Legile legate de kașrut (regulile alimentare evreiești) sunt în iudaism un subiect pe cât de important, pe atât de complicat. În pericopa Șemini pe care o citim în această săptămână, mai precis în capitolul 11 al Cărții Leviticului, Tora ne prezintă detaliile legate de animalele, păsările și peștii care pot fi mâncați și care nu pot fi mâncați. Este un subiect relativ sec și tehnic, fără narațiune, intrigi sau descrieri, însă un subiect care influențează iudaismul până în zilele noastre.

Nu este de mirare așadar că detaliile legate de respectivele animale, de caracteristicile după care putem determina dacă ele sunt permise sau interzise, sunt deosebit de importante și merită întreaga atenție. Și tocmai de aceea, practic tot comentariul din această săptămână va fi dedicat unor inadvertențe, nuanțe și erori de traducere legate de subiectul kașrut.

Să începem cu primele trei versete al capitolului 11, care au ca subiect mamiferele care pot fi mâncate și cele interzise la consum. Traducerile ”clasice” nu sunt neapărat consecvente una cu cealaltă și de aceea va fi necesar să le redăm în toate variantele pe care le întâlnim:

  • [DC]: ”Domnul a vorbit lui Moise și lui Aaron și le-a zis: «Vorbiți copiilor lui Israel și spuneți-le: ‘Iată dobitoacele pe care le veți mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ: să mâncați orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărțită și rumegă.’»”
  • [BOR]: ”În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise și cu Aaron și le-a zis: «Grăiți fiilor lui Israel și le ziceți: ‘Iată animalele pe care le puteți mânca din toate dobitoacele de pe pământ: orice animal cu copita despicată, care are copita despărțită în două și își rumegă mâncarea, îl puteți mânca.’»”
  • [GG]: ”După aceea, Domnul a grăit lui Moise și lui Aaron și le-a spus: «Cuvântați astfel către fiii lui Israil: ‘Iată vietățile pe care puteți să le mâncați, dintre toate dobitoacele de pe pământ: orice dobitoc dintre cele cu patru picioare, care are copita despicată, așa dar două unghii la picior, și care și rumegă, pe acesta să-l mâncați.’»”
  • [NTR]: ”Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: «Spuneţi-le israeliţilor: ‘Dintre toate animalele ţării, acestea sunt cele pe care puteţi să le mâncaţi: să mâncaţi din orice animal care rumegă şi are copita sau unghia despicată, adică despărţită în două.’»”

Dincolo de sinonimele inerent folosite în diversele traduceri și de diferențele introduse de evoluția în timp a limbii — să nu uităm că între editarea traducerii GG și NTR a trecut aproape un secol — nuanțele și diferențele între aceste traduceri sunt subtile. Unele modifică sensul versetului, altele sunt doar de formă și precizie lingvistică, însă cred că toate merită punctate și clarificate.

În primul rând, remarcăm în BOR și GG acel tip de sintagme introductive (”în vremea aceea”, respectiv ”după aceea”) pe care le-am întâlnit și în alte versete și care nu există în originalul ebraic.

În al doilea rând, traducerea DC pare să sugereze că mâncatul animalelor permise ar fi obligatoriu (”le veți mânca”, ”să mâncați” etc). Versetul Torei doar însă precizează caracteristicile animalelor care pot fi mâncate, nu poruncește efectiv oamenilor să le mănânce. De altfel, în strictă esență, vegetarianismul nu este incompatibil cu iudaismul. Tradiția iudaică marchează că primii oameni, de fapt toate generațiile până la Potop, au fost vegetarieni, conform versetului 1:29 din Geneza: ”Dumnezeu a spus: “Iată, v-am dat toată sămânţa roditoare de vegetație care este pe suprafaţa întregului pământ şi fiecare pom în care este rod cu sămânţă să vă fie vouă ca hrană.”

Singura posibilă complicație în ceea ce privește vegetarianismul este o tradiție iudaică legată de sărbătorile biblice, mai precis de noțiunea de ”bucurie”, în ebraică שמחה (”simha”). În Talmud, Tratatul Pesahim 109a, rabinul Iehuda ben Beteira afirmă că [אין שמחה אלא בבשר [ויין (”ein simha ela be’basar [vayain]”) — ”nu există bucurie decât [consumând] carne și bând vin”. Dictonul — privit superficial și în afara contextului — pare desigur să sugereze că noțiunea de bucurie, un concept indispensabil celebrării sărbătorilor iudaice, nu poate fi atinsă decât mâncând carne și bând vin, ceea ce ar da cumva greutate interpretării oferite de traducerea DC.

Însă contextul din Talmud este unul diferit și nu are legătură cu regulile de kașrut și nici cu mâncarea în general. Ideea promovată de rabinul Iehuda ben Beteira se referă la mâncarea sacrificiilor care erau aduse în Tabernacol și Templu. Iar vinul, în viziunea acestui rabin, este menit a suplini faptul că jertfele din Templu nu mai sunt aduse astăzi, după distrugerea în urmă cu aproape două mii de ani, a acestui edificiu. Iată însă citatul complet din Talmud, pentru a lămuri contextul exact:

Într-o scriere rabinică (baraita) a fost scris că rabinul Iehuda ben Beteira a spus: ”Când Templul era în picioare, bucuria era îndeplinită prin [mâncarea] cărnii jertfelor, precum este scris: «Să jertfești ofranda de pace și să mănânci din ea și să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău.» (Deuteronom 27:7). Iar acum, când Templul nu mai este în picioare, oamenii pot îndeplini porunca de a se bucura înaintea Domnului doar bând vin, precum este scris: ”Vinul bucură inima omului.” (Psalmi 104:15) — Talmud, Tratatul Pesahim 109a

În consecință, atât versetele Torei cât și îndemnurile rabinilor Talmudului converg către aceeași idee: consumul de carne nu este obligatoriu în iudaism, și de aceea pericopa noastră indică o permisiune de a mânca anumite animale, și nicidecum o obligație.

