Moshe pastea oile lui Itro, socrul sau, preotul Midianului. El a condus oile departe in desert si a ajuns la Muntele lui Dumnezeu, catre Horeb. Un inger al lui Dumnezeu i-a aparut intr-o valvataie de foc in mijlocul unui tufis. El a vazut si iata! tufisul ardea in foc si tufisul nu se consuma. Moshe a gandit: ‘Ma voi intoarce acum si voi privi la acest lucru extraordinar, de ce tufisul nu este ars?’ Dumnezeu a vazut ca s-a intors sa se uite. Si Dumnezeu a strigat catre el din mijlocul tufisului si a spus ‘Moshe, Moshe!’, iar el a raspuns ‘Iata-ma!’ A spus: ‘Nu te apropia mai mult, scoate-ti pantofii din picioare, caci locul in care stai este pamant sfant.’ Si a spus: ‘Eu sunt Dumnezeul tatalui tau, Dumnezeul lui Avraham, Dumnezeul lui Ithak si Dumnezeul lui Iaacov.’ — Exodul 3:1-6

Daca ar fi sa facem un clasament cu simbolurile evreiesti cele mai cunoscute si despre care s-au scris si comentat cele mai multe pagini, tufisul arzator ar ocupa cu siguranta unul din primele locuri. Sunt foarte multe de discutat despre acest subiect, simbolistica este extraordinara, iar invataturile se mentin actuale peste generatii si generatii. Insa acest comentariu, inspirat din scrierile rabinului american Mordechai Kamenetzky, nu isi propune sa dezvolte problema din punctul de vedere clasic, acela al analistului Torei, ci din prisma unuia dintre protagonistii principali ai momentului, Moshe.

In primele versete ale capitolului 3 din Exodul, Tora ne descrie un episod aparent minor al vietii lui Moshe, transformat insa, de catre factori pe care as dori sa ii punctez in continuare, intr-un moment marcant al istoriei evreiesti si universale. Insa momentul tufisului arzator este mai mult decat un simplu moment in viata lui Moshe. El este o continuare fireasca a modului de viata al lui Moshe, al sperantelor si aspiratiilor lui, si nu o simpla coincidenta. Si despre toate acestea as dori sa vorbesc in continuare…

Ce facea Moshe in desert?, ar fi prima intrebare care se naste. Un pastor doreste pentru oile sale iarba proaspata si apa, lucruri care nu se gasesc in desert! Rashi explica faptul ca Moshe s-a abatut special de la zonele fertile si a ales pustietatea, deoarece a incercat sa se distanteze cat mai mult de terenuri de pasunat care ar fi putut apartine altora. A folosi terenul alcuiva pentru pasunat, chiar fara stirea acestuia, constituia pentru Moshe un pacat la fel de mare ca a fura “pe fata” (fapt confirmat ulterior ca fiind corect de catre insasi Tora).

Netziv, un alt comentator, puncteaza un aspect care trece adesea neobservat: Moshe si-a condus oile departe in desert (in ebraica “ahar hamidbar”, dincolo de desert). Oare nu era suficient sa intre putin in desert, sa pasca oile la marginea accesibila a acestuia? Raspunsul este ca Moshe dorea sa fie singur cu sine insusi, departe de lume, pentru a putea medita si a-L cauta pe Dumnezeu. In lucrarea sa Hazon Ish, rabinul Avraham Karelitz explica acest proces: “Cand o persoana cu suflet sensibil gaseste timp sa mediteze asupra existentei, ea este coplesita de uimire. Imaginea cerurilor de deasupra si a pamantului ii umplu inima cu emotie si mirare. Lumea devine un mister, o fascinanta enigma si dorinta de a elucida acest mister cuprinde inima. Un om este atunci dispus sa infrunte foc si apa pentru a dobandi raspunsuri si intelepciune.”

Moshe a dorit sa inteleaga, pentru ca a privi simplu la lumea din jurul sau nu ii era de ajuns… A dorit sa stie si sa aiba timp pentru sine insusi, timp in care sa desluseasca mistere ale acestei lumi. Si de aceea s-a adancit in desert…

Insa aceasta nu este singura explicatie. Midrashul (Shmot Raba), explica faptul ca Moshe s-a abatut de la drumul obisnuit pe care isi purta turma, pentru ca o oaie se ratacise. O oaie care a ajuns in desert si era sortita sa moarta de sete, daca Moshe nu ar fi cautat- o! A spus atunci Dumnezeu: “Daca de o biata oaie a avut mila si a depus tot efortul de a merge in desert, cate nu va face atunci omul acesta pentru poporul sau!”

Pana in acest moment, lucrurile sunt clare… Insa textul Torei nu mai este la fel de explicit in continuare: Moshe vede tufisul arzand, isi spune “Ma voi intoarce acum si voi privi la acest lucru extraordinar, de ce tufisul nu este ars?” si se intoarce pentru a privi mai bine. Si, spune Tora: “Dumnezeu a vazut ca s-a intors sa se uite. Si Dumnezeu a strigat catre el din mijlocul tufisului…” Ciudat… Moshe vorbeste cu el insusi si apoi pare ca Dumnezeu il asteapta sa ia hotararea de a privi spre tufis. Pare ca abia dupa ce Moshe se intoarce sa priveasca, Dumnezeu ii vorbeste, debutand astfel procesul de eliberare a evreilor din Egipt.

