In calendarul iudaic este pe cale sa se produca o schimbare… Peste numai doua saptamani si jumatate, pe 23 septembrie, incepe un An Nou evreiesc, anul 5767. Iar inainte de acesta, timp de o luna intreaga, luna in mijlocul careia ne aflam chiar acum, ne pregatim pentru sarbatoare, pentru Rosh Hashana

In mod normal, sau – mai exact – in modul in care suntem obisnuiti de la alte sarbatori, de orice fel ar fi ele, pregatirea nu dureaza o luna. In cel mai bun caz gatim o masa festiva pentru oaspeti (daca suntem gazde) sau intram intr-o florarie sau cofetarie pentru un cadou (daca mergem intr-o vizita). De ce este necesara o luna intreaga de pregatire inainte de Rosh Hashana ? Ce semnificatie are aceasta perioada? Si, in fine, ce ar trebui sa facem timp de o luna intreaga?

Pentru a raspunde la toate aceste intrebari, alte chestiuni “pregatitoare” trebuie sa fie adresate:

Luna despre care vorbim, de dinainte de Rosh Hashana, se numeste Elul. Este o luna fara absolut nici o sarbatoare, nici o zi speciala, nici o ocazie care ne-ar putea, cel putin teoretic, “distrage” de la spiritul Anului Nou care urmeaza sa vina… Conform Zoharului (scriere kabalistica din sec. 13), numele acestei luni, Elul, provine de la initialele a patru cuvinte care alcatuiesc un verset din Shir Hashirim (Cantarea Cantarilor 6:3): Ani Le’dodi Ve’dodi Li” – “Eu sunt pentru iubitul meu si iubitul meu este pentru mine”. Luna Elul este practic luna in care incercam sa reinnodam legaturile cu spiritualitatea, cu traditia, cu identitatea noastra. Este luna in care Il iubim pe Dumnezeu si suntem la randul nostru iubiti. Iar Anul Nou, Rosh Hashana soseste ca o incununare a acestei pregatiri, a acestei iubiri, a aceste reafirmari a identitatii.

In multe culturi, Anul Nou este fie o ocazie festiva pur si simplu, fie un prilej pentru petrecere sau chiar pentru dezmat. In traditia iudaica, Rosh Hashana este o zi solemna si care ne marcheaza, o zi in care, pe langa timpul petrecut impreuna cu familia si prietenii, ascultam sunetul shofarului (cornul de berbec) si citim trei tipuri distincte de rugaciuni: malhuiot, zihronot si shofarot.

Malhuiot sunt rugaciunile cele mai dificile. Prin ele, noi, ca oameni, trebuie sa Il incununam pe Dumnezeu, din nou, ca Rege al Universului. Ce stim despre regalitate in general, si despre o regalitate de asemenea calibru in special, este practic insuficient… Rostim de Rosh Hashana rugaciuni pentru a spune ca dorim ca Dumnezeu sa fie ceea ce a fost si in anul precedent, un parinte, un ajutor, un conducator. Asta inseamna in fond a fi rege: sa iti iubesti supusii, sa ii aperi, sa ii calauzesti pe o cale buna…

Prin zihronot (in traducere: “amintiri”), Ii “reamintim” lui Dumnezeu de sacrificiul lui Itzhak, Ii spunem ca pentru meritul parintilor nostri, pentru tot ceea ce au creat, insemnat si facut ei, meritam si noi sa existam. Chiar daca uneori gresim, TREBUIE sa ne ierte, pentru ca suntem oameni… Rostind zihronot, ne reafirmam umanitatea, Ii aducem aminte lui Dumnezeu ca pana si cei mai drepti, patriarhii, Avraham, Itzhak, Iaacov, Moshe, Aaron, oamenii mari ai vremurilor trecute, au comis greseli sau s-au indoit de credinta lor. Iar pentru meritul lor de atunci, pentru meritul de a fi devenit si de a fi ramas ceea ce au fost, avem si noi “dreptul” acum, sa cerem sa fim iertati atunci cand gresim…

Iar shofarot sunt sunetele pe care rabinii Talmudului le asemuiesc cu plansul. Plans prelung (tekia), cu sughituri (terua) sau bocetul (shevarim) – toate expresii, din nou, ale umanitatii noastre, dar si a legaturii pe care o avem cu Divinitatea. Shofarot amintesc de cornul de berbec prins in tufis la Muntele Moria, atunci cand Avraham a fost gata sa faca sacrificiul suprem, sa isi ucida propriul fiu pentru a asculta porunca divina.

