[Haftara Șabat Șuva: Hoșea 14:2-10; Ioel 2:11-27; Mica 7:18-20]
Săptămâna aceasta suntem între Roș Hașana și Iom Kipur și Haftara pe care o citim este una specială. Preluată din scrierile și viziunile a nu mai puțin de trei profeți, Hoșea, Ioel și Mica, Haftara asociată acestui Șabat are ca temă chiar tema perioadei prin care trecem: teșuva.
Teșuva este un concept dificil în iudaism. Adesea tradus prin ”căință”, ”reîntoarcere” sau ”reînnoire”, teșuva este de fapt un traseu pe care indivizii îl urmează de la păcat către iertare, de la greșeală către recunoașterea acesteia și de la îndepărtarea de Dumnezeu către revenirea pe calea cea bună a spiritualității, dreptății și îndeplinirii poruncilor divine.
Între Roș Hașana (Anul Nou Evreiesc) și Iom Kipur (Ziua Iertării Păcatelor), tema principală în iudaism este teșuva. Numim, de altfel, aceste zece zile, chiar Aseret Iemei Teșuva – Cele Zece Zile de Căință. Rostim rugăciuni speciale (selihot), facem o auto-evaluare a anului care a trecut și ne luăm angajamentul de a-i repara greșelile, omisiunile și neajunsurile. După ce am fost judecați de către Dumnezeu de Roș Hașana, majoritatea dintre noi (excepție făcând doar acei foarte puțini țadikim, oameni complet drepți care nu au nevoie de nicio îndreptare a faptelor lor) primim în dar de la Atotputernicul o altă scurtă perioadă pentru a încerca să reechilibrăm balanța către bine, pentru a schimba verdictul într-unul bun care să fie pecetluit în Cartea Vieții odată cu postul de Kipur.
Însă teșuva nu este doar un proces individual. De altfel – așa cum vom vedea în cele ce urmează – ea nici măcar nu poate fi definitivată ca un proces complet individual. În Haftara pe care o citim în această săptămână, asistăm la o ”rețeță” pentru teșuva care se aplică poporului în întregime, și nu doar indivizilor în parte.
Cum arată însă teșuva colectivă? Iată versetele:
Sunați din șofar în Țion, proclamați un post, chemați o adunare de sărbătoare. Adunați poporul, pregătiți obștea, aduceți-i pe bătrâni, adunați-i pe copii și pe prunci, să iasă mirele din camera lui și mireasa de sub baldachinul ei nupțial. – Ioel 2:15-16
Ceea ce remarcăm în primul rând aici este dinamismul verbelor. Nu mai puțin de opt verbe diferite, toate făcând aluzie la transformare (fizică sau spirituală), vin să zugrăvească o imagine dinamică a reîntoarcerii către Dumnezeu. Dacă ne gândim bine, este și normal să fie așa… Cum am putea oare altfel să revenim de la rău către bine, de la greșit către corect, fără mișcare și transformare? Cum am putea oare să ne conștientizăm erorile dacă nu am auzi șofarul de Roș Hașana sau dacă nu am avea ca ”unealtă” pentru trup și spirit postul de Iom Kipur? Simboluri și tradiții pe care Tora însăși ni le pune înainte – toate cele menționate în aceste versete sunt menite a ne trezi și a ne reinclude în colectivitatea lui Israel, singurul loc de unde avem tăria să ne rugăm pentru iertare.
De altfel, un alt lucru pe care îl remarcăm în aceste versete este faptul că toate verbele sunt la plural. Același mecanism, același ”subterfugiu” dacă vreți, îl folosim și când rostim rugăciunea ”Al het” în care ne enumerăm păcatele. Nimeni nu spune ”eu am păcătuit”, ci ”noi am păcătuit”. Nimeni nu ar putea îndura singur consecința greșelii. Când știm că avem însă sprijinul celorlalți, sprijinul comunității, parcă e mai ușor, parcă iertarea este mai accesibilă și transformarea în bine (re)devine posibilă… Comunitatea este garanția noastră că putem să ne schimbăm, că putem să fim iertați, că putem primi o nouă șansă.
