În pericopa Ki Tețe, Tora ne oferă o poruncă divină care se remarcă prin faptul că odată cu detaliile sale, ni se spune și care este răsplata pentru îndeplinirea ei. În tradiția iudaică, această poruncă este cunoscută sub numele de שילוח הקן – șiluah haken, în traducere aproximativă: ”eliberarea (sau gonirea/trimiterea) cuibului”:
Dacă se întâmplă [să găsești] un cuib de pasăre înaintea ta pe drum, în vreun copac sau pe pământ, [cu] pui de pasăre sau ouă, iar mama cuibărește peste pui sau ouă, să nu iei mama împreună cu puii. Să o alungi negreșit pe mamă și puii [poți] să-i iei pentru tine, pentru ca să îți fie bine și să îți prelungești zilele. – Deuteronom 22:6-7
Pentru conformitate (în special în spiritul ecologismului care astăzi se află în centrul atenției opiniei publice), este necesară o precizare: a doua parte a poruncii nu este obligatorie. Cu alte cuvinte, Tora nu ne poruncește să luăm puii sau ouăle după ce am gonit pasărea. De altfel, Tora nu ne poruncește nici măcar să ne atingem în vreun fel de cuib, pasăre, pui sau ouă. Tot ce ni se spune este că dacă vrem cumva să luăm puii sau ouăle, suntem obligați să gonim mai întâi pasărea.
Motivul (deși Tora nu ni-l oferă explicit) este, la prima vedere, acela al prevenirii cruzimii față de animale, o poruncă regăsită – sub o altă formă, e drept – și în Cele Șapte Legi Noahice, obligatorii pentru întreaga umanitate. Conform explicațiilor comentatorilor, ideea de bază aici nu este însă doar una ecologistă și nici nu este o simplă demonstrație antică despre cât de importante sunt drepturile animalelor, un alt subiect la ordinea zilei în societatea modernă. Mai mult decât atât, noi înșine, oamenii, beneficiem direct de această poruncă, în primul rând prin faptul că ne dezvoltăm și cultivăm compasiunea față de ceea ce ne înconjoară. Altfel spus, dacă Tora ne poruncește să fim atenți și să nu provocăm suferință (emoțională sau de altă natură) animalelor, cu atât mai mult ni se poruncește să fim atenți și să nu provocăm suferință oamenilor cu care venim în contact…
Însă porunca de șiluah haken se remarcă – am menționat anterior – și printr-o altă particularitate: Tora însăși ne indică o răsplată pentru îndeplinirea ei: ”ca să îți fie bine și să îți fie prelungite zilele.”
Ceea ce este însă și mai interesant este faptul că această răsplată nu este unică în Tora pentru porunca din pericopa noastră. Ea mai apare și referitor la o altă poruncă pe care suntem obligați să o îndeplinim în relațiile noastre cu alții: כיבוד אב ואם – kibud av va’em – respectul datorat părinților. În lista celor 613 porunci ale Torei, această poruncă de onorare și respectare a părinților apare ca o poruncă pozitivă deosebit de importantă, menționată atât în Mișne Tora de către Rambam (Maimonide), cât și de Sefer Hahinuh sau Șulhan Aruh. În plus, Tora ne spune explicit următoarele:
Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, după cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, ca să ți se prelungească zilele și ca să-ți fie bine pe pământul pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-l dă. – Deuteronom 5:16
Aceeași răsplată, două contexte diferite… Care să fie oare legătura?
Una din explicațiile oferite de Midraș este aceea că atât una din poruncile cele mai simple (kal șebekalot), cât și una din poruncile cele mai complicate sau dificile (hamur șebehamurot) ale Torei au aceeași răsplată: prelungirea zilelor. Ideea avansată de Midraș este simplă: niciodată ca oameni nu putem ști cu adevărat valoarea și răsplata unei porunci. Numai Dumnezeu poate decide acest lucru!
Însă lucrurile devin și mai interesante atunci când remarcăm faptul că Ramban (Nahmanide) explică Midrașul prin prisma ideii că porunca de a goni mama-pasăre este cea ”simplă” (kal șebekalot), în timp ce onorarea părinților este cea ”dificilă” (hamur șebehamurot).
Personal, la prima vedere, eu aș spune că este exact invers… Oamenii au în general sentimente de afecțiune și respect pentru părinți, cei care le-au dat viață, i-au crescut, i-au îngrijit și le-au oferit educație și un cadru propice dezvoltării ca indivizi. (Desigur, nu discut aici cazuri de cruzime, abuz sau abandon familial sau alte situații de acest tip.)
