În urmă cu șapte ani, în 5771, rabinul Jonathan Sacks a oferit cititorilor săi un uimitor comentariu pe marginea pericopei pe care o citim în această săptămână, pericopa Hukat. În acest comentariu, filosofie, metafizică, psihologie, sociologie și neuro-științe se împletesc magistral, oferind un cadru și o posibilă explicație pentru ceea ce Tora clasifică drept ”hok”, o lege divină pentru care nu există o explicație logică.

Vă ofer în cele ce urmează o traducere integrală a acestui comentariu, cu speranța că vă va inspira și instrui. Desigur, întregul credit pentru conținut îi aparține autorului, rabinului Sacks, în timp ce orice posibile erori sunt ale mele. Lectură plăcută!

* * *

Într-un bestseller recent publicat și intitulat ”Animalul social”, jurnalistul american al cotidianului New York Times, David Brooks, scria:

Trăim în mijlocul revoluției conștiinței. În ultimii câțiva ani, geneticieni, oameni de știință cu specializare în neuro-științe, psihologi, sociologi, economiști, antropologi și alții au avansat substanțial în înțelegerea pe care o avem legat de modul în care funcționează mintea umană. La baza descoperirilor lor stă ideea că oamenii nu sunt produsul conștiinței. Dimpotrivă, suntem în principal produsul proceselor care se întâmplă în subconștient. — David Brooks

Foarte multe lucruri se întâmplă în mintea noastră și noi nu suntem pe deplin conștienți de ele. Timothy Wilson de la Universitatea din Virginia a estimat că mintea umană poate absorbi aproximativ 11 milioane de segmente de informație în fiecare moment dat. Putem însă fi conștienți de doar o mică parte din aceste segmente, restul ajungând să fie procesate în subconștient și chiar inconștient.

Totodată, în ultimii ani, omenirea a început să afle mai multe despre modul în care emoțiile ne influențează deciziile. Iluminismul francez a subliniat rolul rațiunii în viața oamenilor și a considerat emoțiile o ”barieră” în calea deciziilor corecte. Știm însă astăzi cât de incorectă este această abordare.

Antonio Damasio, în lucrarea sa ”Eroarea lui Descartes”, spune povestea unui om care — din cauza unei tumori — și-a pierdut o parte din funcțiile lobilor frontali ai creierului. Deși avea un IQ foarte ridicat și era o persoană informată și cu o memorie bună, pierderea respectivelor funcții i-a afectat omului viața în mod semnificativ. După operația de îndepărtare a tumorii, omul s-a văzut în imposibilitatea de a-și organiza timpul. A făcut investiții perdante. A divorțat de soție, s-a recăsătorit și apoi a divorțat din nou, la scurt timp. A rămas capabil să raționeze, însă capacitatea sa de a simți emoții a fost profund afectată negativ. Și fără această capacitate de a procesa emoțiile, deciziile sale de viață au fost în general dezastruoase.

Un alt om cu o afecțiune similară s-a văzut în situația de a nu putea deloc lua decizii. Spre exemplu, la finalul unei întâlniri cu Damasio, acesta i-a sugerat două posibile date pentru următoarea lor întâlnire. Omul a scos din servietă un caiet, a început să noteze argumente pro și contra pentru fiecare din cele două date, a vorbit apoi despre condițiile meteo probabile din fiecare din cele două zile și despre influența acestora asupra deciziei finale, a trecut în revistă și alte lucruri pe care le avea de făcut în acele zile și a continuat tot așa timp de o jumătate de oră. Într-un final, Damasio l-a întrerupt și a ales în locul lui una din cele două zile. Omul a răspuns imediat ”e ok” și a plecat.

În spatele deciziilor noastre, emoțiile joacă un rol mai pronunțat decât rațiunea. Iar pentru a lua decizii bune, avem nevoie de inteligență emoțională. Problema este însă că marea majoritate a vieții noastre emoționale se regăsește în subconștient, nu în conștient.

