Domnul a zis lui Avram, dupa ce s-a despartit Lot de el: „Ridica-ti ochii si, din locul in care esti, priveste spre nord si spre sud, spre rasarit si spre apus, caci toata tara pe care o vezi ti-o voi da tie si urmasilor tai in veac. Iti voi face urmasii precum praful pamantului: daca va putea numara un om praful pamantului, atunci si urmasii tai vor fi numarati. Scoala-te, strabate tara („kum lehitalech baaretz”) caci tie ti-o voi da”. – Geneza 13:14-16
Si a spus Domnul: „Pe mine Ma jur, spune Domnul, caci pentru ca ai facut acest lucru si nu ai crutat pe fiul tau, pe unicul tau fiu, te voi binecuvanta foarte mult si iti voi inmulti foarte mult urmasii precum stelele cerului si precum nisipul de pe malul marii si urmasii tai vor mosteni poarta dusmanilor tai.” – Geneza 22:16-17
Ce bine trebuie sa se fi simtit Avraham! Sa primesti atatea binecuvantari, ba chiar in mod direct de la Dumnezeu! Sa stii ca vei avea o tara, ca vei avea un rost, ca vei avea urmasi… Insa probabil ca ne-am fi asteptat ca Dumnezeu sa spuna de fiecare data acelasi lucru atunci cand binecuvanteaza, nu? Si iata ca doua pasaje, la doar cateva capitole distanta, vorbind despre aceeasi binecuvantare pentru Avraham si urmasii sai, in care insa limbajul utilizat este diferit. In capitolul 13, Dumnezeu ii promite lui Avraham urmasi „precum praful pamantului”, iar in capitolul 22 i se spune despre urmasi „precum stelele cerului si precum nisipul de pe malul marii”. Care sa fie?
Bineinteles, textele biblice ar putea veni aici sa se completeze unul pe celalalt… Daca vorbim despre poporul evreu, urmasii lui Avraham pe linia legamantului incheiat cu Dumnezeu (a se vedea Geneza cap. 22), multimea acestora este probabil ultimul lucru la care ne-am gandi in zilele noastre. Suntem putini, in Romania foarte putini, insa chiar si in lume, daca raportam la cele cateva miliarde de oameni. Evreii sunt atat de putini incat nici nu ar trebui sa intre la socoteala. Prin comparatie cu numarul evreilor, doar marja de eroare la un recensamant in China este aproape dubla! Si totusi, Dumnezeu a avut dreptate: desi putini, nu poti sa numeri evreii din lume si cu atat mai putin contributia lor la progresul acesteia.
In comentariul sau asupra textului biblic, Rashi (1040-1105) ne explica faptul ca pasajele de mai sus vorbesc despre momente diferite ale existentei noastre ca popor si, mai mult, ca nu numai numarul este cel important.
Urmasii tai vor fi imprastiati in lume, precum praful, care este pretutindeni. Mai mult, daca nu ar fi praf, adica pamant, nu ar exista copaci si recolte. La fel si cu Israel: daca nu ar exista Israel, popoarele lumii nu si-ar gasi o sursa de binecuvantare. – Rashi
Exclusivist, veti spune! (De altfel, am fost „acuzat” deja de exclusivism in trecut, dupa comentariul la pericopa Bereshit din acest an.) De fapt, nu e vorba de exclusivism deloc. Israel este un simbol in lume, un simbol al unei relatii cu Divinitatea: „isra-el”, cei care se lupta cu (si de partea lui) Dumnezeu.
Dar mai exista o varianta a textului, cea din capitolul 22, cea in care deja Israel nu mai este la fel cu „praful pamantului”, ci asemenea „stelelor si nisipului”. Tot Rashi ne explica faptul ca acel text face referire la Era Mesianica, la un moment pe care fiecare, in orice credinta am avea, il asteptam pentru ca este momentul de izbavire, de transformare totala si definitiva a lumii in bine. Ne spun Rashi si supra-comentariile la ideile sale ca momentul descris atunci va fi acela in care spiritualitatea va triumfa si va straluci (asemenea stelelor), iar „toti dintii celor rai vor fi tociti si toate stomacurile celor rai vor fi deranjate de nisipul acestei spiritualitati”. Un comentariu care ne vorbeste, metaforic desigur, despre lupta tuturor pentru triumful binelui.
