Întâlnirea dintre Iaacov și fratele său Esav pe care Tora o descrie cu lux de amănunte în pericopa Vaișlah constituie într-un fel și punctul de plecare al Haftarei din această săptămână. De fapt, Haftara face referire la soarta și viitorul celor două națiuni, poporul evreu, urmași ai lui Iaacov-Israel și edomiții, urmași ai lui Esav-Edom. Ni se spune că Esav va fi pedepsit în final pentru faptul că a provocat suferință lui Iaacov, pentru faptul că a fost unealta de distrugere a Celui de-al Doilea Templu din Ierusalim și pentru exilarea poporului evreu imediat după acest eveniment. (Reamintim aici faptul că, în tradiția iudaică, romanii — cei care au distrus Templul și apoi i-au înfrânt pe evrei în timpul revoltei lui Bar Kohva — sunt urmașii lui Esav-Edom.)

Însă poate cel mai important mesaj al Haftarei nu este ceea ce Dumnezeu îi spune lui Esav și urmașilor săi, ci modul sau, mai exact, calea pe care o alege pentru a transmite acest mesaj.

Haftara asociată pericopei Vaișlah este compusă din cele douăzeci și unu de versete care alcătuiesc scurta viziune a profetului Ovadia. Ca și în cazul Haftarei la pericopa Toldot, preluată din viziunea profetului Malahi (în traducere ”trimisul Meu”), și în cazul Haftarei din această săptămână profetul care o rostește are un nume special. În ebraică, Ovadia înseamnă ”slujitorul lui Dumnezeu”, ceea ce face aluzie la calitatea persoanei, mai mult decât o face în mod normal un apelativ.

Însă tradiția iudaică nu se oprește aici în cazul profetului Ovadia… În Talmud (Tratatul Sanhedrin 39b), rabinii îl identifică pe Ovadia ca fiind un edomit, convertit la iudaism și devenit ulterior profet în urma unui incident în care a salvat de la pieire alți profeți persecutați de către Ahab și Izabel (a se vedea Regi I 18:3-4). Mai mult, Rași oferă o foarte interesantă explicație pentru dimensiunile foarte reduse ale viziunii lui Ovadia:

De ce este Ovadia diferit în sensul că a fost ales pentru a profeți în legătură cu Edom dar nu a oferit nicio profeție legată de vreun alt subiect? Înțelepții noștri explică: Ovadia a fost un edomit care s-a convertit la iudaism. A spus Dumnezeu, binecuvântat este El: ”Dintre ei și între ei voi aduce [cuvântul Meu] peste ei. Fie ca Ovadia, care a trăit între doi oameni nelegiuiți, Ahab și Izabel, dar nu a învățat din faptele lor rele, să vină și să rostească pedeapsa asupra lui Esav, care a trăit printre doi oameni corecți, Ițhak și Rebeca, dar nu a învățat din faptele lor bune.

Ideea nu este inedită în iudaism, dar este foarte interesantă: Dumnezeu plătește cu aceeași măsură, în ebraică מידה כנגד מידה — ”mida keneghed mida.” Desigur, adesea dificil de remarcat în lume — care, uneori, oferă și imagini în care oameni buni suferă în timp ce nelegiuiți triumfă — acest concept reprezintă o componentă importantă a credinței iudaice. Fără acest concept și fără extensiile sale naturale, conceptele iudaice de răsplată (סחר — ”sehar”) și pedeapsă (עונש — ”oneș”), probabil că iudaismul nu ar exista în forma sa actuală.

Credința iudaică este că lumea are o ordine și că Dumnezeu și Legea Sa sunt parte din această ordine. Cine acționează împotriva acestei ordini atrage către sine oprobiul și pedeapsa divină. Cine merge pe calea lui Dumnezeu și Îi ascultă poruncile este răsplătit, fie în această lume, fie în Lumea Viitoare.

Iar ceea ce este și mai important conform iudaismului este că oamenii — de la Adam și Eva încoace — au întotdeauna înainte alegerea căii pe care doresc să pășească. Contrar altor concepte filosofice și teologice, iudaismul nu este o religie deterministă. Dimpotrivă, orice om are opțiunea și posibilitatea de a atinge cele mai înalte niveluri de spiritualitate și apropiere de Dumnezeu, precum și (desigur, nedorit) cele mai joase nivele de decădere. Familia în care cineva s-a născut, țara din care provine, modul în care a fost crescut etc. influențează dar nu definesc în iudaism viitorul persoanei. Fiecare om are opțiunea de a-și alege ”învățătorii” și exemplele considerate demne de urmat, de a păstra sau schimba calea înaintașilor, de a-și menține sau a-și depăși condiția și de a-și făuri propria relație cu Dumnezeu.

În Pirkei Avot (Învățăturile Părinților), unul din tratatele Mișnei, cuvintele rabinului Iehoșua ben Perahia rezonează în același mod: עשה לך רב Fă-ți un învățător!(Pirkei Avot 1:6)

Atunci când își ”face” un învățător, un om face în esență o alegere care îi influențează și uneori chiar determină viitorul. Profetul Ovadia și Esav, cele două exemple oferite de Haftara pericopei Vaișlah, marchează extremele acestui proces: în primul caz, un om trăitor printre nelegiuiți alege o cale bună; iar în al doilea caz, un om trăitor printre oameni drepți alege o cale rea.

Respingând idea determinismului și abordând modelul alegerilor accesibile tuturor, iudaismul transmite lumii un mesaj care în zilele noastre este cât se poate de actual: meritele și defectele trebuie creditate individului și relației sale cu Dumnezeu și nicidecum familiei, societății, sorții, norocului sau circumstanțelor.

Este un mesaj pe care am face bine să-l auzim, tare și clar, și la care ar trebui să ne gândim ori de câte ori viața ne tentează să găsim scuze și să oferim ”explicații” pentru eșecurile noastre sau pentru eșecurile altora. Este un mesaj — singurul! — care ne poate face să stăm pe propriile picioare, să ne asumăm demn propriile răspunderi și să nu ne rușinăm atunci când ne vine rândul la judecata celor din jurul nostru sau la judecata Celui de Deasupra.

Șabat Șalom!

Share This