În Cartea Numeri există două episoade foarte asemănătoare. În ambele, autoritatea lui Moșe este pusă sub semnul întrebării. În ambele, el este nevoit să reacționeze. Și în ambele, Dumnezeu este Cel care, în ultimă instanță, rezolvă disputa prin intervenție divină.
Atacul și rezoluția sunt foarte similare. Ceea ce diferă însă profund între cele două episoade este reacția lui Moșe.
În pericopa din această săptămână, episodul în cauză este cel în care Eldad și Medad profețesc în rândul poporului. Episodul este prezentat pe larg în Tora și despre el am oferit deja un comentariu în urmă cu câțiva ani. Pe foarte scurt însă, reacția lui Moșe este una pe jumătate amuzată și pe jumătate plină de speranța că astfel de ”atacuri” la autoritatea sa vor continua:
Iehoșua ben Nun, slujitorul lui Moșe încă din tinerețe, a luat cuvântul și a spus: ”Domnul meu Moșe, aruncă-i în închisoare [pe Eldad și Medad]!” Moșe i-a spus: ”Ești oare zelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie profeți și Domnul să-Și pună duhul Său în ei!” – Numeri 11:28-29
Prin contrast, în pericopa Korah, atunci când protagonistul acesteia împreună cu două sute cincizeci de alți oameni îi atacă autoritatea lui Moșe și încearcă să o ”democratizeze”, Moșe este foarte supărat:
[Moșe] a vorbit lui Korah și întregii adunări, spunând: ”Mâine dimineață, Dumnezeu va face cunoscut cine este al Lui și cine este sfânt, cine Îi este apropiat și pe cine va alege. Faceți asta: Luați pentru voi tigăi — Korah și întreaga adunare — și puneți foc în ele și puneți deasupra mirodenii înaintea lui Dumnezeu mâine. Și acel om pe care Dumnezeu îl va alege, el este cel sfânt. V-am spus multe, fii ai lui Levi!” – Numeri 16:5-7
Care este deosebirea dintre aceste episoade? De ce Moșe dorește ca întreg poporul să aibe darul profeției în pericopa Behaalotha, însă vrea ca doar unii să fie ”aleși” în pericopa Korah?
Pentru a răspunde la aceste întrebări este necesar să înțelegem corect diferența dintre două concepte între care adesea oamenii fac confuzie: putere și influență. Mulți cred că termenii sunt cvasi-echivalenți, însă acest lucru este foarte departe de adevăr. Și asta datorită unei particularități a celor două concepte, care le face extrem de diferite: puterea nu poate fi împărțită, pe când influența da.
Puterea funcționează pe principiul diviziunii: cu cât ea este împărțită între mai mulți oameni, cu atât fiecare are mai puțină. Influența însă funcționează pe principiul multiplicării: cu cât influențăm mai mulți oameni, cu atât sfera noastră de influență crește.
În timpul celor patruzeci de ani de peregrinare prin pustiu, Moșe a avut multe roluri: salvator, conducător, strateg militar, profet, rabin, intermediar între popor și Dumnezeu, judecător etc. Practic, singurul rol pe care nu l-a avut a fost acela de Mare Preot – rol ocupat de către fratele său Aaron – deși și pe acesta Moșe l-a îndeplinit temporar la inaugurarea Tabernacolului.
În unele din aceste roluri, puterea lui Moșe a fost nedivizată. Spre exemplu, la Revelația de la Sinai, el a fost singurul care a urcat pe munte, singurul care L-a văzut pe Dumnezeu ”față în față”. Însă imediat după acel episod, puterea lui Moșe s-a transformat în influență: el a numit, conform sfatului socrului său Itro, judecători care să judece poporul. Legile după care se făcea judecata nu erau o extensie a puterii lui Moșe, ci o extensie a influenței sale, a capacității sale de a îi inspira pe ceilalți, de a le transmite ideile și valorile pe care Dumnezeu le făcuse cunoscute omenirii.
De asemenea, a venit un moment în viața lui Moșe în care el a trebuit să numească un nou lider, o persoană care să conducă poporul după moartea sa. În capitolul 27 din Numeri, în cadrul ceremoniei de predare de ștafetă între Moșe și Iehoșua, Dumnezeu îi spune lui Moșe:
Ia-l pe Iehoșua fiul lui Nun, un om în care se află spiritul Meu, și pune-ți mâna asupra lui. […] Dă-i o parte din onoarea ta, pentru ca întreaga obște evreiască să îl asculte. – Numeri 27:18-20
Primul act este acela de ”a pune mâna asupra lui”, transferul de influență. Acesta este de altfel strămoșul noțiunii de סמיכה (”semiha”), ceremonia de investire – până în zilele noastre – a noilor rabini. Prin acest act, Moșe îi conferă lui Iehoșua rolul de profet, dreptul de a continua, după moartea sa, dialogul cu Dumnezeu.
Al doilea act este acela de ”a-i da o parte din onoare”, care este un transfer de putere. Prin acest act, Iehoșua primește din puterea lui Moșe, din puterea de a guverna și de a lua decizii care să afecteze întregul popor. Acest act este echivalentul încoronării unui nou ”rege” pentru poporul evreu.
Revenind acum la cele două episoade cu care am debutat…
Eldad și Medad nu au vrut putere. Ei nu au vrut să conducă poporul, ci să primească o parte din darul profetic al lui Moșe, să Îl poată auzi și ei direct pe Dumnezeu și să Îi comunice mai apoi mesajul către popor. Prin contrast, Korah a fost interesat doar de putere. El a vrut să îl înlocuiască pe Moșe, ba chiar și pe Aaron în rolul său de Mare Preot, și astfel să dobândească puterea absolută. Și de aceea reacția lui Moșe este diferită în cele două episoade: pentru că Eldad și Medad au dorit să dobândească influență și acest lucru este perfect posibil; în timp ce goana lui Korah a fost după putere și aceasta nu poate fi împărțită fără pierderi. Eldad și Medad au căutat să contribuie la mărirea influenței valorilor pe care le transmitea Moșe. Korah însă a încercat doar să facă o lovitură de stat care nu ar fi adus niciun beneficiu poporului, ci doar l-ar fi divizat și confuzionat.
Prin diferența reacțiilor sale, Moșe ne învață pe toți o lecție deosebit de importantă: atunci când avem de ales între putere și influență, ar trebui să o alegem întotdeauna pe a doua și nu pe prima. Ea este cea prin care valorile noastre sunt afirmate și transmise mai departe. După cum spunea și rabinul Sacks în eseul său:
Atunci când un rege moare, puterea sa moare și ea. Însă când un profet moare, influența sa abia începe. […] Nu toți avem putere, însă toți avem influență. Și de aceea putem cu toții să fim lideri. Cea mai importantă formă de leadership nu vine de la poziție, titluri sau uniforme, nu din prestigiu sau putere, ci vine de la disponibilitatea de a lucra cu alții pentru a realiza ceea ce nu putem realiza singuri. – rabin Jonathan Sacks
Șabat Șalom!
…nici nu stiu ce zic,sunt mai mult decat fascinat,uluit si impresionat de felul acesta de invatatura,as mai spune multe dar e mai bine sa fiu tacut…am convingerea ca esti o lumina pt cei care iti citesc si inteleg mesajele…fii binecuvantat