[Haftara Bereșit: Isaia 42:5 – 43:10]
Legătura dintre pericopa Bereșit și Haftara ei a făcut pe mulți înțelepți să își pună întrebări… În afară de primul verset, care vorbește despre Dumnezeu ca fiind ”Cel care creează cerurile și le întinde, care desfășoară pământul și ceea ce crește pe el, Cel care dă suflet oamenilor de pe el și spirit celor care merg pe el” (Isaia 42:5) – nimic din Haftara Bereșit nu pare să facă referire la pericopa cu același nume. În tot restul profeției lui Isaia pe care Haftara o surprinde, nenumărate alte imagini își fac simțită prezența: puterea infinită a lui Dumnezeu, destinul poporului evreu, alegerea lui Israel dintre popoare, promisiunea divină legată de reîntoarcerea exilaților și instaurarea Erei Mesianice, interzicerea idolatriei etc.
Care este de fapt legătura dintre pericopă și Haftara?
Adesea trecute cu vederea în contextul atâtor alte concepte majore cum sunt cele de mai sus, două versete din Haftara par să ofere ”cheia” pentru rezolvarea acestei dileme. Ne spune profetul Isaia:
אני ה’ קראתיך בצדק ואחזק בידך ואצרך ואתנך לברית עם לאור גוים: לפקח עינים עורות להוציא ממסגר אסיר מבית כלא ישבי חשך – Eu sunt Domnul. Te-am chemat și te-am luat de mână întru dreptate. Te-am protejat și te-am desemnat să aduci oamenii în legământ, să fii o lumină pentru popoare, să deschizi ochii orbiți, să eliberezi prizonierii din robie, pe cei care sălășluiesc în întuneric din temnița lor. – Isaia 42:6-7
Interpretate adesea eronat de către alte tradiții și religii, aceste versete sunt explicate de tradiția iudaică prin prisma rolului lui Israel în lume. Ele se leagă de faptul că legământul prin care monoteismul a intrat în conștiința omenirii a fost cel făcut de Dumnezeu cu Avraham și cu urmașii lui.
Extrapolând însă dincolo de referința principală iudaică, aceste versete mai au – cred eu – și un mesaj universal. Ele prezintă de fapt însuși motivul pentru care Dumnezeu a creat lumea: pentru ca oamenii, toți oamenii, urmași ai lui Adam și ai Evei, să îmbrățișeze nu doar conceptul de monoteism (care a prins rădăcini definitiv abia în timpul lui Avraham, douăzeci de generații mai târziu), ci și alte concepte care să îi separe de animale și să îi ridice din punct de vedere spiritual. Astfel, oamenii sunt datori să Îl emuleze pe Dumnezeu, în sensul de a fi exemple pentru alții (”să fie lumină pentru popoare”), dar și de a propovădui dreptatea, libertatea și egalitatea (”deschiderea ochilor orbilor”, ”eliberarea prizonierilor” etc).
În Geneza, Dumnezeu nu a creat lumea pentru a fi haos și vid (Geneza 1:2). Dimpotrivă, cu fiecare zi a Creației, Dumnezeu a adăugat câte un ”strat” menit să o îmbogățească și să o diversifice. Iar la final, ca încununare a acestei opere, Dumnezeu a creat omul căruia i-a dat o misiune, chiar înainte de aceea de a nu mânca din Pomul Cunoașterii. Ne spune Tora în versetul imediat anterior poruncii legate de Pomul Cunoașterii:
Domnul Dumnezeu a luat omul și l-a pus în Grădina Edenului, לעבדה ולשמרה – pentru a o munci și a o păzi. – Geneza 2:15
Metaforic inclus în acest verset, fiecare om a primit în acele momente misiunea de a proteja lumea (”grădina”), de a corecta prin ”munca” sa acțiunile unora care îi fac pe alții să sufere, de a continua și ”a păzi” Creația lui Dumnezeu cu tot ce are mai bun în ea. Aceasta a devenit, în Geneza, moștenirea și menirea fiecărui om, prin care nu doar omenirea are de câștigat, dar și ”reputația lui Dumnezeu” în lume – dacă o putem numi așa. Modul în care Dumnezeu este perceput în cadrul Creației depinde de felul în care fiecare dintre noi alegem să-L emulăm, de cât de mult investim pentru menținerea ei, de cât de buni și drepți suntem, de cât de atenți și miloși suntem, de cât de bine ne îndeplinim rolul pe care El ni l-a încredințat. Dacă oamenii merg pe calea indicată de Dumnezeu, Dumnezeu Însuși este onorat, pentru că El i-a creat. Dacă, în schimb, oamenii aleg să se abată de la acea cale, onoarea lui Dumnezeu în calitatea Sa de conducător al lumii are de suferit. (În esență, această metaforă nu este diferită de cea a reputației unui director de instituție în funcție de acțiunile, pozitive sau negative, ale angajaților ei.)
În doar două versete din profeția sa, Isaia ne oferă în Haftara Bereșit un model pe care fiecare dintre noi este dator să și-l însușească. Un model care ne conduce nu doar către o relație mai bună cu Divinitatea, dar și mai aproape de scopul pentru care am fost creați: acela de a fi, asemenea lui Dumnezeu, susținători ai Creației, campioni ai dreptății, izvoare de milă și bunătate și iubitori eterni ai justiției și egalității între toți oameni. Un model care – atunci când este urmat și transmis mai departe – aduce glorie și onoare atât nouă ca oameni, cât și lui Dumnezeu Însuși.
Șabat Șalom!
Poate greșesc
Cred ca rolul omului nu era doar acela de a munci si a păzi grădina Edenului
De cine sa o păzească ?
Universul primordial era perfect.
Rolul omului a fost de la început si pana azi de a “umbla cu Dumnezeu” si de a binecuvânta lucrarea Bună făcut de Dumnezeu,, respectiv de a urma legile, poruncile si orânduirile lui Dumnezeu
Dar societatea de azi si modelele de comportament spun ca este important sa trăiești după pofta inimii sa încerci totul – inclusiv sa faci răul
Ori, a face răul înseamnă a strica ordinea : legile, poruncile si orânduirile lui Dumnezeu
Iar asta nu ca aduce pace si propășire
Cred ca pericopa Bereshit este despre ordine, reguli, legi – după care funcționează universul îndepărtat si cel apropiat noua
Sa faci binele, te ferești de rău pt ca dacă faci răul păcatul pândești la ușă dar tu sa-l stăpânești – sa nu-ți ințepenești gătul și să să-ți circumcizi inima
multumesc!
Credință ,înțelepciune ,cunoaștere
Felicitari pentru reusita dumneavoastra si Dumnezeu sa va ajute sa duceti la capat si cele doua proiecte la care va ganditi !
Multumesc mereu pentru scrisorile dumneavoastra.
Va doresc o saptamana placuta si mult succes.