“Dumnezeu a vorbit lui Moshe spunandu-i: «Vorbeste fiilor lui Israel si spune-le lor: Un barbat sau o femeie care se va separa facand un juramant de nazir, pentru a se separa pentru Dumnezeu. De la vin si de la bautura tare sa se abtina si sa nu bea otet din vin sau otet din bautura tare. Orice lichid in care au fost inmuiati struguri sau nu bea, iar struguri proaspeti sau uscati sa nu manance. Toate zilele statutului lui de nazir, orice din struguri, de la samburi pana la pielea strugurilor, sa nu manance. Toate zilele juramantului sau de nazir, o lama sa nu treaca peste capul sau pana la incheierea zilelor in care va fi nazir pentru Dumnezeu, sfant va fi, parul sa ii creasca in voie pe cap. In toate zilele in care va fi nazir pentru Dumnezeu sa nu se apropie de un mort. Pentru tatal sau mama sa, pentru fratele sau sora sa – sa nu se faca impur la moartea lor, pentru ca pe capul sau este coroana lui Dumnezeu. »” — Numeri 6:1-7

“Aceasta este legea nazir-ului in ziua in care statutul sau de nazir se va incheia, sa vina la intrarea Cortului Intalnirii. Sa aduca ofranda sa pentru Dumnezeu: o oaie fara cusur in primul an de viata ca o jertfa de ardere-de-tot, o oaie in primul an de viata ca o jertfa de pacat si un berbec fara cusur ca o jertfa de pace. Un cos cu paine nedospita: paini din faina fina amestecate cu ulei si turte unse cu ulei si jertfa de mancare si libatiile ei.” — Numeri 6:13-15

Pericopa din aceasta saptamana nu este una simpla. Ea contine numararea levitilor si ofrandele capeteniilor de trib pe post de “coperti”, iar in mijloc sunt adunate trei dintre cele mai stranii legi ale Torei: legea nazir-ului, a femeii adultere (sota) si Birkat Kohanim (binecuvantarea kohenilor). Iar eu ma voi opri in cele ce urmeaza asupra unui singur subiect, acela al nazir-ului, incercand un comentariu cu un subiect mai putin conventional…

Legile unui nazir sunt pe cat de simple pe atat de stranii, pentru a nu mentiona si faptul ca ele nu mai sunt valabile astazi, atunci cand ritualul Templului din Ierusalim este suspendat. Tora ne spune ca o persoana care a facut un juramant de nazir trebuie sa se abtina de la urmatoarele: contact cu un mort, vin si tunsul parului. De ce? Care este legatura intre juramantul de nazir si aceste interdictii? Oare exista vreo legatura intre cele trei interdictii? Si, poate mai important, ce ar trebui sa invatam noi, cei de astazi din aceste paragrafe ale Torei?

In limba ebraica, cuvantul nazir are mai multe intelesuri. In primul rand, el inseamna “coroana”, “diadema”, asa cum indica si versetul “pentru ca pe capul sau este coroana (nezer) lui Dumnezeu” (Numeri 6:7) De asemenea, nazir inseamna “consacrare”, “separare”, asa dupa cum explica Rashi citand Sifrei (unul din Midrash-urile rabinice pe marginea Torei): “pentru ca s-a separat de la vin, de aceea este numit nazir“.

Insa care este simbolistica nazir-ului? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, sa luam pe rand cele trei interdictii si sa vedem care este legatura dintre ele…

Cea mai simplu de explicat este interdictia referitoare la apropierea de un mort. Un nazir nu are voie sa devina impur pentru nimeni, nu are voie sa se apropie de ceea ce unii au numit “cel mai sigur lucru din viata” – moartea. Ceea ce este interesant de mentionat este ca spre deosebire de koheni, care au o dispensa speciala din partea Torei, avand voie sa devina impuri pentru rudele apropiate (parinti, frati sau copii), unui nazir ii este cu desavarsire interzis sa fie in apropierea mortii. Mai mult decat atat, in versetul 6:9 din pericopa noastra, Tora ne spune ca daca accidental un nazir este in apropierea unei persoane care a murit (cum ar fi, spre exemplu, daca un om moare neasteptat langa el), perioada sa de nazirut este incheiata, iar juramantul pe care l-a facut la inceput este considerat incalcat.

Mai dificil de explicat sunt celelate doua interdictii… De ce un nazir nu isi taie parul? Cu toate ca poate parea straniu, sunt foarte multe motive care asociaza taierea parului tot cu moartea. Spre exemplu, o persoana aflata in doliu (avel) nu se tunde si nu isi rade barba. In antichitate, unul dintre ritualurile de doliu pagane consta in raderea parului de pe cap si in anumite crestaturi rituale in piele. Intr-un episod biblic deosebit de cunoscut, Samson – apropo, un nazir din nastere (a se citi capitolul 13 din Judecatori) – este prins de catre filisteni imediat ce Dalila il convinge sa isi dezvaluie secretul puterii si ii taie parul si apoi isi sacrifica viata in lupta finala cu acestia. Si – nu stiu daca v-ati gandit vreodata pana acum in acesti termeni – taierea parului si a unghiilor sunt cele doua lucruri uzuale pe care le facem si care au legatura cu moartea: sunt “partile” din corpul nostru care “mor” atunci cand le indepartam…

Insa legatura cu moartea cea mai dificil de explicat este aceea a celei de-a treia interdictii: bautul vinului. Midrash Tanchuma povesteste urmatoarele:

Atunci cand Noah a inceput sa planteze o vita-de-vie, imediat dupa Potop (Geneza 9:20), Satan a venit langa el si l-a intrebat: “Ce plantezi aici?” Noah a raspuns: “O vita-de-vie.” Satan a continuat cu intrebarile: “Ce fel de fructe are vita-de-vie?” Noah i-a raspuns: “Fructele ei sunt dulci, fie ca sunt proaspete, fie ca sunt uscate, iar din ele se face vinul care inveseleste inima.” Atunci, Satan l-a intrebat pe Noah: “Vrei sa plantam impreuna aceasta vita-de-vie, tu si cu mine?”, iar Noah a raspuns: “Da.”

