“Dumnezeu i-a spus lui Moshe: «Vino la Paro, pentru ca am facut ca inima lui si inima servitorilor lui sa fie impietrita, pentru ca sa pot pune aceste semne ale Mele in mijlocul lor. Si pentru ca sa poti povesti in urechile fiului tau si ale fiului fiului tau ca am facut Egiptul de rusine si semnele pe care le-am facut intre ei, ca sa stii ca eu sunt Hashem.» […]

Servitorii Faraonului i-au spus: «Cat timp va mai pluti amenintarea asta asupra noastra? Lasa oamenii sa plece ca sa Il slujeasca pe Hashem, Dumnezeul lor! Nu stii deja oare ca Egiptul este pierdut?»

Asa ca Moshe si Aharon au fost rechemati la Faraon si el le-a spus: «Mergeti si slujiti lui Hashem, Dumnezeul vostru. Cine va merge?» Moshe a spus: «Cu tinerii si cu batranii nostri vom merge. Cu fiii si cu fiicele noastre, cu turmele de oi si vite vom merge, pentru ca este o sarbatoare a lui Dumnezeu pentru noi.» El [Faraonul] le-a spus: «Atunci sa fie Dumnezeu cu voi asa cum va voi lasa eu sa plecati cu copiii vostri! […] Si i-a dat afara din fata Faraonului.” — Exodul 10:1-2, 7-11

Asa dupa cum ne spune Tora chiar de la inceputul pericopei, punctul culminant al misiunii lui Moshe este aproape! Dumnezeu da porunca de sfintire a Lunii Noi (Rosh Hodesh), sunt oferite legile de Pesah si intaii-nascuti sunt declarati sfinti… Dupa multe evenimente, incapatanarea Faraonului este pe cale sa fie distrusa, aducandu-l pe acesta, dupa cum relateaza Tora in versetul 12:31, in postura de a colinda strazile Egiptului in puterea noptii pentru a ii ruga pe evrei: “Sculati-va si plecati din poporul meu, voi si copiii lui Israel!”

Insa inainte ca acest final umilitor pentru intregul Egipt sa aiba loc, Tora ne vorbeste despre ultimele trei plagi: lacuste, intuneric si moartea primilor nascuti, din care am ales sa vorbesc numai despre prima…

Plaga lacustelor introduce un element nou: Dumnezeu ii spune lui Moshe ca va face Egiptul de rusine. Dumnezeu promite ca toata mandria, aroganta si faima Faraonului vor fi zdrobite, facand ca – surpriza! – pana si evreii sa creada in El si sa stie ca este Hashem. Dupa cum explica mare parte din comentatori, includerea evreilor in acest “vor sti ca Eu sunt Hashem” face aluzie la lipsa unei credinte desavarsite in Dumnezeu, chiar si din partea evreilor… Asa dupa cum remarca Rashi, faptul ca Faraonul nu a recunoscut existenta lui Dumnezeu nu este un fapt surprinzator. Ceea ce este insa surprinzator este faptul ca nici evreii nu credeau in Dumnezeu beemuna sheleima (cu o credinta desavarsita). Abia in versetul 14:31 din Exod, in cadrul povestirii despre trecerea Marii Rosii, Tora ne spune ca evreii “au crezut in Hashem si in Moshe, slujitorul Sau”

Un alt element de noutate introdus de plaga lacustelor este si acela ca pentru prima data Moshe si Aharon par sa nu mai arate prea mult respect pentru Faraon si pozitia sa in Egipt. In versetul 10:6, chiar dupa ce a venit la curte sa il previna ca lacustele ii vor pustii tara, Moshe face un gest brusc si neasteptat: “Si s-a intors si a plecat din fata Faraonului.” In comentariul sau, Rambam il crediteaza pe Moshe cu mult tact si cu judecata corecta pentru acest gest… Moshe si-a dat seama ca ceea ce trebuia spus a fost spus. Cum s-ar spune, “mingea era acum in terenul egiptean”. Un verset mai tarziu, Faraon cedeaza…