Dar – revin la intrebarea de mai inainte – de ce e necesara o luna intreaga inainte de Rosh Hashana?! Pentru ca de Anul Nou ni se da ocazia de a fi si mai aproape de Dumnezeu decat pana acum. Este momentul cand, de obicei, ne strangem la sinagoga, de Anul Nou si de Iom Kipur, la numai zece zile distanta, pentru a fi ceea ce suntem si pentru a reinnoi un legamant care sa ne aduca o viata fericita pentru cel putin inca un an.

Ceea ce ar trebui sa facem in toata perioada de dinainte de aceasta zi mare este sa incercam sa devenim mai buni, sa ne luam, fata de noi insine, macar un minim de angajamente pe care sa le respectam. Iar acest proces, acela de a ne uita adanc in sufletul nostru si de a vedea ce este bine si ce nu (numit in ebraica heshbon nefesh – socoteala sufletului) este la fel de important, daca nu chiar mai important dintr-o anumita perspectiva, decat sarbatoarea propriu-zisa de Rosh Hashana. Este motivul pentru care Rosh Hashana nu este in luna Elul, in aceasta luna “speciala”, ci in prima zi a lunii urmatoare, pe 1 Tishrei. Pentru ca procesul care ne face sa fim mai buni trebuie sa beneficieze de toata atentia de care suntem in stare…

O singura intrebare as mai pune: Care ar fi legatura, alta decat cea calendaristica, intre luna Elul si pericopa saptamanii, Ki Tavo? Ei bine, in pericopa acestei saptamani, Dumnezeu stabileste cel de-al treilea legamant cu poporul evreu, incercand sa Se “apropie” de noi si sa ne apropie de El, incercand sa ajunga la realizarea practica a versetului din Cantarea Cantarilor: “Ani le’dodi ve’dodi li” – “Eu sunt pentru iubitul meu si iubitul meu pentru mine”. In pericopa Ki Tavo, Dumnezeu adauga la Legamantul Familiei (facut in Geneza cu Avraham si cu urmasii sai) si la Legamantul de la Sinai un nou tip de relatie: Legamantul de la Intrarea in Tara Israelului.

“Moshe si preotii din neamul Levitilor au vorbit intregului Israel si au zis: “Israel, ia aminte si asculta! Astazi, tu te-ai facut poporul Domnului, Dumnezeului tau. Sa asculti de glasul Domnului, Dumnezeului tau, si sa implinesti poruncile si legile Lui pe care ti le dau astazi.” In aceeasi zi, Moshe a mai dat urmatoarea porunca poporului: “Dupa ce veti trece Iordanul, Shimeon, Levi, Iehuda, Isahar, Iosef si Beniamin, sa stea pe muntele Garizim, ca sa binecuvanteze poporul. Iar Reuven, Gad, Asher, Zevulun, Dan si Naftali, sa stea pe muntele Eval, ca sa rosteasca blestemul.” (Deuteronomul 27:9-13)

Este un legamant al faptei, un legamant practic, un legamant prin care devenim parte din poporul lui Dumnezeu, cu toate drepturile si obligatiile ce decurg din acest lucru. Este un legamant facut atunci cand Il “cunoastem” deja pe Dumnezeu, cand stim ca Isi tine promisiunile, pentru ca I-am vazut actiunile timp de patruzeci de ani in timpul Exodului si peregrinarii prin desert. Este un legamant al fiecarui trib dar si un legamant al poporului, un legamant individual, dar si unul colectiv. Si, mai presus de toate, este un legamant actual (“sa implinesti poruncile si legile Lui pe care ti le dau astazi) si conditional (“binecuvantarea” sau “blestemul”).

De Rosh Hashana, ascultam shofarul si, prin sunetul lui, rostim rugaciunea de a fi ajutati sa ne schimbam in oameni mai buni, in evrei mai buni, in fauritori si sustinatori ai unei lumi mai bune. De Rosh Hashana Il rugam pe Dumnezeu sa ne ajute sa ne indeplinim partea de legamant care ne revine, pentru a Isi indeplini si El, la randul Sau, partea de legamant care Ii revine: aceea de a ne fi Parinte, Ocrotitor si Rege… Sa ne ajute pe toti Dumnezeu ca luna Elul pe care o traim in aceste zile sa ne fie calauza si ajutor catre un Rosh Hashana, un An Nou asa cum il dorim!

Shabat Shalom!

Share This