Ultima pericopă a Cărții Exodului continuă și finalizează bilanțul construirii Tabernacolului. Vorbim în această pericopă despre materialele folosite pentru Cortul Întâlnirii, despre veșmintele lui Aaron, pentru ca mai apoi Tora să redea cu lux de amănunte momentul inaugurării efective a acestui edificiu.
Erori de traducere nu prea am remarcat în această pericopă. Desigur, acest lucru poate fi datorat și faptului că majoritatea textului repetă ceea ce a fost deja prezentat în pericopele anterioare, motiv pentru care am analizat deja la momentul respectiv nuanțele care meritau discutate. În cele ce urmează, vă ofer doar două mici subtilități ale textului ebraic, ușor diferite ca și semantică față de ceea ce redau traducerile clasice.
O primă subtilitate a textului o descoperim în al doilea verset al capitolului 39, acolo unde ni se descrie modalitatea de confecționare a efodului, unul de obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta Marele Preot Aaron. Descrierea este în ton cu întregul capitol, cu versetele de dinainte și cu cele de după, descriind ceea ce oamenii implicați în procesul de confecționare a acestor veșminte au făcut pentru a le produce. Însă versetul 2 prezintă o particularitate pe care traducerile clasice o ratează: în timp ce toate celelalte versete conțin verbe la plural (ex: ”au făcut”, ”au pregătit”, ”au pus” etc), în acest verset verbul este la singular. Traducerea corectă este așadar ”a făcut efodul” (în ebr: ויעש את האפד) și nu ”au făcut efodul”, așa cum apare în toate traducerile clasice.
În comentariul său asupra acestui verset, rabinul Naftali Zvi Yehuda Berlin, supranumit Nețiv, explică faptul că Tora utilizează aici singularul pentru a-l credita pe Bețalel ben Uri, supraveghetorul principal al lucrărilor Tabernacolului, cu această uriașă realizare. De fapt însă, el, Bețalel, a fost acela care a debutat majoritatea sarcinilor și proiectelor Mișkanului, însă Tora vrea să menționeze și meritul celorlalți lucrători și de aceea toate celelalte verbe sunt la plural. O lecție valoroasă despre modul în care îi putem credita pe alții pentru munca lor, recunoscându-le efortul și meritele!
* * *
Iar a doua subtilitate apare în primul verset al capitolului 40, ultimul al Cărții Exodului, verset care precizează momentul exact în care a fost ansamblat pentru prima dată Tabernacolul. Traducerile clasice surprind momentul ca fiind ”prima zi a lunii întâi”, însă ebraica este un pic mai subtilă: ביום החדש הראשון באחד לחדש (”beiom hahodeș harișon be’ehad lahodeș”), ceea ce s-ar traduce mai precis prin ”în ziua primei luni, în prima zi a lunii”.
Sensul este același, însă ceea ce este de remarcat aici este faptul că tradiția iudaică acordă practic din oficiu o semnificație aparte zilei de Roș Hodeș, prima zi a unei luni noi. Acesta este motivul pentru care expresia ”ziua lunii” (fără vreo precizare legată de ziua respectivă) se referă de fapt la Roș Hodeș.
Și pentru că în această săptămână începem și luna Adar II, cea în care celebrăm Purimul, vă doresc un Roș Hodeș cu bine și vă reamintesc tradiționalul dicton משנכנס אדר מרבין בשמחה (”mișenihnas Adar marbin besimha”) – ”de când începe luna Adar, crește bucuria”.
Șabat Șalom și Hodeș Tov!
Mulțumesc.