In preajma sarbatorilor, ma gandesc intotdeauna la… sarbatori. Normal, nu? Sunt momente care ma fac sa imi aduc aminte de evenimente trecute, care imi ofera ocazia sa ma intalnesc cu prieteni si familie, sa celebram impreuna momente importante si sa reflectam. Sunt, poate pentru multi, momentele care reprezinta „sarea si piperul” vietii de familie sau a celei comunitare. Shabat, Rosh Hashana, Pesah sau Sucot, zile de nastere, momente din ciclul vietii iudaice (nasterea unui copil, Bar sau Bat Mitzva sau casatoria) – toate sunt ocazii speciale, in care facem lucruri speciale, ne imbracam cu haine speciale, mancam mancaruri speciale…
Ce se intampla insa cu zilele obisnuite? Cat de speciale sunt ele in viata noastra? Sunt oare catusi de putin speciale?
Shabatul acesta poarta numele de Shabat Hagadol. Adesea tradus prin Shabatul cel Mare, acest Shabat trebuie de fapt tradus, din cauza unei nuante gramaticale in limba ebraica, ca Shabatul Celui Mare, adica Shabatul lui Dumnezeu. Este intotdeauna Shabatul imediat premergator sarbatorii de Pesah, iar anul acesta de Shabat Hagadol citim in sinagogi pericopa Tzav. Si iata ca un verset din capitolul 6 al Leviticului, apropiat de debutul acestei pericope, vorbeste un pic despre momentele speciale si cele obisnuite din viata noastra…
„Focul de pe altar sa ramana aprins asupra lui si sa nu se stinga. Si kohen-ul (preotul) sa aprinda lemne pe altar in fiecare dimineata si sa aseze ofranda de ardere-de-tot pe ele si sa arda deasupra grasimea jertfelor de multumire.” (Leviticul 6:5 conform traditiei iudaice; 6:12 conform multor traduceri ale Bibliei)
In comentariul sau asupra acestui verset, Rashi (secondat, de altfel, de multi alti comentatori) precizeaza ca ofranda de ardere-de-tot la care Tora face referire este de fapt sacrificiul zilnic de dimineata, Tamid Shel Shahar. Un fragment din Talmud (Tratatul Pesahim 58b) spune urmatoarele: „O sursa rabinica afirma: Cum stim oare ca nici un alt sacrificiu nu era adus pe altar inainte de Tamid Shel Shahar? [Stim acest lucru] din versetele Torei care spun: ‘sa aseze ofranda de ardere-de-tot’ pe altar. Si cum se explica aceste versete? Rava a spus: ‘ofranda [cu articol hotarat] desemneaza prima ofranda a zilei‘!”
Talmudul si Rashi in comentariul sau (citand aceasta sursa talmudica) ne spun ca primul sacrificiu al oricarei zile era sacrificiul zilnic, ce era adus, de altfel, in fiecare zi a anului. Chiar daca ziua respectiva era o zi de Shabat sau sarbatoare, ritualul Templului incepea intotdeauna cu ofranda zilnica.
Acest principiu iudaic, numit in ebraica „tadir ve’she’eino tadir, tadir kodem” („intre doua lucruri, unul comun si frecvent si altul iesit din comun – lucrul comun are intaietate”) isi are originea in ritualul Templului, insa nu este limitat la acesta. Este un principiu care guverneaza intreaga traditie iudaica, un principiu calauzitor, as putea spune, si cu un cuvant deosebit de greu in orice disputa rabinica. Doar cateva exemple… Un brit (circumcizie) se face abia dupa rugaciunea de dimineata, deoarece aceasta are loc in fiecare zi, in timp ce brit-ul este o ceremonie ocazionala. Evreii imbraca mai intai talit-ul (salul de rugaciune) si abia apoi pun tefilin (filacterii), deoarece talit-ul este purtat in fiecare zi, pe cand tefilin-ul nu se poarta de Shabat si sarbatori. In rugaciunea de Kidush (recitata de Shabat si sarbatori), prima binecuvantare este cea asupra vinului, care este baut si in alte zile, si abia apoi recitam o binecuvantare pentru ziua de Shabat sau sarbatoare. Iar exceptiile de la aceasta regula de „tadir kodem” (adica acordarea intaietatii unui lucru obisnuit) trebuie sa fie, in traditia iudaica, bine justificate si sa ofere o „contra-greutate” semnificativa…
