În multe culturi și religii ale lumii, ideea de a fi aproape de Dumnezeu merge adesea mână în mână cu cea de detașare de lume. Fie prin post și rugăciune, fie prin izolare în temple, mănăstiri sau pe vârfuri de munte, ”cei aleși” încearcă să se separe de existența umană obișnuită, dedicându-și viața unei tentative de ”înălțare spirituală” pe care o consideră imposibil de atins în comunitate, printre oameni.
Iudaismul are și el un exemplu în acest sens. În pericopa Naso, Tora vorbește despre נזיר (”nazir”), un om care a făcut un jurământ temporar că: (1) se va abține de la a bea vin și alte băuturi alcoolice (precum și de la orice băutură făcută din struguri); (2) nu își va tăia părul; și (3) nu se va apropia de un mort.
Este acest jurământ și comportamentul pe care îl implică el un lucru bun sau unul rău în iudaism? Este o dovadă de pietate sau, dimpotrivă, un păcat? Paragrafele biblice care descriu acest comportament sunt ambigue.
Pe de-o parte, nazirul este considerat sfânt:
În tot toată perioada sa de nazirat, el este sfânt pentru Dumnezeu. – Numeri 6:8
Pe de altă parte însă, atunci când perioada de nazirat se încheie, nazirul este obligat să aducă o jertfă de păcat:
Aceasta este legea nazirului când se termină perioada sa de separare. El să fie adus la ușa Cortului Întâlnirii. Acolo să își aducă ofranda către Dumnezeu: un miel de un an fără cusur ca ofrandă de ardere-de-tot și o oaie de un an fără cusur ca ofrandă de păcat… – Numeri 6:13-14
De ce – dacă a fi nazir este o dovadă de pietate – este necesară o jertfă de păcat la încheierea perioadei de nazirat? Ramban (Nahmanide) oferă o posibilă explicație:
Până în acel moment, nazirul fusese separat în sfințenie și în slujba lui Dumnezeu și ar fi trebuit să rămână în această stare permanent, întreaga sa viață, dedicat și închinat lui Dumnezeu, precum este scris: ”Am înălțat pe unii din fiii tăi ca profeți și pe tinerii tăi ca naziri” (Amos 2:11) Textul biblic compară nazirul cu un profet. […] De aceea, atunci când își încheie jurământul și se reîntoarce la viața normală, el trebuie să se căiască, căci se reîntoarce la profan și la tentațiile lumii materiale. – Nahmanide
Pentru Nahmanide, naziratul este o stare către care ar trebui să tindem cu toții, o elevare spirituală din cotidian, dobândită prin separarea de lume și permanentizarea unei existențe în sfințenie.
Însă nu toți comentatorii biblici împărtășesc această opinie. Unul din rabinii Talmudului Babilonian, oferă următoarea interpretare:
Rabinul Eliezer Hakapar Berebi a spus: ”Faptul că nazirul s-a abținut de la a bea vin este considerat un păcat. Și dacă un om care se abține de la vin este numit păcătos, cu atât mai mult un om care se abține de la toate plăcerile vieții.” – Taanit 11a
Conform acestei opinii, lumea lui Dumnezeu a fost creată pentru a ne bucura de ea, nu pentru a fugi de ea. Desigur, orice bucurie trebuie să aibă măsură și reguli. Însă cineva care se abține de la ceea ce este permis, care își neagă plăcerile vieții sperând că astfel va ajunge la Dumnezeu, greșește. A ajunge la Dumnezeu este un proces prin care urcăm în sfințenie nu departe de lume, ci în mijlocul ei.
Cum este însă soluționată această dilemă în legea mozaică? Este naziratul, în cele din urmă, un ideal sau un păcat?
Ei bine, în capodopera sa halahică Mișne Tora, Maimonide sintetizează o regulă, citând ambele opinii. A fi nazir este și un ideal dar și un păcat. De ce? Pentru a sublinia că viața nu este doar o colecție de extreme: alb și negru, bun și rău, corect și greșit. Uneori, ea se rezumă într-adevăr doar la lucruri clare și bine definite. Însă nu întotdeauna, iar cazul nazirului este una din aceste excepții. Din perspectivă personală, nazirul îndeplinește o misiune sfântă: el încearcă să se perfecționeze, să se eleveze, să acceadă către Dumnezeu. Însă din perspectiva credinței iudaice în ansamblul ei, o astfel de viață nu este idealul, deoarece iudaismul reprezintă o luptă continuă cu provocările vieții, cu țelul de a ajunge mai aproape de Dumnezeu în mijlocul lumii. În fond, numele de Israel înseamnă ”cel care luptă cu Dumnezeu și cu oamenii” (Geneza 32:29)
Iudaismul vrea ca oamenii să își celebreze viața, nu să fugă de ea. Retragerea de lume și de dificultățile ei poate constitui într-adevăr uneori o dovadă de sfințenie. Însă o dovadă și mai mare de sfințenie este să privim toate aceste dificultăți drept în față și să încercăm – fiecare după posibilităti – să trecem peste ele și să continuăm să creștem. – rabin Jonathan Sacks
Șabat Șalom!
