de la aceasta regula, prezentandu-ne, in mai multe randuri, paragrafe in care putem invata o sumedenie de lucruri doar privind cu atentie la numele proprii utilizate acolo. Sa va ofer un singur exemplu…
Si s-a dus Itzhak de acolo si stabilindu-si tabara in Valea Gherarului, a locuit acolo. Itzhak a sapat din nou fantanile cu apa, pe care le sapasera sclavii lui Avraham, tatal sau, si pe care le astupasera filistenii dupa moartea lui Avraham, tatal sau, si le-a numit cu acelasi nume cu care le numise Avraham, tatal sau. Dupa aceea au mai sapat sclavii lui Itzhak in Valea Gherarului si au gasit acolo un izvor cu apa buna de baut. Insa ciobanii din Gherar s-au certat cu ciobanii lui Itzhak, spunand: „Apa este a noastra!” De aceea a pus Itzhak numele fantanii aceleia Esek, din pricina ca se certasera pentru ea. Ducandu-se apoi de acolo, Itzhak a sapat o alta fantana si s-au certat si de la aceasta. De aceea i-a pus Itzhak numele Sitna. Apoi s-a mutat si de aici si a sapat o alta fantana, pentru care nu s-au mai certat si i-a pus numele Rehovot, caci spunea el: „Dumnezeu ne-a dat loc larg si vom spori pe pamant.” De aici, Itzhak a urcat la Beer Sheva. – Geneza 26:17-23
Gherar, Esek, Sitna, Rehovot, Beer Sheva… O lista de nume, insa si o progresie, care l-a facut pe Itzhak sa inteleaga multe din cele ce i se intamplau. Haideti sa intelegem si noi!…
Gherar provine in ebraica de la „gher”, insemnand „strain”. Este statutul lui Itzhak dupa moartea lui Avraham. Oriunde s-ar duce si oricat ar incerca sa recreeze universul tatalui sau, sa sape din nou aceleasi fantani, sa caute aceeasi sursa de viata (apa), sa foloseasca aceleasi denumiri, Itzhak este un strain in Tara Canaanului. Si, pentru ca nu o poate parasi niciodata (caci fusese ridicat la rangul de ola – jertfa de ardere-de-tot pe Muntele Moria), Itzhak este un strain in singurul loc in care poate trai. Cel mai groaznic statut: strain in propria tara!
Ca singura consolare – chiar incercarea de a recreea universul lui Avraham. Poate daca va reusi sa ii calce pe urme parintelui sau, va reusi sa ii impartaseasca si soarta, nu-i asa? Caci Avraham a fost in ochii filistenilor un „print al lui Dumnezeu”. [Geneza 23:6]
Dar toate inceputurile sunt grele… Pastorii filisteni nu il vor, ii astupa fantanile, cauta cearta. Si totusi, exista ceva de invatat chiar si din astfel de momente. Esek, numele primei fantani sapate de Itzhak inseamna cearta, iar Sitna, cam tot acelasi lucru. Insa exista o deosebire fundamentala intre cele doua denumiri. Esek, provine de la cuvantul ebraic„la’asok”, insemnand „a se implica”. Sub forma sa substantivala, cuvantul sugereaza ca tipul de cearta dintre pastorii lui Itzhak si cei din Gherar era unul in care fiecare dintre tabere incerca sa se implice in disputa, aducand argumente (nu neaparat valabile) pentru a-si sustine punctul de vedere. De aceea ne spune Tora in versetul 20 ca pastorii filisteni au spus „Apa este a noastra!”
La polul opus este Sitna, care provine in ebraica de la cuvantul „sina”, insemnand „ura”. Disputa din acest al doilea caz era una fara argumente, pur si simplu pe motiv de ura. In etapele incipiente ale oricarei dispute, este firesc pentru interlocutori sa incerce sa castige disputa prin argumente logice in sprijinul propriilor idei. Apoi, pe masura ce disputa avanseaza, intervine ura si dispretul si dorinta de a dovedi cu orice pret ca „eu am dreptate si tu nu”. La un astfel de moment, orice pretentie de logica inceteaza si lucrurile incep sa alunece pe o panta de pe care nu au nici o sansa sa fie intoarse.
