Veșmintele Marelui Preot (Kohen Gadol), ale celorlalți preoți (koheni), ritualul pentru inaugurarea Tabernacolului, detaliile de construcție a altarului și o scurtă introducere în ritualurile zilnice ale Tabernacolului — iată sumarul pericopei Tețave. Multă descriere, detalii arhitectonice, de construcție, de ritual, și practic niciun fel de narațiune propriu-zisă — asta găsim într-o citire atentă a pericopei din această săptămână.

Ne-am aștepta probabil ca versetele pericopei noastre să fie așadar simple și clare, fără meandre, fără ambiguități, fără nuanțe dificil de deslușit. Însă nici în această pericopă, Tora nu se dezminte, oferindu-ne o întreagă panoplie de detalii și finețuri, care de care mai interesante.

Prima oprire pe care o facem în acest eseu este chiar asupra celui de-al doilea verset al pericopei, versetul 28:2. În el, Dumnezeu îi poruncește lui Moșe să folosească o parte din donația dată de popor și să facă cu ajutorul acelor materii prime בגדי קדש (”bigdei kodeș”) pentru Aaron și fiii săi. Traducerile clasice traduc sintagma prin ”haine sfinte” (DC), ”veșminte sfinte” (BOR, NTR) sau ”sfinte odăjdii” (GG).

Însă sensul ebraic este ceva mai nuanțat, el descriind în fapt funcția respectivelor haine, și nicidecum atributele lor: ”haine ale sfințeniei” și nu ”haine sfinte”. Ideea principală este aceea că hainele lui Aaron și ale fiilor săi nu erau sfinte în sine. Ele puteau fi atinse de către popor, nu aveau puteri supernaturale, nu făceau minuni și nu confereau purtătorului abilități speciale. Ele erau menite doar să onoreze funcția pe care Aaron și fiii săi o îndeplineau, aceea de a-L sluji pe Dumnezeu în Tabernacol. Ele erau לכבוד ולתפארת (”lecavod uletifaret”) — ”pentru onoare și splendoare”, așa cum precizează chiar Tora în acest verset.

Prin contrast, existau într-adevăr în Tabernacol obiecte de cult care erau ”sfinte” — spre exemplu altarele sau Chivotul Legământului (Aron) — obiecte care fie aveau restricții speciale de folosire, fie puteau conferi sfințenie obiectelor cu care veneau în contact. Însă hainele preoților erau în altă categorie și este absolut necesar să facem această precizare în traducere…

* * *

Pietrele montate pe pieptarul lui Aaron constituie a doua oprire din acest articol. Traducerile clasice variază semnificativ una față de cealaltă, și acest lucru deoarece atât identitatea exactă a respectivelor pietre prețioase cât și însăși culoarea și aspectul lor exact sunt necunoscute astăzi. Aceste detalii s-au pierdut în negura vremii și vor fi regăsite, conform tradiției, numai odată cu reinaugurarea Templului în Era Mesianică.

Nu vreau să insist prea mult asupra acestui subiect, însă iată o variantă iudaică propusă de Hizkuni, numărul din paranteze indicând rândul pe care erau așezate respectivele pietre pe pieptar: (1) carneol, topaz, smarald; (2) turcoaz, safir, ametist; (3) hiacint, agat, cristal; (4) beril, onix, jasp.

* * *

Versetul 28:31 ne oferă alte surprize. Mantia efodului — în ebraică: מעיל האפוד (”meil haefod”) — o robă pe care Aaron o purta în timpul ritualului, ne este descrisă de traducerile clasice astfel:

  • [DC]: ”Mantia de sub efod să faci întreagă de materie albastră.”
  • [BOR]: ”Să faci apoi meilul de sub efod tot de mătase vișinie.”
  • [GG]: ”Apoi să faci mantia de sub efod, întreagă de porfiră violetă.”
  • [NTR]: ”Mantia efodului să o faci din fir de culoare albastră.”

Traducerile clasice au numeroase probleme.