Prin contrast, șilulah haken este o poruncă cu care ne întâlnim – dacă ne întâlnim – doar o dată sau, maxim, de câteva ori în viață. Mai mult, față de pasăre nu avem în general respect sau afecțiune și nici nu simțim neapărat dorința de a o proteja sau de a nu îi răni sentimentele, gonind-o de lângă pui sau ouă atunci când le luăm. În plus, nici nu este foarte clar cum însuși actul de gonire nu constituie în sine o cruzime contrară spiritului poruncii.
Așadar, personal, aș spune că în condițiile date gonirea păsării este porunca dificilă și respectarea părinților cea simplă.
Însă – după cum am menționat anterior – Midrașul și Ramban au altă părere. Motivul principal este acela că porunca de onorare a părinților presupune înțelegerea, acceptarea și aplicarea în mod constant în viața cotidiană a unui alt concept iudaic foarte important și pe care – explică Ramban – oamenii nu îl au neapărat ”în sânge” și nici nu simt neapărat o plăcere atunci când îl pun în aplicare. Conceptul în cauză se numește הכרת הטוב – hakarat hatov – și se traduce prin ”recunoașterea binelui”.
Ca indivizi, oamenilor nu le place în general să vorbească (prea mult) despre binele din jurul lor. Mulți preferă dimpotrivă să își concentreze atenția și dialogul pe aspectele negative care îi înconjoară. Vedem, cum se spune, mai mult găurile din cașcaval decât cașcavalul în sine. După o perioadă în care le este în mod constant bine, mulți dintre noi încep să vadă ”probleme” în jurul lor: în orașul în care locuiesc, în relațiile pe care le au, în viața pe care o trăiesc, la servici, în școli, în comunitate, în familie. Intervine o nevoie de schimbare, de așa-zisă ”îmbunătățire”, de ”critică constructivă”… Idem, în societatea largă, vedem acest fenomen concretizat spre exemplu în presă: poveștile despre ce este bine în societatea în care trăim nu se vând nici pe departe atât de bine cum se vând cele care prezintă ce este rău.
Desigur, poate că această tendință este generată sau influențată de faptul că binele uneori plictisește. Dispar provocările și – deși nimeni nu va spune acest lucru probabil cu voce tare – viața fără griji nu e neapărat la fel de incitantă, de dinamică, de interesantă. Concentrându-ne doar pe aspectele pozitive din jurul nostru, putem avea totodată impresia că oprim progresul, că ne complacem într-o situație pe care o etichetăm ca mediocră (deși ea poate fi chiar bună cu adevărat) și că nu ne atingem potențialul, că nu avansăm, că pierdem momentul, că stagnăm…
În cazul particular al poruncii de onorare a părinților însă, hakarat hatov (recunoașterea binelui) – sau, mai precis spus, dificultatea pe care o avem cu implementarea acestei recunoașteri – mai are și o altă componentă: oamenilor în general nu le place să se simtă obligați față de alții. Fie ei părinți sau străini, avem o relativă aversiune față de ideea că acestor indivizi le datorăm (într-o bună măsură) ceea ce suntem, le datorăm ceea ce știm, ceea ce simțim, modul în care suntem educați, modul în care percepem lumea etc. Mulți oameni – astăzi la fel ca și în trecut – preferă să creadă că toate realizările personale sau profesionale li se datorează doar lor și nimănui altcuiva. Prin extensie, probabil că acesta este și unul din motivele pentru care unii nu acceptă existența și implicarea lui Dumnezeu în viața personală…
Iată de ce comentatorii biblici sunt de părere că porunca de respectare și onorare a părinților este mult mai dificilă decât cea de gonire a mamei-pasăre: pentru că respectul față de părinți (provenit din hakarat hatov) este uneori (adesea?) atât de contrar naturii umane. Pentru că a recunoaște și respecta ceea ce alții au făcut pentru noi implică uneori o luptă internă majoră, o decizie în fața propriei noastre conștiințe întrucâtva similară cu lupta și decizia de a crede în Dumnezeu și a-I acorda și Lui respectul și ascultarea noastră.
Prin contrast, un simplu act de gonire a mamei-păsăre este mult mai ușor, tocmai pentru că față de acea pasăre nici nu simțim probabil nimic și, în plus, îndeplinirea respectivului act nici nu ne face să ne simțim ”obligați” în vreun fel pe viitor. Este un act simplu pentru că implică doar o acțiune de moment și apoi suntem ”liberi” să ne continuăm viața ca și cum nu am întâlnit niciodată acel cuib. Mai mult, șiluah haken este un act simplu pentru că, aproape instantaneu, ne putem bate singuri pe umăr și felicita – ba chiar informa și pe alții – că am făcut o faptă bună, că am fost buni, miloși și că am ajutat la protejarea naturii. Desigur, am făcut toate acestea și fapta rămâne bună (cu alte cuvinte, nu am spus cele de mai sus cu ironie sau condescendență), însă un act individual și de moment, practic fără consecințe rămâne în orice caz mai simplu decât unul care ne ”leagă” și ne ”obligă” la o recunoștință pe viață față de cei care ne-au ajutat să existăm și să ne formăm.