Atunci cand si-a dat seama de evolutia situatiei si de cat de multa ura aveau de fapt pastorii din Gherar pentru el, Itzhak intelege ca trebuie sa plece. Chiar daca nu s-au certat cu el pe tema celei de-a treia fantani, Itzhak si-a dat seama ca a ramane in acele locuri insemna sa se bazeze pe o minune divina pentru a supravietui. Cearta constanta cu filistenii l-a facut sa banuiasca faptul ca ceva se schimbase drastic nu numai in relatia sa cu vecinii, ci si in cea cu Dumnezeu. Se parea – si realitatea avea sa confirme – ca Dumnezeu avea ceva important sa ii spuna, poate chiar sa ii reproseze.
In Rehovot (insemnand „locuri largi”), Itzhak constientizeaza aceasta banuiala. El Il invoca pe Dumnezeu si Il roaga, implicit, prin cuvintele sale („Dumnezeu ne-a dat loc larg si vom spori pe pamant”) sa il ajute sa gaseasca un loc in care sa poata exista in pace. Iar Beer Sheva („Fantana Juramantului”) este „sanctuarul” de care are nevoie. Este locul in care Dumnezeu se mai aratase milos si in alte randuri, locul care il lega din nou, mai puternic, de legamantul lui Avraham si care ii dadea posibilitatea de a isi duce misiunea patriarhala mai departe. Si, chiar in versetul urmator, in 26:24, imediat dupa sosirea la Beer Sheva, Dumnezeu ii apare si ii spune ca este din nou pe calea cea buna: „In noaptea aceea, i S-a aratat Domnul si i-a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraham, tatal tau. Nu te teme, caci Eu sunt cu tine si te voi binecuvanta si voi inmulti pe urmasii tai, in meritul lui Avraham, servitorul Meu.” Este singura data in Tora cand Dumnezeu ii vorbeste lui Itzhak direct.
Iata asadar pe scurt „calatoria” mentala a lui Itzhak, calatoria care l-a condus de la statutul de gher (strain) in propria lui tara la un loc unde sa vorbeasca direct cu Dumnezeu si sa poata trai in pace. O calatorie propulsata de intelegerea naturii si relatiilor (inter)umane, de atentia la timing si de increderea ca Dumnezeu are intr-adevar un plan pentru fiecare.
Pentru toti cei care ne aflam, intr-un fel sau altul, intr-o astfel de calatorie, o sursa de inspiratie si reflectie…
Shabat Shalom!
O temă interesantă,
care sugerează ideea că:
„Nicio faptă bună nu va rămâne nepedepsită” (de cei răi care devin invidioşi).
Pentru a săpa o fântână funcţională în deşert este nevoie de un „simţ”, de o „inspiraţie”, de o „iluminare” privind locul fizic şi adâncimea unde (mai) există apă.
De unde (de la Cine) „vine” acel „simţ” (radiestezic?), „inspiraţie” sau „iluminare” … este evident.
Şi chiar dacă despre Itzhak (Isaac) nu par a fi scrise prea multe versete, comparativ cu cele scrise despre alţii, naşterea lui o percep ca pe minune esenţială.
Iată şi de ce (în percepţia mea):
„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Sa nu mai chemi Sarai pe nevasta ta, Sarai; ci numele ei sa fie Sara.” (Gen.17.15)
Sarai (Serai) – Sara – începutul monogamiei, foarte probabil.
„Eu o voi binecuvanta …” (Gen.17:16) – monogamia, evident.
„Dar legamantul Meu il voi incheia cu Isaac, pe care ti-l va naste Sara la anul pe vremea aceasta.” (Gen.17:21)” – adică cu fiul.
„Avraam era in varsta de nouazeci si noua de ani cand a fost taiat imprejur in carnea preputului sau.” (Gen.17:24)
„Fiul sau, Ismael, era in varsta de treisprezece ani …” (Gen.17:25)
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Gen.18.14)
„Atunci Domnul a zis: „Sa ascund Eu oare de Avraam ce am sa fac?…” (Gen.18:17) – Sodomei şi Gomorei.
„Avraam era in varsta de o suta de ani la nasterea fiului sau, Isaac.” (Gen.21:5) – remarcabil.
„Avraam a dat lui Isaac toate averile sale. (Gen.25:5)” – Ismael nu a fost încântat.
Totuşi, din principiul :
„Domnul i S-a aratat chiar in noaptea aceea si i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatalui tau, Avraam; nu te teme, caci Eu sunt cu tine; te voi binecuvanta si iti voi inmulti samanta, din pricina robului Meu, Avraam.” (Gen.26:24) şi :
„Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului si si-a intins cortul acolo. Robii lui Isaac au sapat acolo o fantana.” (Gen.26:25)
– au derivat ulterior şi alte … „fântâni”.
Nu?