[Haftara Itro: Isaia 6:1-7:6, 9:5-6]

Cu profetul Yeșaiahu (Isaia) am făcut deja cunoștință. Considerat unul din cei mai importanți profeți ai tradiției iudaice, trăitor în secolul al 8-lea î.e.a. în Regatul Iehuda, Isaia s-a remarcat întotdeauna prin acuratețea profețiilor sale, dar și printr-o personalitate greu de ignorat.

Perioada exactă în care a trăit Isaia nu ne este prezentată în textul biblic. Ni se spune doar că a profețit în timpul domniei regilor Uziahu, Yotam, Ahaz și Hezekia, ultimul domnind probabil între 715 și 686 î.e.a. În Tratatul Sota 10b, Talmudul ni-l prezintă totodată ca fiind un descendent al lui Iehuda și Tamar (a se vedea capitolul 38 din Cartea Genezei), ceea ce îi conferă, prin naștere, și o oarecare aură de regalitate. În fond, să nu uităm că unul din descendenții lui Iehuda și Tamar, Pereț, este identificat în Cartea lui Rut (4:18-22) ca fiind strămoșul Regelui David și, prin extensie, al lui Mașiah ben David…

Așadar, Isaia nu este deloc un oarecare. Profețiile sale sunt pline de miez, adesea dure și intransigente la adresa regilor vremii dar și a poporului evreu, pe care Isaia încearcă în permanență să îl aducă, prin mustrare și exemplu personal, pe calea cea bună.

Însă ceea ce doresc să fac în această săptămână nu este să analizez prea în detaliu scrierile lui Isaia… Pentru acest comentariu, mi-am propus să vă ofer doar un fel de ”Trivia Evreiască” sub forma unui fragment (obscur) de informație care ne aduce în prim-plan finalul vieții profetului.

Înainte de a citi mai departe, vă invit însă să faceți o pauză și să încercați să răspundeți singuri la următoarea întrebare. Probabil că ați citit deja — complet sau în parte — Cartea lui Isaia. Probabil că ați citit și alte texte biblice… Întrebarea este simplă: ”Care au fost circumstanțele morții profetului Isaia?”

Veți vedea că găsirea răspunsului la această întrebare nu este o întreprindere tocmai ușoară… Textul biblic nu ne oferă de fapt niciun detaliu clar. Singurul indiciu — mai mult o aluzie decât orice altceva — este în primul verset al Haftarei asociate pericopei Itro pe care o citim în această săptămână:

În anul morții regelui Uziahu, L-am văzut pe Dumnezeu stând pe un tron înalt și măreț, ale cărui picioare umpleau Templul. — Isaia 6:1

Unde este însă indiciul? Într-adevăr, versetul vorbește despre o moarte, însă ea nu este a profetului Isaia, ci a regelui Uziahu. Se vorbește de asemenea despre Tronul lui Dumnezeu și despre Templul din Ierusalim, teme clasice în literatura profetică, mai ales în cadrul unei introduceri pentru viziunea care urmează să fie descrisă.

Talmudul Babilonian prezintă însă următoarea explicație:

Șimon ben Azai a spus: Am găsit în Ierusalim un sul genealogic de pergament pe care era scris […] că regele Menașe l-a omorât pe Isaia. Raba a explicat: Menașe l-a adus la judecată și apoi l-a omorât. I-a spus: ”Învățătorul tău Moșe a spus: «Nimeni nu poate să Mă vadă și apoi să trăiască» (Exodul 33:20). Iar tu, Isaia, ai spus: «Eu L-am văzut pe Dumnezeu stând pe un înalt și măreț tron» (Isaia 6:1)” […] S-a gândit atunci Isaia: ”Știu că orice îi voi spune, nu va accepta, așa că dacă îi voi răspunde, asta nu îl va face decât să mă omoare cu bună știință.” Așa că a pronunțat Numele Divin și un cedru s-a despicat și l-a înghițit. Cedrul însă a fost retezat și apoi tăiat în bucăți. Iar când toporul l-a lovit pe Isaia peste gură, el a murit, [ca pedeapsă] pentru că a spus [referitor la poporului lui Israel]: “Locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate.” (Isaia 6:5) — Talmud, Tratatul Yevamot 49b

