Ebraica este o limbă interesantă. Ebraica biblică chiar mai mult decât atât. Nuanțele pe care le oferă, sensurile posibile ale unui cuvânt, depind adesea de context și de modul în care diversele diateze și combinări de termeni se îmbină în propoziții.
Versetul 37:2 din Geneza, cel cu care vom debuta explorarea noastră de astăzi, nu face excepție. Ebraica este ויבא יוסף את־דבתם רעה אל־אביהם, însă traducerile clasice nu sunt capabile să surprindă fidel sensul textului. De această dată însă, vina nu le aparține autorilor. Contextul este simplu: Iosef își petrece timpul cu frații săi și apoi vine la părintele lor Iaakov și îi vorbește acestuia despre ei:
- [DC]: ”Și Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.”
- [BOR]: ”Iosif aducea lui Israel, tatăl său, vești despre purtările lor rele.”
- [GG]: ”El aducea tatălui lor ceea ce spunea lumea rău despre ei.”
- [NTR]: ”Iosif a adus tatălui lor un raport rău despre ei.”
Ce i-a spus de fapt Iosef lui Iaakov? Despre ce raport este vorba? Ce conținea el? Doar ”vorbele lor rele”? ”Purtările lor rele”? ”Ce spunea lumea de rău despre ei”? În mod evident, sensurile acestor expresii sunt diferite, iar termenul ebraic את־דבתם רעה nu ne ajută prea mult să îl elucidăm.
Rași explică expresia ebraică prin ”ceea ce el considera că ei făceau rău”, apropiindu-se în acest fel de traducerea BOR. Ideea aici este că faptele fraților nu erau neapărat rele, însă Iosef le interpreta ca rele, creând astfel un motiv pentru pâră.
Hizkuni traduce expresia prin ”raport negativ” (similar cu NTR), fără a face însă vreo precizare suplimentară. Din comentariului lui Hizkuni nu putem deduce nici măcar dacă era vorba de acuzații fondate sau nefondate, dacă acel ”raport negativ” avea sau nu o bază reală și obiectivă în faptele fraților sau dacă avea ca sursă doar imaturitatea lui Iosef, în condițiile în care chiar Tora ne spune că ”Iosef era tânăr”.
Dacă privim și căutăm atent, sunt convins că putem găsi și alte interpretări, și alte variante de traducere. Ideea principală aici este însă că textul ebraic este complex și dificil de interpretat, ceea ce adaugă – în opinia mea – la frumusețea și finețea originalului.
* * *
Doar un singur verset mai încolo, aflăm din Tora că Iaakov îl iubește pe Iosef mai mult decât pe frații săi și, ca semn al prețuirii sale, îi face acestuia ceva care se numește כתנת פסים (”ketonet pasim”). Din nou avem probleme în a găsi o traducere adecvată. DC o numește ”haină pestriță”. Pentru BOR, ea este ”o haină lungă și aleasă”. GG o consideră ”o tunică lungă cu mâneci”. Iar NTR o vede ca pe o ”tunică decorată”. Care din variante este cea corectă? Cum arăta de fapt haina lui Iosef?
Adevărul este că nu știm cu certitudine. Știm exact care este rolul ei, anume simbolul dragostei părintești, dar cum arăta ea exact rămâne un mister. Iată câteva interpretări iudaice:
Rași ne spune că פסים (”pasim”) este o țesătură din lână foarte fină. De unde știm asta? Din faptul că același tip de veșmânt este menționat și în Șmuel II 13:18-19, în povestea cu Amnon și Tamar, de acea dată într-un context mai clar, legat de bogăție și statut social elevat.
Ibn Ezra explică termenul ca provenind din termenul arameic ”pas yada” (ad literram: ”palma mâinii”), sugerând faptul că ar fi vorba despre o broderie sau o țesătură specială realizată manual.
Tur HaAroh traduce termenul prin ”haină multicoloră” sau ”haină dungată”.
Rașbam ne spune că respectiva haină era, simplu, o ”robă lungă”.
Hizkuni privește termenul פסים (”pasim”) prin ochii metaforei, el făcând simbolic aluzie la încercările prin care Iosef urma să treacă în Egipt: מ (”mem”) de la midianiți (primii care l-au cumpărat pe Iosef de la frații săi) și terminând cu פ (”pei”) indicând-o pe soția lui Potifar. O explicație alternativă oferită de Hizkuni ar fi aceea că termenul פסים (”pasim”) ar avea legătură cu noțiunea de compensație, de consolare pentru faptul că Iosef era orfan de mamă, tatăl său încercând astfel să-i aline suferința. (Sincer, nu înțeleg pe deplin niciuna din explicațiile lui Hizkuni și legătura lor cu termenul ebraic, însă le găsesc interesante chiar și în aceste condiții.)
* * *
Ambiguitatea termenilor – sau, mai precis, inabilitatea noastră, a cititorilor moderni, de a determina exact sensul acestora – pare însă o constantă în pericopa noastră.
Ultimul verset din capitolul 37 vorbește despre Potifar care era dregător al lui Faraon, având funcția de שר החבטים (”sar hatabahim”). Trei dintre traducerile clasice (DC, BOR și GG) interpretează termenul prin ”căpetenia străjerilor”. Prin contrast, NTR precizează într-o notă de subsol că ”nu este sigur la ce se referă această funcție; ea se poate referi și la comandantul temnicerilor sau la cel responsabil cu aprovizionarea bucătăriei palatului.”