Dar “concesia” pe care este dispus sa o faca este inacceptabila: copiii evrei sa ramana prizonieri in Egipt, oferind garantie ca poporul se va intoarce… Mie personal acest lucru mi se pare foarte comun, foarte utilizat, chiar si in ziua de astazi: teroristi care se ascund printre copii, oameni nevinovati luati ostatici, santaje de tot felul… Se pare ca solutia egipteana la situatii de acest tip a avut mare priza la public…

Dar sa ne intoarcem la pericopa Bo“Mergeti si slujiti lui Hashem, Dumnezeul vostru. Cine va merge?”, le spune Faraonul evreilor. In interpretarea lui Ramban, intrebarea lui Paro face aluzie la ceea ce Faraonul a sugerat si mai inainte, anume sa lase poporul evreu sa plece numai pastrand copiii ca ostatici. Insa aceasta intrebare inseamna mai mult decat atat…

“Cine va merge?”, intreaba Paro. “Cu tinerii si cu batranii nostri vom merge, pentru ca este o sarbatoare a lui Dumnezeu pentru noi.”, raspunde Moshe. Exista chiar in intrebare multe raspunsuri… Faraonul stie ca sclavia si munca grea au pus o amprenta dura asupra evreilor. Libertatea nu este o notiune clara pentru ei, credinta si dragostea fata de Dumnezeu sunt subrede, inertia este mare. “Cine va merge” atunci? Cine va avea curajul sa lase in urma un mod de viata si sa se avante in necunoscut? Cine va avea taria sa refuze sa stea pe loc in sclavie, idolatrie si imoralitate si sa “mearga” catre o Tara promisa si catre un destin promis?

Raspunsul lui Moshe este cu adevarat un raspuns! Cu tinerii inainte (primii, inaintea celor in varsta), pentru ca ei sunt viitorul si pentru ca la ei inertia este mai mica, cu ei vom merge inainte. Si mai luati aminte la ceva: “vom merge”, pentru ca numai impreuna, ca un popor, respectandu-ne traditiile si obiceiurile impreuna, vom putea merge… Moshe a inteles ca reusita trece prin unitate si printr-o conducere buna care sa fie in stare sa arate calea corecta!

Insa cel mai important lucru pe care aceste versete ni-l transmit este mentionat abia la final: “pentru ca este o sarbatoare a lui Dumnezeu pentru noi”… Cati dintre noi mai putem spune astazi ca motivul pentru care venim la sinagoga de Iom Kipur sau pentru care aprindem lumanari de Hanuca sau nu mancam paine de Pesah este pentru ca “este o sarbatoare a lui Dumnezeu pentru noi”? Cati dintre noi Il avem pe Dumnezeu in prim-plan cand spunem: “sunt evreu”?!?

Desigur, iudaismul nu inseamna “totul sau nimic”! Desigur, exista astazi evrei religiosi si evrei laici, insa ceea ce ne leaga este acel “ceva” pe care Dumnezeu ni l-a strecurat in suflet si care ne face sa fim evrei… Catre acel “ceva” trebuie sa ne intoarcem si sa il numim “sarbatoarea lui Dumnezeu pentru noi”! Pentru ca numai asa vom putea sa iesim din alte Egipturi in care traim, sa tinem capul sus cand alti Faraoni vor voi sa ne tina in sclavie…

Si mai este ceva: pe tot parcursul povestii Exodului, Faraonul egiptean este incapatanat, arogant si orgolios, dar nu ii da afara pe Moshe si pe Aharon niciodata! Le spune sa isi vada de treaba lor, le spune sa lase poporul sa munceasca, le promite ca va elibera evreii si apoi isi incalca promisiunile, insa nu ii da afara! Cu o singura exceptie: in pericopa Bo, acum, cand isi da in sfarsit seama ca a pierdut, pentru ca “sarbatoarea lui Dumnezeu” este mai puternica…

Asa dupa cum explica multi comentatori, motivul pentru care evreii au meritat sa iasa din Egipt a fost acela ca nu si-au schimbat limba, portul si numele. Ei au gasit, in mijlocul acelei perioade cumplite, “ceva”-ul care i-a pastrat!

Ce facem noi, cei care nu suntem azi in sclavie, insa putem ajunge?… Noi cum ne pastram iudaismul? Oare copiii nostri, pe care ii vom educa sa ne urmeze, vor vorbi limba ebraica, daca noi nu o vorbim? Oare vor purta kipa, daca noi nu purtam? Oare se vor numi Moshe sau Shmuel sau Rebeca (macar pe numele lor evreiesc) daca noi nu ne folosim niciodata numele nostru evreiesc?