Nu stiu dacă e bine ce spun și potrivit articolului
Dumnezeu cere fiecărui om care crede in El sa fie sfânt pt ca el este sfânt
Consumul de vin sau ori băutura alcoolica este prohibit pt preoți conform Leveticului 10.9
Consumul de vin este prohibit și pt conducători conform Proverbe 31.4; 20.1; 23.29-33.
Pe de alta parte, separarea nazireului fata de lume este corecta
Dumnezeu a poruncit omului sa populeze pământul
Oamenii s-au răzvrătit și au făcut cetati
Conform legământului dintre poporul evreu și Dumnezeu, poporul evreu tb sa respecte legile, poruncile și orânduirile lui Dumnezeu
Iar in afara de respectarea acestora, trebuie sa se teama de Dumnezeu
De ce credeți ca mulți din cei pe care i-a ales Dumnezeu au fost pastori: Iacov, Moise, David, etc. – pt ca prin aceasta profesie presupune grija și teama, frica de potențialele animale sălbatice și grija fata de creșterea și întreținerea animalelor pe câmp
Așa ca, ca un nepriceput, cred ca interpretarea referitoare la alegerea tuturor plăcerilor vieții si a consuma vin este gresita
Dumnezeu a lăsat fiecăruia dintre noi calea sfințeniei ca un drum obligatoriu spre a ajunge a avea o relație cu El
Fiecare alege si suporta alegerile sale
Consumul de vin NU este interzis, nici preoților (kohenilor) și nici conducătorilor. Ambele categorii au voie să consume vin, ba chiar au și obligația să îl consume pentru a putea îndeplini ritualuri cum ar fi cel de Kiduș (sfințire), de Șabat și sărbători. Ceea ce este interzis este exercitarea funcției în timpul beției. Altfel spus, consumul moderat de vin sau tărie este permis, dar beția trebuie evitată. Singura categorie de oameni care nu au voie să consume vin este reprezentată de nazir, dar un jurământ în acest sens este profund descurajat în tradiția iudaică. Oamenii trebuie să se bucure de plăcerile vieții, și nu să se dezică sau abțină de la ele. În plus, noțiunea de sfințenie în iudaism nu este sinonimă cu cea de ascetism (abstinența de la plăcerile vieții, inclusiv mâncarea și băutura). Ceea ce este importantă este moderația.
Un obicei nu poate schimba textul Torei
Iar textul din Levetic 10.9 interzice consumul de vin sau bautura îmbatatoare
Levetic 10.10 ne spune pedeapsa pt consumul de vin sau alcool
In continuare textul ne spune de ce nu este bun consumul de vin sau băuturi imbatatoare
Nu stiu daca traducerea in romană e corecta
Textul nu spune nimic de moderație
Este adevărat nu mai este templu si nici chivot dar aceasta nu înseamnă libertate la consum de vin si bautura imbatatoare
Templul si Chivotul s-au pierdut ca urmare a nerespectării legii
Gustarea prea multor placeri ale vieții te îndepărtează de Dumnezeu
Poate nu are legătura cu articolul, dar testul din Deuteronom 8.10 pana la sfârșitul capitolului, ne spune ca saturarea poporului evreu va duce la pierderea credinței
Exista articole aici care spun ca textul nu se referă la posibilitatea poporului evreu de a greși ca un efect al împlinirii poftelor vieții ci ca îndepărtarea poporului evreu de Dumnezeu ca efect al împlinirii poftelor vieții este o certitudine
De aceea exista circumcizie
Prea multă plăcere te face sclavul plăcerii
Ori un credincios trebuie sa-si taie inima împrejur si da nu-si invartoseze gâtul.
Vă rog respectuos, încetați! Nu mai încercați să îi învățați pe evrei cum să-și citească ”corect” propriile texte sfinte, respectiv Tora. Polemicile pe care le creați sunt inutile și nu își au locul pe site-ul DvarTora. Dacă doriți să învățați despre evrei, iudaism și legea mozaică, site-ul vă stă la dispoziție. Desigur, puteți crede în ce doriți și puteți interpreta textul biblic cum doriți, dar vă rog, găsiți un alt forum pentru a vă promova aceste interpretări care nu au nicio legătură cu iudaismul. Site-ul DvarTora nu este locul potrivit pentru așa ceva. Ceea ce determină legea mozaică nu este doar textul scris al Torei, ci și Legea Orală (ebr: Tora Șebaal Pe), primită, conform tradiției, tot de la Dumnezeu și tot pe Muntele Sinai, în cadrul Revelației. Citirea strictă a textului Torei, fără interpretările prin prisma Legii Orale și a metodelor hermeneutice de analiză a textului, conduce adesea la concluzii eronate și îndepărtate de iudaism.