De aceea este porunca de șiluah haken (gonirea păsării) atât de simplă – pentru că este o continuare, o consecință directă a emoțiilor și reacțiilor naturale umane și reprezintă totodată un act de moment. De aceea este porunca de kibud av vaem (onorarea părinților) atât de complicată și dificilă – pentru că acționează împotriva reacției natural-umane de a ne simți singurii responsabili pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce am realizat și pentru că are efecte permanente asupra noastră ca indivizi.
Și pentru una, și pentru cealaltă – ne spune Tora – răsplata este aceeași. Pentru că numai Dumnezeu, în infinita Sa înțelepciune și cunoaștere, poate determina ce este cu adevărat important sau neimportant, major sau minor, simplu sau complicat, greu sau ușor. Și pentru aceasta suntem datori ca – măcar din când în când – să redeschidem Cartea pe care ne-a pus-o înainte (alături de comentariile ei, desigur) și să ne ”resincronizăm” cu valorile și modul de înțelegere a lumii pe care El le-a dorit și propus pentru omenire.
Șabat Șalom!
P.S.
Traducerile versetului (Ieremia 31:9) –
„… Eu sunt Tatăl lui Israel, şi Efraim este întâiul Meu născut.” (trad.DC)
„… Eu sunt parintele lui Israel si Efraim este intaiul Meu nascut”. (trad.BOR)
„…for I am a father to Israel, and Ephraim is my firstborn”. (trad.KJV),
– sunt corecte cu trimitere la „Tatăl” (nostru) şi nu la mama …?
Mulţumesc anticipat.
Este ”tată” și nu ”mamă” în Ieremia 31:9. Dar având în vedere că vorbim despre Dumnezeu, nu cred că ideea de asociere a unui gen anume are sens.
Mulţumesc!
Întradevăr, dacă vorbim doar despre Dumnezeu (nu şi despre Israel), ideea de asociere a unui gen anume (Tatăl) nu pare a avea un sens.
Totuşi, este posibil un sens:
„Israel si-a intins mana dreapta si a pus-o pe capul lui Efraim, care era cel mai tanar…” (Gen.48.14),
în condiţiile în care Ephraim (Efraim) era fiul lui Joseph (Iosif) cu Asenath (Asnat) = fiica lui Potiphera (Poti-Fera), preotul egiptean al lui (sau poate din) On (Heliopolis – Ayn Shams?)
„Lui Iosif i s-au nascut, in tara Egiptului: Manase si Efraim, pe care i i-a nascut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On.” (Gen.46.20).
Dar linia maternă (egipteană) nu a avut nicio importanţă la transmiterea (spirituală) pe linie paternă a „întâiului născut” (care biologic era mai tânăr decât fratele său Manase).
Iar ceva mai târziu:
„barbatii din semintia lui Efraim, iesiti la numaratoare, au fost patruzeci de mii cinci sute.” (Num.1:33)
Vă rog să mă corectaţi dacă am greşit pe undeva.
N-am înțeles nimic.
O.K.
Pornind de la versetul Ieremia 31:9 (Tatal), corelat cu Geneza 46:20, 48:14 si Num. 1:33 si altele, reformulez, in sens invers:
Patruzeci de mii cinci sute de barbati (Num.1:33) au provenit la vremea respectiva din semintia lui Efraim, care la randul sau provine (Gen.46:20) din tatal evreu Iosif si sotia sa egipteanca Asnat (Asenath), posibil convertita la iudaism (sau nu), dar fiica lui Poti-Fera (Potifar), acesta fiind preotul lui On (cultul soarelui) in Egipt.
De aici, din semintiile lui Efraim si Manase, provin 2 din cele 12 triburi.
Dar Iacov (=Israel, Gen32:28) si-a intins mana dreapta (Gen.48:14) pe capul lui Efraim, cu binecuvantare din partea Domnului Dumnezeu (Gen.48:16), si prin incrucisarea mainilor (Gen.48:14).
[Ingerul care m-a izbavit de orice rau, sa binecuvanteze pe copiii acestia! Ei sa poarte numele meu si numele parintilor mei, Avraam si Isaac, si sa se inmulteasca foarte mult …] (Gen.48.16)
Pare putin cam complicat dar Ieremia 31:9 are dreptate: Efraim a devenit prin dreapta binecuvantare (cu mana dreapta) intaiul nascut prin Tatal lui Israel (din Tata in tata).
Si on-topic, chiar daca mama-pasare a lui Efraim a fost egipteanca (prin nastere), asta nu conteaza.