O foarte interesantă și totodată stranie poveste…

Mai întâi, remarcăm personalitatea criminală a regelui Menașe. ”Judecata” pe care i-o administrează lui Isaia este de fapt un travesti, nu un proces juridic. Indiferent de răspuns, indiferent de apărare, verdictul este același. Iar pedeapsa oricum nu pare să se alinieze cu fapta comisă. În fond, care era acuzația la adresa lui Isaia? Blasfemie? Idolatrie? Aroganță? Faptul că s-a plasat, aparent, pe un plan superior lui Moșe? Nu este deloc clar…

Ceea ce este cert însă este că Talmudul îl vede pe Isaia ca un adevărat mare profet. Simpla cunoaștere a Numelui Divin, curajul de a-L folosi pentru a scăpa dintr-o situație aparent fără ieșire și — mai ales — motivația pentru care acest Nume este folosit (ca Menașe să nu omoare ”cu bună știință”), îl înfățișează pe Isaia ca un gigant al lumii profetice.

De la bun început, profeții au avut misiunea de a încerca să aducă poporul și pe conducătorii acestuia pe calea cea bună. Au avut totodată misiunea de a încerca să diminueze vina poporului (dacă aceasta nu putea fi eliminată complet). Și, desigur, au avut viziunea, oferită de Dumnezeu, prin care au știut ce se poate întâmpla în cazul în care poporul nu ascultă.

Toate aceste trei repere ale vieții și misiunii profetice devin evidente în episodul descris de Talmud. Prin rostirea Numelui Divin și „ascunderea” subită în cedru, Isaia încearcă să-l prevină pe Menașe cu cine se pune și să-i ofere posibilitatea de a se căii și a renunța la gândurile criminale. Totodată — dacă acest lucru nu este posibil — Isaia încearcă măcar să îi micșoreze vina lui Menașe, ”convertind” acțiunea acestuia de la crimă cu premeditare (ucidere directă ca urmare a unei judecăți corupte) la omor prin imprudență (tăierea copacului). Și, desigur, Isaia știe exact că Menașe nu-l va asculta.

Referitor la acuzația propriu-zisă formulată de Menașe, tot Talmudul oferă o explicație foarte interesantă:

Însă oare contradicțiile dintre cele două versete biblice nu rămân valabile? Nu. Versetul ”L-am văzut pe Dumnezeu” (Isaia 6:1) trebuie înțeles prin prisma clasicei idei iudaice care afirmă că toți profeții L-au văzut pe Dumnezeu printr-o lentilă încețoșată, în timp ce Moșe L-a văzut printr-o lentilă clară (în ebraică: אספקלריא המאירה). — Talmud, Tratatul Yevamot 49b

Așadar, la cele trei atribute de mai sus (grijă față de alții, dorința de a le diminua vina și darul profetic), Talmudul mai adaugă unul: modestia. Isaia și-a înțeles rolul în istorie și locul pe care l-a ocupat în panoplia profeților. Afirmația sa că ”L-a văzut pe Dumnezeu” nu s-a dorit nici un moment o demonstrație de aroganță. Dimpotrivă, ea a încercat să reafirme ideea că darul profetic nu a fost limitat la viața și activitatea lui Moșe. Toți profeții au avut parte de inspirație divină, chiar dacă modul în care L-au perceput ei pe Dumnezeu nu s-a ridicat niciodată la același nivel cu al lui Moșe. Însă Dumnezeu a continuat dialogul cu evreii, nu i-a abandonat niciodată și nu S-a dezis de ei, ba chiar i-a călăuzit permanent către drumul cel bun, le-a inspirat conducătorii, le-a oferit sfaturi pentru supraviețuire și perpetuarea relației cu El.

Isaia a fost un exemplu de devotament față de aceste idealuri. Ucis ca un martir, în exercițiul funcțiunii profetice, el a rămas în paginile biblice ca un exemplu demn de urmat. Chiar dacă moartea sa a fost în parte cauzată de o greșeală (acuza de ”buze necurate” pe care a făcut-o la adresa evreilor), Isaia și-a păstrat și consolidat locul în tradiția iudaică, un adevărat iubitor de oameni și de Dumnezeu, un adevărat glas al conștiinței pentru oricine a fost și este dispus să îl asculte.

Șabat Șalom!

Share This