Strict la subiect: versetul din Leviticul 10:9-10 se referă explicit la preoți și, pentru ei, doar la momentele dinaintea ritualului Tabernacolului sau Templului (”atunci când veniți în Cortul Întâlnirii”). Respectivul verset nu implică o interdicție generală asupra consumului de alcool. Altfel spus, cei care nu erau preoți aveau voie să consume alcool. Și chiar și preoții aveau voie să consume alcool, cu condiția să nu o facă înainte de a veni pentru a îndeplini ritualul în Tabernacol sau Templu. Iar astăzi, când nici Templul și nici ritualul său nu mai există, interdicția respectivă nu mai are nicio aplicabilitate. (Singura reminiscență este legată de interdicția ca preoții să binecuvânteze poporul în cadrul Birkat Kohanim după ce au consumat alcool. Atât.)
În ceea ce privește ideile ascetice pe care le promovați (ex: ”plăcerile vieții te îndepărtează de Dumnezeu”) – ele nu au niciun suport în tradiția, cultura și religia mozaică. Iudaismul nu încurajează mâncatul peste măsură, nici beția, nici desfrânarea, dar nici nu încurajează ascetismul sau abstinența. După cum am spus deja de câteva ori: iudaismul încurajează oamenii să se bucure cu moderație de toate lucrurile pe care Dumnezeu li le-a permis în această lume.
În fond, numele de Israel înseamnă ”cel care luptă cu Dumnezeu și cu oamenii” (Geneza 32:29)
–
32:29? Acolo parca era vorba de … „Pentru ce Imi ceri numele?”
[28. Apoi a zis: „Numele tau nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; caci ai luptat cu Dumnezeu si cu oameni si ai fost biruitor.”]?
Nu știu ce variantă sau traducere ați consultat, dar cotația Geneza 32:29 este corectă: versetul 29 (nu 28) este cel în care este oferită explicația numelui Israel.
Varianta de traducere Cornilescu.
https://old.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/genesa/32/
Citatul l-am extras din topicul de mai sus PIETATE SAU PĂCAT? (Naso 5778) (la penultima fraza) dar este cotat gresit pe Geneza 32:29 in loc de 32:28.
Nu?
Cotația iudaică diferă. Conform cotației iudaice, capitolul 31 are doar 54 de versete și nu 55 cum este indicat în versiunile bazate pe Septuaginta (inclusiv în versiunea Cornilescu). În cotația iudaică, ”Lavan s-a trezit dis-de-dimineață […]” este marcat ca fiind 32:1 și nu 31:55, de unde rezultă și diferența legată de versetul 29.
Multumesc!
Este posibil. Scuze!
Uneori si Psalmii apar cu mici diferente de numerotare, in diferite traduceri.
Apropo:
Cum interpretati Psalm 82 vers 6:
[Eu am zis: „Sunteti dumnezei, toti sunteti fii ai Celui Preainalt.”] sau
[Eu am zis: „Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preainalt”.]
In sensul ca nu ar exista exclusiv un unic fiu ci mai multi fii ai Celui Preainalt?
Text la plural care apare si in Gen.6, vers 2 si 4:
2 [fiii lui Dumnezeu au văzut …]
4 [… după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor …]
Termenul ebraic ”elohim” poate avea mai multe sensuri, în funcție de context: Dumnezeu, judecători, oameni de vază, îngeri etc.
Și nu, în iudaism nu există un ”unic fiu” al lui Dumnezeu, sintagmă prin care, presupun, vă referiți la Isus. Cu toții suntem creațiile lui Dumnezeu, iar ideea că Isus ar fi ”fiul lui Dumnezeu” este una eminamente creștină, fără vreun suport în religia, tradiția și cultura iudaică. Mai multe detalii: aici.
Multumesc mult pentru raspuns si confirmare!
Cu totii suntem creatiile lui Dumnezeu, cam asa percep si eu textele.
Si ar trebui sa putem simti si constientiza prezenta lui Dumnezeu in noi si in cel (cei) de langa noi.
Nu neaparat la Isus m-am referit in sintagma, ci la ideea de fiu (unic?) care apare din loc in loc in Tora, Profeti, Scrieri si nu neaparat cea din Mat.1:23.