Și de fapt aceasta din urmă este și realitatea: nu știm exact poziția pe care o ocupa Potifar la curtea lui Faraon. Termenul ebraic טבח (”tabah”) se poate referi atât la tăierea animalelor, caz în care funcția era de ”căpetenie a măcelarilor”, cât și la tăierea oamenilor, adică la execuție, caz în care funcția era de ”căpetenie a călăilor”. Poate neimportant în contextul general al poveștii, dar fără îndoială interesant…
* * *
Doar două versete mai încolo, Tora ne spune că Iehuda a avut un partener de afaceri, un om pe nume Șua, cu a cărui fiică s-a și căsătorit. Despre acest Șua, textul ne spune că era איש כנעני (”iș canaani”), ceea ce poate fi tradus simplu ca ”un om canaanit”. Aceasta este de altfel și traducerea pe care o aleg toate variantele clasice.
Interesant este însă faptul că majoritatea comentatorilor evrei merg într-o altă direcție. În ebraică, termenul are și sensul de ”negustor” sau ”comerciant”, aceasta fiind și traducerea pe care o oferă în arameică Onkelos, una din cele mai importante surse de interpretare biblică în cazul ambiguității de termeni. Opinia lui Onkelos și traducerea pe care o oferă acesta este preluată de Rași, Rabeinu Bahia, Hizkuni, Ramban, Rașbam și mulți alții. O idee în sprijinul acestei interpretări este și aceea că patriarhii au fost de regulă foarte atenți să nu ia de soții femei canaanite – a se vedea și cererea lui Avraham către slujitorul său, atunci când a venit vremea să fie aleasă o soție pentru Ițhak. (Geneza 28:6)
Desigur – după cum ne-am obișnuit deja probabil în tradiția iudaică – există și surse iudaice cu o altă opinie, anume aceea pe care o aleg și traducerile clasice ne-evreiești. Însă preponderenta interpretare iudaică merge către varianta de ”negustor”.
* * *
Versetul 38:26 reprezintă un alt exemplu de ambiguitate semantică. În recunoașterea realității că el este de fapt tatăl copilului nenăscut al lui Tamar, Iehuda rostește următoarele cuvinte: צדקה ממני (”țadka mimeni”). Traducerile clasice au dificultăți în a surprinde complexitatea sensului acestei expresii:
- [DC] și [NTR] – ”ea este mai puțin vinovată decât mine”
- [BOR] și [GG] – ”ea este mai dreaptă decât mine”
Ideea exprimată în traduceri nu este complet incorectă. De altfel, Sforno și Rașbam (și probabil și alți comentatori iudaici) traduc expresia prin ”ea are mai multă dreptate decât mine”, un sens foarte apropiat de cele de mai sus.
Prin contrast însă, Rași separă cei doi termeni în interpretarea sa: צדקה (”țadka”) – ”are dreptate” și ממני (”mimeni”) – ”de la mine”. Conform acestei interpretări, Iehuda recunoaște atât faptul că Tamar are dreptate, cât și faptul că sarcina ei este rezultatul relației pe care a avut-o cu el.
Și mai există și o altă interpretare – oferită de Midraș și citată tot de Rași în comentariul său – conform căreia o voce profetică s-a făcut auzită în acel moment, proclamând: ”ea (Tamar) are dreptate. [Modul în care au decurs lucrurile] este de la Mine”, cu sensul că Dumnezeu Însuși a fost Acela care a dirijat evenimentele pentru ca Tamar să aibă copii cu Iehuda.
* * *
Și o ultimă oprire pentru acest eseu…
Versetul 39:11 ne vorbește despre momentul exact în care soția lui Potifar încearcă să îl seducă pe Iosef și îi înscenează un viol. Textul ebraic spune că acest lucru s-a întâmplat כהיום הזה (”kehaiom haze”) – ”în acea zi” sau ”precum acea zi”.
Traducerile clasice ratează subtilitatea, traducând expresia prin ”într-o zi”, implicația fiind că ziua ar fi fost una obișnuită, banală, aidoma tuturor celorlalte din calendar. Însă în ebraică, sugestia este că, dimpotrivă, avem de-a face cu o zi specială, aparte.
În comentariul său, Rași ne spune că era vorba despre o zi de sărbătoare pentru egipteni, o zi de petrecere și sacrificii idolatre, o zi în care întreg poporul egiptean celebra public. Invocând o boală sau un discomfort oarecare, soția lui Potifar a refuzat să participe la celebrarea publică și a rămas acasă, tocmai pentru a fi singură cu Iosef și a-i putea înscena violul.
O altă interpretare este cea oferită de Radak, care traduce expresia și mai fidel prin ”precum acea zi”. Conform acestei opinii, ziua era una în care soția lui Potifar era din nou singură cu Iosef – ca și în toate zilele în care îi propusese să se culce cu ea – și putea astfel să continue să îi facă avansuri.
În orice caz, ziua în care evenimentele s-au petrecut nu a fost chiar una întâmplătoare și nesemnificativă. A fost o zi specială fie prin particularitatea ei publică (sărbătoarea idolatră a Egiptului), fie prin particularitatea ei privată (faptul că soția lui Potifar și Iosef a fost din nou singuri).
Șabat Șalom!
Opinii recente