Deoarece timpul nu mi-a permis în această săptămână să redactez un articol mai cuprinzător pe marginea pericopei Beșalah, vă ofer doar o ”pastilă” legată de capitolul 15 al Cărții Exodului, cunoscut în tradiția iudaică sub numele de Șirat Ha’Yam – Cântarea de la Mare. Intonată de către evrei sub conducerea lui Moșe imediat după miracolul despărțirii apelor și reluată apoi, cel puțin în parte, de către femeile evreice conduse de Miriam, Cântarea de la Mare este o foarte importantă compoziție a tradiției iudaice. Ea este recitată în fiecare dimineață, în cadrul rugăciunii de Șaharit, conform cu porunca biblică de a rememora Exodul din Egipt în fiecare zi.

Ceea ce este însă extrem de particular la această compoziție este modul în care ea este scrisă în sulurile de Tora, și anume sub forma unui poem, cu spații albe în interiorul versetelor. De ce oare?

În tratatul talmudic Meghila, rabinii încearcă să elucideze acest mister, oferind însă o explicație relativ criptică și care, fără îndoială, necesită explicații suplimentare:

Rabinul Hanina bar Pappa a spus că rabinul Șeila, un om din satul Timarta, a interpretat [această formă de redactare] în mod homiletic, astfel: Toate cântările biblice sunt scrise sub forma unei jumătăți de cărămidă puse peste o cărămidă întreagă și sub forma unei cărămizi întregi puse peste o jumătate de cărămidă. Acesta este principiul pentru toate cântările biblice, mai puțin pentru cântarea fiilor lui Haman și pentru cântarea regilor Canaanului [cei învinși de Ioșua]. Aceste ultime două cântări sunt scrise ca o jumătate de cărămidă pusă peste o jumătate de cărămidă și o cărămidă întreagă pusă peste o altă cărămidă întreagă. De ce? Pentru ca respectivii dușmani să nu se ridice niciodată după ce au căzut. – Talmud, Meghila 16b

Despre ce cărămizi și jumătăți de cărămizi este vorba aici?

Ei bine, dacă priviți cu atenție imaginea asociată, veți afla probabil răspunsul la întrebare. Spațiile din interiorul versetelor Cântării de la Mare (partea din stânga a imaginii) sugerează într-adevăr o lucrăre de zidărie: rânduri de ”cărămizi” suprapuse, respectiv de cuvinte și spații albe intercalate, care creează un efect vizual deosebit de interesant.

Însă efectul vizual este doar o parte din explicație… Cealaltă este legată de spusele rabinului Șeila din Timarta, anume că există de fapt două variante de ”zidărie”, adică de aranjare în pagină, în cântările biblice. Una dintre ele, cea folosită în pericopa noastră, este cea similară cu un zid sau cu o scară, o structură solidă care, dacă ne-am imagina-o în realitate în 3D, ar permite cuiva să o escaladeze, să urce pe ea. Cealaltă variantă (partea din dreapta a imaginii), este cea folosită în Meghilat Ester (Povestea Esterei) pentru a marca enumerarea fiilor lui Haman și aduce cu o fântână fără fund: două ”coloane” de text, simbolizând pereții verticali ai fântânii, mărginind un spațiu gol, alb, în interior.

Prima structură sugerează stabilitatea și ascensiunea. A doua structură sugerează decăderea. Prima este o structură legată de elogierea lui Dumnezeu, iar a doua este una legată de dorința de a vedea dispariția dușmanilor.

În pericopa din această săptămână, evreii sunt într-o stare de spirit constructivă și exultantă. Deși pentru eliberarea lor definitivă din robie egiptenii trebuie să moară, Tora nu condamnă Egiptul la o dispariție completă. Dimpotrivă, în mai multe versete ale Torei, evreii sunt încurajați să nu îl asuprească pe străin, ”pentru că străini ați fost în țara Egiptului” (Exodul 22:20). Structura vizuală menită să descrie pedepsirea egiptenilor este una care simbolizează construcția (un zid) și posibilitatea de a reveni în ascensiune (o scară), tocmai pentru că Egiptul nu este condamnat la pieire.

Prin contrast, cântarea fiilor lui Haman este una care simbolizează speranța că respectivii dușmani vor cădea și nu își vor mai reveni niciodată. Conform tradiției, Haman – eroul negativ din povestea de Purim – este urmașul lui Amalek, inamicul etern al poporului evreu și cel despre care Tora însăși ne spune că ”Dumnezeu îi va șterge amintirea de sub ceruri” (Exodul 17:14).

Dacă pentru Egipt salvarea este oferită chiar de Tora în versetele sale, atât explicit cât și prin intermediul sugestiei vizuale din Cântarea de la Mare, pentru Amalek această salvare nu există. Egiptul are așadar ocazia să supraviețuiască și apoi, dacă își dorește, să urce, în timp ce Amalek este destinat căderii eterne și distrugerii.

Șabat Șalom!

Share This
Sari la conținut