Semne de intrebare

[DE CE SE NUMESTE PERICOPA “TRUMA”?]
Asa dupa cum cred ca v-am obisnuit deja, exista un raspuns scurt si simplu si unul mai complicat… Sa incepem cu inceputul… Pericopa de saptamana aceasta se numeste “Truma” pentru ca primele ei versete suna in felul urmator:

“Vaidaber Hashem el Moshe lemor: Daber el bnei Israel veikchu li truma meet kol ish asher idvenu libo tikechu et trumati”. [21.1-2]

Traducerea (foarte aproximativa, si o sa vedeti de ce) este urmatoarea:

“Si a vorbit Dumnezeu lui Moshe spunand: Vorbeste fiilor lui Israel si sa Imi aduca o ofranda, de la fiecare om pe care il va indemna inima [sa ofere] sa luati ofranda Mea”

Se descrie apoi aceasta ofranda, cu tot ce poate contine ea, se fac precizari privitoare la modul in care se va aduce aceasta ofranda sau la necesitati speciale de prelucrare a materialelor respective. O sectiune a Torei despre care probabil multi vor spune ca este neinteresanta. In fond, Templu nu mai exista, ofranda nu se mai aduce in zilele noastre, sunt evenimente trecute, incheiate, este istorie. Si totusi, versetele pe care le-am citat sunt mult mai “pline de inteles”. Si cu toate ca la prima vedere ceea ce voi face poate parea o analiza de text (care nu place neaparat oricui), voi incerca sa ajung la ideea de baza pe o cale un pic ocolita.

In primul rand, o mica problema: atunci cand se aduce o ofranda, ea este o manifestare de bunavointa din partea celui care o aduce (pe de o parte) si implica un “sacrificiu” personal – fie el si financiar – (pe de alta parte). Este ca si cum am da un cadou unui prieten de ziua lui: in primul rand, dorim sa o facem, in al doilea rand trebuie sa cumparam respectivul cadou.

In pericopa de saptamana aceasta, lucrurile sunt putin neclare. Dumnezeu cere o donatie. Aparent, elementul voluntar, de bunavointa, nu exista. Iar cand vine vorba de “cumparat” – alta problema: Dumnezeu a creat lumea, lui Dumnezeu Ii apartin toate, asadar din ce poate fi facuta donatia daca nu tot din ceea ce Dumnezeu a dat?!? Este ca si cum Dumnezeu ar pune bani dintr-un buzunar intr-altul. Pentru ce are nevoie de asta? Nu Isi poate lua singur “ofranda”? Ba chiar mai mult decat atat: parte din lucrurile pe care Dumnezeu le cere pentru aceasta “ofranda” sunt imposibil de gasit in desert (de exemplu pietrele pretioase, pe care tot El trebuie sa le dea evreilor, pe cale miraculoasa, cazand din ceruri impreuna cu mana [Midrash Raba]).

Voi oferi pentru aceste probleme doua explicatii. PRIMA: Dumnezeu poate orice, Isi poate lua singur ofranda, ba chiar nici nu are nevoie de ea. In fond, ganditi-va bine, la ce I-ar fi bune lui Dumnezeu (in eternitatea si infinitatea Sa) aurul, argintul, pietrele pretioase, lana, pieile de animale, uleiul, mirodeniile si multe altele?!? La nimic! Insa ceea ce Dumnezeu doreste este ca toate acestea sa Ii fie aduse drept ofranda, pentru ca oamenii sa fie in legatura cu El, pentru a fi mai aproape. In relatiile dintre oameni, atunci cand unul ofera un dar si un altul il primeste, se creeaza intre ei o legatura. Cu aceasta rugaminte de a I se aduce o ofranda, Dumnezeu a dorit sa apara oamenilor sub o forma “mai umana”, mai apropiata de ceea ce ei cunosc.

