În cadrul acestui ciclu de comentarii, deja de câteva ori am punctat anumite inadvertențe sau nuanțe eronate ale traducerilor în limba română a Bibliei. Voi puncta și în acest comentariu o astfel de inadvertență, ca debut al unei discuții ceva mai ample despre natura textului biblic în general și, mai precis, despre traducerile și interpretările Torei. Precizez că ideea în sine nu îmi aparține, ea fiind inspirată de o predică pe care am ascultat-o chiar Șabatul trecut (pericopa Bereșit), în rostirea rabinului nord-american Boruch Perton.
În discursul său de adio adresat poporului evreu, Moșe le oferă acestora ultimele învățăminte… Unul din aceste învățăminte se referă la momentul în care evreii urmează să treacă Iordanul și să intre efectiv în Țara Promisă, îndeplinind astfel făgăduința făcută de Dumnezeu lui Avraham cu multe generații în urmă. Moșe le poruncește evreilor ca imediat după intrare să construiască un altar din pietre și pe acele pietre să facă o inscripție. Ne spune Tora în Deuteronom 27:8:
וכתבת על האבנים את כל דברי התורה הזאת באר היטב – Să scrii pe pietre toate cuvintele acestei Tora, bine elucidate (beer heitev).
Dar iată cele trei traduceri ”clasice” în limba română, cu lacunele și nuanțele parțial eronate pe care le prezintă ele:
”Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele acestei Legi, săpându-le foarte deslușit.” (varianta Dumitru Cornilescu)
”Și să scrii lămurit pe pietre toate poruncile acestei legi!” (varianta Gala Galaction, 1939)
”Dar să scrii pe pietrele acelea cuvintele legii acestea foarte lămurit.” (varianta Bisericii Ortodoxe Române)
În varianta Cornilescu, cuvintele beer heitev sunt interpretate ca făcând referire exclusiv la acțiunea de a scrie în piatră, a săpa și nicidecum la cuvintele în sine. Altfel spus, nu ni se vorbește despre ce a fost scris, ci doar despre cum a fost scris.
Varianta Gala Galaction traduce (eronat) sintagma דברי התורה – divrei haTora – prin ”poruncile acestei legi”. În fapt, în ebraică divrei înseamnă ”cuvinte”, nu porunci. Altfel spus, implicația este că pe respectivele pietre ar fi fost inscripționate doar poruncile Torei, dar nu și restul narațiunii biblice, spre exemplu nu și versetele care nu conțin efectiv o poruncă divină.
Iar varianta B.O.R. oferă traducerea ”cuvintele legii”, omițând însă faptul că versetul face referire la ”toate cuvintele legii”. Altfel spus, traducerea implică faptul că o parte a Torei a fost eventual exclusă din respectiva inscripție.
Prin contrast la toate aceste traduceri, în comentariul său asupra acestui verset, Rași, unul din cei mai mari comentatori biblici ai tuturor timpurilor oferă o explicație conținând doar două cuvinte: בשבעים לשון – în șaptezeci de limbi. Conform opiniei lui Rași – care, la rândul său citează Talmudul, Tratatul Sota 32a – inscripția în piatră pe care evreii au realizat-o la intrarea în Țara Promisă conținea textul integral al Torei, tradus în toate cele șaptezeci de limbi pe care omenirea le cunoștea la momentul respectiv.
Desigur, la prima vedere (ba chiar poate și la a doua), o astfel de explicație pare foarte stranie, mai ales având în vedere că o astfel de întreprindere ar fi depășit, probabil, posibilitățile tehnice ale evreilor din acea vreme. În plus, dacă o astfel de construcție ar fi fost într-adevăr ridicată, probabil că realizarea ei ar fi durat o perioadă îndelungată și, în plus, ar fi lăsat urme vizibile până astăzi. În lipsa unor dovezi arheologice și/sau de altă natură în acest sens, probabil că este mai corect să privim explicația Talmudului ca pe una metaforică și nu neapărat ad literam.
Dar ideea traducerii și explicării Torei în toate limbile pământului rămâne! În fond, Tora (și Biblia în ansamblul ei) este probabil – deloc surprinzător – cea mai publicată, cea mai tradusă și cea mai comentată lucrare a tuturor timpurilor. Însă între atâtea traduceri și atâtea interpretări, care este oare cea completă și corectă? După ce criterii determinăm asta? Cine hotărăște?
