Dumnezeu i-a zis lui Moshe: “Vorbeste kohenilor, fiilor lui Aaron, si spune-le lor: ‘Fiecare kohen, sa nu se contamineze cu un mort din randul poporului sau. In afara de rudele lui cele mai apropiate, de mama lui, de tatal lui, de fiul lui, de fratele lui si de sora sa care este inca virgina, sta cu el si nu este inca maritata, in afara de acestia, sa nu se atinga de nici un alt mort.” — Leviticul 21:1-3

Cel putin in teorie, societatea in care traim astazi pune accentul pe egalitate. Egalitate intre barbati si femei, intre negri si albi, intre majoritari etnici si minoritari, intre bogati si saraci si multe altele… Conceptul este vehiculat in presa, este debatut in discutii televizate, este in actualitate…

Pericopa din aceasta saptamana (Emor) insa, contrazice acest efort al lumii moderne de a ii privi pe oameni la fel. In primele versete ale pericopei, Tora ne vorbeste despre kohanim, preotii care slujeau in Mishkan si in Templul din Ierusalim si care nu erau egali cu tot restul poporului evreu.

Grupul “de elita”, de alesi dintre alesi, fiii lui Aaron, fratele lui Moshe, este avertizat in aceste versete si in urmatoarele ca are numeroase interdictii si obligatii, distincte de cele ale intregului popor evreu. Dintre aceste interdictii, cea mai cunoscuta este aceea de a se atinge de un mort, de a veni in contact cu orice inseamna cimitir, mormant sau chiar incapere in care se afla un cadavru.

Desi greu acceptata in lumea de astazi, diferenterea dintre koheni si restul poporului evreu este inteleasa perfect de catre comentatorii Torei. “Dumnezeu le-a dat kohenilor anumite indatoriri lor, iar evreii care nu sunt koheni au primit altele…” Ceea ce surprinde insa in textul pericopei este modul in care acesta este formulat: verbele “ledaber” si “lemor” (ambele insemnand “a vorbi”, “a spune”) sunt prezente de nu mai putin de trei ori in decurs de un singur verset: “Dumnezeu i-a zis lui Moshe: Vorbeste kohenilor, fiilor lui Aaron, si spune-le lor…” Chiar si numele pericopei, Emor, inseamna “a spune”…

De ce aceasta repetitie? De ce trebuie sa li se spuna kohenilor de mai multe ori sa aiba grija si sa se fereasca de contaminare?

Una dintre explicatii ar putea fi aceea ca restrictiile referitoare la kohanim sunt unele deosebit de importante. Din acest motiv, poate, Dumnezeu a dorit sa se asigure ca nu sunt incalcate. Insa un astfel de motiv nu poate fi cel cautat, deoarece sunt evident nenumarate alte porunci ale Torei, aparent mult mai importante (desi numai Dumnezeu poate face o astfel de evaluare) si la care Tora nu se repeta.

Este evident ca Dumnezeu nu s-a indoit nici de faptul ca Mose va transmite corect si complet porunca catre Aaron si fiii sai. Si atunci, de ce se repeta verbul “a spune”?

In comentariul sau pe marginea tratatului talmudic Ievamot, Rashi (unul dintre importantii comentatori ai Torei) explica: “Aceasta exprimare repetitiva vine sa le spuna kohenilor adulti sa aiba grija de copiii lor, kohenii minori, ca nici ei sa nu se contamineze prin contact cu un mort.” Pare totusi ciudat…

In mod evident, porunca adresata kohenilor trece dincolo de un simplu “sa nu faceti!”, dorind sa ne comunice mai mult… In comentariul sau pe marginea pericopei, rabinul american Mordechai Kamenetzky raspundea la aceasta nelamurire cu o intrebare: “Oare este posibil ca Tora sa doreasca sa ne vorbeasca atat noua ca adulti, in mod direct, cat si laturii copilaresti din fiecare dintre noi?” Iar pentru a ilustra si sustine aceasta idee, comentariul sau prezinta si o scurta poveste, pe care o voi reda in continuare:

Bunicul meu, rabinul Yaakov Kamenetzky – isi incepe rabinul povestirea – mi-a istorisit ca in calitatea sa de rabin al orasului Toronto, a fost invitat odata la o ceremonie de Pidion HaBen – rascumpararea intaiului nascut. [Conform poruncii Torei din Exodul 13:2, toti intaii nascuti evrei trebuie sa fie dedicati serviciului divin. Pentru a fi “rascumparati” de la aceasta sarcina, a fost introdusa o ceremonie speciala, numita Pidion HaBen, in cadrul careia tatal copilului ii plateste unui kohen o suma echivalenta cu 5 shekeli de argint, in schimbul “eliberarii” copilului de obligatia de a servi in Templu.]

Intrand in sala in care avea sa se desfasoare ceremonia, Rav Yaakov a fost impresionat de superba receptie ce fusese pregatita. La o ultima “repetitie generala” impreuna cu tatal copilului si cu kohenul care urma sa joace rolul principal in ceremonie, lui Rav Yaakov i-a fost prezentat socrul tatalui copilului, un oarecare domn Segal. Rav Yaakov a inteles atunci ca lucrurile se complicau: numele de Segal provine de la cuvintele “segan laKohen” (ajutor de kohen), denotand adesea originea levitica a persoanei care il poarta. [In cazul in care mama copilului este fiica de Kohen sau de Levi, ceremonia de Pidion HaBen nu mai trebuia efectuata.]

“Domnule Segal”, a intrebat atunci Rav Yaakov, “spuneti-mi, sunteti cumva Levi?” “Bineinteles!”, a spus atunci batranul domn Segal.

