În pericopa Vaiețe, unul dintre cele mai enigmatice și simbolice episoade din cartea Bereșit ne atrage atenția asupra unui eveniment care transcende povestea personală a lui Iacov și se transformă într-un moment definitoriu pentru poporul lui Israel. Lupta dintre Iacov și un ”bărbat” misterios – identificat de tradiția iudaică drept un înger – urmată de rănirea lui Iacov în coapsă, adică la nervul sciatic (ghid hanașe), instituie o interdicție alimentară unică, menționată explicit în textul biblic:
De aceea, copiii lui Israel nu [au voie să] mănânce nervul sciatic care este la încheietura șoldului, până în ziua de astăzi, căci [îngerul] a lovit la încheietura șoldului lui Iacov, în nervul sciatic. – Geneza 32:33
Alături de poruncile de pru urvu (procrearea) și brit mila (circumcizia), aceasta este de fapt una din cele numai trei porunci din cele 613 ale Torei, menționate explicit în Cartea Genezei. În Sefer Hahinuh, o renumită lucrare halahică din Spania secolului al XIII-lea, rabinii remarcă și faptul că aceasta este prima poruncă negativă explicită amintită în textul Torei și adresată unui patriarh al poporului evreu.
Zoharul oferă o altă conexiune interesantă. Citând Talmudul (tratatul Makot 23b), care explică faptul că există 365 de porunci negative în Tora, corespunzătoare celor 365 de zile ale anului solar, Zoharul consideră că interdicția de a mânca ghid hanașe (nervul sciatic) corespunde zilei de Tișa Be’Av, cea mai tristă și dureroasă zi din calendarul iudaic antic, ziua în care, conform tradiției, au fost distruse cele două Temple din Ierusalim și numeroase alte calamități s-au abătut asupra poporului evreu. (Am spus mai sus calendar iudaic antic pentru că în vremurile moderne, probabil că ziua de 7 octombrie reprezintă, din păcate, un competitor marcant al zilei de Tișa be’Av, ea reprezentând, prin dramatismul său, cea mai mare tragedie a poporului evreu de la Holocaust încoace.)
Metafora pe care o propune Zoharul este foarte interesantă și merită atenție sporită.
Prima poruncă explicit amintită în Cartea Genezei, pru urvu (procrearea) corespunde patriarhului Avraham. El este cel căruia Dumnezeu i-a promis copii ”precum stelele cerului” (Gen. 15:5) și tot el este asociat cu ideea de hahnasat orhim (primirea oaspeților), o valoare iudaică menită a proteja și arăta respect față de viața umană în general.
A doua poruncă explicit amintită în Cartea Genezei, brit mila (circumcizia) corespunde patriarhului Ițhak. El este desigur cel circumcis de către tatăl său, la vârsta de opt zile, conform poruncii divine, fiind primul copil din istorie care care a fost supus acestui ritual în chiar ziua în care Dumnezeu poruncise.
Iar a treia poruncă, interdicția de a mânca ghid hanașe (nervul sciatic), corespunde patriarhului Iacov, care s-a luptat cu îngerul și a ieșit biruitor și cu un nume nou: Israel. Aflat la încheietura coapsei, la șold, nervul sciatic este considerat un simbol al stabilității fizice a persoanei (șoldul sprijinindu-l pe om), dar, prin extensie, metafora se extinde și la stabilitatea și identitatea fiecărui om. În plus, el este un simbol pentru Tora, care îi conferă omului tăria de a exista în plan ritual și spiritual.
Însă simbolistica poruncii de ghid hanașe nu se oprește aici…
Pentru a înțelege o parte sensul său profund, este necesar să revenim la momentul dramatic al luptei descrise în pericopa noastră. Iacov, aflat pe drumul de întoarcere către Țara Promisă, se confruntă cu o ființă supranaturală, descrisă în textul biblic ca fiind un ”bărbat”. Misterul plutește în aer, identitatea exactă a acestui personaj nefiind niciodată clarificată explicit. Din ceea ce citim în Tora și din ceea ce ne explică rabinii și tradiția iudaică, această luptă nu este doar una fizică, ci și o luptă spirituală, comentatorii văzând în ea o metaforă a conflictului istoric dintre Iacov și Esav (și urmașii acestuia), respectiv dintre poporul lui Israel și dușmanii săi, peste generații.
Ramban sugerează că acest episod simbolizează încercările perpetue ale dușmanilor lui Israel de a-l destabiliza, de a-l culca la pământ. Îngerul, identificat în tradiția rabinică drept îngerul protector al lui Esav, caută să-l lovească pe Iacov într-un punct vulnerabil. În ciuda loviturii primite, Iacov rămâne însă neînfrânt, acest deznodământ simbolizând supraviețuirea milenară a poporului evreu.