Însă cine este oare această comunitate pe care ne bazăm? La fel ca în povestea de Pesah, în care Moșe îi spune Faraonului בנערינו ובזקנינו נלך בבנינו ובבנותנו בצאננו ובבקרנו נלך כי חג ה’ לנו – ”Cu tinerii noștri și cu bătrânii noștri vom merge, cu fiii noștri și cu fiicele noastre, cu vitele noastre și cu oile noastre vom merge, căci este o sărbătoare a Domnului pentru noi” (Exodul 10:9) – și în profeția lui Ioel, comunitatea este un total al poporului evreu. Sunt implicați în ea poporul, obștea, bătrânii, copiii, pruncii, mirii și miresele, pentru că fiecare are ceva de contribuit și fiecare are ceva de căutat și de obținut în această întreprindere.
Dincolo de auto-evaluarea individuală, în iudaism, teșuva are și o profundă componentă colectivă. Pentru a o realiza, avem nevoie de cei din jur, avem nevoie să fim parte dintr-un tot. Atunci când uităm, avem nevoie de alții să ne reamintească. Atunci când dormim, avem nevoie de alții să ne trezească. Când suntem prunci și copii, avem nevoie de părinți să ne călăuzească. Când suntem bătrâni, avem nevoie de cei tineri ca să putem veni în mijlocul colectivității care, la rândul ei, are nevoie de înțelepciunea pe care am acumulat-o noi odată cu vârsta, pentru a găsi cuvintele și procedurile care conduc către schimbare. Și avem desigur nevoie de continuitatea unei noi generații, de bucuria mirelui și miresei atunci când se cunună, de speranța pe care o aduce cu sine fiecare familie nouă înființată în sânul lui Israel.
Teșuva este procesul prin care tot poporul evreu Îl redescoperă pe Dumnezeu. Și pentru a face aceasta, ne suntem datori unul altuia, după străvechiul dicton כל עשראל ערבים זה לזה (”kol Israel arevim ze laze”) – ”toți evreii sunt responsabili unul față de celălalt”, să ne chemăm, să ne susținem, să ne fim aproape, să ne dăm puterea de a merge înainte și puterea de a ne schimba.
Teșuva este procesul prin care ne aducem aminte că suntem o parte integrantă dintr-un întreg, poporul evreu, care are nevoie de noi așa cum și noi avem nevoie de el. Este procesul prin care ne reluăm locul pe care Dumnezeu ni l-a hărăzit în ”economia” Universului, cu capul sus, cu rolul cunoscut și reînnoit, știind că fără noi și aportul nostru lumea ar fi mai săracă. Așa sperăm de Roș Hașana și așa ni se confirmă de Iom Kipur. Că vom mai avea – dacă ne dorim cu adevărat și dacă suntem capabili să adunăm meritele care să-l justifice sau măcar iertarea care să șteargă neajunsurile trecutului – încă un an în care să facem bine, să reparăm lumea și să ne ne reparăm pe noi înșine.
În comentariul său din chiar această săptămână, rabinul-lord Jonathan Sacks spunea:
Singurul mod să rămânem tineri, dornici și motivați este prin reînnoire periodică, un proces care să ne reamintească de unde venim, unde mergem și de ce. Ce idealuri avem? Ce călătorie suntem chemați să continuăm? Din ce poveste facem parte? – Rabin Jonathan Sacks, ”To Renew Our Days” (Vayelech 5776)
Aceasta este de fapt esența procesului de teșuva, cu întrebările pe care le aduce cu sine. Și numai împreună, ca piese vii dintr-un angrenaj viu, putem răspunde la ele și putem continua.
Să ne ajute Dumnezeu să ne adresăm în aceste zile întrebările potrivite și să găsim la ele, împreună, răspunsurile potrivite!
Șabat Șalom!
Shalom, Rabi! De mai bine de zece ani suntem cititori fideli a slovelor luminate pe care ni le faceti cadou cu darnicie. Ne rugam fierbine, cu glas puternic si hotarire, ca Hashem sa va inscrie pe dumneavoastra si frumoasa dumneavoastra familie in Cartea Vietii Bune si sa va binecuvinteze la tot pasul si in tot ceasul. Cu sinceritate, Eugenia & Avram ben Shulim din Rio de Tirnave
Vă mulțumesc mult pentru urări! Toate cele bune, Șana Tova și Hatima Tova și dumneavoastră.