Ei bine, un moment istoric destul de bine documentat de această dată vine să ofere o imagine de perspectivă și să elucideze în parte viziunea iudaică asupra subiectului… Momentul la care fac referire a avut loc în urmă cu aproximativ 2200 de ani, la curtea împăratului grec Ptolemeu al II-lea Philadelphus. Într-o încercare de a ”testa” veridicitatea textului biblic, împăratul Ptolemeu a adunat la curtea sa șaptezeci și doi de înțelepți evrei (șase din fiecare trib) și le-a poruncit să traducă Tora din ebraică în greacă. Fiecare din acești înțelepți a fost abordat separat și a fost obligat să-și desfășoare munca de traducere complet independent de ceilalți.
Deși disputată de unii istorici – în ciuda menționării într-un text grec al vremii, Scrisoarea lui Aristeas și a preluării ulterioare de către istoricul Josephus Flavius – legenda iudaică pe marginea acestui eveniment precizează că toți cei șaptezeci și doi de înțelepți au oferit, cu ajutorul lui Dumnezeu, traduceri absolut identice pentru fiecare dintre versetele Torei. Mai mult, legenda spune că în treisprezece locuri, înțelepții au decis chiar să modifice traducerea în absolut același mod, pentru a preveni posibilitatea unei interpretări a Torei din perspectivă politeistă. Spre exemplu, versetul din Geneza 1:26 în care Dumnezeu spune ”Să facem om…” a fost tradus în greacă la singular, eliminând astfel ideea că Dumnezeu S-a sfătuit cu cineva (ex: cu Sine Însuși, cu îngerii, cu restul creației – sunt doar câteva dintre interpretările iudaice clasice) înainte de a-l crea pe om.
Această traducere este cunoscută lumii drept Septuaginta, numele făcând referire chiar la cei șaptezeci și doi de înțelepți evrei care au realizat-o în timpul împăratului Ptolemeu al II-lea. Lucrare de căpătâi a vremii sale, Septuaginta a stat la baza traducerii ulterioare în latină, numită Vulgata, care, mai apoi, a stat la baza multora dintre traducerile moderne ale Bibliei în alte limbi.
Ceea ce este însă deosebit de interesantă este și poziția tradiției iudaice vizavi de această traducere simultană și identică. O sursă din perioada talmudică, numită Mesechta Sofrim, ne spune următoarele:
Ziua [în care Tora a fost tradusă în greacă pentru împăratul Ptolemeu] a fost la fel de dificilă pentru poporul evreu ca și ziua în care au venerat vițelul de aur, pentru că Tora nu a putut fi tradusă suficient de bine.
O altă sursă, Meghilat Taanit, din aproximativ aceeași perioadă, are un mesaj similar:
În ziua de 8 Tevet a fost realizată traducerea Torei în greacă în zilele împăratului Ptolemeu și întunericul a coborât asupra lumii timp de trei zile.
Din cauza dificultăților de traducere, iudaismul a privit realizarea Septuagintei ca pe un moment profund negativ! Pentru că – indiferent de intenții și indiferent de abilități – orice traducere este, în esență, un comentariu, adică opinia subiectivă a unui autor despre subiectul discutat. Iar când acel comentariu este repetat de încă șaptezeci și una de ori, în manieră absolut identică, respectiva traducere și mai ales limitările ei devin ”săpate în stâncă” pentru toate generațiile următoare.
Prin porunca pe care a dat-o, Ptolemeu a dorit să promoveze ideea că un comentariu (traducere) are aceeași valoare cu originalul. Prin evaluarea negativă pe care a oferit-o pe marginea realizării Septuagintei, iudaismul s-a opus cu vehemență acestei idei.
În iudaism, Tora și interpretările ei sunt în permanență mișcare. Textul ebraic, deși imuabil și etern, nu îl forțează pe cititor la o singură interpretare, la o singură variantă de traducere, la o singură idee. Dimpotrivă, în tradiția iudaică există ideea că אלו ואלו דברי א-לקים חיים – în traducere: ”și acestea, dar și acestea sunt cuvintele Dumnezeului celui viu”. Când Rași oferă o interpretare, acea interpretare este corectă. Dacă Ramban (Nahmanide) îl contrazice, și acea nouă interpretare este corectă. Dacă Ibn Ezra sau Sforno vin cu alte variante de interpretare, și acelea sunt corecte.