O jumatate de raspuns a fost data. Cat despre ce-a de-a doua jumatate, Midrash-ul povesteste ca atunci cand evreii se aflau (in urma cu doua pericope) la poalele Muntelui Sinai si Dumnezeu se pregatea sa le predea Cele Zece Porunci, s-a pus mai intai problema daca evreii vor sa le primeasca. In fond faptul ca iesisera din Egipt si ajunsesera in pustiu nu fusese altceva decat interventie divina. Dorinta lor de a fi oameni liberi nu prea convinsese pana atunci… Se indoisera de Dumnezeu inainte de cele zece plagi, se indoisera la iesirea din Egipt, la Marea Rosie, la stanca din care Moshe a scos apa, strigasera ca nu au de mancare, de baut, ca vor muri in pustiu, se comportasera – intr-un cuvant – ca oameni care fusesera practic “adusi cu forta” in desert, si nu ca oameni care doresc sa fie liberi. Dintre evrei putini isi intelesesera menirea de popor sfant, putini erau cel putin recunoscatori pentru tot ce facuse Dumnezeu pentru ei. Iar Acesta – care ii “alesese dintre toate popoarele” (bahar banu mikol haamim) – a ridicat deasupra lor Muntele Sinai si le-a spus: “Vreti sa fiti poporul sfant, vreti sa Ma slujiti si sa Imi respectati legile? Daca da, atunci veti fi binecuvantati cum nici nu va ganditi, cu fericire si bogatii, cu copii multi si cu lumina si pace. Iar daca nu, voi pravali asupra voastra acest munte si aici va veti gasi sfarsitul.” Iar evreii au rostit atunci: “Naase venishma!” (Vom face si vom auzi!)

In pericopa de saptamana aceasta, Dumnezeu le spune evreilor “daca voi nu Ma vreti, eu va vreau! Si daca voi nu Ma iubiti, Eu va iubesc pe voi”. De aceea le porunceste sa aduca o ofranda. Pentru a le da posibilitatea sa se apropie de El, daca nu voit, macar obligat. Evident, veti intreba (si cred ca este normal): “Pai cum poate Dumnezeu sa faca asa ceva? Ii obliga pe evrei sa Il iubeasca, sa Il slujeasca, sa Ii aduca ofrande?!?” Ei bine, sunt multi oameni care se tem de Dumnezeu, cred in El si totusi nu stiu cum sa se apropie. Pentru aceia Dumnezeu spune “Aduceti-Mi ofranda! Veniti mai aproape! Vreau sa ne cunoastem…”

Cat despre A DOUA EXPLICATIE, o voi oferi la rubrica “Ce putem invata pentru astazi?”.

[CUM TREBUIE CONSTRUITA MENORA?]
In primul rand – sa desfiintam unui mit: Menora are intr-adevar sapte brate, insa ele nu sunt curbe asa cum sunt prezentate in aproape toate imaginile care infatiseaza Menora. Sunt drepte, pornind doua cate doua din stalpul central, pe o parte si pe alta! Iar motivul pentru care imaginea Menorei este astazi cunoscuta eronat este unul istoric. Cand romanii au cucerit Ierusalimul si au distrus Templul in anul 70 e.a., Menora a fost luata la Roma ca prada de razboi. Dornici de a face o primire cat mai calduroasa imparatului, cetatenii Romei au pornit constructia unei coloane si a unui basorelief infatisand capturarea Ierusalimului cand armatele romane mai marsaluiau inca spre capitala. Si pentru ca nimeni din Roma nu stia despre Menora mai mult decat faptul ca avea sapte brate, au sculptat-o pe acest basorelief asa cum este cunoscuta ea astazi, cu bratele curbe. Menora a ajuns la Roma, greseala a fost constata, insa imaginea gresita de pe coloana victoriei romanilor (singura, de altfel a Menorei din Templul din Ierusalim) a ramas in istorie… Si acum sa ne intoarcem la pericopa Truma

In versetul 25.40, Dumnezeu ii spune lui Moshe: “Vezi sa faci [Menora] dupa chipul care ti s-a aratat pe munte.” Despre ce este vorba? Pana acum Tora nu a vorbit nimic despre vreo imagine a Menorei pe munte. Si, mai mult, toate versetele de dinaintea acestuia, incepand cu 25.31 vorbesc in detaliu despre modul de fabricare a Menorei. Despre faptul ca trebuia confectionata dintr-un singur bloc masiv de aur si nu facuta pe bucati si apoi asamblata. Despre faptul ca trebuia sa aiba ornamente, “flori” si “potire”, ca trebuia sa fie insotita de o lingura pentru adunat cenusa si un cleste pentru ajustat fitilele lumanarilor astfel incat sa arda, conform dorintei divine, cu flacara indreptata spre stalpul central. Intr-un cuvant, detalii sunt foarte multe, si totusi Dumnezeu ii spune lui Moshe sa faca Menora “dupa chipul care i s-a aratat pe munte”.

