[Haftara Ki Tavo: Isaia 60:1-22]

De obicei, nu fac așa ceva… Nu anunț niciodată ceva (mai ales ceva atât de important) atunci când nu sunt absolut sigur de circumstanțele și momentul exact în care se va întâmpla. Însă în această săptămână, voi face o excepție de la regula auto-impusă, și asta pentru că însăși Haftara pe care o citim anunță nici mai mult, nici mai puțin decât… Era Mesianică. În chiar ultimul verset, în ultimele cuvinte ale Haftarei, profetul Isaia ne spune următoarele:

Cel mic se va face o mie și cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu Domnul, la vremea ei fixată voi grăbi asta. – Isaia 60:22

Conform practic tuturor comentatorilor, evrei și neevrei deopotrivă, acest verset este o profeție despre Era Mesianică, care urmează – fără dubiu – să vină. Însă întrebarea de o mie de puncte, întrebarea pe care nenumărate generații și-au pus-o în decursul istoriei, este: CÂND ANUME?

În verset, profetul Isaia indică într-adevăr un moment, însă oare putem să-l înțelegem? Ce înseamnă faptul că ”Dumnezeu va grăbi Era Mesianică la vremea ei”? Nu este oare această exprimare un oximoron? Era Mesianică va veni oare la vremea ei sau, grăbită de Dumnezeu, înainte de vremea ei?

Ei bine, exact această întrebare o adresează și Talmudul în Tratatul Sanhedrin:

Rabinul Alexandri a spus: Rabinul Iehoșua ben Levi a scos în evidență o contradiție: este scris: ”[Mesia va veni] la vremea lui” și este de asemenea scris: ”Dumnezeu îi va grăbi venirea” (Isaia 60:22). Răspuns: dacă merită, voi grăbi venirea; dacă nu, va veni la vremea fixată. – Talmud, Tratatul Sanhedrin 98a

Ceea ce sugerează Talmudul este ceea ce tradiția iudaică a susținut de fapt tot timpul: venirea efectivă a lui Mesia nu depinde de noi, însă momentul venirii sale depinde. În planul etern al lui Dumnezeu, instaurarea Erei Mesianice este un moment la fel de sigur ca și Crearea Lumii. În fiecare zi însă, în rugăciunile lor, evreii își reiterează credința în mântuirea finală: אני מאמין (”Ani maamin”) – ”Cred cu o credință desăvârșită în venirea lui Mesia; și chiar dacă întârzie, eu îl voi aștepta în fiecare zi.” Însă depinde (și) de noi când anume ziua finală va sosi…

Desigur, dacă privim atent la istorie, de nenumărate ori oamenii (evrei și neevrei deopotrivă) au considerat că ”vremea lui Mesia” a venit. Fie că au proclamat simplu ”Mesia a venit!”, fie că au vorbit despre instaurarea împărăției divine pe pământ, fie că au amintit despre sfârșitul lumii sau judecata de apoi sau mântuirea finală sau alte concepte similare – ceea ce este clar este că oamenii nu au încetat să spere și să aștepte.

Însă de foarte multe ori, speranța și așteptarea au fost în esență tot ce au făcut! Nu a existat, decât arareori, cea de-a doua componentă a conceptului, acea încercare de ”grăbire” a venirii prin cultivarea meritului individual și colectiv, prin fapte bune, prin interiorizarea și ascultarea poruncilor divine și prin asumarea unui rol activ în îmbunătățirea sau ”repararea” lumii în care trăim (tikun olam).

Și aici este de fapt alegerea pe care fiecare dintre noi o are înainte zi de zi. Rămânem doar pasivi, așteptând ”vremea fixată”? Sau, dimpotrivă, ne asumăm un rol mai activ, menit a (con)duce omenirea din punct de vedere spiritual pe calea ”grăbirii”, pe calea apropierii de scopul pentru care lumea a fost creată?

Sarcina nu e nici simplă și nici clară. Textele biblice și tradițiile pe care le-am moștenit ne oferă unele jaloane, însă nici acelea deslușite, simple sau perfect definite. Nu există aproape niciodată siguranța că o acțiune oarecare pe care o întreprindem va avea un efect, și nici că acel efect va fi imediat sau chiar scontat. Spiritualitatea umană și lumea în general în modelul pe care religia îl propune pentru ea nu este un app, unde apăsăm pe un buton și obținem instantaneu ceea ce ne dorim. Însă cu perseverență, dedicație și mai ales credință, putem ajunge cu siguranță departe. Mai multe, fiecare e dator să deslușească pentru sine, față în față cu propria conștiință, propriul suflet și Creatorul acestuia…

Să ne ajute Dumnezeu să facem ce Își dorește El și să-L ajutăm și noi pe El să facă ce ne dorim noi!

Șabat Șalom!