Binecuvântarea de care ne ocupăm astăzi este specială din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, ea este prima din secțiunea finală a rugăciunii de Șmone Esre. După ce până acum am formulat numeroase cereri către Dumnezeu, este timpul să Îi mulțumim pentru că ne-a ascultat, pentru ceea ce ne-a dat și, anticipat, pentru ce urmează să ne dea.

În al doilea rând, ea se înscrie într-o serie de binecuvântări a căror temă recurentă este mântuirea finală și încetarea exilului de veacuri al poporului evreu. În această serie, am comentat deja până acum binecuvântările care vorbesc despre strângerea exilaților, reconstruirea Ierusalimului și reinstaurarea dinastiei davidice.

În al treilea rând, ea este binecuvântarea în care — la momentul oportun — inserăm și paragrafele speciale care se recită de Roș Hodeș (începutul lunilor în calendarul iudaic) și sărbători. Vorbim aici desigur despre paragraful יעלה ויבא — ”Iaale ve’iavo” — în care Îl menționăm pe Dumnezeu ca Sursă de binecuvântare și pentru momentele speciale din anul iudaic, cele de care ne bucurăm mai mult decât în zilele obișnuite.

Iar în al patrulea rând, ea se dorește a fi, într-un fel, un substitut pentru ofrande. Ea este o recreare zilnică, în fiecare Șmone Esre, a celebrei profeții ונשלמה פרים שפתינו — ”uneșalma parim sefateinu””buzele noastre vor plăti pentru boi” (Hoșea 14:3), care consfințește de fapt rugăciunea iudaică ca modalitate legitimă de relaționare cu Dumnezeu după distrugerea Templului.

Iată textul:

Fii binevoitor, Doamne, Dumnezeul nostru, cu poporul Tău Israel și rugăciunile lui ascultă-le și reinstaurează serviciul divin în Sfânta Sfintelor din Casa Ta, iar jertfele lui Israel și rugăciunea lui, în curând, cu dragoste și cu bunăvoință primește-le și să-Ți fie plăcut întotdeauna serviciul divin [îndeplinit de] poporul Tău Israel. […] Fie ca ochii noștri să vadă reîntoarcerea Ta la Țion cu îndurare. Binecuvântat ești Tu, Doamne, care Îți reîntorci slava la Țion. — a șaptesprezecea binecuvântare din Șmone Esre

În primul rând, se remarcă în aceste cuvinte o dorință fierbinte a evreilor de a reveni la relația de odinioară cu Dumnezeu. Deși în tradiția iudaică nu este absolut clar cum va arăta și cum va decurge ritualul în Templul Reconstruit, această binecuvântare surprinde în mod cert un profund dor pentru vremurile de odinioară. Vremuri pe care — în mod foarte interesant — le punem pe același plan din anumite perspective cu ceea ce facem acum. Rostim, spre exemplu, fraza ”jertfele lui Israel și rugăciunea lui […] primește-le”, punând un semn de egalitate între ofrande și rugăciuni și semnalând dorința noastră ca în Templul Reconstruit serviciul divin să nu înlocuiască total rugăciunea, ci dimpotrivă, să coexiste cu ea.

O particularitate lingvistică se remarcă și în ultimul paragraf al binecuvântării, acolo unde Îl rugăm pe Dumnezeu să facă astfel încât ”ochii noștri să vadă reîntoarcerea Sa la Țion”. Verbul ”a vedea” utilizat aici nu este cel standard în ebraică: ראה (”ree”), ci un verb mai poetic și relativ obscur: ותחזינה (”vetehezeina”). Izvorul acestui verb este primul verset din profețiile lui Ieșaiahu:

חזון ישעיהו בן־אמוץ — ”Hazon Ieșaiahu ben Amoț” — Viziunea lui Isaia fiul lui Amoț […] — Isaia 1:1

Reîntoarcerea lui Dumnezeu la Țion este așadar nu doar un eveniment la care să fim martori oculari (în sensul clasic al cuvântului), ci și un eveniment pe care să îl percepem, înțelegem și interiorizăm asemenea unei adevărate viziuni profetice. De altfel — ca o simbolică punte peste veacuri — imaginea pe care o zugrăvim în această binecuvântare este similară cu cea pe care am experimentat-o deja în cadrul Revelației de la Sinai, când Dumnezeu ne-a ales între popoare și ne-a dăruit Tora. Într-un comentariu anterior, vorbeam în detaliu despre acel episod sinaitic în care, într-o viziune complet ieșită din comun, poporul evreu L-a “experimentat” pe Dumnezeu dincolo de simțuri, dincolo de normal și dincolo de natural. Aidoma acelei viziuni ne imaginăm și momentul reinstaurării Templului și al serviciului divin: ca pe o maximă apropiere și o totală dragoste a noastră față de Dumnezeu și a Lui față de noi, în care întreaga noastră ființă, toate simțurile noastre, sunt conectate profund la spiritualitate și la perceperea relației cu Divinitatea.

Juxtapunerea binecuvântărilor anterioare cu cea despre care vorbim acum nu este nici ea întâmplătoare. În Gemara, rabinii vorbesc despre momentul în care Templul a fost distrus astfel:

Rabinul Eleazar a spus: Din ziua în care Templul a fost distrus, porțile rugăciunii s-au închis, precum este scris: ”Atunci când strig pentru ajutor, El nu-mi ascultă rugăciunea.” (Lamentații 3:8) Însă chiar dacă porțile rugăciunii sunt închise, porțile plânsului nu sunt închise, precum este scris: ”Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la plânsul meu; nu tăcea în fața lacrimilor mele!” (Psalmi 39:13) — Talmudul Babilonian, Tratatul Brahot 32b

Avem așadar de surmontat un mare obstacol: avem de redeschis porțile rugăciunii. Și pentru ca rugăciunea să aibe puterea să le deschidă, avem nevoie de ajutorul divin. Atunci când cererile pe care le-am rostit deja — în particular cele despre adunarea exilaților, reconstruirea Ierusalimului și reinstaurarea dinastiei davidice — vor fi împlinite, când vom păși cu adevărat în Era Mesianică, atunci și rugăciunea noastră va fi mai puternică. Și cu această nouă forță, ea se va putea focaliza asupra obținerii unei și mai mari apropieri față de Dumnezeu, simbolizată în binecuvântarea curentă de către ofrande și serviciul divin din Templu.

Iată așadar o scurtă trecere în revistă a binecuvântării pentru reinstaurarea serviciului divin și a conexiunilor pe care ea le are în ansamblul rugăciunii de Șmone Esre. Să continuăm să sperăm și să ne rugăm pentru împlinirea tuturor dorințelor noastre, ca indivizi și ca națiune, pentru ca Dumnezeu să ne ierte păcatele, să ne curme exilul și să ne reîntoarcă cu demnitate la relația cu El pe care ne-a arătat-o odinioară.

Șabat Șalom!

Share This