Credit foto: ChatGPT | OpenAI
Povestea iscoadelor trimise în Canaan, care s-au întors cu raportul lor nefavorabil despre țară, este bine cunoscută. Însă motivul exact pentru care au fost ele pedepsite nu este neapărat pe deplin înțeles. Cu ce au greșit exact iscoadele? În fond, n-au relatat ele fidel ceea ce au văzut?
Ramban (Nahmanide) oferă un posibil răspuns. Cheia, spune el, stă în folosirea cuvântului efes, care poate fi tradus prin ”totuși” sau ”dar” sau ”cu toate acestea”: ”Dar poporul care locuiește în țară este puternic și orașele sunt fortificate și foarte mari și chiar și pe urmașii uriașului i-am văzut acolo.” (Numeri 13:28)
În ebraică, efes are însă și sensul de ”nimic”, de anulare sau lipsă. (În ebraica modernă, efes înseamnă ”zero”.) Ramban observă că tocmai aici începe greșeala iscoadelor. Până în acel moment, ele se limitaseră la a descrie într-adevăr ceea ce văzuseră. Prin introducerea lui efes, raportul încetează însă să mai fie pur descriptiv și devine un verdict: obstacolele sunt atât de mari, încât luarea în stăpânire a țării apare ca imposibilă.
Problema, așadar, nu era faptul că iscoadele văzuseră cetăți fortificate și adversari puternici. Problema era concluzia pe care au tras-o din aceste fapte. Ele au transformat dificultatea în imposibilitate. Iar această schimbare de registru a avut un efect devastator: a demoralizat poporul și a cultivat în mintea și sufletul oamenilor neîncrederea în promisiunea lui Dumnezeu.
Unul din rabinii cu care am avut privilegiul să studiez la ieșiva, chiar Roș Ieșiva, rabinul Dov Linzer, oferă și o altă sugestie, aparent contrară, dar – cred eu – mai curând complementară sugestiei oferite de Ramban. Dacă termenul efes apare în textul biblic acolo unde poate nu ne-am fi așteptat, există un cuvânt pe care l-am fi așteptat să apară, dar nu-l regăsim: nicăieri în raportul iscoadelor nu apare cuvântul טוב (tov) sau femininul său טובה (tova).
De ce ne-am aștepta însă să găsim acest cuvânt în raportul iscoadelor?
Pentru că înainte de a trimite acele iscoade, Moise le-a dat instrucțiuni precise. Le-a spus să ”urce pe la miazăzi și să suie pe munte” (13:17). Le-a spus să vadă cum este țara și poporul, dacă este puternic sau slab, numeros sau nu. Le-a spus să cerceteze orașele, să vadă dacă sunt ca taberele deschise sau sunt orașe fortificate, să vadă cum dacă solul este fertil sau nu, să vadă cum sunt copacii… Însă la toate aceste instrucțiuni, Moise a mai adăugat una, extrem de importantă: ”Și cum este țara: este bună sau rea?” (Numeri 13:19)
Aceasta nu este de fapt o întrebare descriptivă, o întrebare pragmatică sau cu scop militar sau logistic. Aceasta este o cerere de evaluare subiectivă. Și poate că, dincolo de informația practică, Moise cerea iscoadelor prin această întrebare să se raporteze personal la țară.
Desigur, Dumnezeu le spusese deja evreilor că Țara Canaanului este bună și că în ea ”curge lapte și miere” (Exodul 3:8). Unii comentatori, precum Rași sau Ibn Ezra, sugerează că întrebarea lui Mose se referă generic la calitatea țării: Există surse abundente de apă? Aerul și apa sunt de bună sau de proastă calitate? Rașbam sugerează că se referă la abundența recoltelor. Însă indiferent de intenția lui Moise, cererea unei evaluări generale a țării fusese deja formulată.
Problema nu este însă întrebarea, ci răspunsul sau, mai bine spus, absența lui.
Atunci când iscoadele au revenit, ele au raportat într-adevăr că în țară ”curge cu lapte și miere” (13:27). Însă nu au spus niciodată că ”țara este bună”, ceea ce a echivalat cu un refuz de a aproba misiunea de a o lua în stăpânire și de a confirma promisiunea divină. Zece din cele douăsprezece iscoade au dat răspuns la toate întrebările, cu excepția acesteia. Și doar două iscoade – Caleb și Ioșua – au înțeles că misiunea lor era de fapt alta, nu doar de a raporta, ci și de a relaționa. Răspunsul lor spune totul: ”Și au spus întregii obști a copiilor lui Israel astfel: «Țara pe care am străbătut-o ca s-o iscodim – țara este foarte, foarte bună»” (Numeri 14:7).
Diferența este subtilă dar substanțială. Da, toate iscoadele au înțeles că misiunea lor era să cerceteze țara și să raporteze cele văzute, dar numai două dintre ele, Caleb și Ioșua, au acceptat să răspundă și la întrebarea fundamentală: Țara era bună? Merita efortul de a o cuceri? Exista sau nu încredere în promisiunea lui Dumnezeu?
Spre deosebire de ceilalți spioni, Caleb și Ioșua erau convinși nu doar de ceea ce văzuseră, ci și de justețea întreprinderii în sine. Țara era bună nu atât pentru că văzuseră asta cu ochii lor, ci pentru că Dumnezeu le spusese că era bună. Pentru ei, misiunea expediției nu era de a valida promisiunea divină, ci de a hotărî cea mai bună modalitate de a purta lupta, cea mai bună modalitate de a asigura succesul planului divin. Pentru ei, spre deosebire de ceilalți, fiecare problemă era o confirmare a puterii lui Dumnezeu, și nu un obstacol imposibil de depășit.
Ideea este profundă și actuală.
De multe ori, așteptările noastre privind valoarea sau succesul probabil al eforturilor noastre devin profeții care se împlinesc de la sine. Atunci când credem că un lucru este imposibil sau că efortul nu merită, ne diminuăm singuri capacitatea de a-l realiza. Iar atunci când credem că o cauză este bună și realizabilă, găsim adesea resurse pe care altfel nu le-am fi mobilizat.
Peste ani, aceeași combinație dintre voință, încredere și posibilitate avea să primească una dintre formulările cele mai cunoscute ale gândirii sioniste. În Altneuland, lucrare publicată în 1902, Theodor Herzl scria: ”Wenn ihr wollt, ist es kein Märchen” – o formulă devenită celebră în ebraică drept אם תרצו, אין זו אגדה (im tirțu, ein zo agada): ”Dacă veți vrea, nu va fi o poveste.”
Și peste alți ani și ani, până în zilele noastre, această idee continuă să inspire și să motiveze. Fie că ea este aplicată în relații personale, fie în activitatea profesională, în proiecte comunitare sau de interes național – ea este adesea motorul care propulsează un obiectiv înainte, către realizare.
În fața multora dintre lucrurile importante din viața noastră, avem de ales între atitudinea lui efes și cea a lui tova. Avem de ales dacă pornim de la premisa că nimic nu este posibil și nimic nu merită, sau de la cea că scopul căutărilor noastre trebuie să fie acela de a găsi soluțiile optime pentru a ne atinge scopul, de care suntem deja convinși pentru că Dumnezeu Însuși ni l-a confirmat.
Șabat Șalom!
Opinii recente