Respectiv contrar „conceptului” actual (eronat sau nu) prin care apartenenta la iudaism s-ar transmite pe linie materna si astfel ar trebui sa ne inchinam (unii) la zeul soare sau (altii) la fiul lui Isis (pe linie materna), Horus.
Este corect „rationamentul”?
Domnul dragă, ce legătură are toată povestea asta cu articolul despre mama-pasăre?!?
Vă rog frumos, încă o dată, respectați regulile de postare pe site: dacă aveți o opinie scurtă și la obiect despre un articol, postați-o. Dar nu divagați pe subiecte aiurea, care n-au nicio legătură sau sunt doar tangențial legate. În cazul de față: subiectul este șiluah haken, porunca de a alunga mama-pasăre înainte de a lua puii sau ouăle. Nici Ieremia, nici egiptenii, nici Efraim, nici Iosef, nici Horus, nici îngerii și nici, Dumnezeu ca ”tată” sau ”mamă” sau orice altceva nu au vreo legătură cu subiectul. Vă rog respectuos să vă opriți cu divagațiile.
În plus, spațiul din subsolul articolelor nu este menit să fie folosit pentru a pune întrebări, lansa / verifica ”teorii” și ”raționamente” etc. Nu am nici timpul și nici răbdarea să continui aceste ”dialoguri”. Vă rog să vă opriți! Luați articolele și informațiile ca atare, iar dacă aveți întrebări sau nelămuriri sau doriți să aflați mai multe despre subiecte biblice, vă recomand să găsiți un rabin sau preot sau partener de studiu cu care să învățați acele subiecte. Acest spațiu de pe site-ul DvarTora nu este destinat pentru aceasta. Mulțumesc anticipat.
Scuze!
Ra (accidental tot creator al vieţii şi universului, dar la egipteni) avea ca reprezentare un cap de pasăre (Amun-Ra has the head of a falcon).
Da, aveţi dreptate, nicio legătură cu subiectul pasăre-mamă.
O.K.
שילוח הקן — [șiluah haken … în traducere aproximativă: ”eliberarea (sau gonirea/trimiterea) cuibului”:
„Dacă … Să gonești mama-pasăre și să iei puii pentru tine, ca să îți fie bine și să îți fie prelungite zilele.”]
–
Hmm …
Este oare o traducere corectă (ca sens) în „Să goneşti mama-pasăre … ca să îţi fie bine …”, dar şi ÎN CONTEXTUL DIN CELELALTE VERSETE: „să nu … să nu …” („să nu le ocoleşti /să-i ajuţi” – Deut.22:1-4, „să nu poarte …” 22:5, „să nu aduci vină de sânge asupra casei tale” 22:8, „să nu semeni două feluri de seminţe” 22:9, „să nu ari”, „să nu porţi”)?
Eu aş percepe mai degrabă O INTERDICŢIE a ocolirii unei căi de a ajuta pe alţii (1-4), o interdicţie de încurajare a provocării la imoralitate (5), o interdicţie de a scurta viaţa animalelor (şi/sau a păsărilor) prin cruzime (6-7), o interdicţie de nu te gândi şi la securitatea altora (8), o interdicţie a duplicităţii (9- …).
În traducerile DC şi BOR apare ca traducere „să nu iei …” (iar în KJV „thou shalt not take”) şi nicidecum nu îndemn la „Să goneşti …”.
Cum/care ar fi o traducere şi o interpretare corectă ca sens, din perspectivă iudaică, evident: Să goneşti (pe mamă …) sau SĂ NU IEI (şi pe mamă …)?
Respectiv are sens de poruncă de INTERDICŢIE de a scurta prin cruzime viaţa (altora, fie şi păsări întâlnite) sau sens de poruncă de A GONI MAMA-PASĂRE (şi de a lua puii pentru tine)?
Însă … pot exista situaţii (concrete) când chiar este bine să „goneşti” (la propriu) pe mama „pasăre” pentru a lua „puii” la tine (pentru a-i salva).
Şi aici mă gândesc doar la iepuri, ca „specie” de femele (mame) care îşi omoară uneori puii.
Poate greșesc
Legat de prima parte a comentariului cred ca textul Torei, poate sa aibă și alt sens
Si anume că este vorba de o pasăre curată
Iar existența păsării curate are un scop, in universul in care noi trăim
Deși poate in călătoria noastră pe pământ nu vedem rostul păsării,
Numai că ea are un rost
Așa cum pasărea curată a adus primul vărf se ramură verde
Celulele noastră funcționează respectănd legile, poruncile si orânduirile lui Dumnezeu
Tot astfel, fiecare animal care există pe pământ are un rost
Nu este o întâmplare
De aceea Tora spune sa îndepărtezi pasarea înainte sa-i iei ouăle
Pt ca existența păsării are un scop
Universul este construit in echilibru
De multe ori fiecare dintre noi încearcă să strice echilibrul