Ce animale poate manca un evreu si ce nu poate manca?
Ca punct de plecare, va recomand raspunsul la „Cum este considerat porcul ca animal, in religia iudaica?”, disponibil pe site-ul DvarTora. Va va oferi o imagine a mamiferelor pe care traditia iudaica le permite, respectiv le interzice, pentru consum.
In ceea ce priveste pasarile, lucrurile sunt mai complicate. Tora nu ofera decat o lista de pasari interzise, neindicand insa care sunt cele permise. Traditia iudaica a consacrat anumite pasari ca fiind kasher (permise consumului), evident, in conditiile in care acestea sunt omorate in mod ritual (prin shehita) si apoi pregatite conform traditiei pentru a elimina sangele (procedura numita meliha sau kusherit – a se vedea raspunsul la intrebarea „Ce inseamna “a kusheri carnea” si cum se realizeaza acest proces?”). Printre cele mai cunoscute pasari permise consumului sunt si: gaina, rata, gasca, curcanul, prepelita, porumbelul si turturica (ultimele doua fiind utilizate in vechime si pentru sacrificiile rituale din Tempul din Ierusalim).
Dintre pesti, numai cei care au solzi si aripioare pot fi consumati (de exemplu: stiuca, pastravul, crapul). Pestii care nu au si solzi si aripioare (cum ar fi tiparul, calcanul sau rechinul), precum si toate celelalte animale marine (scoici, melci, crabi, calamar, caracatita) nu sunt kasher.
Unui evreu ii este de asemenea cu desavarsire interzis sa consume sange (cu exceptia sangelui de peste), precum si amestecuri de produse lactate cu produse din carne.
Evident, subiectul este departe de a fi epuizat…
lebada este interzisa,dar cum ramane cu cele din familia ei,gasca si rata?
Gâsca și rața sunt permise. Permisibilitatea nu este legată de familiile din care fac parte respectivele păsări (sau animale), ci este un decret divin.
cu drag, apreciez toata munca depusa pe acest site, si in varianta veche si in cea noua (mult mai practica) asa ca sunt bucuroasa sa va fiu de ajutor…
Pentru ca mi-ati adresat o rugaminte de a va ajuta, link-urile de pe aceasta pagina se intorc la aceeasi pagina pe care o citim…multumesc
Vă mulțumesc pentru avertisment. Am corectat. Probabil că mai există și alte articole cu link-uri greșite (majoritatea datorită modificării formatului de link odată cu transferul site-ului pe o nouă platformă). Din păcate, nu dispun momentan de timpul necesar să parcurg sutele de articole existente pentru a corecta toate erorile, de aceea vă sunt recunoscător când îmi sunt semnalate astfel de situații, pentru a le putea corecta. Încă o dată, vă mulțumesc mult.