În primul rând, interpretarea corectă este ”mantia efodului” și nicidecum ”mantia de sub efod” pe care o propune DC. Versetul Torei nu precizează cum era purtată respectiva mantie, ci doar materialul din care trebuia ea confecționată.

În al doilea rând, materialul nu era în mod cert mătase (porfiră) și nici culoarea nu era violetă sau vișinie. De altfel, Rași și alți comentatori precizează că aceste obiecte erau confecționate din lână de culoare thelet, o culoare specială apropiată de turcoaz, descrisă în Talmud ca fiind o culoare ”amintind de culoarea mării, de culoarea cerului și de culoarea Tronului lui Dumnezeu”. Această culoare specială era extrasă dintr-un animal marin (probabil un melc) și era folosită în multe țesături și obiecte de cult, inclusiv firul special al franjurilor (țițit) din colțurile veșmintelor. (Numeri 15:38-40)

Și în al treilea rând, versetul face o precizare importantă, anume că mantia trebuia confecționată dintr-un singur material, anume acea lână turcoaz pe care am amintit-o anterior. Această nuanță de omogenitate nu este redată deloc în BOR și NTR, ci doar în versiunile DC și GG.

Și iată așadar o traducere completă a versetului, mai apropiată de originalul ebraic:

Să faci mantia efodului în întregime din [lână] turcoaz — Exodul 28:31

* * *

Și dacă tot suntem la acest subiect, iată și o altă nuanță din chiar versetul următor:

Deschizătura sa pentru cap să fie pliată către interior, împrejurul său să aibă un tiv din lucrare împletită; precum deschizătura unei cămăși de zale să fie – [ca] să nu fie ruptă. — Exodul 28:32

Toate traducerile clasice redau ultima parte a versetului sub forma ”ca să nu se rupă”. Inițial, am precizat că traducerea ar fi greșită, însă unul dintre vizitatorii site-ului, dl. Asher Shafrir mi-a atras atenția că am comis eu însumi o eroare. (Precizarea dumisale originală — pentru care îi mulțumesc din nou — poate fi găsită în subsolul paginii, acest fragment din articol fiind revizuit de mine în urma acelui comentariu.)

Textul original ebraic spune לא יקרא (”lo ikarea”) — ”[ca] nu fie ruptă”. Traducerea poate fi cea clasică, respectiv ”pentru ca să nu fie ruptă” (explicând doar motivul pentru care respectivul tiv era făcut la guler), sau una cu sens imperativ: ”să nu fie ruptă”, conferind acestui verset o nuanță imperativă. Interesant este că în comentariul său, Rași precizează că acest fragment constituie una din poruncile negative ale Torei și că oricine rupe sau destramă respectivul material prin orice mijloace este vinovat pentru încălcarea unei porunci divine. Interesantă nuanța, nu-i așa?

* * *

Și o ultimă oprire în acest articol… Versetul 29:4, care descrie învestirea lui Aaron și a fiilor săi, precizează că înainte să îi îmbrace cu hainele sfințeniei, Moșe avea misiunea de a-i purifica pe aceștia cu apă: ורחצת אתם במים (”verahațta otam bamaim”). În mod normal, verbul לרחץ (”lirhoț”) înseamnă ”a spăla” și, într-adevăr, acesta este modul în care traducerile clasice îl redau: ”să îi speli cu apă”.

Însă în acest context, ritualul era diferit: Moșe avea misiunea de a-i cufunda complet pe Aaron și pe fiii săi într-o mikve, o baie specială care purifica spiritual și care simboliza o ”renaștere” după absolvirea de păcate sau după o contaminare rituală.

Incidental, același tip de ritual, de scufundare în mikve, este practicat până în zilele noastre atât de către femei, ca încheiere a procesului de purificare rituală după naștere sau menstruație, cât și ca etapă finală în cadrul convertirii la iudaism (atât la bărbați, cât și la femei). Și atunci, ca și acum, această purificare în mikve reprezenta etapa finală a procesului, imediat după care Aaron și fiii săi puteau îmbrăca hainele ritualului și își primeau rolul special de preoți ai lui Dumnezeu în Tabernacol.

Șabat Șalom!

Share This