Poate ca ebraica, hainele si numele evreiesti nu mai sunt necesare… Dar, va intreb atunci, cu ce le inlocuim? Care sunt lucrurile pe care sa le consideram sfinte si care sa ne tina aproape de iudaism? Daca nu v-ati pus niciodata intrebarea aceasta, acum este timpul sa o faceti! Pentru ca acum se construiesc familii, acum se fac planuri, acum se nasc copii…

Si pentru ca vreau ca mesajul de a ne cauta iudaismul sa fie bine inteles, voi readuce in prim-plan o poveste a rabinului Lam pe care am inclus-o intr-un comentariu din urma cu doi ani:

“Un coleg mi-a spus intr-o conversatie particulara ca el a esuat de sapte ori acolo unde bunicul sau a reusit la un moment dat. M-am uitat la el cu o figura nedumerita si mi-a povestit urmatoarea intamplare:

Bunicul meu avea un magazinas in Anglia, la care unul dintre clienti era un evreu, proaspat emigrat din Rusia, si care nu pierdea nici o ocazie sa isi exprime totala neincredere fata de religie si foarte puternicele convingeri ateiste. Bunicul, un om in varsta si cu multa experienta, nu a avut niciodata vreun schimb de idei pe teme religioase cu respectivul cumparator, insa a incercat de fiecare data sa aduca vorba despre aceasta. Si iata ca intr-una dintre zile, batranul evreu i-a facut cumparatorului o oferta pe care nu a putut-o refuza: “Afacerile sunt deseori bazate pe diferente de opinii.”, i-a spus el. “Ce este valoros pentru cineva, poate fi absolut lipsit de valoare pentru altcineva. Acel lucru devine astfel disponibil pentru vanzare. Este evident ca dumneata nu crezi in Dumnezeu. Si – din nou evident – nu crezi nici in nemurirea sufletului, nici in ideea de mantuire sau in lumea viitoare. Daca este asa si daca vrei, vinde-mi mie partea pe care o ai in lumea viitoare. Iti ofer 300 de dolari pentru asta.”

Cumparatorul a fost uimit. Cu o privire care trada nedumerirea, el a acceptat afacerea si a luat banii. A fost semnat si un document si acesta a fost pus spre pastrare in seiful magazinului.

Dupa numai doua zile, cumparatorul, nascut, crescut si educat in ideea de inexistenta a lui Dumnezeu, s-a reintors la magazin cu o figura nedormita si preocupata. S-a apropiat de batranul evreu si i-a spus ca ii pare rau ca a luat de la el banii pe care poate i-a castigat cu truda. Batranul l-a asigurat ca este in continuare foarte multumit de afacere. Dar, bineinteles, daca doreste, poate returna banii si contractul poate fi anulat.

Cumparatorul a revenit la magazin dupa inca doua zile si a anulat afacerea. In acel moment a inceput sa isi puna intrebari si sa simta ca Dumnezeu exista, chiar daca ani de educatie ateista ii spuneau contrariul…

Colegul rabinului Lam a recunoscut ca acolo unde bunicul lui a reusit, el a esuat de sapte ori. Dupa ce a calatorit in jurul lumii si a intalnit evrei din cele mai diverse afiliatii, incercand sa ii faca pe oameni sa inteleaga – dupa toate acestea, de sapte ori a esuat. Insemnand ca, dupa ore de discutii si sute de argumente, in sapte din cazurile cu care a fost confruntat, interlocutorul a refuzat sa accepte ideea de Dumnezeu.

In momentele acelea a recurs la metoda bunicului sau si a scos pe masa 300 de dolari. Insa – pentru un motiv pe care nu l-a inteles niciodata – nu a reusit sa incheie afacerea, nu a reusit niciodata sa cumpere partea celuilalt in lumea viitoare.”

Sa fie doar o simpla coincidenta? Sa fie de vina acel “ceva” pus de Dumnezeu in fiecare dintre noi? La aceste intrebari si la multe altele trebuie sa ne gandim acum si sa dam un raspuns…

Shabat Shalom!

Share This