[Haftara Vaigaș: Iehezkel 37:15-28]
Conform Dicționarului Explicativ al limbii române (DEX), definiția exactă a noțiunii de ”unitate” se regăsește undeva în următoarea enumerare:
Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil.
Însă una dintre aceste definiții nu se regăsește decât foarte rar în lumea reală și aproape niciodată în societatea umană reală: omogenitatea. Desigur, avem uneori – într-un cadru restrâns și la nivel macroscopic – o oarecare doză de omogenitate în fiecare grup de oameni pe care îl considerăm cât de cât unitar (spre exemplu un popor), însă privind în amănunt această omogenitate nu este deloc perfectă, ci deosebit de nuanțată în esența ei.
Haftara asociată pericopei Vaigaș ne oferă un exemplu de unitate realizată de către Dumnezeu Însuși, în mod miraculos, în debutul a ceea ce omenirea urmează să trăiască odată cu instaurarea Erei Mesianice. Ne spune profetul Yehezkel (Ezekiel) în debutul Haftarei:
Cuvântul Domnului a venit asupra mea, spunând: ”Acum tu, fiu al omului, ia pentru tine o bucată de lemn și scrie pe ea: «Pentru Iehuda și copiii lui Israel, tovarășii lui.» Și ia o altă bucată de lemn și scrie pe ea: «Pentru Iosef, bucata de lemn a lui Efraim și toți copiii lui Israel, tovarășii lui.» Și adu-le aproape de tine, pe una și pe cealaltă, asemenea unei singure bucăți de lemn, și ele vor deveni una în mâna ta. – Iehezkel 37:15-17
Istoric vorbind, Haftara face desigur aluzie la momentul de ”reparare” a unei diviziuni apărute în timpul domniei lui Rehoboam, succesorul la tron al lui Solomon. În acel moment fatidic al istoriei evreilor, Regatul Unit al lui Israel s-a divizat în Regatul de Nord al lui Israel (incluzând și orașele Șehem și Samaria) și Regatul lui Iehuda, în sud (incluzând Ierusalimul). Regatul de Nord a existat independent până în anul 722 î.e.a. când a fost cucerit de către Imperiul Asirian, iar Regatul de Sud și-a păstrat independența până în anul 586 î.e.a. când a fost cucerit de către Imperiul Babilonian, acest din urmă eveniment conducând și la distrugerea Primului Templu.
Dar Haftara nu vorbește propriu-zis despre divizare, ci despre reunificare. În Era Mesianică – atunci când toate viziunile legate de recunoașterea universală a lui Dumnezeu și pacea globală vor fi îndeplinite – profetul ne spune că și cele două regate ale lui Israel vor fi reunite într-unul singur.
La prima vedere însă (și cu siguranță dacă pornim de la definiția DEX-ului), cele două regate ale lui Israel ar trebui să ajungă la o omogenitate înainte de a se putea reuni, nu-i așa? Ar trebui ca viziunea și ideologia lui Iehuda să fie aceeași cu cea a lui Efraim, pentru că altfel despre ce unitate putem oare vorbi?
Ei bine, profeția lui Iehezkel oferă un alt model, unul pe care societatea modernă pare să îl redescopere (uneori cu surprindere) în zilele noastre: unitatea în diversitate.
Dar de unde știm că Dumnezeu aici vorbește despre diversitate? Textul însuși ne oferă indiciul principal, prin chiar limbajul pe care îl utilizează: dacă Dumnezeu ar fi intenționat o omogenizare, probabil că imaginea pe care i-a oferit-o lui Iehezkel nu ar fi fost una în care două bucăți distincte de lemn se unesc. Probabil că am fi avut o viziune despre două lichide de densități similare care se amestecă, sau poate două metale topite care formează un aliaj. Imaginea pe care ne-o prezintă profeția însă vorbește despre două entități care, în procesul de unire (miraculos sau nu), își păstrează totuși individualitatea.
De altfel – dacă privim la modul global – toată viziunea profetică a lui Iehezkel este bazată pe acest model. O altă imagine celebră la care ne putem gândi imediat este cea pe care ritualul iudaic o surprinde în Kedușa, rostită în cadrul fiecărei rugăciuni zilnice. În Kedușa, versetele descriu diverse tipuri de îngeri angrenați într-o întreprindere comună, aceea de a proclama sfințenia lui Dumnezeu:
Iar îngerii (אופנים – ofanim) și făpturile cerești cele sfinte (חיות הקדש – haiot hakodeș), cu zgomot mare se ridică deasupra ființelor cerești înaripate (שרפים – serafim) și binecuvântează, spunând: ”Binecuvântat este Domnul din locul în care se află!” – Kedușa, Sfințirea lui Dumnezeu
În proiectul lor comun de sfințire a lui Dumnezeu, îngerii sunt și rămân individualități, fiecare cu aspectul său, fiecare cu rolul său, fiecare cu misiunea sa.
Idem în celebra viziune cunoscută în tradiția iudaică sub numele de Merkava – caleașca de foc:
Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii […] Cât despre feţele lor, ele erau astfel: înainte, toate aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau câte o faţă de leu; la stânga lor, toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o faţă de vultur. – Iehezkel 1:4-26
Și aici, unitatea este prezentă, însă ea este, la fel, însoțită de diversitate. Cele ”patru făpturi vii”, unite prin rolul lor în cadrul întregului, rămân totuși patru făpturi distincte.
La fel și evreii din cele două regate și din cele douăsprezece triburi, în contextul reunirii din Era Mesianică. Și la fel și restul societății umane, atunci când vorbim despre unitate. De altfel, mesajul este simplu: a vorbi despre unitate în sensul totalei uniformizări și omogenizări a individualităților și particularităților contravine idealului enunțat de Dumnezeu.