Ce s-a intamplat de fapt? Midrash Tanchuma, afirma ca Dumnezeu a pretuit aceasta initiativa a lui Moshe, aceea de a se abate din drum si de a se uita la tufisul in flacari. Dar oare de ce este aceasta initiativa atat de meritorie? Oamenii se uita intotdeauna dupa lucrurile care le atrag atentia, care sunt neobisnuite!

Raspunsul este ca din momentul in care a vazut tufisul arzator, Moshe a stiut ca un lucru absolut extraordinar se intampla. Insa a avut doua posibilitati: sa se opreasca pentru a privi sau sa treaca mai departe, indiferent. Daca se apropia de tufis, avea sa traiasca o experienta care il va marca pentru totdeauna. O experienta care va cere sacrificii, o experienta care ii va schimba intreaga viata. Asa dupa cum explica Seder Olam, o parte semnificativa a vietii lui Moshe, circa 60 de ani, sunt pur si simplu omisi de catre relatarile Torei. Moshe fuge din Egipt in jurul varstei de 20 de ani si il regasim ca eliberator al poporului evreu la aproximativ 80 de ani. In tot acest timp (o viata de om!), Moshe a trait in Midian ca pastor, o viata simpla si fara griji. Iar in momentul in care avea sa se apropie de tufis, toate urmau sa se schimbe… Urma sa renunte la linistea sa si a familiei sale, sa se intoarca in Egipt si sa il infrunte pe Faraon pentru libertatea poporului! Urma sa fie mana lui Dumnezeu pe pamant si sa calauzeasca un popor intreg de la sclavie spre libertate! Urma sa lupte cu egipteni, cu amalekiti si cu toanele evreilor si nici macar sa nu se poata bucura pe deplin de realizarile sale!

Toate acestea i-au stat lui Moshe in fata, intr-un talger al balantei, in timp ce in celalalt statea linistea. Iar Moshe a ales sa lupte! A facut cativa pasi spre tufis si a intrat in istorie cu capul sus!

Cum a reactionat insa Dumnezeu la aceasta initiativa? In primul rand, a inteles ca o decizie nu este usor de luat. La fel ca lui Avraham, caruia Dumnezeu i-a aparut numai dupa episodul cu sfaramarea idolilor pe care il relateaza Midrashul (cu alte cuvinte, abia dupa ce Avraham a inceput sa Il caute pe Dumnezeu), Hashem nu s-a aratat decat atunci cand a fost cautat de catre Moshe.

In plus, viziunea tufisului arzator a avut si ea stadii si etape… In primul rand, asa dupa cum explica Rav Bachya, Moshe a vazut un tufis cuprins de flacari, apoi un inger (Exodul 3:2) si numai apoi pe Dumnezeu (Exodul 3:4). Dumnezeu s-a prezentat ca Dumnezeu al tatalui sau, Amram, apoi ca Dumnezeu al patriarhilor, pentru ca a stiut ca unui om ii este mai usor sa inteleaga un “mesaj” care parintelui sau ii era familiar.

Apoi, asemenea unui film in care cadrul se ingusteaza si camera se apropie, Dumnezeu il cheama pe Moshe pe nume. Si apoi se prezinta, folosind pentru aceasta cuvantul aramaic “anohi” (Eu, versetul 3:6), adresandu-i-se lui Moshe in limba pe care el o vorbea. Numai dupa ce si aceasta faza a fost trecuta cu succes, procesul exodului poate continua.

Dar in versetul 3:5, Tora ne spune ca Moshe trebuie sa “isi scoata pantofii din picioare, caci locul in care sta este pamant sfant.” Ce legatura au in toata aceasta poveste pantofii lui Moshe? Ramban explica aceasta neobisnuita porunca divina prin faptul ca Dumnezeu Insusi coborase pe munte, facand ca intregul loc sa devina sfant. Era asadar necesar ca Moshe sa constientizeze sfintenia locului si sa elimine toate barierele care l-ar fi putut opri sa ajunga la ea. Intr- adevar, ceremonia scoaterii pantofilor, prezenta si la kohenii din Templul din Ierusalim, este una deosebit de plina de semnificatii si invataminte. In acest sens, rabinul Hirsch spunea ca “in loc ca un om sa incerce sa invete despre fenomene care sunt in afara sferei lui de cunoastere, el ar trebui sa inteleaga si sa se dedice destinului pamantului pe care sta”.

Aceasta este viziunea tufisului arzator, un episod istoric simplu, transformat de un om si dorinta sa de apropiere de Dumnezeu intr-un moment marcant ale tuturor timpurilor…

In lumea in care traim cu totii astazi, multe situatii similare ne apar in cale. Sunt situatii in care avem de ales (conform liberului arbitru pe care Dumnezeu ni l-a conferit) intre a actiona si a ramane indiferenti, intre a cauta si a lua “de-a gata”, intre a “privi” si a trece mai departe. Poate fi o decizie simpla sau una care necesita efort si renuntari si sacrificii. Poate fi decizia de a face un copil si a munci pentru a-l creste, sau cea de a renunta la fumat (cu toate neplacerile si disconfortul cauzate), sau de a ajuta un om cu bani atunci cand suntem solicitati…

“Ma voi intoarce acum si voi privi la acest lucru extraordinar”, a spus Moshe. Si cate lucruri extraordinare nu sunt in viata fiecaruia dintre noi! Fiecare cere cativa pasi in spate si o privire mai atenta, pentru ca a ignora si a fi nepasatori nu este de obicei un lucru bun.

Caci daca trecem mai departe, s-ar putea sa nu ignoram numai o problema arzatoare, s-ar putea sa ignoram un tufis arzator

Shabat Shalom!

Share This