Aceasta este și logica legilor pe care Tora le numește חוקים (”hukim”), legi care nu par să aibă niciun sens rațional, logic. Spre exemplu, vorbim despre legi cum ar fi interdicția de a însămânța un ogor simultan cu mai multe tipuri de  semințe (kilaim), de a  purta haine făcute din amestecuri de lână și bumbac (șatnez), interdicția de a mânca lapte și carne împreună. Legea despre vaca roșie, care apare în pericopa acestei săptămâni, este chiar descrisă explicit ca un hok (singularul de la hukim), o lege aparent complet fără vreo logică și motivație: ”Acesta este legea (hok-ul) Torei” (Numeri 19:2)

Multe interpretări au fost oferite pentru hukim în decursul timpului. Însă dacă ar fi să încercăm o explicație prin perspectiva noilor descoperiri ale neuro-științelor, ne putem gândi că hukim sunt legi menite să treacă peste partea din creier care se ocupă cu rațiunea, creând reacții și acțiuni prin intermediul emoțiilor.

Știm de exemplu — Jared Diamond a descris acest fenomen în cartea sa ”Colaps” — că atunci când oamenii au încetat să mai fie nomazi, oriunde au trăit ei în lume au lăsat în urmă dezastre ecologice, provocând dispariția unor întregi specii de animale, distrugând păduri, poluând solul și așa mai departe.

Interdicția de a amesteca semințele (kilaim), de a amesteca laptele cu carnea sau lâna cu bumbacul sunt menite a crea un respect instinctiv pentru integritatea naturii. Sunt legi care stabilesc granițe. Sunt legi care încurajează sentimentul că nu avem dreptul de a face chiar orice vrem cu plantele sau cu animalele noastre. Unele lucruri sunt interzise, așa cum a fost odinioară interzis și Pomul Cunoașterii în Grădina Edenului. De altfel, toată povestea primilor oameni, a lui Adam și a Evei, este o parabolă de începuturi de lume pe care o putem însă înțelege astăzi mai bine decât oricând: fără limite, fără granițe și jaloane, oamenii lasă în urma lor doar distrugere.

Ritualul vacii roșii este menit și el să acționeze în același sens. El are ca țintă finală contracararea a ceea de Freud numea Tanatos, instinctul morții. Un instinct ”mai primitiv, mai elementar, mai instinctiv decât principiul plăcerii pe care îl domină”, acest instinct poate fi guvernat doar de o emoție puternică, de înțelegerea — rațională și emoțională — a ideii că  sfințenia poate fi regăsită în viață, nu în moarte. Oricine venea în contact cu un trup mort avea nevoie de ritualul purificator al vacii roșii înainte de a redobândi dreptul să intre în Tabernacol sau Templu. Preoții (kohenii) aveau reguli mai stricte, iar Marele Preot chiar și mai stricte decât ei.

De aceea iudaismul biblic s-a deosebit într-atât de religiile cu care a fost contemporan. În iudaism nu există un cult a morții, un cult al adorării rudelor decedate sau a încercării de a intra în legătură cu spiritele. În Deuteronom 34:6, Tora ne spune că ”nimeni nu știe unde este mormântul [lui Moșe] până în ziua de astăzi”, și acest lucru probabil tocmai pentru ca acest loc să nu devină un loc de pelerinaj și idolatrie. Dumnezeu și sfințenia pot fi regăsite în viață. Moartea este antiteza sfințeniei.

Ideea este — și științele au întărit acest punct — că acest instinct al morții, al venerării morții, nu poate fi învins doar la nivel rațional.  El este irațional prin excelență, trăgându-și seva în mare parte din inconștient, și totuși adesea el îi împinge pe oameni la acțiuni în lumea reală care au consecințe devastatoare.

În ebraică, termenul חוק (”hok”) provine de la o rădăcină care înseamnă ”a sculpta” sau ”a grava”. La fel cum o statuie este sculptată din piatră, la fel și comportamentul nostru este ”sculptat” în subconștientul și inconștientul nostru și de acolo ne influențează acțiunile. Rezultatul este o personalitate în care moartea și sfințenia sunt antitetice, la fel cum sunt și carnea (moartea) și laptele (viața).

Legi (aparent) iraționale, aceste hukim care dau și numele pericopei noastre sunt modul prin care iudaismul ne stimulează și ne antrenează inteligența emoțională, asociând sfințenia cu viața și profanul cu moartea. Rațiunea, indiscutabil deosebit de importantă în viața oamenilor, este așadar doar o jumătate din identității noastre, doar o fațetă a monezii. Cealaltă jumătate o reprezintă emoțiile pe care trebuie să ni le controlăm ca să devenim stăpâni asupra agresivității, violenței și morții care pândește nu foarte departe de nivelul conștient al minții noastre.

Șabat Șalom!

Share This