Unitatea adevărată – ne spune profetul – nu se produce niciodată atunci când oamenii încearcă să își impună unul altuia propriul punct de vedere sau când orice abatere de la așa-zisul ”normal” este sancționată și ostracizată. Unitatea începe printr-un proces în care oamenii se cunosc, comunică și stabilesc parametri și valori comune, pe baza cărora își definesc viața socială. Iar apoi, pornind de la această unitate socială de bază, intervine acea ”scânteie” de sfințenie, acel scop comun întru slăvirea și ascultarea lui Dumnezeu, întru moralitate, întru dreptate, întru pace – altfel spus, întru scopurile comune pentru care am fost creați de către Dumnezeu și către care ar trebui să tindem în fiecare moment.
Atunci și numai atunci putem vorbi despre unirea miraculoasă a ”bucăților de lemn”, a componentelor societății umane, fiecare unică și de sine stătătoare, dar parte din întregul perfect al Creației lui Dumnezeu. Atunci și numai atunci putem vorbi despre un fel de prim pas adevărat către o Eră Mesianică pe care ne-o dorim cu toții…
Șabat Șalom!
mai vreau sa completez cu ceva ca sa fiu mai convingatoare.
cei care cred in ”noua aventura” nu sunt necredinciosii adica oamenii imorali ci exact credinciosii si cei care se straduie sa respecte poruncile lui dumnezeu in aceasta jungla umana. de ce ai vinde concepte despre viata de apoi unor credinciosi care oricum cred in dumnezeu si respecta poruncile lui ,nu pentru viata de apoi ci, pentru ca dumnezeu promite celor care fac voia lui bunastare nu in viata de apoi ci acum si aici in aceasta viata.
daca miile sau milioanele de oameni sa miliardele de oameni credinciosi nu ar mai crede in ”noua aventura” puterea lor ar distruge pe vecie imoralitatea sociala care este sursa atator drame si conflicte si din care unii au de castigat. nu se intampla asta deoarece multi oameni credincisi umbla beti si drogati. RAUL SI OAMENII RAI SUNT MAI PUTERNICI PENTRU CA CEI CREDINCIOSI SUNT DROGATI.
VISEAZA LA CIOARA DE PE GARD DESI AU O GAINA BUNA SI GRASA IN MANA. IN LOC SA O JUPOAIE, SA MANANCE SI SA SE SATURE, ALEARGA SLEITI SI FOMITI DUPA CIOARA DE PE GARD.
Noțiunile moderne de moralitate își au rădăcina tocmai în credințele acelea ale ”religioșilor beți și drogați”.
A judeca credința/religia doar prin prisma eșecurilor sau deturnărilor ei este o uriașă greșeală (ca să nu o numesc reavoiță).
Dacă judecăm însă și prin prisma realizărilor ei în decursul istoriei (ex: noțiunea de protecție socială, respectul datorat părinților, instituirea zilei de odihnă, obligația părinților de a-și educa copiii, obligația de a plăti la timp lucrătorii, obligațiile familiale, interzicerea cruzimii față de animale, a furtului, a minciunii, adulterului etc. ca valori sociale de bază etc.), poza va fi cu siguranță mai completă și mai corectă.
Cu scuze rabi, o mica și poate, o reală completare. Maria, oare nu se cunoaște că-n vremea de pe urmă răutatea va crește ? Ca și precedentele judecăți, viitoarele, este strict necesar să aibă justificări, în fața Prea Înaltului. Mulțumesc, Filip Gavrilă Marius
Shabat shalom, Rabbi- la intreaga frumoasa familie a dumneavoastra! O istorioara ne spune ca premiul de cel mai bun comerciant l-a luat cel ce a izbutit sa vinda unui eschimos- un frigider!! Ei bine,eu- cu ajutorul pretios al dvs. – am izbutit sa re-transmit comentariile dvs. – chiar in Israel. O moldoveanca ingrijeste o verisoara a sotiei mele si ii citeste cu placere toate aceste sclipiri de invatatura, iar israelianca le savureaza din plin. Meritul celui ce le asterne este cu atit mai mare, cu cit la cei 86 de ani- ea a parcurs de multe ori scrierile primului testament, insa aceste comentarii le gaseste incarcate de subtile si rafinate idei. Cu bine si cu sanatate- Eugenia si Avram ben Shulim
„Unitate” ! Acest cuvint se striga si in decembrie 89 … Eu unul cred ca Israel desi imprastiat a ramas unit. Ezechiel proorocul are aceasta viziune in captivitate, ce spuneti stimate Rabin Sorin, mesajul in sine al vedeniei era unul de a nu-si pierde speranta poporul evreu ca va veni din nou vremea cind vor fi uniti in patria lor ?
Va multumesc ! Spor la scris,DUMNEZEU sa intareasca bratul drept cu care scrieti , sa-l faca neobosit, si mintea dvs plina de sclipiri si lumini de intelepciune !
Cu siguranță mesajul profetic a fost unul menit a păstra și încuraja speranța! Cam asta au făcut toți profeții, chiar și atunci când au mustrat poporul… În fond, chiar și mesajul ”ați păcătuit, întoarceți-vă la Dumnezeu” este un mesaj de speranță, pentru că oferă indivizilor și colectivităților o direcție, un scop pe care altfel, în vâltoarea evenimentelor și greutăților, poate nu îl văd așa cum trebuie…
Eu, cu scuzele de rigoare, doresc a crede căci profetul nu a dorit a da doar speranță ci, și un ferm împlinit în parte mesaj. Israelul ca și țară, va avea fericirea în viitor și în timp, de încă două mari reântoarcri (aliale) ale poporului. Mulțumesc, Filip Gavrilă Marius