Credit foto: Freepik
Dintre toate versetele din pericopa Behaalotha – care ne vorbesc despre aprinderea Menorei, sarcinile leviților, călătoriile evreilor prin deșert, modul de convocare a taberelor, caracterul special al profeției lui Moise, disputele dintre Moise și popor etc. – numai câteva conțin porunci propriu-zise ale Torei. Cele mai importante sunt versetele din capitolul 9 al Cărții Numeri în care ni se vorbește despre a doua șansă pe care au primit-o unii oameni din popor, de a oferi jertfa de Pesah la o lună după sorocul pe care îl stabilise Dumnezeu.
Iată întrebarea: ”Niște bărbați, care erau necurați după o persoană moartă și nu au putut să facă jertfa de Paște în acea zi (pe 14 Nisan), s-au apropiat înaintea lui Moise și înaintea lui Aaron în acea zi. Și acei bărbați i-au spus: «Noi suntem necurați după o persoană moartă. De ce să fim privați (lama nigara) de la a aduce jertfa Domnului la sorocul ei, în mijlocul copiilor lui Israel?»” (Num. 9:6-7).
Și iată răspunsul lui Dumnezeu: ”Oricine care va fi necurat după un mort sau pe drum îndepărtat, pentru voi sau peste generațiile voastre, să facă jertfa de Paște Domnului, în luna a doua, în ziua a paisprezecea, după-amiază, să o facă, cu azime și cu ierburi amare să o mănânce. Să nu lase din ea până dimineață și [niciun] os din ea să nu rupă; precum toate decretele jertfei de Paște să o facă.” (Num. 9:10-12)
Ziua a paisprezecea a lunii a doua după calendarul biblic, adică ziua de 14 Yiar, se numește în iudaism Pesah Șeni, adică Al Doilea Pesah. În vremurile când Templul funcționa, această zi era una în care cei care nu putuseră celebra sărbătoarea de Pesah (din motive independente de voința lor), primeau o a doua șansă să facă acest lucru.
În zilele noastre, nu mai aducem jertfa de Pesah, nici pe 14 Nisan și evident nici pe 14 Yiar. Ce ne-a rămas așadar azi din Pesah Șeni? Ei bine, nu mult: practic, doar două obiceiuri (mihaghim) și un concept.
Primul obicei este că nu spunem Tahanun, rugăciunile de implorare și penitență de după Șemone Esre de dimineață și de seară, aceste rugăciuni fiind omise și în zilele de Șabat, sărbători sau la ocazii speciale, de exemplu în ziua unei căsătorii, a unei circumcizii, în ziua când încheiem studiul unui tratat de Talmud sau în zilele de șeva brahot (cele șapte zile de după o căsătorie). Cu alte cuvinte, ziua de Pesah Șeni este considerată în iudaism o ocazie festivă, o semi-sărbătoare.
Al doilea obicei – care nu este practicat universal – este acela de a mânca mața (azimă) în după-amiaza sau seara de Pesah Șeni, în amintirea faptului că la Seder, în noapte de Pesah, avem desigur obligația biblică să mâncăm mața.
Și cam atât. Ritualul zilei de Pesah Șeni, mai ales în zilele noastre, se oprește aici. Însă ziua în sine are și o altă semnificație, cea legată de conceptul numit ”lama nigara” (”de ce să fim privați?” sau ”de ce să ratăm șansa?” sau ”de ce să fim omiși?”), o întrebare foarte importantă în iudaism. Ca fapt divers însă foarte important, aceeași întrebare este formulată și de către fiicele lui Țelofhad, în Numeri 27:4, atunci când cer să primească moștenire în Ereț Israel pentru ca numele tatălui lor să nu se piardă de moștenirea ancestrală care îi fusese repartizată.
În esență, această întrebare – pe care în pericopa noastră au adresat-o cei pe care midrașul îi identifică ca ”necurați” deoarece ei erau cei care purtau sicriul lui Iosef din Egipt către Israel – este o întrebare strâns legată de relația pe care fiecare om are datoria să o aibă cu cuvântul lui Dumnezeu.
Ce simțim oare în legătură cu poruncile divine? Simțim că ele sunt o povară sau o binecuvântare? Atunci când forța majoră ne împiedică să îndeplinim o poruncă divină, ne simțim bine sau rău? Ne simțim ușurați că am scăpat de responsabilitate sau, dimpotrivă, simțim că am pierdut o șansă să ne apropiem de Creatorul nostru? ”Lama nigara” este sinonim cu al doilea răspuns, cel al dorinței de a nu fi omiși, al dorinței de a nu rata șansa. Deși oamenii amintiți în pericopa noastră aveau un motiv perfect valabil și întemeiat pentru care nu putuseră celebra Pesah-ul cu toate detaliile și complicațiile lui, ei totuși nu s-au mulțumit cu a sta deoparte.
Aceasta este o lecție importantă! Chiar dacă Pesah Șeni nu mai oferă astăzi învățăminte ritualice, mesajul pentru viața noastră este actual și valoros. Avem adesea de ales între ce este comod și ce este corect, între a ne eschiva și a voluntaria, între a căuta scuze și a căuta soluții. Pesah Șeni are pentru noi un mesaj al șanselor reînnoite, pe care n-ar trebui niciodată să-l ignorăm.
Șabat Șalom!
Opinii recente