Semne de intrebare

[LITERE IN PLUS?]
Intotdeauna am fost fascinat de lucruri iesite din comun sau de detalii care aparent nu au nici un rost. Si iata ca pericopa Behaalotcha contine un astfel de detaliu, un lucru extrem de neobisnuit. Versetele 10.35 si 10.36, care vorbesc despre cuvintele pe care le rostea Moshe la pornirea si la oprirea chivotului legamantului, sunt incadrate in textul Torei de doua litere nun inversate. Ce spun aceste versete? “Cand pornea chivotul, Moshe spunea: «Scoala-Te, Doamne, ca sa se imprastie vrajmasii Tai si sa fuga dinaintea fetei Tale cei ce Te urasc!» Iar cand il asezau, zicea: «Intoarce-te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel»”.

Pentru a face lucrurile inca si mai ciudate, pasajul de dinaintea acestor doua versete vorbeste despre plecarea evreilor de la Muntele Sinai, iar cel imediat urmator versetelor, despre faptul ca evreii s-au revolvat impotriva lui Dumnezeu.

Rashi, citand Ghemara (Shabat 116a), spune ca acele doua nun-uri cu care este marcat paragraful in cauza indica faptul ca versetele 10.35 si 10.36 din Numeri nu sunt scrise la locul lor! Stranie afirmatie, nu-i asa? Daca nu sunt scrise la locul lor, apar doua intrebari:

  1. Care este de fapt locul acestor versete?
  2. De ce Dumnezeu a hotarat sa le insereze aici?

La prima intrebare se poate raspunde usor: locul acestor versete este in capitolul in care se descrie construirea Mishkanul si a chivotului legamantului, sau poate in cel in care Mishkanul este inaugurat si kohenii si levitii sunt investiti in serviciu…

In continuarea comentariului si ca raspuns la cea de-a doua intrebare, Rashi afirma ca versetele au fost intercalate in acest punct pentru a face o separatie intre doua nenorociri. Din nou ciudat… Daca se poate intelege foarte usor de ce rezvratirea impotriva lui Dumnezeu este o nenorocire, nu acelasi lucru se poate spune si despre faptul ca evreii au plecat de la Muntele Sinai. De ce este aceasta o nenorocire? Midrash-ul povesteste ca plecarea nu s-a datorat faptului ca Dumnezeu sau Moshe nu mai avea nimic sa ii invete sau din convingerea si hotararea poporului de a ajunge in Eretz Israel. Evreii (sau cel putin o parte din ei) au plecat de la Muntele Sinai, “precum copiii care chiulesc de la scoala”, fugind de la invatatura, fugind de Dumnezeu si de legea Sa.

Si totusi o intrebare ramane. De ce a fost nevoie de o separare? De ce nu se putea ca Tora sa vorbeasca despre o intamplare nefericita pentru ca imediat dupa aceea sa o mentioneze si pe cealalalta? Iar motivul este dincolo de aceste versete… Inca de la inceputul cartii Shmot (Exodul), evreii au o tendinta foarte pronuntata pentru razvratire. Fie ca este vorba de comentariile rauvoitoare pe care Moshe a fost obligat sa le auda in Egipt, fie despre taberele in care s-a impartit poporul la Marea Rosie (unii dorind sa lupte, altii sa se intoarca in Egipt si altii sa asculte de Dumnezeu si sa treaca marea), evreii au dovedit ca stiu sa se revolte. Eliberati de catre Dumnezeu Insusi din Egipt, “cu mana puternica si brat intins”, evreii nu au incetat, in nici unul din momentele petrecute pe drumul catre libertate si Tara Fagaduintei, sa se planga: “nu avem apa!”, “vrem carne!”, “era mai bine in Egipt!” sunt doar cateva dintre lait-motive… Si iata ca in toti acesti ani, Dumnezeu a tolerat multe, a iertat si a inteles.

In versetele pe care le-am mentionat mai sus, evreii Ii adreseaza lui Dumnezeu doua insulte majore. In primul rand, Ii intorc spatele si fug, incercand sa scape de “povara” (luati seama la ghilimele!) unei vieti in spiritul Torei si al poruncilor divine. Si, in al doilea rand, evreii nu mai contenesc cu protestele. Desi primeau mana care avea gustul pe care fiecare si-l imagina, evreii protesteaza si doresc carne. Nu mana cu gust de carne, ci chiar carne, pentru ca primirea carnii i-ar elibera si de o alta “povara”, aceea de a-si imagina gustul dorit.