Ce a facut Satan? A adus un miel si l-a sacrificat deasupra vitei-de-vie. Apoi a adus un leu si l-a sacrificat si pe acesta. Apoi a adus o maimuta si a sacrificat-o deasupra. Apoi a adus un porc si l-a sacrificat deasupra si a udat vita-de-vie cu sangele lor. Apoi i-a spus lui Noah: “Atunci cand cineva bea un pahar de vin, este ca un miel, modest si pasnic. Cand bea doua pahare, devine puternic ca un leu si incepe sa vorbeasca mandru si fara modestie: Cine este ca mine! Atunci cand bea trei sau patru pahare, incepe sa danseze si sa se prosteasca asemenea unei maimute. Iar cand este complet beat, se comporta ca un porc, tavalindu-se in noroi si in murdarie.”

In cantitati mari, vinul (ca orice alta bautura alcoolica) reprezinta simbolul decaderii. Betia, atunci cand un om inceteaza a mai fi om si se comporta animalic este de asemenea foarte apropiata de moarte. De altfel, chiar in povestea lui Noah, acesta a fost pedepsit pentru purtarea sa din timpul betiei, atunci cand s-a dezbracat si a dansat gol in cort, atragand blestemul asupra fiului sau Ham si a urmasilor sai (Geneza 9:25).

Cele trei interdictii ale nazir-ului sunt toate legate de MOARTE. Iar in momentul in care Il intelegem pe Dumnezeu ca fiind cea mai fidela reprezentare a VIETII, toate aceste interdictii devin mult mai clare… Un nazir poarta pe cap “coroana lui Dumnezeu”, si deoarece doreste sa fie atat de aproape de Divinitate, nu poate avea nici un contact cu moartea, care este la polul opus! Nazir-ul este atat de “sus” incat nu poate avea contact cu nimic din ceea ce caracterizeaza lumea aceasta, a noastra, de “jos”…

Insa ceea ce este deosebit de interesant este ca la finalul perioadei de “separare de lume”, una din jertfele pe care trebuie sa le aduca un nazir este o JERTFA DE PACAT. Cine ar fi crezut ca un om atat de “sfant” trebuie sa aduca o jertfa de pacat? Ce pacat a comis?! Iar Rashi ofera o explicatie uluitoare, in numele rabinului Elazar HaKapar din Sifrei: “Un nazir a pacatuit fata de sine insusi, abtinandu-se de la vin.”

Lumea noastra, a oamenilor, este compusa din viata si din moarte. Din idealuri marete si din dorinte umane, naturale. Din lucruri inaltatoare si din greseli. Si ceea ce doreste Tora sa ne invete cu aceste versete este ca oricat de sus am incerca sa ne ridicam trebuie sa o facem ramanand “conectati” cu aceasta lume. Iudaismul nu este religia izolarii pe varf de munte, nu este religia in care relatia cu Dumnezeu si incercarea de a ajunge la Acesta suprascrie si anuleaza relatiile cu lumea aceasta, cu oamenii pe care ii intalnim, cu nevoile lor, cu punctele forte dar si cu slabiciunile lor, cu viata, dar si cu moartea… Iudaismul il “condamna” pe nazir pentru separarea de lume pe care o doreste si il obliga sa isi recunoasca pacatul atunci cand revine printre semenii sai.

Avem in traditia noastra o zi pe saptamana (Shabatul) pe care Tora o numeste “ziua a saptea pentru Dumnezeu”. Insa avem si alte sase zile in care sa muncim, sa luptam pentru o lume mai buna, sa alinam suferinta, sa iubim, sa radem sau sa plangem. Avem data de la Dumnezeu o saptamana intreaga in fiecare saptamana pentru a fi oameni, pentru a ne face datoria, atat cat putem si atat cat o avem, in lumea aceasta. Si chiar daca uneori nu intelegem suferinta, moartea sau necazurile, chiar daca uneori suntem coplesiti de ele, trebuie sa stim ca asa arata lumea noastra, avand in ea toate aceste rele laolalta cu toate lucrurile frumoase pe care ni le dorim. Asa dupa cum afirma si Eclesiastul (3:2-9) vorbind despre oameni, despre noi:

“Orice lucru are timpul sau…
Un timp pentru a ne naste si un timp pentru a muri.
Un timp pentru a planta si un timp pentru a aduna ce am plantat.
Un timp pentru a ucide si un timp pentru a vindeca.
Un timp pentru a distruge si un timp pentru a cladi.
Un timp pentru a plange si un timp pentru a rade.
Un timp pentru a jeli si un timp pentru a dansa.
Un timp pentru a arunca pietre si un timp pentru a le aduna laolalta.
Un timp pentru a imbratisa si un timp pentru a ne opri de la imbratisa.
Un timp pentru a cauta si un timp pentru a pierde.
Un timp pentru a pastra si un timp pentru a azvarli deoparte.
Un timp pentru a rupe si un timp pentru a coase.
Un timp pentru a tacea si un timp pentru a vorbi.
Un timp pentru a iubi si un timp pentru a uri.
Un timp pentru razboi si un timp pentru pace.”

Fie ca Dumnezeu sa ne dea fiecaruia intelegere pentru a face lucrurile conform timpului lor, pentru a fi oameni traind printre oameni!

Shabat Shalom!

Share This