Spre exemplu (in traducerea Cornilescu):
•Sara a ramas insarcinata si a nascut lui Avraam un fiu la batranete, la vremea hotarata, despre care-i vorbise Dumnezeu.(Fac.21:2)
•Ingerul Domnului S-a aratat femeii si i-a zis: „Iata ca tu esti stearpa si n-ai copii; dar vei ramane insarcinata si vei naste un fiu.(Judc.13:3)
•Dar mi-a zis: „Tu vei ramane insarcinata si vei naste un fiu; si acum sa nu bei nici vin, nici bautura tare si sa nu mananci nimic necurat, pentru ca acest copil va fi inchinat lui Dumnezeu din pantecele maicii lui, pana in ziua mortii lui.”(Judc.13:7)
•Eu ii voi fi Tata, si el Imi va fi fiu; si nu voi indeparta bunatatea Mea de la el, cum am indepartat-o de la cel dinaintea ta.(1Cron.17:1)
•El va zidi o Casa Numelui Meu. El Imi va fi fiu, si Eu ii voi fi Tata; si voi intari pe vecie scaunul de domnie al imparatiei lui in Israel.”(1Cron.22:1)
•Caci un Copil ni S-a nascut, un Fiu ni S-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii.”(Isa.9:6)
•De aceea, Domnul insusi va va da un semn: „Iata, fecioara va ramane insarcinata, va naste un Fiu si-I va pune numele Emanuel.(Isa.7:14)
–
Ca aceasta tema, idee sau profetie a fost preluata din iudaism si posibil alterata ulterior de crestinism sau islam (copii spirituali), pana cand s-a ajuns la dispute pe tema de „succesiune Tata -Fiu” este o alta problema, dar de indepartare de la Dumnezeu.
Nu?
Da, din loc în loc în Tora apare noțiunea de fiu, desigur în relație cu un părinte. Uneori acest fiu este singurul fiul al mamei sau tatălui său (ex: Isaac), alteori el are frați (ex: Iaacov sau fiii săi). Tot nu mi-e foarte clar ce legătură are acest lucru cu Geneza 6:2 unde apare noțiunea de ”bnei elohim”, care – v-am explicat deja – este una relativ ambiguă, putând fi tradusă și prin ”fiii judecătorilor” sau ”fiii oamenilor de vază” sau ”îngeri”.
Mulţumesc!
În Cartea lui Enoh, capitolul 14-15 (Cartea lui Enoh nu este canonică nici în Iudaism, nici în Creştinism) apare o „explicaţie” a „uriaşilor” şi a „fiilor” din Gen.6:2.
Aici apar inclusiv „numele” celor 7 „Arhangheli” în cap.19 (Uriel, Rafael, Raguel, Michael sau Mihail, Sarakiel, Gabriel, Remiel – cap.20 sau XX).
Citez (cu inerente posibile erori de traducere):
Enoh (Enoch) 14:6 – [Dar voi aţi fost creaţi ca spirite curate încă de la început voi aveţi o viata eterna, voi nu puteţi muri.]
14:8 – [Şi acum uriaşii care sunt rezultatul târgului
dintre spirit şi carne, se vor numi pe pământ spirite
rele şi ele vor trai pe pământ…]
63:3 – [Şi Dumnezeul spiritelor le-a interzis ingerilor sa vina vreunul în ajutorul oamenilor.] (înainte de Potop)
Nu este surprinzător acest posibil adevăr?
+
Enoh, Capitolul 7:
…
7. Intr-adevăr ei au jurat şi s-au legat intre ei
printr-un legământ cu blestem. Ei erau în număr de
200 şi coborau din Adis, loc aşezat în apropierea
muntelui Hermon.
8. Acest munte era denumit Hermon (în original
Armon), pentru ca acolo au jurat şi s-au legat
printr-un legământ cu blestem.
9. Iatănumele şefilor lor: Samyaza, seful lor,
Urakabarameel, Akibeel, Tamiel, Ramuel, Danel,
Azkeel, Sarakmyal, Asael, Armers, Batraal,
Anane, Zavebe, Samsaveel, Ertael, Turel,
Yomyael, Arazeal. Aceştia erau şefii celor 200 de
îngeri; şi restul erau toţi cu ei.
10. Şi ei şi-au ales fiecare cate o femeie, şi s-au
apropiat de ele şi au convieţuit cu ele; şi ei le-au
învăţat vrăjitorii, farmece şi însuşirile rădăcinilor şi
arborilor.
11. Şi aceste femei ai zămislit şi au născut uriaşi.
…
Mulțumesc pentru completări, însă v-aș ruga să oprim aici divagația. Tema articolului în subsolul căruia facem aceste comentarii este alta, respectiv pericopa Naso și naziratul. Vă mulțumesc!
O.K.
Vă mulţumesc şi eu!
Cu scuze dacă am „atins” un subiect şi nume „taboo” pe tema „Pietate sau păcat?”.
Vă mulţumesc mult!
Shalom!