Intr-adevar, detaliile prezentate in Tora i-au fost date lui Moshe pe Muntele Sinai. Iar cand acesta – uimit de complexitatea proiectului – a fost tentat sa spuna “imi pare rau, Doamne, dar nu putem sa facem Menora, e prea complicat”, Dumnezeu a spus: “Vorbeste cu Betzalel (artistul si arhitectul care a realizat constructia Mishkan-ului) si spune-i sa arunce un talant de aur in foc si din foc va iesi singura Menora”. De ce a trebuit sa se faca asa? De ce nu putea Dumnezeu sa faca singur Menora si sa le-o dea evreilor (in fond tot El a facut-o si le-a dat-o printr-o minune)?

Raspunsul este simplu: Dumnezeu ajuta, Dumnezeu face minuni, Dumnezeu poate sa-Si ia si singur, insa doreste sa incepem noi lucrurile. La Marea Rosie, in urma cu doar doua pericope, apele nu s-au despartit pana cand primul dintre evrei nu a sarit in mare. Nici stanca nu a dat apa pana cand Moshe nu a lovit-o. Si nici plagile (mare parte din ele) nu au fost facute de Dumnezeu fara ca Moshe sau Aharon sa fie partasi. Si in nici un caz pentru ca Dumnezeu nu ar fi putut sa le faca singur, ci doar pentru ca vrea sa “colaboram” cu El la lucrurile care se intampla pe lume. Noi trebuie sa incepem lucrurile si El ne va ajuta sa le terminam. De aceea se spune “beezrat Hashem” sau “besiata diShemaia” (cu ajutorul lui Dumnezeu). Trebuie insa sa tinem minte un lucru, pe care eu l-am invatat de la mama si care suna foarte simplu si la indemna oricui: Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in sac!

Ce putem invata pentru astazi?

[GUSH ETZION]
Asa dupa cum am mai spus, pericopa de saptamana aceasta vorbeste despre construirea Tabernacolului. Sunt date legi, detalii, cifre, se fac “proiecte arhitectonice”, planuri si schite… Si iata ca m-am decis ca in finalul acestei Dvar Tora sa vorbesc despre ceva care nu are aparent nici o legatura cu Mishkan-ul si cu pericopa. Despre un lucru – ii puteti spune – personal.

Aceasta Dvar Tora este speciala pentru mine, pentru ca nu o scriu din Bucuresti. O scriu din Israel, de la cativa kilometri de Ierusalim, dintr-un loc care se numeste “Gush Etzion” si care imi va fi casa pentru urmatoarea luna de zile. Gush Etzion este o ieshiva, un loc unde tineri din intreaga lume se aduna pentru a invata. Unii la inceput (asa cum sunt si eu), altii dupa ani si ani de invatatura, tinerii de aici invata Tora si Talmud, Mishna si Ghemara, invata ceea ce – din nefericire – in Romania nu prea se gaseste… Si pot sa spun ca sunt un norocos in aceasta privinta, ca am ajuns aici.

Si acum, dand credit Rabinului Jordan Hoffman din New York, a carui Dvar Tora am citit-o si mi s-a parut extraordinara, sa ne intoarcem la pericopa noastra pe o cale un pic ocolita. Imaginati-va ca intrati intr-un magazin de calculatoare si ca doriti sa cumparati un super computer, ultima generatie, multimedia, etc. Vanzatorul completeaza hartiile, va probeaza sistemul si il impacheteaza. Urmeaza – nu in foarte multe dintre cazuri – situatia fericita in care va si ajuta sa duceti computerul pana la masina si sa il puneti in portbagaj. Si inca in si mai putine dintre cazuri, acest lucru este inlocuit de punerea computerului pe bancheta din spate a masinii, in loc de in portbagaj (chiar daca e mai greu).