Oare de ce exista acest principiu in iudaism? Ce doreste oare Dumnezeu sa ne invete atunci cand Tora prezinta acest principiu? Ei bine, oamenii celebreaza aniversarile, sarbatorile, ocaziile speciale si uita, in mare parte, ca acele aniversari, sarbatori sau ocazii speciale se suprapun peste zile obisnuite, de luni, marti sau joi… Conform principiului talmudic insa, nu ar trebui sa gandim: „astazi este ziua mea”, ci mai degraba: „astazi este marti si ziua mea”…
Interesant, nu-i asa? V-ati gandit vreodata la asa ceva? Evenimentele speciale prind viata numai din firescul si normalul existentei pe care o ducem in fiecare zi. Nu am putea celebra nici una dintre ocaziile speciale din viata noastra fara ca aceasta sa aiba loc intr-o zi oarecare (care, in mod normal, ar fi fost o zi ca oricare alta). Iudaismul spune ca lucrurile, momentele si evenimentele obisnuite trebuie de asemenea celebrate! Ba, mai mult, ele trebuie celebrate inainte de a putea celebra orice altceva…
Este un concept fenomenal! Iar sarbatoarea de Pesah, care urmeaza in doar cateva zile, este o ilustrare minunata a acestui concept… Priviti cu atentie simbolurile Pesah-ului: matza (faina si apa), ierburi amare, ou, vin sau cartof – toate sunt obiecte absolut banale, cotidiene, pe care insa le transformam in simboluri pentru a ne aduce aminte de Iesirea din Egipt si de libertate. Insa, inainte de a le transforma, binecuvantarile pe care le rostim asupra lor sunt exact aceleasi cu atunci cand mancam aceste produse in afara Pesah-ului. Rostim „ha’motzi lehem min ha’aretz” („[Binecuvantat fii Tu, Doamne,] care scoti painea din pamant”) asupra matzei inainte de a spune „al ahilat matza” („[Binecuvantat fii Tu, Doamne, care ne-ai sfintit prin poruncile Tale si ne-ai poruncit] in legatura cu mancatul matzei„). Tadir ve’she’eino tadir, tadir kodem. Recunoastem mai intai faptul ca mancam faina si apa, practic aceeasi care ne-a fost mancare de baza cu atatea ocazii, si abia apoi ne gandim ca aceasta faina si apa reprezinta mai mult decat atat in contextul Pesah-ului…
Prima ofranda a zilei era Tamid Shel Shahar. Ziua respectiva, oricat de banala, era mentionata si celebrata, pentru simpul fapt ca exista si ca era o continuare a celei de ieri si o avanpremiera a celei de maine. Momentele speciale sunt importante, insa ele trebuie sa „faca o plecaciune” in fata traditiei, a regularitatii, a cotidianului. Absolut fantastic!
Sa incercam sa ne gandim in acest Pesah la toate lucrurile banale, firesti si cotidiene din viata noastra! Sa ne gandim la lucrurile pe care le trecem cu vederea, care aparent exista doar pentru ca exista, care (avem impresia adesea) nu merita prea multa atentie. Lumea este plina de „banalitati” si de regularitate, insa aceste lucruri formeaza de fapt majoritatea vietii noastre. Haideti sa celebram zilele de marti sau joi, haideti sa gasim micile minuni din jurul nostru si sa ne dam seama cat de importante sunt de fapt!
Familia este a noastra tot timpul, in timp ce serviciul este al nostru doar un numar oarecare de ore pe zi. Avem datoria de a ne iubi aproapele tot timpul, chiar inainte de a ne da seama de diferentele (perfect firesti) care ne separa. A avea grija de sanatate, pe care o avem (sau ar trebui sa o avem, permanent), trebuie sa vina inainte de alte lucruri. Sunt sigur ca veti gasi si voi exemplele proprii in viata voastra…
Sa privim acest Pesah ca pe o sarbatoare a normalitatii si regularitatii, a libertatii asa cum ar trebui ea sa apara pentru toti, fireasca si permanenta! Sa ne uitam la miracolele Exodului din Egipt si la miracolele din propria noastra existenta ca o sarbatorire a cotidianului! Doar asa vom putea ajunge dupa sarbatoarea de Pesah sa spunem ca am invatat ceva important din eliberarea noastra si din identitatea nationala, ca popor evreu, pe care am dobandit-o in urma acestei eliberari…
Luni seara, cand va veti aseza la mesele de Seder si veti inalta matza si cupele cu vin, va doresc sa aveti in minte nu doar faptul ca aceasta este prima zi a sarbatorii de Pesah, ci si (poate inainte de aceasta) ca este o „banala” si „fireasca” zi de LUNI.
Shabat Shalom si Hag Pesah Kasher Ve’Sameah! (Un Pesah kasher si fericit!)
Opinii recente