Nu putem începe eseul din această săptămână fără a readuce în prim plan comentariul de anul trecut, legat chiar de numele pericopei: ”Leh leha”. Sensurile acestei sintagme – multiple și foarte nuanțate – merită cu siguranță o nouă lectură…
Prima oprire inedită o vom face însă în această săptămână la versetul 12:5, cu care vom debuta o scurtă serie de particularități gramaticale biblice, care ne permit interpretări și traduceri din cele mai interesante:
Avram a luat-o pe soția sa Sarai și pe Lot fiul fratelui său și toată averea lor pe care o strânseseră ואת־הנפש אשר־עשו בחרן (”veet hanefeș așer asu be’Haran”) și au plecat să meargă către țara Canaanului și au ajuns în țara Canaanului. – Geneza 12:5
În traducerile clasice, sintagma pe care am menținut-o în ebraică mai sus este interpretată astfel:
- [DC]: ”și cu toate slugile pe care le câștigaseră în Haran”
- [BOR]: “și toți oamenii pe care îi aveau în Haran”
- [GG]: “și slugărimea pe care o dobândiseră în Haran”
- [NTR]: “și sclavii pe care i-au dobândit în Haran”
Dintre toți comentatorii iudaici, Ibn Ezra este unul din puținii care oferă o explicație similară, cel puțin în prima parte a comentariului său: Avraham avea slujitori – fie născuți în sânul familiei sale, fie cumpărați cu bani în timpul perioadei petrecute în Haran – slujitori pe care acum îi lua cu el în călătoria către Canaan.
Opinia lui Ibn Ezra este însă relativ singulară în tradiția iudaică. Mulți alți comentatori interpretează mult mai precis sintagma ebraică. ואת־הנפש אשר־עשו בחרן înseamnă ad literram: ”și sufletul pe care l-au făcut în Haran”. În primul rând, cuvântul ”suflet” este la singular (deci nu ”slugile”, ”oamenii”, ”sclavii”, la plural!), iar în al doilea rând verbul este ”a face”, și nu ”a dobândi” sau ”a câștiga”.
În comentariul său asupra versetului, Rași precizează că această sintagmă se referă la oamenii pe care Avraham și Sara îi convertiseră de la politeism la monoteism, ajutându-i astfel să își (re)”facă sufletul”. (O explicație similară este oferită și pentru versetul 14:21.) Iar motivul pentru care substantivul este la singular este acela că toți acești oameni erau uniți în aceeași credință, ca și cum ar fi avut un singur suflet: am ehad be’lev ehad – un popor unic, cu un suflet unic.
* * *
Întâlnirea dintre Avraham și Malhițedek, regele Salemului (Ierusalimului) constituie următoarea noastră oprire. Tora ne spune că Malhițedek era ”preot al lui Dumnezeu cel Preaînalt” (Geneza 4:18), însă următoarele două versete ne prilejuiesc o surpriză:
El l-a binecuvântat și a spus: ”Binecuvântat fie Avram de către Dumnezeu cel Preaînalt, creatorul cerurilor și pământului. Și binecuvântat fie Dumnezeu cel Preaînalt, care a dat pe dușmanii tăi în mâna ta.” Și el i-a dat zeciuială din toate. – Geneza 4:19-20
În mod evident, cel care vorbește, care binecuvântează, este Malhițedek. El îl binecuvântează pe Avraham și pe Dumnezeul lui Avraham care l-a salvat pe acesta din urmă din războiul care tocmai se încheiase.
Întrebarea este însă: cine a dat zeciuiala?
Traducerile clasice sunt unanime în interpretarea lor: ”Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.” Însă pronumele din varianta ebraică este ambiguu, fără a oferi prea multe indicii cine este subiectul și cine obiectul. Sursele și comentatorii iudaici au păreri împărțite: Rași explică faptul că Avraham i-a dat într-adevăr lui Malhițedek zeciuială, deoarece acesta din urmă era ”preot al lui Dumnezeu” și tradiția vremii – mai târziu preluată și în legea mozaică – era aceea de a oferi preoților (kohenilor) zeciuială din recolte.
Însă opinia lui Rași nu este unica posibilă. Un alt comentator al Torei, Hizkuni, oferă interpretarea opusă: Malhițedek i-a dat zeciuială lui Avraham. Talmudul (Nedarim 32) explică faptul că inversarea rolurilor s-a produs ca urmare a unei aparente erori pe care Malhițedek a făcut-o în binecuvântarea sa. În loc să Îl binecuvânteze mai întâi pe Dumnezeu și apoi pe Avraham, Malhițedek l-a binecuvântat pe Avraham înainte de a-L binecuvânta pe Dumnezeu. Avraham – explică Talmudul – i-a semnalat această eroare lui Malhițedek care și-a acceptat greșeala și l-a tratat pe Avraham ca pe un preot al lui Dumnezeu, oferindu-i inclusiv zeciuiala destinată preoților. Interesantă explicație și interpretare, nu-i așa?
* * *
Și o ultimă oprire pentru acest eseu: un termen ambiguu din versetul 15:9. Atunci când descrie ofranda pe care Avraham i-a adus-o lui Dumnezeu, Tora folosește cuvântul משלשת (”meșuleșet”) – ”întreit”, cu referire la animalele folosite pentru ofrandă. Traducerile clasice înțeleg acest cuvânt ca făcând referire la vârsta animalelor: ”o juncană de trei ani”, ”o capră de trei ani”, ”un berbec de trei ani”.
Aceasta este și opinia lui Ibn Ezra. Prin contrast, Rași, Onkelos și Ramban interpretează versetul ca referindu-se la numărul animalelor: ”trei vite”, ”trei capre”, respectiv ”trei berbeci”. Dovada în acest sens? Faptul că în tradiția talmudică, cuvântul עגלה (”egla”) – ”vițea” se referă exclusiv la o vită mai tânără de trei ani. După vârsta de trei ani, termenul se schimbă în פרה (”para”) – ”vacă”, așadar în versetul nostru sintagma ”o vițea de trei ani” ar fi fost improprie.
Din nou, o nuanță și posibilă interpretare interesantă, nu-i așa?
Șabat Șalom!
Opinii recente