Deși la bază susținător al ideilor sioniste, celebrul filosof evreu Martin Buber exprima în anii 1950 ideea că poporul evreu încetase să mai existe în sensul clasic al termenului. Kneset Israel, ”adunarea lui Israel” ca entitate unitară în legământ cu Dumnezeu, nu mai exista. În opinia lui Buber, diviziunile între evrei, între religioși și laici, între ortodocși și ne-ortodocși, între sioniști și ne-sioniști fragmentaseră într-atât poporul încât acesta se situa deja dincolo de vreo posibilitate reală de reparare.

Desigur, la aproape șaptezeci de ani mai târziu, în plin deceniu al doilea al secolului 21, știm astăzi că această idee este greșită. Există desigur diviziuni, există fragmentare, există divergențe de opinii și disensiuni în cadrul poporului evreu, pe considerente religioase, sociale, politice, economice etc., însă acesta rămâne chiar și astăzi, în ciuda — sau poate dimpotrivă, datorită — acestor disensiuni și divergențe, un popor. Mai mult chiar, rămânem în continuare o familie.

În pericopa Behar pe care o citim în această săptămână, mai multe versete vorbesc despre noțiunea de familie:

Când vei cumpăra sau vei vinde vecinului tău, să nu îl înșeli pe fratele tău. — Leviticul 25:14

Când fratele tău sărăcește și își vinde o parte din proprietate, cel care are dreptul de răscumpărare să răscumpere ceea ce a vândut fratele tău. — Leviticul 25:25

Dacă fratele tău sărăcește și îți este vândut, să nu îl muncești ca pe un sclav. — Leviticul 25:39

Termenul ”fratele tău” din aceste versete nu implică vreun grad de rudenie propriu-zisă. El este generic și simbolic, însemnând mai curând ”aproapele tău”, ”evreul care trăiește lângă tine”. Prin intermediul acestei sintagme, Tora creează o societate diferită, în care evreii nu sunt doar membrii ai aceluiași popor și adepți ai aceleiași credințe; ei sunt și membrii unei familii extinse. Prin această sintagmă, Tora ne reamintește că biologic avem o origine comună, toți evreii (exceptând cei convertiți la iudaism) fiind descendenții lui Avraham și ai Sarei. Și totodată, ne amintește că avem aceeași istorie, aceleași tradiții, aceleași amintiri, suferințe, bucurii. Avem aceeași credință și ne circumscriem aceluiași destin, incluzând aici, de această dată, chiar și pe cei convertiți la iudaism. Altfel spus, suntem mai mult decât vecini sau prieteni, suntem o familie.

Desigur, conceptul de familie nu este unic în Cartea Leviticul, în versetele pericopei noastre. El apare pe tot parcursul Torei, chiar din Geneza, o carte care — dincolo de recunoașterea lui Dumnezeu ca și Creator al lumii și de tranziția către monoteism — este o carte despre relațiile de familie, despre părinți și copii, frați și surori.

Dumnezeu Însuși Își definește relația cu poporul evreu prin intermediul metaforei familiei. În Exodul 4:22, El îi spune lui Moșe să îi comunice Faraonului Egiptului că ”Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut.” Mai târziu, când Moșe vorbește poporului și îi îndeamnă să fie sfinți, el le spune că ”voi sunteți copii ai Domnului, Dumnezeului vostru.” (Deuteronom 14:1)

În scrierile profeților, metafora continuă. În Hoșea spre exemplu, ea capătă o dimensiune aproape poetică, schițând și conturând o relație nu doar cu Dumnezeu, ci și cu cei cu care împărțim credința în El:

Când Israel era copil, Eu l-am iubit și în Egipt l-am numit fiu al Meu […] Eu am fost Acela care l-am învățat pe Efraim să meargă, luându-l de mână […] Pentru ei am fost ca un părinte care își ridică copilul la obraz și M-am aplecat să îi hrănesc. — Hoșea 11:1-4

În iudaismul rabinic, ideea de familie capătă chiar și o altă dimensiune. ”Kol Israel arevim ze laze” — ”Toți evreii sunt responsabili unul față de altul”, ne spune o veche și consacrată maximă iudaică. Sau după cum spunea și rabinul Șimon bar Iohai în Mehilta: ”Când un evreu este rănit, toți evreii simt durerea.”

De ce oare însă este iudaismul construit pe acest model al familiei? Există mai multe răspunsuri…

În primul rând, pentru a ne indica faptul că Dumnezeu nu ne-a ales deoarece suntem în vreun fel o elită, o grupare specială de oameni. El doar a ales o familie — a lui Avraham și a Sarei — și a decis ca acea familie să fie ”intermediara” prin care mesajul Său etern să fie comunicat omenirii. Pentru a transmite mai departe un set de valori, o credință, o idee, familia este cel mai puternic mijloc din toate posibile. Ceea ce nu s-a putut realiza într-o singură generație, atunci când evreii au ieșit din Egipt, a rămas așadar o poruncă eternă pentru a fi continuată și realizată de către evreii generațiilor următoare. La Sederul de Pesah, acest mesaj este mai actual ca oricând: ”să spui copilului tău în acea zi” — povestea noastră ca popor evreu continuă prin copiii noștri.

În al doilea rând, pentru că în familie există cele mai solide legături morale și emoționale. Prin intermediul familiei, moștenirea noastră genetică este transmisă și perpetuată. Prin intermediul familiei, valorile noastre și amintirile noastre continuă. Desigur, ne pasă și de vecini, de prieteni, chiar și de străini, însă familia este locul unde ne regăsim cu adevărat, unde ne simțim acasă, unde suntem ”printre ai noștri”.

În al treilea rând, pentru că familia este celula de bază a societății și într-un loc unde instituția familiei este puternică, și societatea este de obicei puternică. Dacă familia este solidă, idei precum altruismul, solidaritatea, prietenia sau empatia ”radiază” din micro-cosmosul familiei către macro-cosmosul societății.

Acest simț al familiei a fost cel care i-a ținut pe evrei uniți în decursul istoriei, în ciuda faptului că au fost împrăștiați pe întregul glob pământesc. Mai există însă oare astăzi acel simț? Ei bine, da, și asta din cauza însăși naturii familiei. Un om se poate certa cu fratele său, poate schimba replici dure și adesea regretate, însă în uriașa majoritate a cazurilor relația în ansamblu nu se modifică radical. Fratele rămâne frate și mâine sau, după cum spune proverbul românesc, ”sângele apă nu se face”.

În Tora, exemplele de acest gen abundă. În Geneza, avem de-a face cu rivalitate constantă între frați, însă ei continuă să rămână frați indiferent de narațiune, de suișuri și coborâșuri, de resentimente sau împăcări. În scrierile profeților sau în Cronici, vorbim despre frați care își dispută — uneori violent — tronul sau moștenirea familiei. Însă per total, atunci când analizăm în ansamblu aceste relații, sentimentul familial triumfă.

Și tocmai de aceea continuă să existe și poporul evreu, în ciuda opiniei lui Buber din urmă cu șaptezeci de ani!

Poporul evreu continuă să rămână o familie, adesea divizată, întotdeauna argumentativă, însă unită de însuși destinul pe care îl împărtășesc cu toții. După cum ne amintește și pericopa noastră, cel sau cea care a căzut rămâne fratele sau sora noastră și mâna noastră trebuie să fie cea care să îi ajute să se ridice din nou. — rabin Jonathan Sacks

Șabat Șalom și חזק חזק ונתחזק (”hazak hazak venithazek”) — ”Puternici, puternici, să fim întăriți”!

Share This