Paradoxal la prima vedere, Tora în varianta ebraică oferă cititorului opțiunea și invitația de a procesa mai multe înțelesuri simultane, toate corecte și toate divine, chiar dacă ele par contradictorii. Mesajul lui Dumnezeu pentru oameni nu este unilateral, unidirecțional sau îngust. Dimpotrivă, el are nuanțe și oferă o întreagă panoplie de sensuri și posibile interpretări. Cât timp metodele de exegeză de text (primite, conform tradiției iudaice tot la Muntele Sinai, la fel ca și Tora Scrisă și Tora Orală) sunt respectate, cât timp exercițiul de interpretare este onest și se înscrie în canoanele credinței iudaice în Dumnezeul Unic – Tora rămâne vie și complexă, cu posibilități de interpretare dincolo de ce poate surprinde orice traducere și orice comentariu.
În ciuda impactului istoric marcant pe care l-a avut în istoria lumii prin răspândirea învățăturii biblice în antichitate – tradiția iudaică a evaluat Septuaginta ca fiind o întreprindere în esență negativă… Pentru că a ținti către uniformitatea unei traduceri unice nu poate decât să sărăcească textul biblic, și nicidecum să îl îmbogățească sau măcar să îi surprindă în întregime încărcătura morală, teologică, istorică, filosofică sau ezoterică pe care o conține.
Atunci când deschideți data următoare un original în ebraică al Torei – și vă doresc din tot sufletul să puteți să citiți acest text (și) în original – gândiți-vă la toate acestea! Gândiți-vă că fiecare verset, fiecare cuvânt chiar, poate avea o încărcătură semantică mult mai complexă decât ne apare ea la prima privire. Și că merită într-adevăr să facem acest exercițiu de a căuta înțelesurile textului, înțelesurile mesajului lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi…
Șabat Șalom!
Şhalom, Mulţumesc! Aţi scris: „Mai mult, legenda spune că în treisprezece locuri, înțelepții au decis chiar să modifice traducerea în absolut același mod, pentru a preveni posibilitatea unei interpretări a Torei din perspectivă politeistă. Spre exemplu, versetul din Geneza 1:26 în care Dumnezeu spune ”Să facem om…” a fost tradus în greacă la singular, eliminând astfel ideea că Dumnezeu S-a sfătuit cu cineva (ex: cu Sine Însuși, cu îngerii, cu restul creației — sunt doar câteva dintre interpretările iudaice clasice) înainte de a-l crea pe om.” Ne puteţi oferi, vă rog, şi celelalte 12 locuri în care Tora a fost modificată de aceşti scribi, conform tradiţiei sus amintite?
Vă mulțumesc pentru întrebare. Deoarece mi-e greu să răspund aici, în secțiunea de comentarii, din lipsă de spațiu, am creat un articol nou pe acest subiect în secțiunea de răspunsuri. Lectură plăcută!
Mulţumesc foarte mult. La punctul 9 aţi făcut oare o mică omitere? Apar ambele fraze la fel (”durata de timp în care fiii lui Israel au trăit în Egipt a fost patru sute treizeci de ani”).
Într-adevăr, am făcut o greșeală. Traducerea din Septuaginta menționa și ”țara Canaanului”. Am făcut corectura în articol. Mulțumesc pentru avertizare.
Shalom!
Există traduceri ale Torei făcute de traducătorii evrei în limba română?
Din câte știu eu, nu există (încă). Traducerile existente sunt de fapt traduse din Vulgata (latină), care la rândul ei este tradusă din Septuaginta (greacă), care este o traducere a originalului ebraic. Multe nuanțe se pierd prin aceste traduceri succesive… În plus, sunt traduceri creștine, care adesea interpretează versetele în spiritul tradiției și teologiei creștine.
Acestea sunt și motivele pentru care am debutat eu un astfel de proiect, la ora actuală aflat încă în stadii relativ incipiente – mai multe detalii aici (citiți inclusiv secțiunea de comentarii din subsolul paginii). Ideea principală a proiectului este aceea de a oferi publicului larg o traducere direct din ebraică, în spiritul teologiei, filosofiei și tradiției evreiești. Ce am încercat în traducerea mea a fost să fiu fidel textului original, să îi surprind (pe cât posibil) nuanțele și subtilitățile și să introduc note de subsol explicative acolo unde este cazul. Ca fapt divers, numai în traducerea la Cartea Genezei (Bereșit) am introdus peste 500 de note de subsol cu interpretări din surse clasice iudaice.