“Surprins” si “neplacut impresionat” de aceasta atitudine de tip “muieti sunt posmagii?”, Dumnezeu “simte nevoia” sa numere pana la 10 inainte de a reactiona. Judecand in termeni umani, raspunsul ar fi trebuit sa fie cumplit, pentru ca atitudinea evreilor a fost in acele momente intolerabila. Insa Dumnezeu a decis sa intercaleze doua versete intre aceste doua ipostaze in care lipsa de credinta si de elementar bun-simt culmineaza.

Si iata ca, aducand aceste aspecte in sfera personalului, sunt nevoit sa-mi recunosc – fara mandrie – o greseala in care de multe ori am persistat. Eu nu iau decizii in momente de suparare, insa mi se intampla (si nu de putine ori) sa “ma aprind” prea repede. Dumnezeu a decis sa se abtina de la a lua o decizie in momente de furie si a luptat impotriva Sa pentru a nu raspunde asa dupa cum poate ar fi trebuit la vremea respectiva. Privite la scara istoriei insa, cererile nejustificate ale evreilor in desert apar drept marunte. In viata mea de astazi – si stiu ca nu sunt singurul – un afront primit sau o discutie mai putin protocolara, care poate au contat enorm pe moment, nu au aceeasi semnificatie peste cateva ore…

Trebuie sa invatam – si eu voi incerca sa fiu primul care ma inscriu la lectia asta – sa nu cedam momentului si sa judecam lucrurile in liniste, departe de furia sau neplacerile initiale. Daca Dumnezeu a putut sa intercaleze un paragraf intre doua rele, numai pentru a le mai diminua efectul, pentru a le “indulci” un pic, si daca El ne-a aratat in Tora cum sa facem si noi acest lucru, cu siguranta ca vom reusi. Trebuie doar sa avem vointa sa tragem uneori aer in piept si sa numaram: 1,2,3…

Ce putem invata pentru astazi?

[LUMANAREA LUI DUMNEZEU…]
La Yad VaShem, Memorialul Holocaustului din Ierusalim, la intrarea in sala care ii comemoreaza pe cei un milion de copii ucisi in anii aceia de groaza, se afla o inscriptie in limba ebraica: NER HASHEM NISHMAT ADAM (Lumanarea lui Dumnezeu este sufletul omului). Acum aproape 60 de ani, in vremurile acelea cutremuratoare, cand viata oamenilor nu avea nici o valoare si cand masinarii infernale erau puse in miscare pentru a ucide, atunci, in timpul acelui somn al ratiunii, milioane de lumanari si de vise au fost stinse, calcate in picioare si transformate in cenusa. Atunci, lumina a fost putina si murdara…

* * *

Pericopa Behaalotcha incepe cu cuvintele lui Dumnezeu: “Vorbeste lui Aharon si spune-i: «Cand vei aseza lumanarile in Menora, cele sapte lumanari vor trebui sa lumineze in partea de dinainte a Menorei». Aharon a facut asa: a asezat lumanarile in partea de dinainte a Menorei, cum poruncise lui Moshe Domnul. Menora era din aur batut; atat piciorul cat si florile lui erau de aur batut. Moise a facut Menora dupa chipul pe care i-l aratase Domnul”. [8.1-4]

Si pericopa continua cu ritualul dedicarii levitilor pentru Templu, apoi cu sarbatorirea Pesah-ului si cu multe altele… Ce legatura are aici Menora? Se vorbeste, in pericopa de saptamana trecuta, despre darurile catre Mishkan ale celor 12 triburi, se vorbeste despre lucruri care nu au nici o legatura cu Menora, si deodata – iata ca Tora ne aduce aminte de lumina. De ce acum? De ce aici? Raspunsul este simplu in esenta: in enumerarea printilor care aduc daruri pentru Mishkan (in pericopa Naso), Aharon si tribul Levi nu sunt mentionati. Aharon este deprimat, pentru ca nu a putut participa in inaugurarea Mishkan-ului si iata ca Dumnezeu doreste sa ii ofere o compensatie. Si totusi, de ce tocmai Menora?