Timp de mai multe minute, Rav Yaakov a incercat sa il convinga pe tatal copilului ca de fapt ceremonia trebuia anulata, deoarece s-ar fi realizat o ceremonie inutila, cu o binecuvantare rostita inutil… Dupa multe explicatii, trecand cu greu peste faptul ca pregatise intreaga ceremonie cu minutiozitate si mare efort financiar, tatal copilului a fost intr-un final de acord sa renunte, transformand intalnirea intr-o simpla petrecere in onoarea copilului, fara conotatii religioase.

Cateodata, dorinta noastra de a indeplini mitzvot trece dincolo de dorinta lui Dumnezeu de a interzice o anumita actiune. Aceasta regula este valabila in special atunci cand vine vorba de ritualuri care presupun o adanca implicare emotionala, cum sunt acelea legate de nastere sau moarte. In timpul Shabatului, atunci cand doliul este interzis, este foarte greu pentru un om care a pierdut pe cineva drag sa nu jeleasca. Iar pentru un kohen, caruia ii este interzis sa mearga la cimitir la mormantul parintilor sau fratilor sai, trebuie sa ii fie cu atat mai greu!… E greu sa ai taria de a te opri de la a indeplini o mitzva atat de importanta, cum este cea de a iti onora parintii…

De aceea le spune Tora kohenilor de doua ori sa nu se atinga de un mort! Pentru ca nu trece neobservata sau neinteleasa suferinta lor de a nu putea sa indeplineasca anumite porunci, de a nu putea participa in anumite ritualuri, de a nu putea fi intotdeauna aproape de cei pe care i-au iubit…

Majoritatea evreilor nu sunt insa kohanim! Majoritatea evreilor au voie sa mearga la cimitir sau trebuie sa faca Pidion HaBen pentru copii lor intai-nascuti! Ce ne spun noua, evreilor obisnuiti, aceste versete din pericopa Emor?

In primul rand, asa cum am spus-o si la inceputul comentariului, ne spun ca nu intotdeauna egalitatea este posibila. Valorile egalitariste pentru care lupta societatea de astazi sunt bune in esenta, insa aceasta “uniformizare” a drepturilor si indatoririlor nu este totdeauna posibila. Asa cum ni se pare normal si o luam ca pe o lege a firii ca numai o femeie sa nasca, iar un barbat nu, tot asa trebuie sa ni se para normal si ca indatoririle si drepturile fiecaruia dintre noi nu sunt aceleasi intotdeauna.

S-a ridicat adesea de exemplu problema diferentierii intre evrei si neevrei. Nu este oare discriminare faptul ca neevreii nu sunt obligati sa faca unele lucruri, iar evreii sunt? Nu este oare discriminare faptul ca un neevreu nu poate participa activ intr-un ritual religios evreiesc, pe cand un evreu poate? Nu! Tora ne spune ca oamenii sunt diferiti, ca au misiuni diferite, responsabilitati, drepturi si obligatii diferite!

Iar un alt lucru pe care trebuie sa il invatam din versetele pericopei Emor este ca avem datoria de a lua in calcul toate aspectele… Nu intotdeauna lucrurile sunt simple, iar ignorarea anumitor aspecte nu este de cele mai multe ori benefica. Sunt oameni care aprind lumanari de Shabat dupa ce Shabatul a inceput deja, invocand faptul ca atunci au ajuns acasa si ca “este mai bine decat a nu aprinde deloc”. Nu este asa! A aprinde lumanari de Shabat dupa apusul soarelui vineri seara este de fapt o profanare a Shabatului si nu o sfintire a acestuia (acesta fiind scopul pentru care lumanarile de Sabat au fost instituite ca ritual). Se intampla adesea ca organizatii evreiesti cu posibilitati (chiar si de ordin material) de a organiza o actiune evreiasca asa cum trebuie, sa ignore deliberat anumite aspecte ale iudaismului, cum ar fi kashrut-ul sau respectarea Sabatului. “Evreii intalnesc alti evrei si asta conteaza!”, este de obicei raspunsul oferit. Da, intalnirile dintre evrei sunt un lucru deosebit de important, insa ele nu trebuie realizate chiar cu orice pret (in speta ignorarea sau desconsiderarea traditiei iudaice)!

Tora ne spune in pericopa Emor sa fim atenti la “detaliile” care ne stau in fata si sa ne abtinem de la a face un lucru care ni se pare bun cu orice pret. Kohenilor li se spune sa isi educe copiii ca si ei, la randul lor, sa se fereasca de impuritatea generata de contactul cu un mort. Iar noua, celor care nu suntem koheni, ni se spune ca – asa cum am auzit de la tatal meu in urma cu multi ani – nu intotdeauna ceea ce este drept este si bine. Sunt multe lucruri de luat in calcul si nu trebuie sa ne pripim atunci cand alegem intre o mitzva si o alta mitzva.

Adesea ne este greu sa intelegem rostul adevarat al unui lucru. Se intampla ca poruncile Torei sa ni se para desuete, restrictive, limitand libertatea individuala… Insa daca ne gandim la Cel care ni le-a dat (Dumnezeu) si la motivele pentru care ni le-a dat (pentru ca ne intelege mai mult chiar decat ne intelegem noi insine si pentru ca a dorit sa ne fie bine respectandu-le), putem sa trecem peste libertatea individuala si peste constrangeri de ordin moral sau emotional. In fond, societatea umana (dincolo de componenta sa religioasa) exista astazi numai pentru ca oamenii au inteles sa renunte la o parte din libertatile individuale si sa treaca uneori peste ceea ce simt, pentru a se integra.

Iar cand vom intelege aceste aspecte si la nivelul spiritual si religios, ne va fi tuturor mult mai bine…

Shabat Shalom!

Share This