În al treilea rând, traducerea NTR face o confuzie majoră în interpretarea cuvântului ארץ (”ereț”). În diverse contexte, cuvântul poate fi tradus prin ”țară” (specific) sau ”Pământ” (generic). În acest verset, sintagma כל הבהמה אשר על הארץ (”col habehema așer al haareț”) se referă la viețuitoarele de pe cuprinsul întregului Pământ, și nicidecum doar la viețuitoarele trăitoare în Israel sau în țara (nici nu e clar care?) în care respectiva poruncă a fost formulată. Ideea aici este desigur aceea că regulile de kașrut sunt universale, animalele permise sunt permise peste tot, iar cele interzise sunt interzise peste tot, neexistând diferențe spre exemplu între oile din Israel și cele din Diaspora (animale permise la consum) sau caii din Israel și cei din Diaspora (animale interzise la consum).

* * *

Lista păsărilor interzise consumului aduce cu sine o altă problemă. Termenii ebraici sunt ambigui și nu au neapărat referințe clare pentru a fi identificați. De altfel, acesta este și motivul principal pentru care iudaismul a consacrat ca permise la consum — după numeroase discuții talmudice și elucidări rabinice — doar o listă foarte restrânsă de păsări: găina, rața, gâsca, prepelița, fazanul, curcanul, porumbelul și turturica (ultimele două bazat pe faptul că respectivele păsări erau aduse ca ofrande în Templu).

În pericopa noastră, Tora prezintă o listă întreagă de păsări care nu sunt koșer. Traducerile clasice încearcă să le identifice, însă respectivele identificări sunt discutabile. Iată doar câteva exemple:

  • Versetul 11:13: neșer, peres și oznia — traduse prin ”vulturul, vulturul pleșuv și acvila” (NTR) sau ”vulturul, gripsorul și vulturul de mare” (DC, BOR și GG). Comentatorii iudaici confirmă într-adevăr că ”neșer” este vulturul, probabil și că ”peres” este vulturul pleșuv, însă ”oznia” este neclar dacă este vulturul de mare sau o altă specie de vultur, ba chiar există și un comentator care sugerează — straniu — că ar fi vorba despre mitologicul grifon! (o idee în ultimă instanță respinsă de majoritatea exegeților și autorităților rabinice)
  • Versetul 11:14: daa și aia — traduse clasic prin ”gaia și șoimul” (GG), ”șorecarul și șoimul” (DC), ”corbul și șoimul” (BOR) sau ”gaia roșie și șorecarul” (NTR), în timp ce tradiția iudaică le identifică ca fiind tot specii de vultur sau șoim.
  • Versetul 11:15 menționează o pasăre numită orev, identificată ca fiind un corb atât în iudaism cât și în traducerile clasice.
  • Versetul 11:16 menționează patru păsări: bat yaana, tahmos, șahaf și neț. În iudaism, ele sunt identificate probabil ca struțul, uliul păsărar, pelicanul (sau cormoranul) și bufnița.
  • Versetul 11:17 amintește de kos, șalah și ianșuf, conform traducerilor clasice huhurezul, eretele și cocostârcul (DC) sau cucuveaua, cormoranul și bufnița (NTR)

Ceea ce este important de subliniat aici este că identitatea acestor păsări nu este de fapt cunoscută. Nici de la o traducere clasică la alta interpretările nu sunt consecvente, iar comentatorii iudaici explică uneori diferit aceste nume, pornind probabil de la alte contexte în care ele sunt menționate în scrierile evreiești.

* * *

Și o ultimă oprire pentru acest comentariu, care nu este atât o nuanță sau o greșeală de traducere, ci mai curând o curiozitate pe care unii poate nu o cunosc…

Știm desigur că în iudaism sunt permise la consum doar anumite mamifere, anumite păsări și anumiți pești. Însă în versetele 11:21-22, Tora precizează și patru specii de insecte care pot fi mâncate. Caracteristica lor principală este că fluierul picioarelor din spate este mai lung decât al celor anterioare, ele fiind astfel adaptate la sărit. Textul menționează exact patru specii, cel mai probabil toate specii de lăcuste și/sau greiere: arbe, solam, hargol și hagav. Traducerile le redau ca atare, în transliterare, deoarece identitatea lor exactă nu este cunoscută, ea pierzându-se în negura vremii.

Și mai interesant este că anumite comunități evreiești din Yemen au păstrat aparent și transmis din generație în generație o tradiție orală care le permite să identifice respectivele specii de insecte și să le folosească ca hrană. Deși multe autorități rabinice moderne au protestat la practica de a mânca respectivele insecte, invocând faptul că identitatea lor nu este pe deplin cunoscută, unele din respectivele comunități și-au păstrat totuși tradiția până în zilele noastre.

Șabat Șalom!

Share This