[Haftara Bo: Ieremiahu 46:13-28]
Întreaga Haftara din această săptămână – cu excepția ultimelor două versete care sunt un mesaj direct de speranță pentru poporul evreu – este dedicată admonestării Egiptului. Într-un grandios exercițiu profetic, cu detalii pe care istoria le va consemna apoi în paginile sale, spre surprinderea generațiilor viitoare, profetul Ieremiahu le transmite egiptenilor verdictul divin.
Un simplu verset din această profeție sumarizează tot mesajul:
קולה כנחש ילך כי בחיל ילכו ובקרדמות באו לה כחטבי עצים – Glasul [Egiptului] va fi precum cel al unui șarpe, căci vor înainta în forță cu topoare împotriva sa, aidoma unor tăietori de lemne. – Ieremia 46:22
Egiptul, forța antichității, cu puterea sa de a decide cine trăiește și cine moare, cu puterea de a domina sclavi, de a cuceri națiuni și a crea imperii, este ”vânat” cu topoare, redus la tăcere, adus din culmea măreției absolute până aproape de distrugerea totală.
Imaginea este șocantă. Și mai șocantă însă este metafora, comparația utilizată în acest verset. De ce este asociat strigătul Egiptului cu strigătul unui șarpe?
În comentariul său asupra acestui verset, Rași aduce în prim-plan o paralelă între Egipt și șarpele menționat în Cartea Genezei. Acolo – după ce șarpele îi convinge pe primii oameni, Eva și Adam, să nesocotească porunca divină de a nu mânca din Pomul Cunoașterii – Dumnezeu îi dă șarpelui o pedeapsă relativ stranie: ”Pe burtă să mergi și praf să mănânci în toate zilele vieții tale.” (Geneza 3:14)
Imaginea zugrăvită de Midraș pe marginea versetului din Geneza este însă și mai stranie:
Când Dumnezeu i-a spus șarpelui ”pe burtă să mergi”, îngerii au coborât cu topoare și i-au tăiat picioarele, iar strigătul său a răsunat de la un capăt la celălalt al lumii. – Bereșit Raba 20:8
Înainte de pedeapsă, Tora ne spune că ”șarpele era cel mai inteligent (viclean?) dintre toate animalele câmpului” (Geneza 3:1). Completând imaginea, Midrașul ni-l descrie ca având înfățișare aproape umană, cu mâini și picioare și, desigur, cu darul vorbirii pe care l-a folosit pentru a o seduce pe Eva.
Versetul din Geneza și cel din Haftara acestei săptămâni sunt de fapt în strânsă legătură semantică unul cu celălalt. Egiptul, gloria lumii antice, își vede măreția amputată. Șarpele, cel mai de seamă dintre animale, își vede picioarele amputate. Ambii își pierd posibilitatea de a vorbi (șarpele la propriu, iar Egiptul metaforic), nu înainte însă de a își deplânge propria soartă. Iar strigătul amândurora ”răsună de la un capăt la celălalt al lumii”, după cum punctează Midrașul în cazul șarpelui și versetul imediat anterior Haftarei, Ieremia 46:12, în cazul Egiptului.
Mesajul este simplu: în fiecare din aceste cazuri, protagoniștii au primit de la Dumnezeu daruri unice și însemnate. În cazul șarpelui, el a avut ocazia să fie aproape uman, să interacționeze direct cu oamenii, să învețe de la ei, să se ridice deasupra condiției de simplu animal și să îi influențeze pe cei din jur spre a face bine. Din păcate, șarpele a ales să folosească darurile lui Dumnezeu pentru a face rău, a semăna neîncredere, a ispiti și a genera conflict și păcat.
Idem și în cazul Egiptului. Dincolo de puterea militară și influența culturală pe care le-a exercitat asupra întregii lumi antice, Egiptul a avut și unica ocazie de a interacționa cu spiritualitatea adevărată, ”găzduită” în acele vremuri de Iosef și famila sa. Mai mult, egiptenii au avut ocazia să se bucure de prezența evreilor în mijlocul societății egiptene, să învețe de la ei, să protejeze această oază de monoteism și spiritualitate care se numea poporul evreu, ba chiar poate să și renunțe definitiv la idolatrie și să îmbrățiseze și ei o cale a dialogului și relației cu Dumnezeul adevărat. Ceea ce au făcut în schimb le-a pecetluit soarta pe veci: au înrobit poporul evreu, au încurajat tirania, cruzimea, crima, și-au ”întărit inima” și au întors spatele lui Dumnezeu.
Oportunitatea a existat, în ambele cazuri. Iar când a fost neglijată și călcată în picioare, ea a dispărut pentru totdeauna.
O lecție și pentru zilele noastre, când trecem adesea pe lângă oportunități, când ratăm vocații, când folosim darurile cu care am fost înzestrați pentru scopuri greșite… O lecție valabilă, atunci ca și acum, o reamintire a potențialului pe care îl avem, fiecare dintre noi, de a ne îndeplini misiunea și a face, împreună, o lume mai bună…
Șabat Șalom!
Cum puteti spune ca egiptenii puteau sa ia invatatura de la evrei ,cand si evreii insasi se inchinau vitelului de aur facut de Aron ,dupa ce vazuse clar cu ce mana forte Dumnezeu ii scosese din Egipt ? Este anacronic . Abia dupa Vitelul de aur Dumnezeu daruieste Legea pe muntele Sinai .In toti cei 40 ani de pribegie in pustie poporul evreu supara pe Domnul de zeci de ori ,de zeci de ori se razvrateste nu suporta legea ca si in cazul cand cere sa fie condusi de un rege Saul si nu de Dumnezeu In cartea Judecatorii poporul evreu paraseste pe Domnul de zeci de ori si Domnul ii lasa sub asuprirea popoarelor ce nu le decimase si atunci cand strigau catre Domnul ,Domnul ii auzea si ii elibera .Templul a fost distrus de 2 ori tot din cauza nelegiuirilor poporului ca si robia Asiriana ,cea babiloniana si cea romana . Nici un popor nu a suferit atata vreme indelungata , aprox imativ 2600 ani si atat de crunt . Poporul evreu trebuia sa fie o natiune EXEMPLU pentru popoarele de jur imprejur de aceea Domnul ia ales dintre toate popoarele ca si BISERICA care si-a pierdut marturia ,puterea exemlului in lume . Va rog sa nu va suparati pe mine ,am spus ce simt ,ce cunosc , ce am descoperit din Biblie cu modestie ,fara rautate
Fără discuție că evreii (ca și alte popoare) s-au abătut de la calea corectă de multe ori în cursul istoriei, uneori cu consecințe tragice (ex: Vițelul de Aur, Distrugerea Templelor etc).
Însă NU la acele momente făceam eu referire… Când au venit în Egipt în timpul lui Iosef, evreii erau o familie cu o credință monoteistă, cu valori morale puternice, bine ancorate în legământul abrahamitic. Acela era momentul (practic primul moment de interacțiune autentică între cele două civilizații) în care egiptenii ar fi putut lua exemplu de la evrei, momentul când ar fi putut decide să urmeze calea corectă. În schimb însă, evreii au fost izolați în Ținutul Goșenului iar faraonul ”nu l-a mai cunoscut pe Iosef”, cu consecințele tragice pe care Tora ni le prezintă.
Aceea era oportunitatea ratată la care am făcut referire… oportunitate care a dispărut pentru totdeauna.