Aprinderea Menorei (sfesnicul de aur) in Tabernacol era sarcina lui Aaron, fratele lui Moshe. In debutul pericopei Behaalotha, Tora ne spune urmatoarele:

Dumnezeu a vorbit cu Moshe spunand: “Vorbeste cu Aaron si spune-i: ‘Cand vei aprinde lumanarile, catre partea din fata a Menorei sa arunce lumina cele sapte lumanari.'” Aaron a facut astfel, a asezat lumanarile catre partea din fata a Menorei, precum ii poruncise Dumnezeu lui Moshe. — Numeri 8:1-3

Doua particularitati ale acestui verset il fac pe Rashi (citat de Ramban) sa ofere comentarii deosebit de interesante: in primul rand, locul in care acest verset apare in Tora, iar in al doilea rand, fragmentul “Aaron a facut astfel”. As dori ca in cele ce urmeaza sa va prezint ideile expuse de Rashi si sa va invit sa intelegem si sa reflectam putin asupra acestor idei…

CAND VEI APRINDE – De ce este fragmentul care vorbeste despre aprinderea lumanarilor Menorei imediat dupa acela in care se vorbeste despre ofrandele aduse de conducatorii de triburi (finalul pericopei trecute, Naso)? Pentru ca Aaron a vazut ofrandele conducatorilor de trib si a fost foarte necajit din aceasta cauza, pentru ca nici el si nici tribul lui (Levi) nu au adus ofrande la dedicarea Tabernacolului. Dumnezeu i-a spus atunci: “Jur pe viata ta! Rolul tau va fi mai mare decat a lor, pentru ca tu vei pregati si vei aprinde lumanarile Menorei.”

AARON A FACUT ASTFEL – Acest lucru este mentionat spre lauda lui Aaron, care nu s-a abatut deloc [de la ceea ce ii poruncise Dumnezeu].

V-ati gandi vreodata ce ati face daca ati castiga o suma uriasa la loterie si astfel toate problemele voastre financiare ar fi rezolvate? Ati mai munci? V-ati mai implica in ceva productiv, constructiv, sau ati prefera sa va bucurati la maxim de aceasta lume, fara a contribui in vreun fel activ (exceptand poate actele caritabile) la binele ei? Ati mai cauta un servici, fie ca este el “la patron” sau un servici unde sunteti patron, la care sa mergeti in fiecare zi si sa produceti ceva? V-ati gandit vreodata ce ati face daca ati putea sta acasa permanent sau daca ati putea petrece intreaga viata vizitand lumea sau intr-o continua “distractie”? Ce ati alege?

Desigur, raspunsurile sunt diferite pentru oameni diferiti… Aaron a simtit ca nu poate sta deoparte. El si-a dorit apropierea de Dumnezeu, a dorit sa participe activ in ritualul Templului si nu a vrut sa fie lasat pe dinafara. Asemenea evreilor care, datorita faptului ca devenisera impuri, nu puteau aduce Sacrificiul de Pesah (Numeri 9:6-7), Aaron practic a intrebat: “Lama nigara”, de ce sa fiu eu lasat pe dinafara, de ce sa pierd eu ocazia de a contribui, de a fi implicat? Dumnezeu nu ii poruncise inca nimic si deci putea sa stea acasa linistit si sa nu isi ofere serviciile. Insa nu a facut-o! Iar Dumnezeu a inteles de ce era necajit… Pentru ca se dorea si el parte din ceea ce poporul evreu si nu dorea sa stea pe margine, Dumnezeu i-a spus: “Nu fii suparat! Pentru aceasta dorinta a ta, iti voi darui un rol mai important decat acela al conducatorilor de triburi.”

Insa de ce este rolul lui Aaron mai important decat cel al conducatorilor de triburi? Cel putin doua raspunsuri sunt sugerate la aceasta intrebare, fiecare cu implicatiile sale… Primul este ca Aaron era cel care aprindea lumina in Casa lui Dumnezeu. El era cel care lumina lumea, intr-un fel, caci lumina Menorei era simbolul prezentei divine in intreaga lume.

Iar al doilea, poate chiar mai fascinant, este acela ca Aaron a obtinut o relatie permanenta, constanta, cu Dumnezeu, un rol zilnic in ritual. Cu toate ca darurile conducatorilor de triburi au beneficiat de mult mai multa “publicitate” (in fond, aproape intreaga pericopa Naso, pe care am citit-o saptamana trecuta, este dedicata acestor daruri), aceste daruri au fost oferite o singura data, la inaugurarea Tabernacolului. Aaron a primit un rol cu mai putina “publicitate”, insa un rol constant, zilnic.

Asa arata de multe ori lucrurile si in viata noastra de astazi. Societatea moderna este adesea orientata pe “publicitate”. Cu cat evenimentul are mai mult fast, cu atat e mai bine. Cu cat sunt mai multe reflectoare si mai mult “sclipici”, cu atat e mai reusit. Multi oameni fac orice pentru ceea ce in engleza se numeste “the five minutes of glory”, cele cinci minute de glorie. Momente complet efemere, insa fastuoase…

“Supararea” lui Aaron ne invata insa ca relatiile constante, rolurile constante, cele in care putem cu adevarat schimba ceva si contribui cu ceva la lumea in care traim, sunt cele mai importante. Nu sunt atat de “sclipitoare”, insa sunt absolut necesare.

Si, in final, al doilea comentariu al lui Rashi, ne invata ca uneori a respecta instructiunile cand vine vorba de rolul pe care il indeplinim este de asemenea deosebit de important. Evident, creativitatea si initiativa sunt esentiale si ele, insa trebuie folosite cu atentie. In anumite relatii (cea cu Dumnezeu fiind inclusa in aceasta categorie), creativitatea trebuie echilibrata de modestie si de interiorizarea notiunilor de porunca divina, de autoritate, de Dumnezeu atotstapanitor.

Asa a facut si Aaron… El a aprins lumanarile exact asa cum i se poruncise, nu s-a abatut de la instructiuni si a inteles ca isi poate utiliza in mod pozitiv creativitatea in alte ipostaze, insa ca in acest rol relatia cu Dumnezeu este marcata de instructiunile si poruncile Torei. O alta lectie importanta…

Atat pentru acum. Ganditi-va si voi la modul in care intelegeti relatiile cu Dumnezeu si cu cei din jur, la ceea ce doriti sa faceti cu viata voastra si la contributia pe care vreti sa o aduceti la aceasta lume! Ganditi-va la lucrurile “marunte” insa constante din viata voastra si invatati sa le apreciati cum se cuvine! Spor la… spiritualitate!

Shabat Shalom!

Share This