Pentru această săptămână, un comentariu mai scurt, însă (sper) la fel de ”la obiect”…

Tranziția dintre binecuvântarea a noua și a zecea din Șmone Esre este subtilă însă semnificativă. Până în acest moment (cu excepția primelor trei binecuvântări care nu sunt cereri propriu-zise, ci afirmații legate de relația noastră cu Dumnezeu), solicitările pe care le-am adresat în rugăciune au avut legătură cu nevoile noastre personale. Am cerut pricepere și înțelepciune, pocăință, iertare, mântuire, vindecare și sănătate și prosperitate. Este timpul acum să Îi cerem lui Dumnezeu și ceva care nu ni se mai aplică personal, ci se referă la o dorință fierbinte, veche de milenii, a poporului evreu: unitatea națională.

În cea de-a zecea binecuvântare din Șmone Esre, tema este קיבוץ גלויות — kibuț galuiot — în traducere simplă ”strângerea exilaților”. Este un concept aflat în conștiința iudaică de sute și mii de ani. Încă de la distrugerea celui de-al doilea Templu din Ierusalim în anul 70 e.a., evreii au tânjit către reîntoarcerea în Israel, într-o țară reconstruită și rededicată, într-o națiune puternică și unită.

În urmă cu șaizeci și nouă de ani, în 1948, odată cu înființarea Statului Israel modern, o parte centrală a acestui vis milenar a prins într-adevăr viață. În rugăciunile noastre, Israelul actual este numit ראשית צמיחת גאולתנו — reișit ț’mihat gheulateinu ”semnul de început al mântuirii noastre”. Odată cu valurile succesive de alyia (emigrare către Israel), o parte din exilații poporului evreu s-au reîntors într-adevăr în Țara Sfântă. Odată cu reunificarea Ierusalimului în urma Războiului de Șase Zile (1967), o altă etapă importantă a mântuirii finale, a unității națiunii evreiești, a fost realizată. Însă unitatea finală, acea completă și definitivă reunire a tuturor elementelor poporului evreu, a tuturor evreilor lumii, sub stindardul lui Dumnezeu și al Torei, în Țara promisă de Dumnezeu lui Avraham, Ițhak și Iaacov — acea unitate finală așadar este încă doar un ideal. Și pentru acest ideal ne rugăm în cea de-a zecea binecuvântare din Șmone Esre:

Sună din șofarul cel mare pentru eliberarea noastră și desfășoară steagul pentru a-i strânge pe exilații noștri și adună-ne laolaltă în curând din cele patru colțuri ale pământului, în tara noastră. Binecuvântat ești Tu, Doamne, care aduni pe risipiții poporului Tău Israel. — A zecea binecuvântare din Șmone Esre

Simbolurile pe care le conține această binecuvântare sunt împrumutate din scrierile profetului Ieșaiahu (Isaia), iar unele dintre ele se constituie de asemenea ca versete de cântec, preluate de celebrul rabin Shlomo Carlebach în melodiile sale (în acest caz, cântecul Uvau haovdim):

În ziua aceea, se va sufla din șofarul cel mare și se vor întoarce cei exilați din Țara Asiriei și fugarii din Țara Egiptului. Și se vor prosterna înaintea Domnului pe muntele cel sfânt în Ierusalim — Isaia 27:13

Steagul desfășurat — sub care se va realiza (re)unirea — este un simbol al împărăției lui Dumnezeu. Tot în profețiile lui Isaia, profetul ne spune:

El va înălța un steag pentru popoare, va strânge pe exilații lui Israel și va aduna pe risipiții lui Iehuda din cele patru colțuri ale pământului — Isaia 11:12

Reunirea se va produce, conform textului binecuvântării, ”din cele patru colțuri ale pământului”. Metafora își are rădăcinile în Midraș Tanhuma care propune ideea că în centrul lumii este Israelul, în centrul Israelului este Ierusalimul, iar în centrul Ierusalimului este Templul. Desigur, geografic vorbind, ideea nu are suport, însă spiritual ea este deosebit de interesantă și reală. În fond, o bună parte dintre valorile pe care societatea umană se menține — valori atât actuale, cât și valori pe care omenirea s-a bazat în alte perioade istorice — au la bază exact noțiunile și valorile pe care Tora le promovează. Justiția, mila, protecția acordată celor nevoiași și vulnerabili, respectul pentru lege, atașamentul față de Dumnezeu și spiritualitate, ordinea socială etc — iată doar câteva din valorile izvorâte din iudaism care mai apoi s-au răspândit în întreaga lume, aidoma razelor de lumină răspândindu-se în toate direcțiile dintr-un punct central.

Și o ultimă idee, din scrierile rabinului american Jack Abramowitz, pe care l-am mai citat și în comentariile anterioare pe marginea rugăciunii de Șmone Esre:

Privind la versetul din Isaia 27:13, care stă la baza binecuvântării, este interesant de notat națiunile oferite ca exemplu pentru exil. Asiria (אשור) înseamnă în ebraică fericire sau bunăstare. Egipt (מצריים) înseamnă, prin contrast, suferință. În unele țări în care au fost exilați, evreii au prosperat și apoi s-au asimilat (”exilații din Țara Așur”). În altele, au suferit și au fost marginalizați (”fugarii din Țara Egiptului”). Indiferent de circumstanțe, exilul este exil și ne rugăm să fim reuniți cu frații noștri, copiii lui Israel. — rabin Jack Abramowitz

Șabat Șalom!

Share This