Rași, citând Talmudul, ne spune că nervul sciatic simbolizează atât fragilitatea corpului uman, cât și puterea spiritului. Chiar dacă Iacov șchiopătează în urma întâlnirii cu îngerul, el continuă să rămână în picioare și să avanseze, dovedind astfel că credința în Dumnezeu și în propriile forțe pot depăși orice limitare fizică.
Un alt comentator, Kli Yakar, face o legătură care transformă ghid hanașe într-o amintire vie a momentului în care Yaakov a fost lovit, fără a fi însă învins. El este așadar un simbol al rezistenței colective, a forței comunității, a voinței și capacității de a depăși obstacolele.
Desigur, explicațiile simbolice nu se opresc aici. Pentru cei interesați, vă recomand și un eseu mai vechi de pe site-ul DvarTora, în care sunt oferite și alte explicații la subiect.
* * *
Dincolo de simbolistică însă, din punct de vedere halahic, interdicția de a nu mânca ghid hanașe se regăsește în kașrut, setul de legi care reglementează ceea ce evreii au sau nu au voie să mănânce. Ea este discutată în Talmud (cu precădere în tratatul Hulin), multe din detaliile ei fiind clarificate acolo.
Pe foarte scurt – deoarece timpul și spațiul nu ne permit mai mult – putem nota doar că procesul de îndepărtare a nervului sciatic din carnea unui animal sacrificat, proces cunoscut sub numele de nikur (treibering în idiș), este unul complex și care necesită o pregătire riguroasă. Discuțiile din Talmud, explicațiile oferite acolo, precum și codificările halahice ulterioare, sunt vaste și dificile, ele fiind studiate în amănunt în special de către cei care se pregătesc pentru a fi șoheți, adică pentru a practica tăierea rituală a animalelor destinate consumului.
După tăierea rituală (șehita), animalul este verificat să nu fi suferit de vreo boală sau vreun defect incurabil și mortal (caz în care nu poate fi consumat deloc) și, desigur, este verificat și că a fost tăiat conform tuturor detaliilor legate de procesul de șehita. Multe din problemele care sunt depistate în acest stadiu fac ca animalul să nu poată fi declarat kașer, caz în care el este vândut (adesea, în pierdere) și nu permis la consum pentru evrei. (Printre altele, acesta este unul din motivele pentru care există o diferență substanțială de preț între carnea de vită koșer și cea ne-koșer.)
După această verificare atentă, procesul de nikur presupune îndepărtarea în întregime a nervului sciatic, împreună cu toate țesuturile (grăsimile) care îl înconjoară. În multe comunități evreiești, mai ales în afara Israelului, acest proces de îndepărtare a nervului sciatic este considerat atât de complex încât carnea provenită din partea posterioară a animalului (de la a 11-a coastă către spate, de obicei) nu este procesată, ci vândută direct neevreilor, care nu au această interdicție la consum.
În Israel, unde cererea pentru carne kașer este mai mare și procesul de nikur este mai bine integrat în practică, partea posterioară a animalelor este de obicei prelucrată corespunzător, și toată carnea, inclusiv din partea posterioară a animalului (cea mai bună, de altfel), devine permisă.
(În ambele cazuri, carnea animalului tăiat este apoi supusă și altor procese, cum ar fi cel numit meliha, adică sărarea, pentru a îndepărta sângele, care nu este nici el permis la consum. Și acest proces – și el complex și costisitor – contribuie negativ la prețul final de vânzare al cărnii koșer.)
* * *
Desigur, ar mai fi foarte multe de spus… Ceea ce este cert însă este că, dincolo de a fi doar o practică arhaică, interdicția de a mânca ghid hanașe rămâne o practică iudaică, atât tradițională cât și modernă. În practică, ea face parte din kașrut (regulile alimentare iudaice). Ca simbol, ea este o metaforă pentru lupta personală și colectivă împotriva adversității. În fiecare generație, în ciuda tuturor greutăților, suntem chemați din nou să ne reamintim de obstacolele și pericolele care ne pândesc și să identificăm totodată punctele vulnerabile care ne împiedică să mergem înainte.
Fie ca această poruncă să ne inspire în continuare, pentru a putea găsi răspunsuri actuale și potrivite la întrebarea care ne marchează existența personală a fiecărui evreu și identitatea națională a poporului lui Israel: Atunci când suntem răniți, atunci când suferim și când alții încearcă să ne doboare, cum ne putem păstra tăria, pentru a continua să mergem înainte?
Opinii recente