Dar stati, asta nu este tot! Ajungeti acasa fericit(a) si cand sa deschideti usa de la casa, constatati ca vanzatorul a venit cu masina lui personala la dumneavoastra acasa, pentru a vedea daca totul este ok. Si va si ajuta sa dati jos computerul din masina, sa il duceti in apartament, sa il puneti in priza si sa ii montati toate cablurile. Ba chiar are grija sa transfere de pe hard-disk-ul vechi toate fisierele, sa instaleze un sistem de operare nou-nout, sa configureze toate programele. Ce mai, vanzatorul petrece toata ziua cu dumneavoastra, apoi – spre seara – pleaca. Cat de des de intampla asa ceva? Niciodata!

A doua zi vanzatorul revine pentru a va instrui, pe dumneavoastra, pe parinti, pe sotie, copii, etc. Are grija de toate, vine in fiecare zi, nu se supara niciodata, e serviabil si binevoitor. Iar dumneavoastra stati si va minunati, cu gura deschisa, de toata aceasta imposibilitate economica.

Iar intr-un final cand il intrebati de ce face toate astea, vanzatorul va raspunde cu un zambet larg: “Atunci cand ati cumparat computerul, m-ati cumparat si pe mine!”

* * *

Sa fie povestea asta pura fantezie?!? Versetul 25.2, pe care l-am citat la inceputul acestei Dvar Tora, mai are o traducere: “Vorbeste fiilor lui Israel si sa Ma ia pe Mine drept ofranda […]” Pentru poporul evreu (adica pentru noi), Dumnezeu Se ofera pe Sine! Este dovada de iubire suprema. Dumnezeu coboara din cerurile cele mai inalte pe Muntele Sinai pentru a oferi evreilor Cele Zece Porunci. Dumnezeu le cere sa ii faca un loc in care sa vina intre ei, versetul 25.8 spunand “Sa Imi faca un sanctuar si Eu voi salaslui in mijlocul lor. Nu in mijlocul acelui loc, ci in mijlocul evreilor. Dumnezeu se ofera pe Sine pentru a fi in mijlocul fiilor lui Israel.

Aceasta este frumusetea Torei. Scenariul de dinainte, povestea aceea aproape fantastica, devine realitate atunci cand e vorba de a studia si practica Tora. Prin faptul ca ne apropiem de Dumnezeu cat de putin (si din nou subliniez ca acest lucru nu e greu!), Il dobandim si pe El pentru noi.

Si iar o sa “va bat la cap” (asa cum v-am obisnuit deja) cu cateva sfaturi… A face ceva, orice, pentru a veni mai aproape de iudaism, de Dumnezeu si de istoria si traditiile noastre – atat se cere! Sa participam la un seminar sau Oneg Shabat, sa ii ajutam pe cei care incearca sa ne ajute, sa facem ceva in comunitatea noastra in care mai sunt doar cativa evrei… Sa nu ii lasam sa se piarda! Sa nu lasam sa ne pierdem! Ganditi-va la miza! E vorba ca in ceasul al 12-lea, dupa un Holocaust european si dupa 50 de ani de comunism, sa ne intoarcem cu fata spre ceea ce suntem cu adevarat, sa ne regasim ca evrei.

Aici, in “Gush”, zeci si sute de tineri fac acelasi lucru – se cauta pe ei insisi si isi cauta radacinile. Pentru unii ele pot fi punerea in practica a legilor Torei sau studiul Ghemarei, pentru altii un strabunic rabin, un bunic care spunea Kadish dupa tatal lui si un tata care – poate – mergea o data pe an la cimitir pentru a vizita mormintele rudelor. Si poate o bunica aprinzand lumanarile de Shabat. Sau poate chiar (de ce nu?) un fiu sau o fiica in corul comunitatii sau in OTER… Ne putem intoarce la evreitate (sau ne-o putem continua) prin orice din toate acestea. Il putem dobandi pe Dumnezeu printr-un simplu gest si Ii putem aduce o ofranda din ceea ce vom fi dobandit.

Cautati un “Gush Etzion” pentru voi si copiii vostri! Poate fi la Talmud Tora sau acasa sau in Israel sau la lectia de ivrit sau intre prieteni evrei. Poate fi Shabat, sau JEM-uri, sau OTER, o tabara la Szarvas sau o mitzva “cat de mica”.

IUDAISMUL NE CHEAMA ACASA. SA NU-L LASAM SA NE ASTEPTE!

Shabat Shalom si Hodesh Tov!

Share This