Daca nu v-ati gandit inca, nisipul are o simbolistica aparte. Nisipul este indestructibil! El a fost odata piatra dura, a fost tocit si macinat, calcat in picioare si lovit, transformat in praf si raspandit in lume, insa nu a putut fi niciodata distrus. Poporul lui Israel a avut aceeasi soarta in decursul istoriei. A fost odata o natiune mare, a trecut prin lupte si robii, prin loviri si exilari, prin persecutii si Holocaust, insa a ramas intotdeauna ceva indestructibil, oriunde s-ar afla. Oricate variante au fost incercate, oricate „solutii finale” au fost puse la cale (cu consecinte dezastruoase pentru noi, dar si pentru intreaga omenire) – am Israel hai (poporul lui Israel traieste) si odata cu el simbolul spiritualitatii si legaturii cu Divinitatea traieste de asemenea.
Am fost saptamana aceasta pentru doua zile la Bruxelles, in Belgia, la o manifestare organizata de Congresul Evreiesc European (EJC) si Parlamentul European si dedicata comemorarii a 70 de ani de laKristallnacht. In urma cu doar cateva zeci de ani, in inima Europei, o noapte atat de suav numita „Noaptea de Cristal” a insemnat moartea a catorva sute de evrei, deportarea a aproape 30.000 in lagare de concentrare de unde multi nu s-au mai intors, distrugerea de magazine, case si sinagogi deopotriva, incendierea, sfaramarea si calcarea in picioare a atator idealuri si vieti omenesti… A fost, inainte de orice, un test pentru a se vedea reactia (sau, mai exact, lipsa de reactie) lumii civilizate, a lumii care abia de atunci incolo a avut de mers inca mult pentru a se civiliza si a lua atitudine la intoleranta, rasism, antisemitism si violenta xenofoba – plagi care mai exista si astazi in lumea noastra de secol 21. Avampremiera Solutiei Finale, avampremiera genocidului a 6 milioane de evrei si alte multe, nenumarate, milioane de neevrei din Europa, a inceput cu spargeri de vitrine si de vitralii din sinagogi, cu transformarea aproape simbolica a sticlei inapoi in nisip. Geamuri sparte si oameni tarati prin praf afara din casele lor au condus la alte crime si au vorbit de alte nisipuri si pamanturi care, in toate colturile Europei, au trebuit sa bea sange si sa ingroape trupuri.
In urma cu saptezeci de ani, nisipul si praful nu mai erau simbol de spiritualitate si abundenta, nu mai erau promisiunea lui Avraham, nu mai vorbeau despre Israel, ci reprezentau suferinta si moarte. Stelele de pe cer se stinsesera si praful distrugerii invada lumea, tarand-o, prin mizerie si durere, catre un nou Razboi Mondial, al Doilea, care avea sa mature Europa si lumea intreaga timp de aproape sapte ani.
In lumea noastra de astazi, nisip, praf si stele, fie ca numar, fie ca indestructibilitate, fie ca stralucire, fie ca material pentru (re)constructie, exista din abundenta. Fiecare avem ocazia sa privim, asemenea lui Avraham, „spre nord si spre sud, spre rasarit si spre apus”, pentru a incerca sa ne reamintim si sa avem grija sa nu se repete ceea ce s-a intamplat. Drumul binelui transforma nisipul in stralucire de cristal, iar drumul raului este acea cale inversa, impotriva firii, impotriva naturii umane si a lui Dumnezeu, care faramiteaza, care profaneaza, care divide.
Kum lehitalech baaretz! Scoala-te, omule, si mergi prin tara, mergi prin toate tarile Europei si ale lumii, mergi si spune shalom fiecarui om, mergi si vorbeste-i de pace, de toleranta, de reconciliere. Mergi si simte-te si tu urmas al lui Avraham, „mosteneste poarta dusmanilor tai”, ai dusmanilor nostri, si ajuta la indestructibilitatea lumii in care traim. Vegheaza ca niciodata, nimeni, niciunde, sa nu repete un Kristallnacht, vegheaza la pace si bunatate si adu-ti aminte acum de ceea ce altii au uitat atunci.
”Tot ce trebuie pentru ca raul sa invinga este ca oamenii buni sa nu faca nimic”, s-a spus si s-a tot repetat, din cuvinte rostite cu mult inainte, la intalnirea de la Bruxelles. Haideti sa fim impreuna, toti cei care citim aceste randuri, impreuna poate si cu toti cei carora li le citim la randu-ne, haideti sa fim o sursa de binecuvantare, o sursa de spiritualitate, o sursa de lumina pentru intreaga lume! Si haideti sa fim oameni buni care fac ceva, care lupta, pentru a avea impreuna o lume cum ne-o dorim!
Shabat Shalom!
Opinii recente