Ei bine, este evident ca lui Aharon ii putea fi data orice alta sarcina, insa Tora ne spune altceva! Comentatorii Torei afirma ca lumanarile Menorei reprezinta cele sase domenii de cunoastere: medicina, fizica, matematica, arta, psihologie si sociologie, iar lumanarea centrala Il reprezinta pe Dumnezeu. Cele sase ramuri exterioare ale Menorei sunt lucrurile pentru care avem astazi lasere, avioane, televizor, muzica de opera sau Internet. Sunt acele “minuni” moderne pe care – cred oamenii de astazi – le-au creat omenirea si progresul. Insa Tora ne spune, prin simplul gest al lui Aharon, ca totul trebuie sa se indrepte catre sursa, ca totul trebuie sa se intoarca cu fata spre Creator. Societatea nu poate exista bazata numai pe cunostinte. Avem nevoie de spiritualitate, avem nevoie sa folosim parte din informatia pe care o “circulam” astazi pentru a ne regasi drumul spre Dumnezeu.

Contributia lui Aharon la Templul lui Dumnezeu a fost ca el a aprins lumina. O veche vorba inteleapta iudaica spune ca tachrich-ul, vestmantul in care sunt imbracati mortii, nu are buzunare. In lumea cealalta nu luam nimic, nici avere, nici descoperiri stiintifice, nici putere sau influenta. Raman insa dupa noi, daca suntem suficient de atenti la modul in care ne folosim timpul si energia, lucruri care conteaza cu adevarat, prin care suntem amintiti, prin care continuam sa existam. Aceasta este lumina pe care a aprins-o Aharon!

Si iata ca dovedit de istorie, popoare intregi, civilizatii cu zeci si sute de descoperiri stiintifice, cu un progres greu de egalat, s-au stins doar pentru faptul ca lumina ardea “gresit”. Dumnezeu i-a poruncit lui Aharon ca lumanarile sa arda catre mijloc, catre El. Stiinta si informatia este pusa in valoare numai atunci cand este indreptata catre mijloc, atunci cand este integrata in spiritualitate. Altfel, este lipsita de valoare sau – chiar mai rau – devine foc mistuitor…

* * *

Am inceput acest capitol cu lucruri de acum 60 de ani. La Conferinta de la Wannsee in care, inainte de acel “acum 60 de ani”, a fost decisa de catre nazisti Solutia Finala, exterminarea evreilor din Europa, incercarea de a stinge pentru totdeauna lumina, la acea conferinta asadar, 9 din 13 participanti aveau titlul academic de DOCTOR! Acesti participanti (caci oameni imi vine greu sa ii numesc) erau – la vremea respectiva – mintile luminate si stiintifice ale lumii civilizate. Si iata ca, intr-un cutremurator act de negare a valorilor umane, a moralitatii si a lui Dumnezeu, acesti participanti au hotarat ca lumanarile (stiinta si cunostintele lor) pot arde si in alta directie… Si au aparut – proiectate si realizate de catre masinaria diabolica a tehnologiei fara moralitate – crematorii, trenuri ale mortii, Ziklon B si “solutii eficiente” de exterminare…

Lumina care atunci era putina si murdara a revenit intre timp. In 60 de ani oamenii au inteles ca Menora trebuie sa arda asa cum a vrut-o Dumnezeu, cu cele sase brate exterioare intreptate catre cel din mijloc… Si iata ca astazi sunt oameni care incep sa uite si sa o ia de la inceput… Sunt oameni care folosesc din nou stiinta, tehnologia, talentul artistic sau psihologia pentru a fabrica bombe, pentru a convinge tineri sa se sinucida si sa faca atentate, pentru a defaima si a nega. Sunt oameni care se chinuie sa foloseasca iar lumina pentru scopuri oculte…

Iar noi suntem speranta… Lui Aharon, Dumnezeu i-a spus ca aprinderea Menorei va fi contributia lui eterna la lumea aceasta. Si iata ca, desi Templul nu mai exista si Menora nu se mai aprinde in Ierusalim, avem noi posibilitatea sa veghem macar ca lumina aprinsa sa nu fie furata si murdarita. Putem noi astazi sa aprindem Menora, cu munca noastra in medicina, fizica, matematica, arta, psihologie sau sociologie sau in alte domenii pe care ni le-am ales. Putem sa convingem si pe altii sa ne ajute, putem sa fim uniti intru moralitate, bun simt si adevar, putem fi Oameni cu “O” mare, pentru ca – am invatat-o mult prea dureros ca sa o mai uitam vreodata –

NER HASHEM NISHMAT ADAM (Lumanarea lui Dumnezeu este sufletul omului).

Shabat Shalom!

Share This